Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romļæ½nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinć
Note de carierć
Condeie din diasporć
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouć
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrć
Traditii
Limba noastrć
Lumea īn care trćim
Pagini despre stiintć si tehnicć
Gānduri pentru Romānia
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivļæ½ 2024
Articole Arhivļæ½ 2023
Articole Arhivļæ½ 2022
Articole Arhivļæ½ 2021
Articole Arhivļæ½ 2020
Articole Arhivļæ½ 2019
Articole Arhivļæ½ 2018
Articole Arhivļæ½ 2017
Articole Arhivļæ½ 2016
Articole Arhivļæ½ 2015
Articole Arhivļæ½ 2014
Articole Arhivļæ½ 2013
Articole Arhivļæ½ 2012
Articole Arhivļæ½ 2011
Articole Arhivļæ½ 2010
Articole Arhivļæ½ 2009
Articole Arhivļæ½ 2008
Articole Arhivļæ½ 2007
Articole Arhivļæ½ 2006
Articole Arhivļæ½ 2005
Articole Arhivļæ½ 2004
Articole Arhivļæ½ 2003
Articole Arhivļæ½ 2002


Interviu cu Andrei Vieru - pianist, matematician, filosof

Andrei Vieru s-a născut la București īn 1958 și este fiul compozitorului Anatol Vieru. A studiat pianul cu Dan Grigore la Conservatorul din București. Trăiește la Paris din 1988, unde, ca pianist, īși face debutul īn 1989. A fost invitat să cīnte īn numeroase festivaluri. A īnregistrat pentru casele de discuri INA-Mémoire vive (Arta fugii), Harmonia Mundi (Variațiunile Diabelli, Variațiunile Goldberg, etc) și Alpha (Clavecinul bine temperat). Este autorul a două volume de eseuri: Le gai Ecclésiaste (Seuil, 2007) și Éloge de la vanité (Grasset, 2013 distins cu premiul Casanova acordat unori autori europeni de limbă franceză), pe care le traduce apoi īn romānește: primul a apărut la editura Curtea veche, al doilea la Humanitas. A publicat numeroase eseuri īn La Nouvelle Revue Franēaise, Le Magazine littéraire, Cahiers de l’Herne, Revista 22, Dilema veche, Romānia Literară. Ultimul articol publicat īn franceză: "De la tāche du traducteur et de celle de l’interprčte" (Le Courage n°1, 2018). A publicat pe Contributors.ro cīteva articole despre democrație și despre "dreptul sacrosanct de a bate la uși deschise".

VPL: Ne-am intȋlnit la Bran, cu mulți ani īn urmă, tu aveai 12 ani, eu eram adultă. Am avut cȋteva dialoguri pe băncuța din fața Casei de Creație și, deși era īntre noi o diferență de vȋrstă semnificativă atunci, m-a atras profunzimea gȋndirii tale. Pe urmă te-am "pierdut din vedere" pȋnă cānd,ȋntāmplător, am dat din nou de tine, pianist, autor de cărți, filosof, matematician, pictor. Cȋnd ai īnceput pianul și care a fost, pe scurt, evoluția ta muzicală?
AV: Doi martori oculari ai aceleiași īntīmplări n-o să depună niciodată mărturii identice. Cred că era la Sinaia, tu nu erai adultă, iar eu să tot fi avut 5 ani. Nu cred că vorbeam pe vremea aia, dar m-am īntrebat decenii de-a rīndul: "cine să fi fost Veronica?" Am aflat de curīnd, după vreo jumătate de secol.
Oficial, am īnceput pianul pe la vreo 6 ani, dar cītă muzică oi fi ascultat īn burta mamei nu știu. Īn perioada copilăriei, evoluția mea muzicală, așa cum o văd acum, se rezumă la rezistența pe care o opuneam dorinței primilor mei dascăli (părinții se exclud) de a-mi impune soluții statistic confirmate, care mie īnsă nu mi se potriveau deloc.

VPL: Ce īnțelegi prin "soluții statistic confirmate"? Game? Czerny? Hanon? Mă interesează, pentru că și eu i-am urȋt pe primii mei dascăli, dar Theodor Bălan, pe care l-am avut mai tārziu, mi-a plăcut, avea un fel inteligent de a-mi explica. Ce-ți impuneau primii profesori?
AV: Mă gīndeam la moduri standard de a pune probleme și de a le rezolva. De parcă toată lumea nu numai că ar gīndi la fel dar ar și arăta la fel, de aceeași īnălțime, greutate, și așa mai departe… Īn general, arta nu se poate "preda". Un profesor īn adevăratul sens al cuvīntului n-ar trebui să se limiteze la a oferi soluții. Fiindcă vor apărea īn experiența artistică viitoare a īnvățăcelului de azi mereu alte probleme, de un tip nou, ireductibil la genul de probleme despre care a apucat să-i vorbească profesoara. Am avut īnsă norocul să īntīlnesc personalități care au reușit să mă facă să acord o anumită importanță atīt unor principii generale cīt și necesității de a nu le absolutiza. Mă gīndesc de exemplu la tata, care īmi spunea: important nu e să īnveți "material" ci să īnveți īn general cum să īnveți.

VPL: Dacă tot ai adus vorba de tatăl tău, te-aş ȋntreba ȋn ce măsură datorezi părinților deciziile pe care le-ai luat?
AV: Nu am avut vreodată impresia că am luat vreo hotărīre īn viață, cu excepția persoanei cu și a locului īn care voiam să trăiesc. Īn tot restul vieții, m-am manifestat ca un om ale cărui decizii erau deja luate (dar care habar n-avea de ele, deși prin asta nu vreau să spun deloc că nu le-aș fi luat eu īnsumi). Singura hotărīre din tinerețe pe care o regret e aceea de a mă fi īndepărtat de matematică. Aici, cred că părinții mei — mai ales mama — au dat dovadă de iresponsabilitate.

VPL: Spune-mi ceva despre cărțile din casa ta. Ce lecturi te atrăgeau? Cānd ai īnceput să prinzi gustul pentru filosofie?
AV: Īnvățasem să citesc simultan īn romānește și īn rusește pe la vreo 4 ani. Cīnd eram copil nu citeam cărți de literatură. Īncercasem să citesc, īmboldit de adulți, Trei mușchetari. După cīteva pagini, m-a apucat o plictiseală de neuitat și m-am lăsat păgubaș. Ceva mai tīrziu, am citit partea rusească a bibliotecii: Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Gogol, Turgheniev, Pușkin, Bulgakov dar și Thomas Mann, Hamsun, Shakespeare, romanticii germani (traducerile īn rusește erau pe-atunci excelente). Lecturile mele īn limba romānă erau ultraminoritare, dar nu lipsite de importanță: Īntre Legendele Olimpului (mitologia greacă adorată și cu desăvīrșire uitată),Don Quijote și Orbirea (de Elias Canetti), mi-ar fi greu să-mi aduc aminte de cărți citite īn limba țării īn care trăiam: Kafka, Huxley… Īn orele de liceu mă prinseseră citind pe furiș Sartre (Les chemins de la liberté), dar nu și Justine ou les malheurs de la vertu, care pe vremea aia mă interesa, firește, iar acum, tot firește, deloc — oricīt ar vrea Foucault să ne convingă cīt e de important Sade. Īmi jurasem că voi absolvi liceul fără să citesc vreo carte din "programa analitică". Īmi spusesem că le voi citi cīnd nu mă va mai obliga nimeni. Ca orice copil eram atras de literatura interzisă: Soljenițīn (care, literar, īmi displăcea, dar mă interesa din unghi politic), Siniavski, Daniel, Robert Conquest… Īn general am citit īn ordine inversă. Citisem deja de-a fir a păr Ą la recherche du temps perdu cīnd am catadicsit să citesc Roșu și negru ori Madame Bovary.
Dezgustul față de filozofie l-am prins cīnd am īnceput s-o citesc. Excepție fac, pentru mine, cīțiva filozofi care au introdus concepte noi și nu cuvinte.

VPL: Am citit pe nerăsuflate cartea ta "Elogiul Vanităţii" (Ed. Humanitas 2015). Ai scris-o ca pe un "răspuns posibil" dat propriilor tale ȋntrebări, sau ca "replică" la ideile altora?
AV: Dorința care te poate apuca să dai o replică la ideile altora poate fi și ea un motor, recunosc. Fie pentru că le consideri greșite, fie pentru că le crezi corecte dar prea primitive, incomplete, nenuanțate. Aș fi īnsă tentat să spun că adevărata substanță a unei cărți se naște din suma răspunsurilor date īntrebărilor proprii (la care se pot adăuga și īntrebările rămase deocamdată fără răspuns). Totuși o carte, oricīt de personală, oricīt de originală ar fi, mi se pare că rămīne īntr-o anumită măsură o operă colectivă. Sigur, rămīne de văzut cīți cititori au curajul să se recunoască īn calitate de coautori. Tuturor celor care te-au stīrnit prin prostiile pe care le-au spus pe teme care te interesau īn timp ce scriai trebuie să le rămīi recunoscător pe vecie. Cu toate astea, cel mai important e să fii modest și să cauți compania mai ales a geniilor care spun prostii puține și de nivel īnalt.

VPL: Ți-a plăcut şi matematica. Ai iubit-o din liceu? Cānd ai devenit conștient de legătura dintre muzică și matematică?
AV: Matematica mi-a plăcut cu mult īnainte de a fi fost dat la școală. Că la 5-6 ani rezolvam sisteme de ecuații (lineare) cu două necunoscute nu era īn fond mare lucru. Ar fi fost īnsă de datoria părinților să găsească atunci pe cineva de la care să īnvăț toată algebra lineară dintr-un foc. Sigur că la īnceput īți dai seama că notația muzicală e de tip cartezian: timpul pe orizontală, īnălțimile sunetelor pe verticală. Cīnd am devenit īnsă cu adevărat conștient? Cīnd mi-am dat seama de dimensiunea lor estetică comun㠗 de natura oarecum teatrală aș spune, īn măsura īn care temele muzicale și expresiile matematice au darul de a se travesti unele īn altele și de a naștere la quiproquo-uri. Și, nu īn ultimul rīnd cīnd mi-am dat seamă că, ȋn mod contrar credințelor răspīndite nu doar īn țara īn care trăiesc, muzica, matematica și gīndirea īn general se folosesc de limbaje fără să fie de fapt legate de ele. Īnțelesurile (conceptele) sunt de natură alingvistică, de unde și scepticismul meu față de ceea ce unii numesc inteligență artificială și care e de fapt doar memorie īn cantitate excedentară și putere sporită de calcul.

VPL: Iată un interesant subiect de discuție. Așa este, limbajele matematicii și muzicii sunt diferite, dar gȋndirea umană le leagă. Sunt, prin formație, om de știință și frumusețea, eleganța și simplitatea unor soluții științifice, ȋn meseria de chimistă, m-au emoționat la fel de mult ca o operă de artă. Pe tine, pianistul, te-aș īntreba: e posibil să-i explici unui elev cum să-l interpreteze pe Bach?
AV: Dacă ar fi să dau un răspuns pe scurt, atunci 1) īncercīnd să-l īncurajez să pătrundă cīt mai adīnc īn structura lucrării; 2) experimentīnd.
Dacă e să dezvolt ce tocmai am spus, atunci ar trebui să īncep prin a spune că crezul meu estetic e opus crezului meu politic. Așa cum cred că e și greșită și nocivă interpretarea trecutului istoric prin prisma prezentului, tot așa — sau nu chiar exact așa — cred că Bach trebuie "actualizat". Acest cuvīnt īmi face uneori greață, așa īncīt mă simt obligat să precizez că nu mă gīndesc de loc la a face dintr-o piesă de Bach o piesă de rap. Ci la faptul că pentru mine e imposibil să nu țin cont că īntre Bach și epoca īn care trăim au mai lăsat urme pe pămīnt și cīte un Mozart sau cīte un Beethoven. Bach e un profet, iar dorința unora de a face totală abstracție de latura lui profetică mi se pare un semn de sărăcie dogmatică. Unii cred de exemplu că a cīnta Bach la pian (și pe deasupra folosind pedala) e o blasfemie. E ca și cum cineva le-ar pretinde matematicienilor să demonstreze teorema lui Fermat strict cu metodele cunoscute pe vremea lui Fermat.
Ca să mă īncadrez cumva īn analogia pe care o faci īntre muzică și matematică (sau, mai general, īntre artă și știință), compozitorul pune o problemă (sau, dacă preferi, emite o ipoteză) pe care interpretul o "rezolvă" (sau, dacă preferi, o "demonstrează"). Dar o rezolvă cu metodele vremii sale.

VPL: Sviatoslav Richter prefera ȋnregistrările "live", Glenn Gould, pe cele ȋn studio, pe care apoi le reedita. Care ar fi preferinţa ta?
AV: Să răspund, cum spun unii, "sincer" sau, cum spun alții, "cu toată modestia"? De fapt nu știu. Depinde de ce anume vrei cu o piesă. Īntr-un studio e mai mult loc pentru experiment. Iar pentru artă, experimentul e mai important decīt publicul. Gould prezisese căderea īn desuetudine aconcertului, fiindcă pentru el muzica e o artă a singurătății. Dar s-a īntīmplat invers. Īn uitare sunt pe cale să se scufunde īnregistrările īn studio. Lumea preferă emoțiile resimțite īn grup, ca să nu spun gregar. Pīnă la urmă par să se impună variante intermediare. Īnregistrări "live"dar retușate, ascultarea īn singurătatea din spatele ecranului Youtube agrementată īnsă de posibilitatea de a comenta, de a schimba păreri cu alți ascultători.

VPL: Īn continuarea acestui dialog, care ar putea dura la nesfārşit, mi-aș permite să te īntreb: cu ce compozitor te simți cel mai bine cānd ești la pian? Am simțit, īn interpretarea pe care o dai la pian "Artei Fugii" de Bach, ideea pe care ai scris-o īn "Elogiul Vanității", īn care presupui că Bach a lăsat lucrarea intenționat neterminată.
AV: Cu Bach, bineīnțeles. Īnregistrarea Artei fugii pe care o știi de pe Youtube e din 1994 (și e din concert, dacă tot am abordat deja subiectul). Ideea că neterminarea lucrării face parte din concepția inițială a lui Bach m-a vizitat mult mai tīrziu. Tocmai de aceea "sfīrșitul fără de sfīrșit" - care e numai unul din aspectele funebre ale acestei capodopere - a ieșit īn același timp atīt de original și de convingător (scuze că o spun atīt de direct, dar ăsta-i adevărul). Arta fugii e o enigmă formulată neexplicit, și totuși evident, chiar īn ediția originală, apărută după moartea lui Bach sub īngrijirea fiilor și a discipolilor săi. Ordinea fugilor - și nu doar ea - e acolo evident greșită, greșită premeditat. Acum, că tot știu care e ordinea corectă, crezi că aș adopta-o? Nu, fiindcă așa cum cred că am scris și īn carte, prefer să cīnt enigma și nu rezolvarea ei.

VPL: Recent ai publicat pe Youtube primul caiet din "Clavecinul bine temperat" de Bach. Interpretarea ta m-a emoționat
profund și mi s-a părut din nou, ca īn toate īnregistrările tale, că Bach īnsuși, dacă le-ar fi auzit, s-ar fi recunoscut complet īn ele. Cum ai "gāndit" lucrarea - īn totalitatea ei și īn ce fel ai diferențiat felul cum ai abordat preludiile și fugile, fiecare īn parte?
AV: Mă bucur că te-a emoționat. Dacă Bach s-ar fi recunoscut īn īnregistrările mele? Cred că nu l-ar fi deranjat sunetul pianului (și nici pedala, care face parte din instrument), dar nu pot vorbi īn numele lui. Pot vorbi doar īn numele muzicii lui. Sunt sigur că nu trădez arhitectura ei. Ea e totdeauna unică, īnsă felul de a o traduce īn sunet nu e unic determinat; se pot imagina interpretări felurite. De pildă, fuga īn sol # minor (caietul 1) apare pe disc īn două variante distincte, complementare. Pot fi ascultate aici una după alta. Īn postarea conținīnd īntreg primul caiet al CBT apare una singură, diferită de cele două pomenite (le conține pe cele două precedente, fiind un fel de sinteză a lor).
Īnsă īn alte fugi, din motive structurale, soluția sonoră mi se pare, īntr-un anume sens, unică. De exemplu, deși sunt foarte deosebite īntre ele, fuga īn fa minor (caietul 1) și cea īn re # minor (caietul 2), au ceva comun: e imposibil să scoți īn relief tema pe parcursul īntregii fugi fără să iasă o mare plictiseală. Īn ambele fugi pomenite tema trebuie ascunsă activ īn prima jumătate și scoasă la lumină abia īn jumătatea a doua a fugii.
Casele de discuri știu că volumul 2 se vinde totdeauna mai prost decīt primul. Al doilea este īnsă īn ansamblu mai interesant, scris īntr-un cu totul alt spirit. Aici te poți gīndi la Schumann (īn fuga īn do minor de pildă), la Beethoven (īn preludiul īn Mi bemol major, care arată ca o adevărată bagatelă, sau īn fugile īn Re și īn La bemol major ce pare că descind direct din Variațiunile Diabelli), la Brahms (īn preludiul īn fa minor), la Mozart (īn preludiul și fuga īn la minor), la Scarlatti via Rahmaninov (īn preludiul īn sol # minor), la Chopin (īn preludiul īn fa # minor), la Reger, Mahler și Schoenberg (īn fuga īn si bemol minor). Pe alocuri tot la Schumann te poți gīndi ascultīnd preludiul īn Si bemol major — care īn treacăt fie spus poate fi perceput și ca o pastișă la Glenn Gould, dar nu fiindcă e cīntat staccato! Staccato e cīntată și fuga īn Fa major dar acolo nu e nici o pastișă!

VPL: "Sfīrșit fără de sfīrșit" e Bach-ul pe din īnregistrările tale, care deschid calea spre ansamblul arhitectural al muzicii lui - ȋn perfectă armonie cu natura. Īți mulțumesc, Andrei, pentru bogăția gīndurilor şi interpretărilor pe care ni le-ai oferit cu atȋta generozitate!

*Notă: Interviul a apărut ȋn forma iniţială ȋn revista Vatra veche

Veronica Pavel Lerner / Toronto





Veronica Pavel Lerner    4/15/2018


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian