Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Profesorul Silviu Puscasu ( 10 mai 1927 - 4 septembrie 2007 Toronto)

Dragostea este ca sănătatea; cât timp există, nu îti dai seama de ea“, spunea Ivan Turgheniev. Asa este si cu oamenii. Numai după ce pleacă de lângă noi, după ce pleacă dintre noi le simtim lipsa. Atunci începem să căutăm în memoria noastră informatii despre ei, dar constatăm, cu surprindere, că datele se amestecă sau sunt vagi. Memoria documentelor scrise are altă putere. În urmă cu aproape zece ani am participat la întocmirea unui „Dictionar de personalităti din Oltenia“ în care erau înscrise si persoane aflate printre noi, iar informatiile au fost culese direct de la sursă. În aceste zile l-am răsfoit. Multi au plecat dintre noi. Unul dintre ei este Silviu Puscasu.

Incursiune în biografie

Silviu Puscasu s-a născut în Craiova, pe 10 mai 1927. Tatăl său, Marin Puscasu, a fost învătător, apoi director la Scoala „Ion Eliade Rădulescu“ din Craiova. Mama sa, învătătoarea Eliza Puscasu, născută Schindler, era pasionată de pictură si pian. O vreme a cântat la orga Bisericii Catolice din Craiova.
A urmat, între 1934 si 1938, cursurile primare sub îndrumarea părintilor săi, apoi a fost admis în clasa I de liceu la „Fratii Buzesti“, pe care l-a absolvit în 1946. În acelasi an s-a înscris la concursul de admitere la Facultatea de Electromecanică din Timisoara. S-au înscris 400 de candidati, dar tânărul craiovean a ocupat pozitia a doua, remarcându-se prin pregătirea sa temeinică. Sectorul energetic era în plină dezvoltare, asa că, parcă intuind rolul pe care îl va juca Oltenia în energetica românească, a optat pentru specializarea „Transportul si Distributia Energiei Electrice“.

Primii pasi în învătământul universitar

În iunie 1950, a obtinut diploma de inginer. A fost repartizat la Întreprinderea Regională de Electricitate Orasul Stalin, nume pe care l-a avut o vreme vechiul Brasov. În decembrie 1950, a fost angajat ca asistent la Facultatea de Mecanizare a Agriculturii din cadrul Institutului Agronomic din Craiova, înfiintat cu doar trei ani înainte. Din mai 1951 ocupă functia didactică de sef de lucrări. În anii aceia, prioritatea economică era legată de electrificare: electrificarea industriei, a agriculturii, a transporturilor. În aceste conditii, în 1951 s-a înfiintat la Craiova Institutul de Masini si Aparate Electrice, care cuprindea Facultatea de Electrotehnică, iar apoi, din 1953, si Facultatea de Electrificare a Industriei, Agriculturii si Transporturilor. Pregătirea profesorului Silviu Puscasu se potrivea cu cerintele învătământului ingineresc craiovean, asa că din septembrie 1952 până în septembrie 1958 a functionat în cadrul acestui institut.
În 1970 si-a sustinut, la Timisoara, teza de doctorat cu tema „Contributii la studiul comportării tuburilor fluorescente în regim de alimentare cu frecventă variabilă“.
A scris două cărti de referintă: „Izvoare moderne de lumină“ si „Mărimi si regimuri electrice nesinusoidale“, la care se adaugă peste 120 de lucrări stiintifice publicate în tară si străinătate si numeroase contracte de cercetare stiintifică.

Radioamator si excursionist

În anii ’50 s-au dezvoltat în România activitatea de radioamatori, dar si electronica. Silviu Puscasu, pasionat de electronică, a devenit si radioamator, asa că în 1958 obtine diploma de emitător categoria a III-a, indicativ YO7 - 136. Pasiunea pentru electronică si radio i-a condus pasii profesionali si spre Studioul de Radio Craiova, unde a fost, o vreme, inginer-sef si multi ani colaborator fidel.
În septembrie 1958, Institutul de Masini si Aparate Electrice este desfiintat, iar Silviu Puscasu se transferă, cu activitatea didactică, la Institutul Politehnic din Timisoara. Timp de doi ani, până în 1960, a făcut naveta săptămânală Craiova - Timisoara. În acesti doi ani si-a făcut multi prieteni la Timisoara, unul dintre ei, profesorul Eugen Seracin, alpinist pasionat, cu care a făcut multe excursii în muntii României.

Cadru didactic la Institutul Pedagogic

În 1960 se înfiintează Institutul Pedagogic din Craiova, asa că revine la Craiova. Experienta acumulată în acesti ani, dar si calitătile sale l-au impus printre cadrele didactice universitare de la Craiova. Asa se face că între 1963 si 1968 a fost seful catedrei de Electrotehnică si cunostinte industriale. În paralel a ocupat si functia de Decan al Facultătii de Fizică si Chimie (martie 1963 - martie 1964) si prorector al Institutului Pedagogic (martie 1964 - septembrie 1966).

Etapa Universitatea din Craiova

Între timp s-a înfiintat Universitatea din Craiova, iar Silviu Puscasu devine, în 1966, conferentiar. Timp de doi ani a fost unul dintre primii prorectori ai Universitătii din Craiova: septembrie 1966 - martie 1968. Apoi, timp de 12 ani, a fost seful catedrei de Bazele electrotehnicii, transformată în septembrie 1980 în catedra de Electromecanică prin reunirea cu catedra de Masini, aparate si actionări electrice. Catedră mare si eterogenă, din care am făcut si eu parte. Îmi amintesc de disputele pe teme stiintifice, dar si tactul cu care profesorul Silviu Puscasu a stiut să le dirijeze spre un final creativ. Domnia sa se ocupa, atunci, de criogenie sau mai bine spus de electrotehnica la temperaturi foarte scăzute. Si acum, la Craiova, discipolii Domniei sale continuă această activitate.
Din mai 1981 până în octombrie 1984 a fost Rector al Universitătii din Craiova. În acea perioadă a făcut multe. Eu sunt dator să spun că m-a sprijinit să aduc, în 1982, la disciplina de „Utilizarea calculatoarelor în actionări electrice“, un calculator M18 de la Fabrica de calculatoare din Bucuresti. La vremea aceea mai era un singur calculator în Facultate, la sectia de calculatoare. Mai multe persoane s-au implicat pentru a face această achizitie, dar Domnia sa, în calitate de Rector, a aprobat să construiesc în laboratorul de Actionări electrice două spatii vitrate, foarte moderne. Aceste spatii există si acum si sunt utilizate tot pentru ca studentii să învete despre calculatoare. Cu acest calculator, câtiva colegi si-au finalizat tezele de doctorat, altii au învătat ABC-ul meseriei. A sustinut concret pregătirea practică a studentilor de la Universitatea din Craiova. Îmi amintesc de interesul cu care studia realizările practice ale studentilor căutând produse inovative pentru Atelierul de productie al Facultătii de Electrotehnică.
După 1984 a revenit la Facultatea de Electrotehnică în calitate de sef al catedrei de Electrotehnică si Electromecanică până în 1990. În acel an s-au produs mutatii radicale, dar Silviu Puscasu a rămas sef al catedrei de Electrotehnică.
Canada - sens unic

S-a retras definitiv din activitatea didactică în anul 2000, în Canada. Cu sigurantă s-a despărtit greu de Craiova si de România. Se mai despărtise o dată de Craiova, în 1958, dar a revenit. De data aceasta, nu a mai revenit fizic. Pe 4 septembrie 2007, ora 22.30, sufletul său a zburat prin eter, probabil spre Craiova, însotit, poate, de indicativul YO7 - 136.












Gheorghe Manolea     5/1/2018


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian