Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


De vorbă cu Horia Muntenuş, filmaker- Sinapsa Film

,,Basarabia este primul film realizat în România despre fraţii noştri basarabeni - cu sprijinul popular
de pe ambele maluri ale Prutului“ Horia Muntenuş,

Reporter: -Când şi în ce împrejurări a „încolţit” ideea realizării filmului documentar despre Basarabia ?

Horia Muntenuş: -În luna octombrie 2016, graţie eforturilor depuse de doamna Nina Suruceanu, am fost invitatul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Republica Moldova unde, în sala istorică în care, acum 100 de ani, Sfatul Ţării a votat Unirea Basarabiei cu România, am prezentat filmul meu despre Constantin Brâncuşi, „Un arbore la mijloc de lumi”. Atunci, în faţa studenţilor şi a multor personalităţi din Chişinău, am evocat personalitatea marelui sculptor, dar, cuprins de elan şi de emoţie, şi actul istoric de la 1918. A doua zi, am prezentat filmul în comuna Suruceni şi am primit şi invitaţia celor din Ialoveni, Dănceni şi din alte comune.
Aşa am pornit într-un turneu organizat spontan în mai multe localităţi din Basarabia, vreme de aproape două săptămâni - am fost întâmpinat cu pâine şi sare, iar eu am pus acest gest atât de onorant, pe seama românităţii noastre, era întâmpinată cu pâine şi sare românitatea noastră. Apoi am prezentat filmul la două licee din Chişinău. Şi, în zilele acelea, de bucurie şi de elan, mi s-a cerut, de către Nina Suruceanu şi de către ai noştri fraţi, să fac un film documentar despre Basarabia. Era o idee greu de pus în practică, pentru mine, dar, cugetând şi ascultându-le dorinţa, mi-am luat inima în dinţi şi am pornit la drum. Pe 1 Decembrie acelaşi an, reveneam în Basarabia pentru primele filmări. Ne trebuia acest film. Este primul film realizat în România despre Basarabia.

Reporter: -Ce ţi-ai propus să exprime un asemenea film ?

Horia Muntenuş: -Am plecat dintr-o emoţie şi am lucrat cu emoţie. Mulţi dintre interlocutori aveau lacrimi în ochi. Mi se umezeau ochii şi mie. Nu mi-am propus să reprim acele emoţii. Nu vreau să fac un film sec şi rece. Nu îl vreau tern, nu îl vreau banal - de altfel, nici nu aş mai putea să fac asta, oricât m-aş strădui, date fiind materialele adunate. Preocuparea mea, acum, este ca, în montaj, să realizez o calitate grafică pe măsura conţinutului şi aici sunt sprijinit de colegul meu, editorul şi directorul de imagine al Sinapsa Film, Petre Nicolescu. Am filmat, din start, cu gândul la o înălţime artistică a imaginii. Felul în care filmezi trebuie să fie în acord cu semnificaţiile pe care le relevă subiectul în cercetare. Documentarea îţi solicită pasiunea. Stilistica imaginii, în desfăşurarea epică, e chemată să răspundă şi ea acestei solicitări. Am lucrat mereu foarte concentrat pe teme. Ele se reverberează în unghiurile de filmare, în armonie cu tehnicile de filmare şi cu, mai ales, creativitatea pe care trebuia să o aibă operatorul. Cum documentaristul, reporterul şi operatorul eram eu...am resimţit puternic gradul acesta multiplu de implicare, însă în favoarea unităţii conceptuale a filmului.

Reporter: -Cunoscând faptul că realizarea acestui film a implicat mai multe deplasări în Republica Moldova, ar fi interesant de ştiut pe ce resurse financiare te-ai bazat ?

Horia Muntenuş: -Este un film realizat cu sprijinul popular de pe ambele maluri ale Prutului - acest lucru va apărea pe prima filă a genericului. Este un film realizat prin subscripţie publică. Au contribuit oameni din România şi oameni din Republica Moldova, unii plecaţi la muncă în Occident - cu toţii vor fi menţionaţi în genericul filmului. Basarabenii m-au primit ocrotitor, săritori şi plini de entuziam. Cu sprijinul Societăţii ASTRA din Câmpia Turzii, am obţinut o susţinere şi din partea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj. A contribuit şi Primăria comunei Viişoara, din judeţul Cluj şi Compania de Apă Arieş. Care, şi fiecare, cum a putut. Dar simbolizează mult acest lucru, faptul că este realizat prin subscripţie publică. Pentru realizarea filmului BASARABIA au contribuit benevol toţi cei care au simţit că e nevoie de acest film.

Reporter: -Ce personalităţi de peste Prut au fost şi sunt dispuse să te sprijine pentru a putea duce la bun sfârşit proiectul tău ?

Horia Muntenuş: -Într-un fel, am răspuns mai sus acestei întrebări. Dar ea cade bine acum şi răspund: Sfinţia Sa Poporul.

Reporter: -Când estimezi că filmul va fi gata pentru premieră ?

Horia Muntenuş: -Nu pot estima, din mai multe motive. Unul ţine de faptul că în montaj nu se poate aprecia durata procesului. Eu nu vreau ca graba să strice treaba. Filmările le-am realizat (sunt peste 200 de ore de filmare), documentele scrise, foto şi video (unele absolut inedite) le-am cules. Dar acribia documentării şi cercetării şi investigaţiei mele, dar şi a studiului şi realizării filmărilor - vreau să caracterizeze şi post-producţia. Este unicul nostru film despre Basarabia şi miza seriozităţii şi-a aşezat deja amprenta. Cu toate că sunt atât de nerăbdător să îl finalizez, cu toate că fraţii noştri îl aşteaptă şi ei cu nerăbdare, am aşezat deja un filtru pe obiectiv: acribia. S-ar putea să fie finalizat anul acesta. Şi bine ar fi ! La fel de bine ar putea fi gata şi anul viitor. Nu este un reportaj. Este un film documentar-artistic de lung metraj. Poate nu trebuia să îl realizez eu. Poate că trebuia să îl realizeze televiziunea publică. Nu aduc, însă, reproşuri nimănui. Aduc doar mulţumirile mele din suflet şi omagiu celor care au fost alături de mine în acest proiect. Şi din această pricină, acest film poartă o mare încărcătură de semnificaţii. Dar datoria mea este să îl realizez şi o să îi las pe spectatori să vorbească despre el. Nu o să îl poată cenzura nimeni - acest lucru este foarte important. Nu am vreo comandă politică din partea nimănui şi nici nu trebuie să dau raport pentru el nimănui. Sunt un om liber. E mai greu în zilele noastre, dar e lucrul cel mai important.

Reporter: -Unde va avea loc premiera, pe ce mal al Prutului ?

Horia Muntenuş: -Sper ca premiera filmului să aibă loc în Chişinău. Nu am simţit în Moldova, din partea autorităţilor, ostilitate, în timpul documentării şi al filmărilor, şi sunt sigur că o să poată fi prezentat acolo. Nici din România nu am simţit ostilitate. De aceea, cred că am putea, cu ajutorul prietenilor, să realizăm prezentarea lui şi în Bucureşti. Şi, mai apoi, să plec într-un turneu prin ţară. Aşa ar fi frumos ! Oamenii să aibă acces la film.
Vă îmbrăţişez, cu Basarabia în inimă.








interviu realizat de Ioan Vasiu    11/3/2018


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian