Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiv� 2024
Articole Arhiv� 2023
Articole Arhiv� 2022
Articole Arhiv� 2021
Articole Arhiv� 2020
Articole Arhiv� 2019
Articole Arhiv� 2018
Articole Arhiv� 2017
Articole Arhiv� 2016
Articole Arhiv� 2015
Articole Arhiv� 2014
Articole Arhiv� 2013
Articole Arhiv� 2012
Articole Arhiv� 2011
Articole Arhiv� 2010
Articole Arhiv� 2009
Articole Arhiv� 2008
Articole Arhiv� 2007
Articole Arhiv� 2006
Articole Arhiv� 2005
Articole Arhiv� 2004
Articole Arhiv� 2003
Articole Arhiv� 2002


Regizorul Lucian Pintilie ( 9 noiembrie 1933 - 16 mai 2018 )

Lucian Pintilie s-a născut în 1933 la Tarutino, în Basarabia. După absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din Bucureşti, printre care “Copiii soarelui” (1961), “Proştii sub clar de lună” (1962), “Cezar şi Cleopatra” (1963), “Biedermann şi incendiatorii” (1964), “Inima mea e pe înălţimi” (1964), “D’ale carnavalului” (1966), “Livada cu vişini” (1967), “Revizorul” (1972, spectacol interzis de cenzură după a treia reprezentaţie), precum şi două filme de lungmetraj: “Duminică la ora 6” şi “Reconstituirea”.

Interdicţia de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1973.

A continuat în străinătate seria spectacolelor de teatru montate pe câteva din scenele importante ale lumii: Théâtre National de Chaillot din Paris: “Turandot” (1974); Théâtre de la Ville din Paris: “Pescăruşul” (1975), “Biedermann şi incendiatorii” (1976), “Jacques sau Supunerea” şi “Viitorul e în ouă” (1977), “Cei din urmă” (1978), “Trei surori” (1979), “Raţa sălbatică” (1981), “Azilul de noapte” (1983), “Arden din Kent” (1984), “Astă seară se improvizează” (1987), “Trebuie să trecem prin nori” (1988), “Dansul morţii” (1990); Guthrie Theater din Minneapolis: “Pescăruşul” (1983), “Tartuffe” (1984), “Raţa sălbatică” (1988); Arena Stage din Washington: “Tartuffe” (1985), “Raţa sălbatică” (1986), “Livada cu vişini” (1988).

În paralel, a montat şi spectacole de operă: Festivalul de la Avignon: “Orestia” (1979); Festivalul de la Aix-en-Provence: “Flautul fermecat”(1980, spectacol reluat la Opera din Lyon, Opera din Nisa, Teatro Reggio de la Torino); Welsh National Opera din Cardiff: “Rigoletto” (1985); “Carmen” (1986, spectacol reluat la Opera din Vancouver).

În 1973, a realizat la Televiziunea iugoslavă filmul “Salonul nr. 6” după nuvela omonimă a lui Cehov.

În 1979, a filmat în România “De ce trag clopotele, Mitică?”, după un scenariu propriu pornind de la piesa “D’ale carnavalului”, film interzis vreme de zece ani.

După 1990 se repatriază şi face o serie de filme în România: “Balanţa” (1992), “O vară de neuitat” (1994), “Prea târziu” (1996), “Terminus Paradis” (1998), “După-amiaza unui torţionar” (2000), “Niki Ardelean, colonel în rezervă” (Niki et Flo) (2003), “Tertium non datur” (2006).

În 1990 a fost numit director al Studioului de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, poziţie din care a sprijinit filme realizate de tineri regizori români. În 1992 a publicat la editura Albatros volumul “Patru scenarii”.
Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/lucian-pintilie-sarcasmul-imblanzit-de-iubire/

El lasă în urmă o serie de spectacole de teatru, în ţară şi străinătate, care au făcut istorie, iar opera sa cinematografică a fost una din cele mai importante din estul Europei.






Dumitru Constantin    5/17/2018


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian