Parfumul străzilor
Atractia pe care străzile au exercitat-o asupra mea a inceput din anii copilăriei, pe când universul meu se limita la parcul din apropierea blocului. Discutiile de atunci ale celor “mari” păreau parcă cifrate in chip misterios.
“M-am dat jos din tramvai la Eminescu” spunea bunicul meu, lăsându-mi in suflet rezonanta unui nume care, nu stiu de ce, imi părea deja duios ca un cântec.
Sau: “Azi m-am intâlnit cu un cetătean” (cetătean era vorba favorită a bunicului pentru a defini acea categorie de persoane care nu se inscriau in cercul celor foarte apropiati, ci erau numai simple cunostinte) la Leu”. {nchipuirii mele de copil ii cresteau de indată aripi – cum, un leu in oras?
Si astfel, vocabularul copilăriei mele se imbogătea aproape zilnic cu nume noi, unele ciudate, altele melodioase, altele incărcate de mister sau pur si simplu amuzante: “Mosilor”, “Călărasi”, “Galati”, “Obor”…
Cât de mândră am fost când, la rândul meu, am fost prima dată la “Leu”, si, ca si cum ar fi fost regizat, bunicul, pe care il insotisem, s-a intâlnit din nou cu un “cetătean” chiar la picioarele statuii, dându-mi răgaz să studiez pe indelete, desi putin dezamăgită de imobilitatea sa, pe fiorosul rege al junglei.
Mai târziu, când plimbările adolescentei au deschis portile unui nou univers, am descoperit latura romantică a străzilor orasului, farmecul bulevardelor cu nume venite din istorie, unde mă asteptau teatrele, cinematografele, sau bibliotecile, bulevarde pe care am continuat să le străbat, cu energia tineretii, si mai târziu, in anii studentiei.
Nu de putine ori am ales să mă abat de la drumul stiut numai pentru că nu am rezistat atractiei unei strădute iesite parcă din romanele de inceput de secol, străjuită de tei bătrâni, ori de stejari si castani cu coroane bogate, veghiind asupra unor case din alte timpuri. {ndrăgostită de o stradă sau alta, simteam cum pasul meu fuziona, se topea parca in caldarâm, esenta acelei străzi pătrunzând in mine pentru a-si lăsa acolo, pentru eternitate, parfumul.
Este adevărat că transformarea din pieton in sofer mi-a alterat intrucâtva perceptia legată de străzi.
Văzute din spatele volanului, străzile par a-si pierde identitatea, devenind pur si simplu rute, parte componentă a masinăriei eficientei. Insă, chiar si asa, incă le simt farmecul, in câte o izbucnire fugară si neasteptată de frumusete materializată in involburarea unei magnolii sau in strălucirea unui acoperis sub mângâierea ultimelor raze ale lui soare-apune.
Si, poate, intr-o zi, voi răspunde invitatiei lor si voi reveni, fie si pentru câteva clipe, ca simplu trecător, pentru a le lăsa să mă invăluie, incă o dată, cu parfumul lor…
|
Eliza Ghinea / Toronto 11/24/2017 |
Contact: |
|
|
