IN MEMORIAM - ZAHARIA STANCU (1902-1974)
Am avut deosebitul privilegiu sa cunosc īntre anii 1972-1974 pe scriitorul ZAHARIA STANCU, cel care a trait īn lumea scriitorilor mai bine de 50 de ani, perioada īn care NU a fost scriitor cīt de cīt important pe care sa nu-l fi cunoscut, de asemenea nu a fost scriitor de seama pe care sa nu-l fi stimat, sa nu-l fi iubit si sa nu-l fi pretuit.
Īn ziua de 7 Octombrie 1902, Zaharia Stancu a vazut lumina zilei īn satul Salcia din Judetul Teleorman, vechiul Deleorman, care īnseamna "Padurea nebuna" - nume pe care mai tīrziu īl va folosi ca titlu al unui roman. Din parinti tarani muncitori, dar saraci, urmeaza scoala īn conditii grele. Rascoala din 1907 pe care a vazut-o cu ochii lui de copil, īi va sugera tematica romanelor. Paralel cu scoala, practica unele meserii epuizante ca sa-si faca o oarecare sursa de venit, desavīrsindu-si studiile īn 1933 cu licenta īn litere si filozofie la Universitatea din Bucuresti. Īn 1921 cu ajutorul lui Gala Galaction, intra īn lumea presei, detinīnd īn perioada interbelica diverse functii de raspundere la diverse reviste si publicatii importante ale timpului, reusind sa se impuna ca nume de frunte īn presa antifascista. Primul volum de versuri - intitulat "Poeme simple" - aparut īn anul 1927, a fost distins cu PREMIUL SCRIITORILOR ROMĀNI. Īntre anii 1927-1944 au aparut plachetele "Iarba fiarelor", "Clopotul de aur", "Pomul rosu" s.a. Īn timpul dictaturii antonesciene a fost supus persecutiilor, pentru atitudinea sa antifascista si internat īn lagarul de la Tīrgu Jiu, moment ce l-a evocat mai tīrziu īn "Zile de lagar" - aparut īn 1945. Dupa 1945 a fost deputat īn Primul Parlament al tarii de dupa razboi, mandat al alegatorilor lui din circumscriptia Salcia unde sa nascuse. A fost membru al PCR si al Consiliului de Stat, Presedinte al Uniunii Scriitorilor, director al Teatrului National din Bucuresti, īn acelas timp si director de gazete, iar īn 1955 este membru activ al Academiei Romāne, pīna la disparitia lui īn 1974.
Marea noutate īn creatia lui Zaharia Stancu īn epoca postbelica, a fost si este impetuoasa explozie creatoare īn domeniul romanului, acelas gen īn care debutase īnca din anii 1937-1941. Cine nu a citit romanele "Taifunul", "Oameni cu joben", "Descult", "Radacinile sunt amare" sau "Ce mult te-am iubit"?... - lista este vasta, dar ma opresc aici, deschizīnd o mica paranteza - prin care redau dedicatia scrisa de Zaharia Stancu, cu ocazia interview-ului pe care cu multa amabilitate mi l-a acordat īn 27 Decembrie 1973, oferindu-mi volumul de lux, (proaspat aparut īn Bucuresti la Edit.Eminescu īn anul 1973), intitulat "DESCULT". Cu mīna tremurīnda din cauza maladiei lui Parkinson (ce-l afectase īn ultimii ani), dar īnca sigura, mi-a dedicat cu multa amabilitate si sinceritate, urmatoarele putine cuvinte, dar pretioase : "Doamnei Venera Dumitrescu - daruiesc aceasta carte scrisa cu 25 de ani īn urma. Cu prietenie, Zaharia Stancu. 17 Dec.1973."
Zaharia Stancu a fost laureat a numeroase premii romānesti si straine, printre care Premiul HERDER al Universitatii din Viena. Īn toata aceasta perioada de viata Zaharia Stancu a publicat, aproape saptamīnal, versuri si eseuri, articole pe teme sociale si politice, a conferentiat īn adunari publice, la radio si televiziune, a participat īn simpozioane si congrese pentru apararea pacii. A socotit īntotdeauna SCRISUL, drept o misiune sociala, drept o arma de lupta pentru dreptul si liberarea omului.
Zaharia Stancu se confesa numai īn paginile scrise de el si foarte greu facea confesiuni orale, motiv pentru care din principiu refuza interview-urile. Totusi, datorita insistentelor celor care īn anii 1972-1974 conduceau revista pentru imigratie "Tribuna Romāniei" din Bucuresti - respectiv Prof.Dr.Virgil Cāndea, presedintele Asociatiei ROMĀNIA si Redactorul sef al Tribunei Romāniei, scriitorul Paul ANGHEL (decedat), iar subsemnata eram sef de cabinet-stenograf, am fost recomandata si primita de scriitorul Zaharia Stancu, care cu multa rabdare si amabilitate mi-a "destainuit" cele ce vor urma, pe scurt, īn acel interview si din care voi reda AD LITTERAM, numai cīteva pasaje.
La īntrebarea: "Ati facut sa calatoreasca īn toata lumea, un personaj romānesc cu numele de Darie. Este eroul din Descult, care a ajuns la 15 editii īn 25 de ani si la 26 traduceri īn limbi straine. Oare nu sunteti chiar Dvs.Darie, maestre Zaharia Stancu? Ce momente istorice v-au marcat decisiv cariera?" Zaharia Stancu, a raspuns: "(...) Toata lumea crede acest lucru, ca eu as fi Darie. Trebuie sa precizez ca sīnt eroul cu acest nume - dar nu īntregime.(...) Romanul l-am scris īntre anii 1947-1948, lucrīnd la el numai duminica, deoarece alte obligatii de stat ma īmpiedicau.(...) Am scris multe schite, eseuri etc., dar mai tīrziu m-am gīndit sa īnfatisez viata taranilor din lunca Dunarii, tarani īn mijlocul carora ma nascusem si īn mijlocul carora traisem pīna la 14-15 ani. Mereu amīnam acest proiect, si ma temeam ca voi uita limba pe care o vorbesc taranii din Teleorman si ca, cu timpul nu-mi voi mai aduce aminte despre viata oamenilor īn mijlocul carora venisem pe lume, motiv pentru care am īnceput sa scriu despre ei (...) Sunt reporteri de la ziare straine, care vin si-mi cer interviuri despre realitatea sau fictiunea celor scrise, la care le-am raspuns ca majoritatea faptelor povestite de mine īn "Descult" au fost fapte traite de oameni, uneori traite de mine īnsumi sau de persoane din familia mea. Ce m-a zguduit cel mai mult īn timpul copilariei, au fost rascoalele taranesti din 1907. Aveam pe atunci 5 ani, īnsa ochii mei au vazut mult sīnge si cenuse si aceste lucruri s-au imprimat pentru totdeauna pe creierul meu. Unele īntīmplari din acel timp le-am vazut foarte de aproape, despre altele mi s-a povestit de oamenii din mijlocul carora veneam si traisem, de oameni din casa noastra sau de vecini. CRED CA ACEST EVENIMENT A MARCAT DECISIV ORIENTAREA MEA ĪN VIATA".(...)" Nu ma consider o personalitate complexa cu toate activitatile mele pe tarīm cultural sau politic, ma consider un soldat credincios al poporului meu. Am facut si voi continua sa fac tot ceea ce voi putea pentru īmplinirea visurilor noastre, visuri pentru ziua de azi, visuri pentru ziua de mīine, pentru cei care vor prelua stafeta".
O alta īntrebare, prin care am solicitat lui Zaharia Stancu sa ne destainuiasca din ce se inspira, modul de a scrie... maestrul mi-a raspuns: "Inventez cu anticipatie sau descopar povestirea, lucrez cu program metodic sau prin explozia inspiratiei. Toate acestea depind de cartea pe care vreau s-o scriu, depinde de eroii pe care vreau sa-i scot īn evidenta, depinde si de starea mea sufleteasca, de sanatatea mea, depinde de foarte multe lucruri care ma īnconjoara si care ma pot inspira.(...) Sa va dau doar doua exemple: la romanul "Satra" am lucrat 6 ani - īn fiecare vara l-am scris o data si l-am distrus, pīna cīnd, īn a saptea vara, i-am dat forma īn care el a si aparut. Este un roman care nu are nici o legatura cu biografia mea, este un roman pentru care a trebuit sa stau de vorba cu oameni, sa vad locuri, sa caut pīna si numele personajelor din aceasta carte. A fost bine primit de critica, a fost bine primit si de cititori si s-a tradus īn vreo 12 limbi straine. Concomitent cu tiparirea romanului "Satra" am scris romanul "Ce mult te-am iubit", un roman ceva mai scurt, pe care l-am īnceput īntr-o luni dimineata si l-am terminat peste 18 zile. L-am scris zi si noapte, dintr-o singura suflare. El a pornit de la o catastrofa familiara care m-a chinuit profund: moartea fratelui meu mai mare, Gheorghe, despre care am scris īn "Descult" multe pagini ...Am plecat la Paris asistīnd la aparitia unei carti ce-mi apartinea, dar durerea continua sa ma chinuie. M-am īnapoiat acasa, m-am asezat la masa de scris si am descris nu viata sau moaretea acestui frate al meu, ci am descris moartea mamei mele, īntīmplata cu cītiva ani īn urma, īnainte de cel de al doilea razboi mondial ... Povestirea, odata scrisa, povara durerii s-a usurat, putīnd astfel sa-mi continui munca, munca mea de scriitor, de presedinte al Uniunii Scriitorilor si de director al Teatrului National.(...) Īn momentul cīnd scriu, ma retrag īntr-un loc potrivit, nu mai vad si nu mai aud pe nimeni, chiar daca copiii se joaca cu mingea īn fata geamului meu, sunt complet absorbit de cele ce vreau sa astern pe hīrtie. (...)
La īntrebarea: La ce lucrati īn prezent, ce proiecte aveti si cum vedeti patrunderea literaturii romānesti īn lume? - scriitorul a raspuns: "Totdeauna lucrez la ceva. nu exista, īn viata mea, un timp īn care sa stau; lucrez chiar si atunci cīnd ma odihnesc(...) Noi romānii, vom avea de spus lumii foarte multe lucruri, nemaiavīnd tarani, deoarece multi, foarte multi au plecat la orase, dar vom ramīne oameni de omenie, care iubesc libertatea lor si libertatea altora si care cauta, uneori cu truda, fericirea lor si a altora. Am crezut, de cum am intrat īn literatura si publicistica, si cred īnca īn marea misiune sociala a publicisticii si literaturii, a scriitorilor care fac literatura. Ei pot si trebuie sa lupte pentru libertatea lor si a poporului lor, ei pot si trebuie sa lupte pentru īnlaturarea varsarilor de sīnge din viata popoarelor, pentru instaurarea pe acest Glob pamīntesc, care din ce īn ce devine mai mic, a unei paci trainice, si nu ma sfiesc sa spun vesnice, īn care omenirea sa-si gaseasca fericirea si sa duca mai departe, cīt mai departe cu putinta, progresul artelor, al stiintelor, al civilizatiei. Afirm acestea, pentru ca la 5 ani, cum am spus mai Īnainte, vazusem rascoalele taranesti si represiunile, la 10-12 ani am vazut urmarile razboiului Balcanic, am vazut primul razboi mondial 1916-1918, cu invazia germana, apoi programul nebunesc pentru cel de-al doilea razboi mondial, si toate cīte i-au urmat. OARE NU ESTE DESTUL PENTRU O VIATA DE OM ?(...)
" Īn privinta patrunderii īn literatura lumii a literaturii romānesti, aceasta nu se poate face numai cu aparitia traducerii cartilor mele sau a altor 2-3 scriitori romāni. Nu putem cīstiga interesul lumii pentru literatura care lanseaza pe plan mondial unul sau doi oameni. Interesul pentru literatura romāna pe planeta este din ce īn ce mai accentuat. S-ar putea face mult, dar, īn primul rīnd, eu trebuie sa fiu sincer si sa va spun lucrurile pe care le cred, asa cum am facut de la īnceputul conversatiei noastre si anume: CA SE POATE FACE MULT SI SE POATE SA NU SE FACA NIMIC SAU APROAPE NIMIC. Ca presedinte al Uniunii Scriitorilor si mai ales ca scriitor, ale carui carti sīnt traduse īn multe limbi, trebuie sa-mi spun mie īnsumi si confratilor mei, ca ceea ce s-ar putea face, īn primul rīnd, ar fi un efort nu al UNUIA dintre noi, ci a MULTORA, pentru a crea īn limba romāna opere de renume, capodopere, care sa-i intereseze pe oamenii din tara noastra, pe milioanele de cititori ai nostri, dar care sa-l intereseze si pe cititorul din alta parte a LUMII, deoarece NOI ROMĀNII, avem multe de spus. Pentru cunoasterea literaturii straine se face mult, se face foarte mult la noi īn tara. S-au tradus, īn primul rīnd, toata literatura clasica, s-au tradus anticii, s-au tradus marii scriitori de limba engleza, germana, rusa, franceza, spaniola, portugheza s.a.m.d.. S-a facut destul. ĪN SCHIMB AM FACUT PUTIN SAU FOARTE PUTIN SI TREBUIE SA SUBLINIEZ PE ACEST FOARTE PUTIN, PENTRU TRADUCEREA SI PENTRU RASPĪNDIREA LITERATURII NOASTRE ĪN ĪNTREAGA LUME."
La īntrebarea - Ce piedici ne stau īn cale? - mi s-a raspuns: "Una din piedici mi se pare ca este aceea a lipsei de traducatori. Limba se schimba si se īmbogateste īn permanenta si nu numai limba romāna, ci graiurile tuturor popoarelor. O carte tradusa īn Romānia īn limba franceza, engleza, germana sau spaniola, de oameni care au īnvatat aceasta limba īn scoli, este NEPUBLICABILA, dupa parerea editorilor straini. Nu odata mi s-a raspuns cīnd am recomandat o carte sau alta editorilor straini ca traducerile "parca ar fi scrise de strabunicul, citita de bunicul si aruncata la cosul cu hīrtii inutile de tata-mare.Puneti sa va traduca cartile īn limbi straine niste oameni care cunosc īntr-adevar limbile moderne ale acestor popoare". Dar de unde sa-i luam noi pe acesti traducatori? Parerea mea este ca de aici trebuie sa plecam. Pe urma gasim si editori si cititori. Unora, care citind aceste rīnduri, li s-ar parea ca eu exagerez forta literaturii romāne īn lume, vreau sa le reamintesc ca noi am dat īnca din vechime literaturii lumii si culturii universale, oameni ca Dimitrie Cantemir, Nicolae Milescu si multi altii din timpurile mai īndepartate, iar īn timpurile noastre nu fuseseram oare martorii izbīnzii lui Tristan Tzara, care prin 1917-1918 īntemeia īn Elvetia, tara neutra ca si azi, poezia noua a secolului? Oare nu fuseseram martorii publicarii īn revista "Cugetul romānesc" si īn alte reviste a unor pagini, foarte ciudate, cele mai ciudate pagini scrise de cineva īn limba romāna si iscalite Urmuz? Eu am fost martorul publicarii operei lui Urmuz, opera care nu depaseste mai mult de 40-50 pagini dactilografiate, dar care nu are pereche īn lume. Este primul scriitor al absurdului; din el se trag multi care au capatat īn Occident o glorie, desigur, binemeritata. Nu fuseram martorii aparitiei pe lume, īn capitala Frantei, a unui scriitor romān, Panait Istrati? Nu fuseseram martorii victoriilor lui Eugen Ionescu, care īn tinerete a trait printre noi si scria la aceleasi reviste la care scriam si noi? De ce ne-am opri aici? Talente īn limba romāna sunt destule"(...).
" Valoarea unei creatii se decide numai īn fata paginii scrise, iar noi, scriitorii, trebuie sa veghem ca nimeni sa nu īmpieteze asupra acestui dialog al scriitorului cu pagina, cu gīndul sau. Scriitorul singur trebuie sa descopere modul īn care el vrea sa ne exprime, sa-si aleaga liber subiectele, el trebuie sa-si aleaga liber stilul, eroii, el trebuie sa-si aleaga liber drumul, locul pe care-i aseaza pe acesti eroi, actiunea cartii s.a.m.d. Īn creatia literara, nu se pot lua masuri, se pot da sfaturi. Dar masuri de ordin administrativ, daca se iau, ele nu duc la nici un avīnt creator si la nici o izbīnda."(...)
Īn īncheerea interview-ului - scriitorul Zaharia Stancu a spus: "Folosesc acest prilej pentru a va ruga sa transmiteti, prin intermediul "Tribunei Romāniei", cele mai calde salutari oamenilor care vorbesc limba noastra si care traiesc dincolo de hotare - mai apropiate sau mai departate de orasul Bucuresti, īn care bate inima patriei noastre".
O completare personala - recitind volumul "Descult" īn aceste zile de Noiembrie, mi-am amintit de acest interview acceptat de autorul romanului "Descult" - sunt aproape 30 de ani de atunci - si din care am pastrat īn arhiva mea personala, doar pagina cu nr.6, ce relateaza "confesiunea autorului" - stenografiata si descifrata de subsemnata, iar īn momentul prezentarii primului tiraj, deplasīndu-ma la locuinta din Bucuresti Str.Herastrau, OMUL ZAHARIA STANCU, a avut amabilitatea de a-mi scrie alte cīteva cuvinte, care si acum īmi dau fiori, īntrucīt nu a mai trecut multa vreme si a trecut īn ETERNITATE. Citez: "Doamnei Venera Dumitrescu, cea care a descifrat aceasta pagina, cu prietenie, Zaharia Stancu" - 17 Dec.1973.
N.B.- Mi s-au adresat personal aceste cuvinte pe pagina de ziar, īntrucīt scriitorul a fost surprins ca nu-mi apare
semnatura la sfīrsitul interview-ului. Motivul? eram "persona non grata"... Si cum OMNIA MEA MECUM PORTO
(Tot ce-i al meu, port cu mine), beneficiez si eu acum de urarea scriitorului de acum 30 de ani, adresata celor
care traiesc departe de pamāntul natal.
|
Venera E.DUMITRESCU- din Montreal 11/7/2002 |
Contact: |
|
|
