Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Floarea ce râde în soare

Merg visător pe câmpul cu flori,
Pictez imaginea ta în crude petale,
Pun pe obraz și pe buze roșii bujori,
Pe ochi pun iriși ce-mi pâlpâie-n cale.

Sprincene aleg, pe încercate,
Din spuza de flori frumos arcuite,
Gene de vis îți pun pastelate –
Flori de iubire-n sărut, prelungite.

Cercei îți pun la urechi. Cerceii
Doamnei care cresc pur, senzual,
Pe unde în voioșie aleargă mieii
Imaginației mele scăldată-n real.

Las pe gâtu-ți gingaş părul sulfină
Să mângâie moale vântul fierbinte,
Trupu-i întins mereu în lumină –
Amfora de flori plantată-n cuvinte.

Merg în genunchi pe câmpul întins
Pictând imaginea ta în crude petale
Sau, poate, am inima scoasă din vis
Și-i pusă în floarea ce râde în soare!




Încrâncenare

Încrâncenare tristă e trădarea voastră,
Vipere, susținute de noi, vot cu vot,
Ne-ați năruit înălțimea speranței
În care-am crezut și asta nu-i tot.

Geme nemulțumirea amară în noi,
Nu ne tratați ca pe nebunii de rele,
Țara se aprinde, cine o va stinge
De intrăm adânc și-n alte belele?

Încrâncenarea tristă e trădarea voastră,
Ridicați privirea, crezând în Dumnezeu,
Îngenuncheați în fața propriului popor,
Lăsați-i libertatea de a-nflori mereu!


Întoarcerea la normala viață

Am călcat în sinea mea cu greutatea gândului,
Conștiința a țipat din profunde, trecute istorii,
Mi-am amintit că Decebal a fost Regele Pământului
Și că urmașii lui au dovedit măreția de glorii.

Am călcat pe demnitatea mea acceptând prezentul
Purtător de speranță și bună înțelegere, bună
Mărire în zarea lumii unde se pune accentul
Pe pace și lumină înmugurind din inima străbună.

Cine-i însetat de sângele, de puterea poporului,
Când porumbeii zboară-n încercarea letală?
Am călcat pe sinea mea, prin vadul izvorului,
Strivindu-mi cu știință coloana vertebrală?

Urmașii mei vor afla măreția prezentului mofluz
Țipând după dreptate, după liniște, speranță?
Coloana visului mă doare, deși nu sunt confuz,
Mă-ntreb: cine-ntoarce țara la normala viață?


Disperare

Disperarea zvâcnește pe umerii noștri,
În Numele Binelui, român cu român,
Ne apărăm manifestând în stradă.
În stradă, Doamne, cât pot să rămân?


Rugă

Dă-ne, Doamne, dragostea-ncercării
La-ndepărtarea noastră dinspre noi,
Nu ne lăsa-n otrăvurile durerii
Aduse din cucută în viaţa cu noroi.

Nu ne lăsa, o, Doamne-n crucea sorții,
Ținem lumânarea dreaptă în credință,
Nu vrem îngenuncheri la poarta morții,
Vrem țara s-o salvăm din suferință.

Dă-ne , Doamne, metafora iubirii
Cu vise noi în zbor de porumbei,
Nu lăsa încrederea în aripa pieirii,
Zborului în mâini de derbedei.

Hoitarii toți la cârmă-s, la putere
Și ne-ntărâtă frate contra frate,
Dă-ne, Doamne, gândul, ca avere,
Să luminăm spurcatele palate!


Vise strânse cu făraşul

Noaptea strângi vise cu făraşul,
Dimineaţa le preia din uşă poştaşul,
Le pune frumos în cârca unui hoţ
Care zilnic lasă cerul fără roţi.

Căruţa lui arde. Visu-i urât.
Realitatea strânge amarnic de gât.
În câteva zvâcniri, rămâne să-nvie
Pata luminoasă de scuză-n poezie!

Ce gândesc urmaşii, copiii mărunţi,
Cu grijă, frumos, în vise crescuţi?
Vina trăieşte mereu, în clipe abrupte,
În praful rotit în pâini prefăcute!


Flacăra din sânge

În inima iubirii e-nfiletat un bec,
Dumnezeu a dăruit energia cerească,
Un porumbel interior zboară în cerc
Pictând îngeri de speţa omenească.
În exterior lumina are umbra nocturnă,
Sabia vieţii pictată iese din teacă,
Îngerii adună cenuşa crucii în urnă,
Flacăra din sânge cu lacrimi s-o şteargă!


Punct în răsăritul propriului apus

Între răsărit şi îngenuncheatul apus
Creştetul meu desenează un semicerc.

Între apus şi-ndepărtatul răsărit
Umbra mea desenează cercul întreg.

Ce punct e-n răsăritul propriului apus?
Nici duhul universului nu are răspuns!


Altar de suflet e iubirea

Altar de suflet e iubirea
Şi mă închin la sânul ei
Înfăşurat în amintirea
Luminilor din ochii tăi.

Pe buzele râvnind de doruri,
Izvor de fragedă dorinţă,
Las luna în ascunse storuri
Cu braţul plin de romaniţă

Să facem cruci într-o clipită
Cochetăriei prinsă-n noi,
Unde doar noaptea e gravidă
Uitată-n vraja dintre ploi.

Altar de suflet e iubirea
Şi mă închin la sânu-i sfânt,
Atâta cât nemărginirea
Mai lasă îngeri pe pământ!


Pe sub sârme de lumină…

Pe sub sârme de lumină
Trec schelete de rugină,
Beau apă de la izvoare
Din călcâi de căprioare

Împletesc raze din pene
Peste visul ce s-aşterne
S-avem ţinte de lumină
În urcuşul din retină.

Înnoim clipă de clipă
Din vioara sub aripă
Şi bem apă din izvoare
Din călcâi de căprioare

Punem sufletul pe buze
Pictate de buburuze
Sub schelete de rugină
Unde tu îmi eşti regină!






Marin Moscu    10/1/2018


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian