Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Ion Luca Caragiale - scrisoare către Al.Vlahută , elogiu adus neamului românesc

Se împlinesc la 1 februarie 166 de ani de la nașterea lui I.L. Caragiale, figură emblematică a culturii românești, considerat cel mai mare dramaturg român. Opera sa cuprinde teatru, nuvele și povestiri, momente și schițe, publicistică, parodii, poezii. Caragiale nu este numai întemeietorul teatrului.

„Frate Vlahuță,

De ce să ne facem spaimă și inimă rea degeaba? La noi nu e nici mai multă nici mai puțină stricăciune decât în alte părți ale lumii, și nici chiar nu s'ar putea altfel. Calitățile și defectele omenești sunt pretutindeni aceleași; oamenii sunt peste tot oameni. Limbă, costume, obiceiuri, apucături intelectuale și morale, religiuni - precum și toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale împrejurărilor prin care au trecut - îi pot arăta ca și cum s'ar deosebi mult cei dintr'un loc de cei dintr'altul; ei însă, în fundul lor, pretutindeni și totdeauna sunt aceiași. Nu există pe pământ speță zoologica mai unitară decât a regelui creațiunii. Între un polinezian antropofag și cel mai rafinat european, alta deosebire hotărâta, nu există decât modul de a-și găti bucatele. Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rău, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai așa, altul mai altminterea; dar, la urma urmelor, toți sunt la fel. Zi-le oameni și dă-le pace!
Așadar, să nu ne mai facem inimă rea și spaimă gândindu-ne ca lumea româneasca ar fi mai stricată decât altele. Nu, hotarât; neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefăcut înca; nu e pân'acum dospit cumsecade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate; înca nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poata comanda; înca nu știe de cine să asculte - fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni... Fript cu lapte, suflă și 'n brânză. N'a ajuns să cumpăneasca bine ceea ce i se pune împotrivă; și astfel înca nu înțelege că în mâna lui ar sta să-si îndrepteze soarta și să dispună apoi de 'ntregul de ea - precum e drept și precum are să și fie odată.
În fine, nu are înca destula îndrazneală să-și răfuiască socotelile cu "binevoitorii lui epitropi". Dar cu vremea, trebuie să vină și asta; trebuie să vină și înțelegerea fără de care nu poate fi o națiune sigură de avutul ei, nici de onoarea, nici de viitorul ei.
Românii sunt astăzi un neam întreg de peste zece milioane de suflete, având una și aceeași limbă (nu ca s'o lăudăm noi), extraordinar de frumoasă și de ... grea, având un mod de gândire deosebit al lui, o comoara neprețuită de filosofie morală, de humor și de poezie - cu atât mai originala avutie cu cât este un amestec de mosteniri si de dobândiri antice, grecesti, slave, orientale si altele, pecetluite toate cu netăgăduită lui nobila pecetie romanică, latină, care-l arată bun și netăgăduit stăpân al lor.
Din aceasta stăpânire seculară a lui rezultă și puterea nebiruită de asimilare a acestui popor, ce încă d'abia pe departe încep a-și simți importanța în lumea europeană. Și de aceea, este așa greu de 'nțeles teama ce o au unii de "înstrăinarea neamului românesc", "de alterarea spiritului național", de... "pierderea românismului"!
Să se piarza neamul românesc! - Auzi dumneata! ... Dar să ne temem că are să se prapadească, să se piarza, așa de azi pe mâine, până nici nu s'a ridicat încă bine 'n picioare, un neam de zece milioane!...
De ce?... Fiindca un Fănică oarecare, sec, n'are destul respect pentru antemergatorii progresului nostru cultural?... fiindcă un muțunache maimuțește apucăturile și tonul de boulevardier parisien?... fiindcă inteligențe tinere își risipesc zadarnic vremea în a critica, în loc să și-o întrebuințeze în a face mai bine decât au făcut aceia pe care îi critică?... Tânăr, bătrân, face omu, individual, ce-i place și ce știe face... Ei, și? Aici nu e vorba de ce-i place unuia sau altuia să facă; e vorba de ce poate face o lume întreagă... Și lumea își vede înainte de mersul ei; facă oricine ce-o pofti... Cine nu merge cu ea înainte și stă, cu gândul la sine - să-și facă în ceafă cărarea, să critice tot fără a face nimica, să tâfnească de necaz că alții au făcut ceva înainte-i ori că alții vor însemna ceva pentru dânsul - acela își crede ziua lui eternă; și, mâine, lumea o să fie departe de el înainte, și el o să se afle înapoi, departe de ea. Ba, adesea, lumea trebuie să dea câțiva pași înapoi, ca să-și ia vânt spre a merge mai sigur înainte. Vai de cel ce n'a luat seama la mișcarea ei prudentă!... se va găsi rătăcit, că s'a bizuit a merge cu capul înainte fără socoteala. Oamenii toți mor; unii mai de timpuriu, alții mai târzior... Dar, toți mor; dar numai unii îmbătrânesc: aceia cari nu simt că lumea merge și că omul nu trebuie să se înțepeneasca 'n călcâe pe loc, ci trebuie să se lase dus, în pasul lumii. De aceea vedem atâția tineri bătrâni și atâția bătrâni tineri... atâția sdraveni și verzi până la chemarea de sus și atâția ofiliți și muceziț înainte de a fi legat rod... ...
Să se prăpădească neamul românesc? Dar întoarca-se Oltul si Mureșul de-a'ndaratelea către obârșia lor în creerii munților Cicului, neamul românesc tot el, neam românesc va fi, lucrând cuminte, așteptând cu răbdare vremea când să dea și el culturii și civilizației europene concursul lui specific, pe cât va fi fost înzestrat pentru asta de Pronia cerească - fiindcă oricum ne-om învârti și ne-om răsuci noi oamenii, legile care stăpânesc mersul omenirii tot în mâna Proniei cerești sunt și trebuie să ramâna; căci a puterii acesteia nepătrunse de noi este și omenirea o arătare.
Fie dată în omenire parte cât mai frumoasa și neamului românesc!
Dumnezeu să te țină în sfânta lui pază!
Al tău vechiu,
Caragiale"



Ion Luca Caragiale s-a născut lîn satul Haimanale, astăzi satul I. L. Caragiale, din județul Dâmbovița, și a decedat pe 9 iunie 1912, la Berlin. I.L. Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Potrivit biografiei sale postate pe site-ul CIMEC - Institutul de Memorie Culturală, o instituție din subordinea Ministerului Culturii, între 1868 și 1870 I.L. Caragiale frecventează cursurile Conservatorului de artă dramatică din București, clasa de declamație și mimică, avându-l ca profesor pe unchiul său, dramaturgul Costache Caragiali. În 1870 renunță la postul de copist pe care îl ocupă la Tribunalul Prahova și se angajează ca al doilea sufleur și copist la Teatrul Național din București. În această perioadă, începe să publice în gazetele politice și umoristice de orientare liberală, Ghimpele, Telegraful, Asmodeu, și este girant responsabil la Alegătorul liber (1875 - 1876) sau corector la Unirea democratică (1876 - 1877).

Între 1877 și 1881, colaborează cu articole, reportaje, note sau traduceri la ziarul politic al junimiștilor, Timpul, și tot acum frecventează ședințele Junimii, în revista căreia își va publica, alături de M. Eminescu și I. Creangă, principalele piese de teatru ("O noapte furtunoasă", 1879; "Conul Leonida față cu Reacțiunea", 1880; "O scrisoare pierdută", 1885; "D'ale carnavalului", 1885; "Năpasta", 1890). În 1879 face prima călătorie în străinătate, la Viena, ca invitat al lui Titu Maiorescu. În 1881 este revizor școlar în districtele Suceava și Neamț, de unde se mută, la cerere, în 1882, în circumscripția Argeș-Vâlcea.

Ca funcționar la Regia Monopolurilor, în 1884, o cunoaște pe Maria Constantinescu. Din această legătură se va naște Mateiu I. Caragiale.

În stagiunea 1888/1889, Caragiale este director general al teatrelor, calitate în care se ilustrează, în ciuda șicanelor sistematice, ca un foarte exigent regizor și organizator. În anul 1889 se căsătorește cu fiica arhitectului Gaetano Burelly, Alexandrina.

Tot în cursul anului 1889, apare la Editura Socec primul volum al lui Caragiale, "Teatru", prefațat de Titu Maiorescu, prin studiul său din 1885, "Comediile d-lui I. L. Caragiale". Urmează mai multe volume, broșuri și pliante, care, împreună cu "Calendarul Claponului" (1878), "Calendarul Moftului român" (1902) și cu principalele gazete editate de Caragiale, singur sau în colaborare (Claponul, 1877; Națiunea română, 1877; Bobârnacul, 1878 -1879; Moftul român, 1893; 1901 - 1902; Vatra, 1884 - 1903), alcătuiesc cea mai complexă ofertă făcută de un scriitor clasic român circuitelor de difuzare literară și publicului.

În ciuda acestei activități prodigioase, care ar fi trebuit să-l consacre încă din timpul vieții, lui Caragiale i s-a refuzat sistematic acreditarea socială sau culturală, așa încât, după un șir de decepții care culminează cu scandalosul proces al plagiatului (1901 - 1902), inventat de obscurul scriitor Caion, și după câteva proiecte nerealizate de a se muta la Sibiu (1891), la Brașov (1892) sau la Cluj (1904), scriitorul se stabilește cu familia la Berlin, în primăvara anului 1905.

De la Berlin, unde continuă să scrie, îmbogățind literatura română cu câteva din capodoperele ei narative ("Kir Ianulea", "Calul Dracului"), Caragiale surprinde pe toată lumea, făcând cea mai completă și mai radicală analiză politică a momentului, în studiul "1907". Din primăvară până-n toamnă, publicat parțial și în revista vieneză Die Zeit.

În anul 1912 refuză să participe la festivitățile organizate în țară cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani. Moare la Berlin în același an, în noaptea de 8 spre 9 iunie. Este înmormântat, provizoriu, într-un cimitir protestant. În toamna lui 1912 sicriul cu rămășițele sale este adus în țară și înmormântat la cimitirul Bellu.





Dumitru Constantin    2/2/2018


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian