Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Fulgurații despre 24 Ianuarie 1859

(Slalom printre personalități, evenimente în evantai-puzzle)

Bună dimineața, Români.
Bună amiaza, copii ai Patriei Române, de aici și de oriunde v-a chemat Dumnezeu.
Bună seara, Neam Românesc.

Vă sărut tâmplele de lumină tuturor celor ce păstrați în cuget și-n simțiri făclia slovelor de duh ale marelui dramaturg și orator Barbu Ștefănescu Delavrancea – autorul capodoperei Apus de Soare, metaforă a nașterii în cer a Atletului lui Dumnezeu: Voievodul ȘTEFAN cel Mare și Sfânt.
„România este patria noastră și a tuturor românilor – grăia și scria cu litere de foc Delavrancea. E România celor de demult și-a celor de mai apoi. E patria celor dispăruți și a celor ce va să vie.”.

Pentru că ne aflăm în Craiova, pe tărâmul românilor meridionali, cei mai dinamici, de nestăvilit purtători de lamură și flamură a ideii naționale, de dor vijelios, stegarii radiind lumină, generozitate, iubire și iertare, Capitala Provinciei Magna: Oltenia, provincia istorică întemeiată pe milenara cetate dacică Pelendava ; Craiova - țărmul de cutezanță unde Bravul Mihai Viteazul, Restituror Daciae, a zămislit și a lansat, în premieră absolută, idealul Unirii celor Trei Țări Române; Craiova - municipiul românesc scăldat, în iunie, în valurile tandre ale miresmelor de tei, municipiul permanent generator de energii pozitive: Craiova, aici, unde BRÂNCUȘI mărturisea că s-a născut pentru a doua oară (adică întru artă și ca spirit) -, vă propun, prieteni, să ne reamintim neîncetat reflecția acestui nepereche sculptor al Duhului Românesc, personalitate conform căreia: „Când nu mai suntem copii, înseamnă că am murit demult…”.

În prelungirea acestei zise memorabile și pentru a schimba un pic, temporar, tonul evocărilor de azi, vă propun un joc interactiv, pe tărâmul vârstei de aur: copilăria.
Prima întrebare: Când a început lumea? …Copilul răspunde: Astăzi dimineață! Este o lecție, întâie, de viață, prin care prâslea cu ochi înstelați ne învață să trăim BUCURIA momentului prezent.
A doua întrebare: De ce sunt verzi copacii? …Copilul răspunde: Ca să ne reamintească mereu că totul este posibil. Aceasta-i lecția a doua și cuprinde îndemnul: Totdeauna să fii plin de curiozitate!.
A treia întrebare: Ce sunt baloanele de săpun? Răspunsul celest al copilului sună eclatant: Sunt pistruii îngerașilor! A treia lecție poate fi concentrată în crezul: a trăi în inimă.

Revenind la subiectul colocviului nostru de azi, vă mărturisesc că, în zilele de 28 noiembrie – 1 Decembrie 2017, am avut șansa ca, la Congresul Spiritualității Românești de la Alba Iulia și Zlatna – la care mulți dintre voi participă, an de an – doctorul în filologie Vasile Ciocanu, directorul Institutului de Literatură și Folclor al Academiei de Științe din Chișinău, să prezinte comunicarea Scriitorii basarabeni și Unirea Principatelor în 1859, încredințată, apoi, scriitorului Ion Mărgineanu, care a publicat-o în revista DacoRomania.
Reputatul cercetător de dincolo de Prut punctează, mai întâi, riguros, sec și doctoral: „Printre promotorii activi ai acestei idei au fost și scriitorii basarabeni, unii dintre dânșii – Alecu Russo, Alecu Donici și B.P. Hasdeu – stabiliți cu traiul în dreapta Prutului.”.
Caracterizat de G. Ibrăileanu drept „om complet (…), spirit liber, spiritul cel mai liber pe care l-au avut românii”: Alecu Russo este unul dintre semnatarii a două documente importante scrise la Brașov, în mai-iunie 1848, de refugiații politic din Moldova, promotori înfocați ai idealului Unirii Principatelor. Primul dintre aceste înflăcărate, dar temeinice acte, este intitulat Prințipiile noastre pentru reformarea patriei, iar al doilea: Proclamația partidului național către români.
Punctul 6 al Prințipiilor stabilește ținta fermă: „unirea Moldovei și a Valahiei într-un singur stat neatârnat românesc”. Prof. dr. Vasile Ciocanu subliniază: „Este pentru prima oară când, într-un document oficial revoluționar, se cere Unirea Principatelor într-un stat unitar, independent.”.

Autorul poemului în proză Cântarea României, cu virtuți inebranlabile de capodoperă, fervent combatant pentru idealurile naționale: Alecu Russo, aflat, la începutul anului 1859, pe patul de suferință, în vâltoarea evenimentelor ce au marcat istoria neamului nostru, își impulsiona confrații, chiar în ziua de 24 Ianuarie, înainte de a-și da sufletul, rostind cuvintele testamentare: „Curaj, prieteni! Deșteptați-mi patria, dacă vreți să pot dormi în pace!”.
Colaborator al jurnalelor unioniste Steaua Dunării, Buciumul și Opiniunea (ultimele două apărând la Paris), Alecu Donici îndemna, la rându-i: „Să aibă România industrie și arte,/ Școli bune, răspândite în orișicare parte…// Să fie România întinsă, mare, lungă,/ Ca cei ce o aspiră la sânu-i să n-ajungă…”.

În profundă rezonanță cu faptele lui Alecu Russo și Alecu Donici, ale celorlalți unioniști -, Bogdan Petriceicu Hasdeu (stabilit la Iași din 1858) „se include cu toată ființa – notează Vasile Ciocanu – în lupta pentru Unirea Principatelor. În articolele sale inserate în prima publicație periodică scoasă de el la Iași – România, „angajată plenar în lupta decisivă pentru realizarea unirii„ (n.n. cf lui I. Oprișan, Romanul vieții lui B.P. Hasdeu, București, 1990, p. 174), tânărul savant și publicist pleda pentru respectarea cu strictețe a prevederilor Convenției de la Paris din 7/ 19 august 1858, semnată de marile puteri ale Europei, privind desființarea privilegiilor și rangurilor boierești în Principate. În demersurile sale, B.P. Hasdeu se sprijinea și pe ideile promovate de părintele său, Alexandru Hâjdeu, în Epistolă către români, publicată în nr. din 2 ianuarie 1859 al gazetei România.”.

Autorul comunicării menționează și detaliul că Alexandru Hâjdeu, locuind în Basarabia, a fost acela care a susținut financiar primele publicații periodice ale fiului, inclusiv pe aceea denumită România.
Publicată în ziar nu cu semnătura autorului, ci sub pseudonimul Alexandru Hotineanu, destul de străveziu pentru a-l putea identifica pe autor, Epistolă către români se remarcă prin luciditate, clarviziune politică și patetism bine temperat, Alexandru Hâjdeu exprimându-se cât se poate de tranșant: „Cu dragoste frățească, frați români, mă bucur că v-ați unit și înalț ruga mea către Domnul Dumnezeu, cel ce a scăpat și a păstrat Muntenia și Moldova în mijlocul tuturor cataclismelor, al tuturor prefacerilor și nimicirilor ce de atâtea ori au schimbat fața Europei, atunci când statele cele mai puternice cădeau pentru a nu se mai ridica. Să dăruiască Dumnezeu vouă și viitoarelor lăstare ale voastre acele zile senine de fericire și slavă, de care s-au bucurat strămoșii voștri sub scutul celor de către Dumnezeu așezați și de Dumnezeu înălțați Domnitori: Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul! Vă trimit urări de bine din partea Basarabiei, pentru care sunt scumpe și pline de însemnătate viitoarele destine ale României unite, patria-mumă; primiți urări ale mele ca un glas sufletesc al unui frate, pentru că eu sunt trup din același trup și os din aceleași oase, din care sunteți voi, și în vinele mele curge același sânge românesc care curge în vinele voastre.”.

Înflăcărat, finalul Epistolei lui Alexandru Hâjdeu este cât se poate de inspirat și binevenit: „Sunteți datori de a dovedi înaintea Europei că românii au nu numai dreptul, dar și capacitatea pentru autonomie, pentru cârmuirea prin sineși.”.
Luările de poziție, prin articole de presă ori prin versuri vibrând de iubirea față de neam și țară, ale unor personalități de anvergură, din epocă, precum cele amintite mai sus: Alecu Russo, B.P. Hasdeu, Alexandru Hâjdeu, Alecu Donici, dar și ale altora, asemenea lui Constantin Stamati, Teodor Vârnav ori comisului Dimitrie Balica, probează că oamenii de litere basarabeni ,,au făcut ceea ce a fost pe măsura posibilităților lor pentru realizarea Unirii Principatelor, act politic prin care s-au pus bazele statului național român” – conchide Vasile Ciocanu, doctor în filologie.
Multe, foarte multe pot fi spuse și scrise despre personalitățile emblematice ale timpului, fără de care Unirea Principatelor Române de la 24 Ianuarie 1859 nu ar fi fost posibilă. Le înșiruim, în mare viteză, reliefându-le, succint, rolul și fapta:

1. Împăratul Napoleon al III-lea, al cărui rol în crearea statului român modern este unanim definit drept providențial, după cum releva Dana Hădăreanu, în marginaliile sale, foarte riguroase, la expoziția cu tema „Napoleon al III-lea și Principatele Române”, organizată, în ianuarie 2009, prin conlucrarea dintre Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național al Castelului Compiegne din Franța și Institutul Francez din București, cu prilejul bicentenarului nașterii împăratului francez și a celei de-a 150-a aniversări a de la Unirea Moldovei și a Țării Românești. Despre actul nașterii României, la 24 Ianuarie 1859, istoricii Douay Abel și Hertault Gerard scriau că a fost posibil avându-l naș pe Napoleon al III-lea și ca mamă având Franța”.

2. Alungându-i în exil pe revoluționarii pașoptiști români, conducătorii Moldovei și Țării Românești nu au făcut altceva decât să le ofere acestora terenul fertil al unor susținute demersuri diplomatice, direct la oficialii cei mai importanți ai țărilor în care își ispășeau alungarea din patria-mumă. În sinteza sa - titrată Un prieten și aliat constant al românilor: Împăratul Franței, Napoleon al III-lea -, Andrei Căpușan debutează frapant: „Ideea unirii Principatelor Dunărene într-un singur stat, puternic, consolidat, prezentă în cugetele românilor, dar și ale unor personalități politice internaționale sau capete încoronate, despoții luminați, încă de la sfârșitul Veacului Luminilor – a se vedea, în acest sens, drept exemplul cel mai elocvent, proiectul Regatului Daciei, propus de țarina Rusiei, Ecaterina a II-a, împăratului austriac Iosif al II-lea la 10 septembrie 1782 – a început să dea roade în prima jumătate a secolului al XIX-lea, figurând în programele revoluționare ale românilor de la 1848.”. După înscrierea în contextul politic european al epocii – în capitolele Unirea Principatelor române: o problemă internațională, O a doua Belgie, Proiectul Reșid Pașa -, autorul face o haltă (generoasă în detalii) în secvența Memoriile pașoptiștilor trimise lui Napoleon al III-lea, din care spicuim: „Împăratul Franței era ferm convins că o națiune română liberă și prosperă la Dunărea de Jos ar fi reprezentat cea mai bună barieră în calea periodicelor invazii rusești. Revoluționarii pașoptiști exilați au știut acest lucru, trimițându-i, lui și vărului său cu idei la fel de liberale, principele Jerome Napoleon, memorii după memorii, în perioada 1853-1855.”. Sunt nominalizați, în context, I.C. Brătianu, Cezar Bolliac, Dumitru Brătianu, Vasile Boerescu. Fapt semnificativ, contele Alexandre Walewski, ministrul francez de Externe, îi asigura, la începutul anului 1856, în termeni fermi, pe revoluționarii români exilați: „Majestatea Sa Imperială (n.n. Napoleon al III-lea), care cel dintâi s-a pronunțat în favoarea Unirii Principatelor, va susține această cauză neclintit, până la capăt, atâta vremea cât va fi conștient de faptul că ea reprezintă voința incontestabilă și universală, dacă nu chiar unanimă, a poporului român, chemat să îi ofere întregul său sprijin.”.

3. Cu studii la Paris, în Litere și Drept, Vasile Alecsandri revine în țară în 1839, devenind unul dintre liderii evenimentelor din Moldova primăverii 1848. A făcut parte din grupul de revoluționari refugiați în Transilvania, fiind coautor al programului politic Prințipiile noastre pentru reformarea patriei de la Brașov. După un stagiu la Cernăuți (unde colaborează la revista Bucovina, editată de frații Hurmuzachi), pleacă la Paris, în exil, împreună cu Nicolae Bălcescu și Alecu Russo, unde lansează revista pro-unionistă România viitoare. Conform enciclopediaromaniei.ro, călătorește foarte mult și acumulează o vastă experiență diplomatică. Revine în țară în 1850, în condițiile în care pe tronul Moldovei urcă Grigore Alexandru Ghica. Desfășoară o susținută activitate unionistă. Este ales deputat de Bacău în Divanul ad-hoc al Moldovei. La alegerile din 5 ianuarie 1859, i-a fost oferit tronul Moldovei, pe care îl refuză „pentru a înlesni calea spre Unirea Principatelor sub sceptrul unui domn mai puțin criticat de politice vremii. (…) După Unire, Cuza îl preferă pe Alecsandri pentru a duce o campanie diplomatică dură la Cancelariile occidentale, pledând pentru recunoașterea faptului împlinit. Așadar, recunoașterea Unirii Principatelor se datorează într-o bună măsură carismei și stăruinței excelentului diplomat Alecsandri”. Eosebit de apreciat în lunea francofonă, Vasile Alecsandri va fi încununat, în 1878, cu laurii Premiului Finta Latină, la Montpellier.

4. Alexandru Ion Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național român. Primește o educație în spirit european, de standard occidental, devine ofițer în armata din Moldova și urcă până la gradul de colonel. Luat prizonier în urma revoltei moldovenilor din 1848, este dus ca prizonier la Viena, de unde e pus în libertate, cu ajutor britanic. Ca Domnitor, s-a dedicat unei intense activități politice și diplomatice pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană (Otomană) și Puterile Garante, concomitent cu desăvârșirea unirii Principatelor Române prin înfăptuirea unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar (inclusiv din punct de vedere militar), adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu o singură adunare (parlament), un singur guvern și o singură capitală, toate trei în București. Multitudinea de reforme inițiate de A.I. Cuza – care a păstrat permanent relații apropiate cu Împăratul Napoleon al III-lea - și urcarea, mai apoi, pe tronul României a domnitorului Carol I, care se bucura de sprijinul Franței și Prusiei, a făcut ca actul istoric de la 24 Ianuarie 1859 să devină ireversibil. Constituția adoptată la 1 iulie 1866, consfințește numele oficial România, care circula, de altfel, imediat după 1848 și mai ales după 1850. În sinteza Cuza și Napoleon al III-lea -, Dan Stanca punctează irefragabil: „Aceste nume, pentru noi, sunt inseparabile. Fără sprijinul Franței, Unirea de la 1859 nu ar fi avut loc. (…) În absența unei conjuncturi internaționale favorabile, România unită ar fi fost și de atunci încolo, multă vreme, o himeră. Napoleon al III-lea, nepotul de frate al lui Napoleon I Bonaparte, este iubit mai mult de români decât la el acasă. (…) el a susținut până la capăt Unirea Principatelor, reușind să-și impună voința în fața celorlalte imperii care nu doreau apariția unui nou stat în Balcani.”. În cartea sa Napoleon al III-lea cel neiubit, istoricul Lucian Boia argumentează: „Politica naționalităților inițiată de Napoleon III a cunoscut succese, dar și eșecuri. (…) În total, trei proiecte naționale s-au materializat în timpul celui de-al Doilea Imperiu, trei state-națiuni s-au construit în urma unor procese de unificare: Italia, Germania și România. Dar Italia nu s-a născut decât în parte de comun acord cu Franța, iar Germania a apărut, până la urmă, împotriva intereselor sale. Singura reușită deplină înregistrată în politica europeană a lui Napoleon III a fost România.”. De reținut că, în anul 2008, în anul bicentenarului nașterii lui Napoleon II, în Capitala României, București, a fost dezvelit un bust al acestui împărat, în semn de gratitudine. Să notăm că, la 21 octombrie 1885, A.I. Cuza îi trimite împăratului o foarte cuprinzătoare scrisoare, elocventă atât asupra stării de spirit a domnitorului român (acuzat de autoritarism și presimțind, cu nici patru luni mai devreme, lovitura „odioasei coaliții”), cât și asupra situației politice interne și externe a țării. Dorin Țimonea reține, în comentariul său, că Domnul Unirii menționează, în scrisoarea trimisă lui Napoleon III, despre marile reforme inițiate de el în Principate: împroprietărirea țăranilor, noi coduri de legi, administrarea justiției, reorganizarea finanțelor, înființarea de spitale. Spicuim din textul integral al scrisorii, publicat în premieră de Eugen Teodoru, în volumul Scrinurile regilor: „Timp de aproape un secol, Sire, Principatele au fost prada străinilor, când un loc de trecere, când un câmp de bătălie pentru armatele Austriei, Rusiei sau Turciei, aproape întotdeauna ocupate militar și devenind atunci un centru de intrigi ale căror fire le țineau unele puteri întotdeauna ostile intereselor noastre și o piață banală unde se negociau prăzile noastre pentru a îmbogăți Fanarul sau a combate influența occidentală în Orient. Cu veniturile noastre și pe pământul nostru, Rusia, stăpână atunci a Principatelor, a format în 1854 această legiune greco-slavă. Mai am nevoie să spun cât au apăsat aceste încercări teribile asupra țării, atât din unct de vedere moral, cât și din punct de vedere material? Astăzi, Sire, grație sprijinului vostru generos, românii au o existență politică, au conștiința drepturilor și datoriilor lor, sunt puțini cei care nu au roșit pentru protecția străină, pe care au mai căutat-o acum câțiva ani ca o onoare Într-un cuvânt, Sire, poporul român trăiește de acum înainte propria sa viață: el este român și nimic altceva decât român.”.
Rememorând aceste clipe ardente de istorie, ne vine în minte întrebarea firească: oare acum, în 2018, anul Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, li se mai permite generațiilor tinere să-și cunoască istoria, trecutul, identitatea ca neam și cultură cu profiluri unice în Europa și în lume? Mai suntem noi capabili de a ne înțelege destinul ca țară și popor? Suntem, mai suntem demni de 24 Ianuarie 1859, de 1 Decembrie 1918? Ori suntem pe cale de a ajunge o masă oarecare de manevră, după cum bat uraganele iscate de super-profesioniștii manipulărilor fără milă, ai diversiunilor de tot felul, ai războaielor cibernetice și meteo-strategice, în stare să despice țări, teritorii, continente și chiar planeta Terra – în două ori în 99 de fărâme?
Să revenim, mai bine, în zarea de lumină a Copilăriei, despre care Lucian Blaga afirma că este inima tuturor vârstelor. Ce vârstă aveți, doamnelor și domnilor profesori? Ce vârstă mai aveți voi, tineri, și tu, copile al tuturor posibilităților, din zorii secolului XXI?

Dar, pentru a vă putea pune aceste întrebări, este nevoie să vă regăsiți vibrațiile lăuntrice, să vă ascultați inima! Mai știți, domniile voastre, ce vă mai fac inimile, cum o mai duc, pentru cine mai bat?...
Întrebat ce este bătaia inimii? -, copilul răspunde: Bătaia inimii este ecoul dorului de Dumnezeu! …Superb spus, nu? Această lecție de viață vă îndeamnă, prin glasul copilului din voi, a iubi necondiționat.
Și mai grăiește copilul inocent, din străfundurile duhului vostru: Când vezi o stea, înseamnă cu Dumnezeu își face cu ochiul!...
Sau: Curcubeul este zâmbetul lui Dumnezeu!
Ce vezi când te uiți la cer? - vă întreabă copilul din străfundurile dumneavoastră. Și răspunsul vine, ecou neștiut, din cine mai știe ce lumi de vis: Îl văd pe Dumnezeu!
Așadar, dacă vă întrebați ce înseamnă să fii copil! -, răspunsul e cât se poate de clar, chiar în inimile Dv: înseamnă să crezi în iubire, în frumusețe și armonie. Înseamnă să ai credință atât de mare încât spiridușii să vină la urechea ta și să-ți șoptească tainice cuvinte. Înseamnă să fii plin de imaginație, căci numai astfel poți metamorfoza ființe, fenomene, lucruri, adică să creezi tot ce vrei din nimic, deoarece fiecare copil are o zână bună în sufletul lui. Are un înger păzitor. Un heruvim. Un serafim.

Iubiți și iertați, visați și intrați în consonanță cu voi înșivă, cu lumea, cu Dumnezeirea din voi! Și nu uitați viziunea lui Antoine de Saint Exupery, conform căreia: Copilul este aidoma albinei, care adună nectarul pentru a face miere. Copilul preface totul în miere.
Iar dumneavoastră, domnițelor cu chipuri de rouă și doamnelor cu suflete de purpură, amintiți-vă de vorbele de duh ale celebrului filosof englez Francis Bacon: „Când vezi sufletul curat și nevinovat al unui copil, îți vine parcă să zici că orice mamă e o născătoare de Dumnezeu”.

Doamne, îți mulțumesc.







Dan Lupescu    1/23/2018


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian