Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Festivalul ”Gloria Domini-Brașovul Pascal”

Anul acesta, Paștele ortodox va fi sărbătorit pe 8 aprilie, cu o săptămână după Paștele catolic. Ne aflăm acum în plină perioadă de Post, rânduială pe care mulți semeni - mai cu seamă femeiele în etate din mediul rural - o respectă cu sfințenie.

Manifestare unică în România și Estul Europei

Pentru a întâmpina îmtr-o atmosferă de sobrietate și reculegere spirituală Marele eveniment creștin al Învierii Domnului, Agenția Metropolitană Brașov (AMB) în parteneriat cu Primăria locală au inițiat încă de anul trecut Festivalul „Gloria Domini - Brașovul Pascal”, care s-a bucurat de succes. Ca atare și în primăvara aceasta s-a continuat proiectul de suflet, care a ajuns, așadar, la cea de-a doua ediție, ce a demarat în această săptămână.
În bogatul program figurează o sumedenie de activități spirituale, religioase, culturale În acest context fast se va derula originalul festival, unic după știința noastră în România și Estul Europei.
După succesul de public înregistrat în 2017 ediția actuală a Festivalului ”Gloria Domini”, își propune să continue promovarea valorilor, principiilor și tradițiilor religioase și de patrimoniu ale tuturor comunităților confesionale și etnice, precum și monumentele și obiectivele culturale specifice Țării Bârsei, urmând a se desfășura peste 50 de evenimente. Se vor implica instituții artistice de presigiu din zonă, precum Filarmonica, Opera, Centrul Cultutral ”Reduta”, Teatrul ”Sică Alexandrescu”, dar și persoane de notorietate publică, preoți, oameni de cultură, ansambluri artistice, păstrători ai tradțiilor populare etc.
Festivalul cuprinde elemente specifice tuturor domeniilor culturale: teatru, concerte simfonice, concerte corale, conferințe, recitaluri, activități tradiționale specifice ”Junilor Brașoveni”, ateliere artistice menite să valorifice importanța culturală a Sărbătorilor pascale și promovarea elementelor de specificitate ale fiecărei comunități în parte.

Recitalul de muzică și poezie ”Slavă Luminii”

Ne face placere să anunțăm iubitorii de frumos, că în suita manifestărilor mai aparte din cadrul Festivalului „Gloria Domini” a avut loc marți, 13 martie a.c. un spectacol de poezie și muzică realizat de cunoscutele artiste, pianista Ioana Maria Lupașcu și actrița Daniela Nane, care au revenit pe cocheta scenă de la ”Reduta” cu o producție nouă. Trebuie să subliniem faptul că cele două au fundamentat deja un concept de recital, i-am zice un ”brand”, care le reprezintă perfect: profesionalism, sensibilitate, grație.
Timp de o oră și jumătate spectatorii au fost purtați într-o lume mirifică, în care acordurile diafane ale pianului, s-au împletit cu vocea caldă și trăirile sincere ale unei frumoase actrițe.
De data aceasta programul a fost structurat pe niște coordonate mai speciale, în concordanță cu titlul recitalului (”Slavă Luminii”) și cu rigorile evenimentului căruia îi este dedicat, axându-se pe stihuri de factură religioasă și piese celebre din muzica clasică: Mihai Eminescu -”Rugăciune”; Radu Gyr - ”Întrebare”, ”Cântec deplin” ,”Metanie”, ”Crez”; Nichifor Crainic - ”Milogul”, ”Cântecul potirului”; Costache Ioanid ”Puiul” și ”Stegarul”; Arsenie Boca - ”Chemarea Lui Iisus”; Vasile Voiculescu - ”Pe cruce”.
Muzica aparține unor creatori celebri: Bach - ”Aria” și ”Ave Maria”, Deniz Inan - ”Kayo's journey”- Porumbescu - ”Balada”, Bach-Siloti- ”Preludiu” , Piazzolla - ”Ave Maria”, Raffaele Montanaro-”Nocturna”, Massenet¬-”Meditația”,Vivaldi- selecție din ”Anotimpuri”; Lipatti-Bach- ”Schafe konnen sicher weiden”.

Recitalul „File de acatist… pe muzică” la Muzeul „Casa Mureșenilor”

În cadrul Festivalului „Gloria Domini” au avut loc deja câteva momente interesante, cel mai recent derulându-se miercuri, 14 martie 2018, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov. Ne referim la tradiționalul ”Recital de la ora 5” susținut săptămânal de artiști ai Operei din localitate, program ce se bucură de mult succes în rândul melomanilor.
De data aceasta recitalul s-a numit „File de acatist… pe muzică” și a fost susținut de soprano Maria Petcu-Catrina, alături de actrița Nora Vlad, flautista Diana Nedelea și pianista Simona Patriche.
Pentru că ne pregătim să întâmpinăm Sărbătorile Pascale, în program au figurat piese religioase scrise de compozitori români, precum Nicolae Bretan - „Cine este Acesta”, Carmen Petra Basacopol - „File de acatist”, „Din Psalmii lui David”, Șerban Nichifor - „Ave Maria”, dar și romanțe („A venit aseară mama”, „Baladă” de Radu Șerban și „Romanță-rugăciune” de Dan Stoian).

„Requiem”, un regal vocal-simfonic de W.A. Mozart

Un moment cu totul special, pe care dorim să-l aducem în atenția dumneavoastră, stimați cititori de peste Ocean, va avea loc sâmbătă, 17 martie 2018, de la ora 19.00, la Sala ”Patria”: Opera Brașov a programat un Concert vocal-simfonic monumental, anume „Requiem”, compus de W.A. Mozart. Și acest eveniment se înscrie între manifestările Festivalului „Gloria Domini”.
„Requiem”-ul este ultima compoziție a genialului compozitor creată chiar în anul morții sale, dar rămasă neterminată. Se crede că lucrarea ar fi fost încheiată de doi studenți de-ai săi și are structura unei mise, fiind compusă din 12 părți (”Dies irae”, ”Tuba mirum”, ”Rex tremendae”, ”Recordare”, ”Confutatis”, ”Lacrimosa”, ”Domine Jesu”, ”Hostias”, ”Andante”, ”Sanctus”, ”Benedictus”, ”Agnus Dei”), având la bază șase strofe ale unui text poetic latin din veacul al XIII-lea și șase texte liturgice, ce fac parte din slujba funerară. Dintre toate, partea denumită „Lacrimosa” este cea mai cunoscută. Prima audiție a avut loc la Viena în 1793, fiind organizată de Gerard van Swieten, un prieten al lui Mozart. „Requiem”-ul a fost interpretat în 1809 la funeraliile lui Joseph Haydn și, 40 de ani mai târziu, la cele ale lui Frédéric Chopin.
„Requiem”-ul este scris pentru patru voci (soprană, mezzosoprană, tenor, bas), cor mixt și orchestră. La concertul de sâmbătă vor performa patru dintre cei mai cunoscuți soliști lirici, iubiți și aplaudați de marele public. I-am numit pe Anda Pop, Gabriela Hazarian, Mihai Irimia, Dan Popescu.

Patru voci, una și una: Anda Pop, Gabriela Hazarian, Mihai Irimia, Dan Popescu

Despre distinsa și talentata soprana Anda Pop, putem spune că reprezintă o adevărată forță a naturii pe scenă, fiind o persoană cu o ambiție și o perseverență ieșite din comun. Puțină lume știe că înainte de a urma Conservatorul, a studiat…Medicina, ambele prestigioase instituții de învășământ superior din Capitală, optând în final pentru o carieră artistică de mare succes. Mezzosoprana Gabriela Hazarain (alintată în glumă de colegi cu apelativul…”Carmen” pentru nenumăratele ei apariții de senzație în opera cu același nume de G. Bizet) a absolvit Academia de Muzică „G. Enescu” din Bucureşti - sectia canto - la clasa prof.univ Georgeta Stoleriu și Facultatea de Muzică din Iaşi, la clasa prof. Mari-Jane Stoia. A studiat, de asemenea, vioara timp de opt ani și baletul. Cunoscutul ți prețuitul tenorul Mihai Irimia a absolvit Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii ”Transilvania” Braşov, secţia canto. Este angajat al Operei Brașov din anul 2003, evoluluând mai întât în cor, apoi ca solist, preocupându-se în permanență să-și diversifice repertoriul, să includă toate perioadele stilistice. Ca atare a participat la cursuri de specializare susţinute de Alfio Grasso, Corneliu Murgu, Corneliu Fânățeanu, Gheorghe Roșu, Cornel Stavru, Felicia Filip, Georgeta Stoleriu. Susţine recitaluri pe scena Ateneului Român şi colaborează cu Opera Naţională Bucureşti, Opera de Stat Iaşi, Opera din Constanța etc. Și, în sfârșit, dar nu în ultimul rând să-l prezentăm și pe cel de-al patrulea solist al concertului, Dan Popescu. Vocea sa gravă de bas, eleganța interpretării, statura-i impunătoare ăl fac de fiecare data ușor de remarcat în orice prezență scenic. Dan Popescu s-a născut în anul 1979, la Brăila, acolo unde începe apropierea de arta muzicală, mai întâi prin studiul viorii şi apoi prin cel al artei vocale. Primele lecţii îi sunt predate de tatăl tenorului Ionel Voineag, Ştefan Voineag. În 1997 obţine premiul al II-lea la Concursul Naţional de Canto pentru Liceele de Muzică, de la Brăila. După absolvirea Liceului de Artă ”Haricleea Darclee”, devine student al Universităţii de Muzică București - Secţia Canto, la clasa maestrului prof. Ionel Voineag, beneficiind totodată, la clasa de Operă, de extraordinara îndrumare a regizorilor Hero Lupescu si Cristina Cottescu.
Revenind la prezentarea Concertului Extraordinar de sâmbătă să mai adăugăm că pe scena Sălii ”Patria” va urca un număr impresionant de coriști (aproximativ… o sută !) reunindu-se două formații prestigioase: Corul Radio București, dirijat de Ciprian Țuțu, și din Corul Operei Brașov, pregătit de Leonard Boga, astfel că muzica compusă de Mozart va răsuna așa cum a gândit-o compozitorul, unică și sfâșietoare. Își dă concursul, de asemenea, Orchestra Operei Brașov, la pupitru aflându-se dirijorul Mircea Holiartoc.

Dirijorul Mircea Holiartoc

Devenit de curând în urma unui concurs al doilea dirijor al Operei Brașov, Mircea Holiartoc nu este un nume necunoscut publicului meloman din zona noastră, domnia sa având colaborări anterioare cu amintita instituție de artă. Ținând cont de faptul că de acum înainte va fi prezent în mod constant la realizarea spectacolelor viitoare - alături de colegul său, dirijorul Traian Ichim - se cuvine să îi creionăm un portret profesional, așa cum procedăm de regulă cu noii artiști care evoluează la Opera din municipiul de sub Tâmpa.
Mircea Holiartoc s-a născut în anul 197, la Vișeu de Sus, județul Maramureș. După absolvirea Liceului de Muzică „Ion Vidu” din Timişoara, specialitatea interpretare instrumentală - pian, a absolvit, pe rând, secţia de Compoziţie/Dirijat din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi cursurile de master în Stilistică Dirijorală din cadrul aceleiaşi universităţi. Acolo i-a avut profesori pe Ștefan Niculescu (compoziție), Cristian Brâncuși (dirijat orchestră) și Valentin Gruescu (dirijat coral și vocal–simfonic). În 2017 obține titlul de Doctor în Muzică în urma susținerii tezei de doctorat „Un sistem modal bifocal“, avându-l îndrumător pe renumitul compozitor Dan Dediu. Din 1999 până în 2001 activează ca dirijor secund la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din București, iar din anul 2001 devine dirijor la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi.
Din 2002, activitatea sa se diversifică, cuprinzând şi sfera pedagogică: preparator universitar la Facultatea de Muzică din Timişoara; profesor colaborator la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi; asistent universitar la Facultatea de Arte din Galați; corepetitor - orchestrator al Coralei de copii „Allegria” a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galaţi. În 2006 devine membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Colaborează cu personalităţi din lumea muzicii precum Felicia Filip, Pompei Hărăşteanu, Cristina Anghelescu, Gabriel Croitoru, Liviu Prunaru, Horia Mihail, Răzvan Suma. Realizează premierele spectacolelor: „Cavalleria Rusticana” de P. Mascagni; „O noapte furtunoasă” de P. Constantinescu; „Don Pasquale” de G. Donizetti, „Sunetul Muzicii” de R. Rodgers; „Il Trovatore” de G. Verdi; „La Cenerentola” de G. Rossini; „Vânzătorul de păsări” de C. Zeller. Din 1997 până în prezent colaborează în calitate de dirijor-invitat cu următoarele instituții: Orchestra Națională Radio, Filarmonica „Banatul” din Timişoara, Filarmonica „Muntenia” din Târgovişte, Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, Filarmonica Piteşti, Filarmonica Braşov, Filarmonica de Stat din Botoșani, Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din Chişinău, Orchestra Națională de Cameră din Chişinău, Teatrul de Operă și Balet din Chișinău, Teatrul Academic de Operă şi Balet din Odessa, Opera Naţională Română Iaşi. În 2012 i se acordă titlu de ”Valoare a Operei” de către Opera Națională Română din Iași, iar în 2015 este declarat de Radio România Cultural ”Omul Zilei”.
Repertoriul său liric este vast, amintind aici doar câteva titluri: ”Traviata”, ”Nabucco”, ”Aida”, ”Lucia di Lammermoor”, ”Don Pasquale”, ”Bărbierul din Sevilla”, ”Rigoletto”, ”Trubadurul”. În domeniul vocal-sminfonic găsim pagini importante din creația marilor compozitori, pornind din epoca barocului până în contemporaneitate.
...Să spunem în încheiere că venirea domniei sale la Brașov cu ”arme și bagaje” reprezintă un câștig pentru Opera din orașul de sub Tâmpa, valorosul colectiv artistic condus de managerul Ovidiu Lucian Mezei primindu-l cu brațele deschise.






Horia C.Deliu     3/14/2018


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian