Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


e-DIASPORO NEWSLETTER nr. 88 din 3 noiembrie 2017

Din sumar:

• Declarația de presă a Președintelui României cu privire la situaţia economică a României;
• Participarea Preşedintelui la Conferinţa Femeilor Francofone;
• Întrevederi cu Secretarul General al Organizației Internaționale a Francofoniei şi cu Președintele Republicii Mauritius;
• Întrevedere cu Comisarul European responsabil pentru moneda euro şi dialog social;
• Contribuţiile retroactive la sistemul de pensii se pot face până la 31 decembrie 2017;
• Românii din străinătate pot participa la proiectul „România Educată”;
• Apel la candidaturi pentru proiecte de mobilitate pentru cercetătorii din Diaspora (R)*;
• Ghid practic pentru reîntoarcerea în România (R);
• Clarificări privind stabilirea rezidenţei fiscale la plecarea din România (R);
• Drepturile angajaţilor în Marea Britanie (R);
• Finanţări nerambursabile (R);
• Harta interactivă a lăcaşelor de cult româneşti din Italia (R);
• Harta interactivă a şcolilor şi lectoratelor de limba română din Italia (R);
• Harta interactivă a şcolilor şi lectoratelor de limba română din Spania (R).

*(R) = Reluat

* * *



ECONOMIE















































































DECLARAȚIA DE PRESĂ A PREȘEDINTELUI CU PRIVIRE LA SITUAŢIA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI

Joi, 2 noiembrie a.c., Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut, la Palatul Cotroceni, următoarea declarație de presă:

“Dacă vă amintiți, acum câteva luni de zile, când am investit acest guvern, am avut o solicitare simplă și clară. I-am rugat să termine cu această ‘țopăială’ fiscal-bugetară. Dar nu s-a întâmplat chiar așa. Vreau să vă prezint câteva cifre și câteva evaluări, în legătură cu situația economică în care ne aflăm noi, românii şi în care se află România.

România traversează o perioadă de creștere economică. În sine, este o veste foarte bună, creșterea economică record chiar în Uniunea Europeană. Dar această creștere, din păcate, are vulnerabilități care trebuie cunoscute.

Prima – creșterea se bazează pe consum, preponderent pe consum, și o astfel de creștere nu este în general văzută ca o creștere sustenabilă sau creștere de durată. Lipsește o parte esențială pentru a avea o creștere economică sănătoasă. Lipsește partea de investiții.

Lipsa investițiilor este un semnal foarte îngrijorător. Și nu vorbesc doar despre investițiile în economia privată, unde au scăzut. Față de anul trecut, investițiile au scăzut semnificativ. Bunăoară, investițiile străine au scăzut cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut, vorbesc de semestrul întâi. Și mai îngrijorător, au scăzut nepermis de mult investițiile publice. Investițiile publice au un rol foarte important în echilibrarea economiei. Acestea au scăzut cu peste 20% față de aceeași perioadă a anului trecut - când vă amintiți că nici anul trecut nu au fost chiar grozave - și față de situația de anul trecut, care nu a fost chiar roză, au scăzut încă cu 20%.

A doua chestiune – veniturile fiscale. Suntem într-o situație foarte ciudată. Economia crește și veniturile fiscale scad. În loc să avem mai mulți bani la buget, fiindcă avem o economie în creștere, culmea, avem mai puțini bani la buget. Ca să vă dau doar un exemplu grăitor în acest sens – se știe că performanța încasării veniturilor fiscale se măsoară în procent din PIB, deci cât din PIB reușește statul să colecteze. În acest an, colectarea a ajuns, atenție, la un minim istoric, de 25 virgulă ceva la sută din PIB, față de cât ne-am propus acum câțiva ani, de 35%. Încă 35% ar fi puțin în comparație cu alte țări europene, dar 25% vă spun că este extrem, extrem de puțin și acest lucru trebuie să ne îngrijoreze pe toți.

Și, în fine, avem un adevărat paradox. Avem o creștere record a PIB-ului și tot o creștere record a datoriei. Guvernul se comportă aidoma unui om care câștigă în fiecare lună tot mai mult, dar pe măsură ce câștigă mai mult, împrumută mai mult de la bănci. Și lasă datoria în plata copiilor și în plata nepoților. Este un comportament contraproductiv și care în niciun caz nu trebuie să ne încurajeze să continuăm.

În privința cadrului fiscal-bugetar, există multiple preocupări, există multiple avertismente, există multiple discuții în spațiul public și există acțiuni foarte concrete ale sindicatelor.

Comisia Europeană, atenție, nu cum cineva a spus, la viteză, că cineva din Reprezentanță. Nu. Comisia Europeană a declanșat procedura de deviație semnificativă în privința deficitului bugetar.

Păi, ce înseamnă deviație semnificativă – adică, în privința comportamentului fiscal, am cam luat-o pe arătură, cum se spune popular. Am pierdut ceea ce se numește predictibilitate și sustenabilitate. Singurul lucru care totuși se mai poate prezice: că așa nu merge bine.

Această predictibilitate este vitală într-o economie sănătoasă, la fel cum sustenabilitatea este vitală. Sustenabilitatea, adică să avem politici publice și măsuri care permit o creștere în continuare și, în definitiv, care permit creșterea bunăstării populației.

Guvernul a anunțat un pachet de măsuri fiscale. Se pare că zilele acestea va intra în discuția Guvernului și, din acest motiv, fac declarația de astăzi, fiindcă acest pachet, după părerea mea, nu este clamata revoluție fiscală, ci cred că se va transforma într-o bulversare fiscală.

Se propune acolo trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, dar și o reducere a impozitului pe venit. Așa, la prima vedere, pare un lucru interesant, dar o analiză mai aprofundată arată că aceste măsuri mai degrabă complică problemele decât să le rezolve.

De exemplu, coaliția de guvernare, coaliția PSD-ALDE, spune că transferă contribuțiile sociale la angajat, dar vine, pe de altă parte, cu acea nouă taxă, de solidaritate au numit-o sau ceva similar, de 2,25%, care rămâne la angajator. Păi, ori transferăm ori nu transferăm? Deci, în realitate, transferăm parțial.

Dar pentru oameni ce iese de aici? Problema care apare și întrebarea pe care și-o pune orice român: „Bun, mare bulversare mare. Trecem contribuțiile la angajat, rămâne ceva la angajator, scădem impozitul. Dar în buzunar ce rămâne?”.

Ei, culmea, nimic! Nimic nu se schimbă în buzunarul românului. Am făcut un calcul, folosind, sigur, datele comunicate public. Și ca să nu fiu acuzat că folosesc un exemplu de salariu foarte mic sau foarte mare, am făcut un calcul pe salariul mediu brut pe economie, care în momentul de față este 3.329 de lei - atenție, mediu brut.

Cineva care are acest salariu mediu brut câștigă net acum 2.335 de lei, deci atât primește românul care câștigă mediu brut pe economie.
Aplicăm măsurile propuse de Coaliția PSD-ALDE și implementate cu mult entuziasm, se pare, de Guvern. Facem un calcul și ce credeți că găsim, dacă pornim de la premisa că angajatorul este de bună credință și nu vrea să-i scadă venitul sau salariul angajatului?

Ei, iată că la un total cost al angajatorului care acum este de 4.086 de lei, și care rămâne 4.086 de lei, salariatul câștigă acum în plus fix 3 lei.

Deci marea revoluție fiscală făcută de PSD-ALDE aduce unui om care a câștigat sau care câștigă acum 2.335 de lei încă 3 lei în plus. Este caraghios. Nu că e rău că ar câștiga. Și eu îmi doresc să câștige oamenii mai mult, dar promisiunea PSD-ALDE că, prin transferarea CAS-ului, prin scăderea impozitului pe venit, ar crește salariul este pur și simplu falsă. Crește cu 0,1%, adică cu acei 3 lei, pentru salariul mediu brut. Crește cu un pic mai mult pentru salariul minim, fiindcă a fost modificat, nu din alte motive. Păi, dacă politica PSD-ALDE vizează sau are ca ultim argument creșterea salariilor, ele de ce nu cresc? De ce este nevoie de această mega-țopăială fiscal bugetară?

Mai mult și mai grav, acest calcul este în regulă și putem să spunem „bine că este și o creștere de 3 lei”, dar există îngrijorări în mediul economic, la sindicate, la români că, în realitate, există sectoare întregi unde salariile vor scădea în urma acestor măsuri. Și atunci, chiar putem să ne întrebăm cui folosește această țopăială fiscală. Românilor sigur nu.

În consecință, solicit coaliției aflate la guvernare, PSD și ALDE, să dea dovadă de responsabilitate și să renunțe la acest tip de politică fiscală care generează neîncredere, incertitudine și, în definitiv, nu ajută pe nimeni, Iar, în legătură cu măsurile economice propuse, recomand prudență la nivelul deciziei politice și guvernamentale, fiindcă nu îmi doresc și nimeni nu îți dorește o politică de azi pe mâine.

România are nevoie de o politică care rezolvă problemele nu astăzi și poimâine apar mai grave, ci are nevoie de o politică care rezolvă problemele românilor pentru un viitor previzibil, deci o politică sustenabilă, cum se spune în limbajul de specialitate. De aceea, avertizez la modul cel mai serios decidenții politici să aibă grijă și să judece clar, la rece, ca să nu bage România și pe români într-o aventură economică fiscală, cu final trist.”

Vedeţi declaraţia de presă şi înregistrarea audio-video aici: http://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/declaratie-de-presa-sustinuta-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis1509613692


FRANCOFONIE













































































CONFERINȚA FEMEILOR FRANCOFONE

Miercuri, 1 noiembrie a.c., Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut la Palatul Cotroceni, o alocuțiune cu prilejul deschiderii Conferinței femeilor francofone, organizată în parteneriat cu Organizația Internațională a Francofoniei.

Preşedintele României a declarat, între altele:

“(…) Înainte însă de a vă prezenta aceste cuvinte de deschidere a Conferinței, doresc să transmit, în numele României și al poporului român, condamnarea fermă a atentatului terorist de la New York, de aseară, care a produs victime, morți și răniți.

Transmit, de asemenea, condoleanțele mele familiilor celor decedați și urări de însănătoșire grabnică celor răniți.

România este deplin solidară cu Statele Unite, partenerul nostru strategic, în aceste momente grele, și își reafirmă hotărârea de a continua să acționeze alături de acesta, cu toate mijloacele disponibile, pentru combaterea terorismului, care nu poate fi prin nimic justificat.

Astăzi, marile provocări geopolitice fac mai actuale ca oricând țelurile și misiunile Organizației Internaționale a Francofoniei. Înaltul Patronaj pe care l-am acordat acestei Conferințe este un semn de susținere pentru mobilizarea tuturor energiilor în atingerea obiectivelor egalității de gen, una dintre prioritățile Organizației Internaţionale a Francofoniei.(…)

Din această perspectivă, atenția specială acordată problematicii femeilor antreprenor și rolului femeilor în economie este relevantă atât pentru prezent, cât și pentru viitor.

Femeile care lucrează în economie, cercetare și dezvoltare, cele care devin antreprenori și cele care aspiră să se lanseze în afaceri reprezintă modele pentru generația tânără și pot împărtăși experiențe extrem de valoroase.

Cu toate acestea, femeile se confruntă în mediul antreprenorial cu o serie de probleme grave. Ele au parte de un acces dificil la resurse de finanțare și resimt lipsa unor rețele de susținere profesională.

Prezența lor este mult mai redusă în zonele de decizie şi management în raport cu bărbații. Nu în ultimul rând, femeile sunt victimele unor stereotipuri și prejudecăți legate de rolurile și abilitățile lor în familie, economie, dar și în societate. (…)

Plasată sub inspirata deviză «Femeile se afirmă», Conferința de la București urmărește să fructifice exemplele femeilor de succes, care au reușit să aducă valoare adăugată sferei economice prin forțe proprii, cu perseverență, creativitate și inovație.

Salut propunerea ca la această conferință să se lanseze o rețea a antreprenoriatului feminin francofon, care astfel își poate consolida și valorifica mai bine identitatea.

Tot mai multe voci solicită reducerea inegalităților dintre femei și bărbați și autonomizarea economică a femeilor. (…)

România sprijină acest demers, care reprezintă o contribuție concretă la universalizarea drepturilor fundamentale ale omului.

De altfel, prezența dumneavoastră numeroasă la această conferință arată că tema egalității de gen nu mai este demult una marginală. Egalitatea de gen este una dintre valorile noastre principiale, alături de idealurile de libertate și prosperitate.

Cred cu tărie că egalitatea între femei și bărbați constituie un pilon al societății orientate spre viitor, pentru care avem datoria de a acționa zi de zi, fiecare dintre noi. De aceea m-am alăturat în 2015 inițiativei #HeForShe, promovată sub egida ONU, cu profunda convingere că avem nevoie, şi în acest domeniu, de exemple și de angajamente concrete.

Țara noastră a făcut deja pași importanți pentru angajamentul pe care l-am asumat cu acel prilej, de a înființa noua profesie de expert în egalitate de șanse.

Cu toate că în România s-au făcut progrese importante pentru atingerea obiectivelor egalității de șanse, suntem conștienți de nevoia accelerării ritmului de recuperare a decalajelor, în primul rând prin schimbarea mentalităților, dar și prin abordarea integrată şi multidimensională a politicilor din domeniu, inclusiv în sprijinirea antreprenoriatului feminin.

Acum un secol, Marea Unire a românilor a reprezentat nu doar încununarea unui ideal național, ci și startul unui proces de modernizare, de democratizare şi de apropiere a națiunii noastre de valorile umanismului european. Printre acestea s-a numărat şi egalitatea dintre femei și bărbați în ceea ce privește drepturile civile și drepturile politice.

De o sută de ani, România a dat politicii, culturii, științei, educației și sportului o serie de importante personalități feminine.

Avem datoria să onorăm această prețioasă contribuție, făcând din egalitatea de gen una dintre marile împliniri ale lumii, o prețioasă moștenire pentru generațiile care vor urma!

Sunt convins că, împreună, vom reuși! Vă doresc mult succes!”

Vedeţi întreaga alocuţiune şi înregistrarea audio-video aici: http://www.presidency.ro/ro/media/discursuri/alocutiunea-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-sustinuta-cu-prilejul-deschiderii-conferintei-femeilor-francofone


ÎNTREVEDERI OFICIALE





Secretarul General al Organizației Internaționale a Francofoniei, doamna Michaëlle Jean şi
Președintele României, domnul Klaus Iohannis














Întrevederea Președintelui României cu
Preşedintele Republicii Mauritius,
doamna Ameenah Gurib-Fakim
ÎNTREVEDERILE PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI CU SECRETARUL GENERAL AL ORGANIZAȚIEI INTERNAȚIONALE A FRANCOFONIEI ŞI CU PREȘEDINTELE REPUBLICII MAURITIUS
Miercuri, 1 noiembrie a.c., Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut la Palatul Cotroceni întrevederi cu Secretarul General al Organizației Internaționale a Francofoniei, doamna Michaëlle Jean, şi cu Președintele Republicii Mauritius, doamna Ameenah Gurib-Fakim, în marja Conferinţei femeilor francofone.

În cadrul întâlnirii cu Secretarul General al Organizației Internaționale a Francofoniei, Președintele României și-a exprimat aprecierea pentru excelenta cooperare cu Organizația Internațională a Francofoniei (OIF).

Desfășurarea la București a Conferinței femeilor francofone (1-2 noiembrie a.c.), cel mai important eveniment francofon din regiunea noastră după Sommet-ul din 2006, este o confirmare în acest sens. Totodată, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că lansarea, cu prilejul Conferinței, a rețelei francofone a femeilor antreprenor urmărește să stimuleze schimburile, investițiile și cooperarea dintre operatorii economici din întregul spațiu francofon, contribuind la aprofundarea obiectivelor Strategiei economice a Francofoniei din 2014. (…)

Secretarul General al OIF a apreciat mobilizarea României pentru susţinerea păcii şi securităţii internaţionale, inclusiv la nivel regional, precum şi deschiderea veritabilă către lume a ţării noastre, care este un partener-cheie în cadrul OIF.

De asemenea, a subliniat importanţa Conferinţei găzduite de România, la care participă aproape 700 de femei francofone, şi a Declaraţiei-Apel de la Bucureşti, care va fi adoptată de Conferinţă, inclusiv prin crearea rețelei francofone a femeilor antreprenor, care va contribui la întărirea antreprenoriatului feminin și la consolidarea dimensiunii economice a Francofoniei, în beneficiul deopotrivă al femeilor și bărbaților din spațiul francofon.

Cu prilejul întâlnirii, a fost accentuată totodată importanța susţinerii egalităţii de gen şi de şanse, respectiv a stimulării şi susţinerii mobilităţii şi interconectivităţii antreprenorilor francofoni, subiect asupra căruia OIF se va concentra, inclusiv cu sprijinul României. (…)

În cadrul întrevederii pe care Președintele României a avut-o cu Preşedintele Republicii Mauritius, doamna Ameenah Gurib-Fakim a exprimat aprecierea sa pentru organizarea Conferinţei la Bucureşti şi pentru implicarea României, a Preşedintelui Klaus Iohannis personal, în susținerea egalităţii de gen. În acest sens, cei doi înalți oficiali au subliniat importanţa educaţiei tinerilor, încă de la nivelul familiei. (…)

Vedeţi întreagul comunicat de presă aici: http://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/intrevederi-ale-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-cu-secretarul-general-al-organizatiei-internationale-a-francofoniei-doamna-michaelle-jean-si-cu-presedintele-republicii-mauritius-doamna-ameenah-gurib-fakim







Vicepreședintele Comisiei Europene, comisarul european responsabil pentru moneda euro şi
dialog social, domnul Valdis Dombrovskis şi
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis





















ÎNTÂLNIREA PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI CU COMISARUL EUROPEAN RESPONSABIL PENTRU MONEDA EURO ŞI DIALOG SOCIAL

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a primit vineri, 27 octombrie a.c., la Palatul Cotroceni, pe vicepreședintele Comisiei Europene, comisarul european responsabil pentru moneda Euro şi dialog social, domnul Valdis Dombrovskis.

În cadrul întâlnirii au fost discutate subiecte legate în special de viitorul Uniunii Economice și Monetare, precum şi de procesul de aderare a României la zona Euro.

Preşedintele Klaus Iohannis a exprimat susținerea României pentru continuarea consolidării Uniunii Economice şi Monetare. Președintele României a arătat că, pentru ţara noastră, viitorul zonei Euro prezintă o importanţă deosebită, având în vedere obiectivul strategic al României de a adopta moneda euro cât mai repede posibil. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat faptul că pregătirea pentru aderarea la zona Euro este o importantă ancoră de stabilitate și predictibilitate în sfera politicilor publice.

De asemenea, Președintele României s-a pronunțat pentru o abordare inclusivă în procesul de consolidare a Uniunii Economice și Monetare, cu respectarea, în cadrul acestui proces, şi a intereselor statelor membre non-euro.

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat intenţia Comisiei Europene de a lansa un instrument de convergență menit să acorde asistență tehnică de preaderare statelor membre care doresc să adopte moneda euro.

La rândul său, vicepreședintele Comisiei Europene a informat despre intenţia Comisiei de a prezenta, în luna decembrie a acestui an, un pachet de propuneri cu privire la consolidarea Uniunii Economice și Monetare. Acesta va include şi propunerea privind crearea unui instrument financiar de asistență pentru statele membre care doresc să adere la euro.

Totodată, în cadrul discuțiilor, a fost evidenţiată necesitatea asigurării de către autorităţile române a unui parcurs economic sustenabil, care să favorizeze pregătirea aderării la zona Euro.

Vedeţi întreagul comunicat de presă aici: http://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/primirea-de-catre-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis-a-vicepresedintelui-comisiei-europene-pentru-euro-si-dialog-social-domnul-valdis-dombrovskis


SISTEMUL DE PENSII


PLATA RETROACTIVĂ A CONTRIBUȚIILOR LA PENSIE SE POATE FACE PÂNĂ LA SFÂRŞITUL ANULUI 2017

Persoanele interesate să achite retroactiv contribuția la pensii, pentru
cel mult cinci ani, se pot adresa caselor teritoriale de pensii până la 31 decembrie 2017.

Această posibilitate este prevăzută de Legea nr. 186/2016, fiind valabilă doar pentru perioadele anterioare (în limita a cinci ani) în care cei interesați n-au fost asigurați nici în sistemul public de pensii, nici într-un alt sistem de asigurări sociale. În acest sens, este necesară încheierea unui contract de asigurare socială până la 31 decembrie 2017.

Contractul se încheie între persoana interesată de plata retroactivă a contribuției și casa teritorială de pensii de la domiciliul/reședința acesteia. Totodată, actul poate fi încheiat și de un mandatar desemnat prin procură specială.

Mai multe detalii despre condiţiile de încadrare, documentele necesare şi alte detalii aici: https://www.cnpp.ro/-/precizari-referitoare-la-legea-privind-%E2%80%9Dcumpararea-de-vechime%E2%80%9D?redirect=https%3A%2F%2Fwww.cnpp.ro%2Fhome%3Fp_p_id%3D101_INSTANCE_3blILynzqJ4D%26p_p_lifecycle%3D0%26p_p_state%3Dnormal%26p_p_mode%3Dview%26p_p_col_id%3Dcolumn-1%26p_p_col_count%3D1

De asemenea, etapele procesului de plată retroactivă a pensiilor este detaliat aici: https://www.avocatnet.ro/articol_44197/Plata-retroactiv%C4%83-a-contribu%C8%9Biei-la-pensii-Ce-trebuie-s%C4%83-faci-%C8%99i-unde.html


EDUCAŢIE
















ROMÂNII DIN STRĂINĂTATE POT CONTRIBUI LA PROIECTUL „ROMÂNIA EDUCATĂ”

În februarie 2016, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a lansat Proiectul „România Educată” prin care adresează viitorul sistemului de educaţie și cercetare din România la orizontul anului 2030.

Prima etapă a proiectului, derulată în anul 2016, a inclus o consultare online (cu peste 8000 de respondenți), opt dezbateri regionale și 35 de evenimente de consultare pe subiecte de interes organizate de către terţi.

Etapa a doua, demarată în anul 2017, include, printre altele, continuarea evenimentelor de consultare organizate de către terţi dar şi constituirea a șapte grupuri de lucru pe următoarele teme prioritare:
(1) Cariera didactică;
(2) Echitatea sistemului educațional;
(3) Profesionalizarea managementului educațional;
(4) Un învățământ profesional și tehnic de calitate;
(5) Autonomie, calitate și internaționalizare în învățământul superior;
(6) O educație timpurie accesibilă tuturor;
(7) Evaluarea elevilor și studenților.

Până la acest moment au avut loc 3 întâlniri de lucru ale fiecărui grup.

Pentru a urmări progresul proiectului vă invităm să accesaţi pagina de Facebook disponibilă la adresa: https://www.facebook.com/RomaniaEducataOficial/

Deoarece mulţi români din străinătate sunt cadre didactice sau au experienţa sistemului educaţional din străinătate, cei interesaţi sunt invitaţi să contribuie la proiectul “România Educată”.

Dacă doriţi să înscrieţi evenimente de consultare în calendarul oficial al proiectului “România Educată”, puteţi afla detalii despre procesul de înscriere și categoriile de acțiuni eligibile accesând adresa: http://www.presidency.ro/files/userfiles/05_Criterii_ev_terti_in_dezb_pub_an2_final.pdf

Mai multe detalii aici:
http://www.presidency.ro/ro/angajamente/romania-educata


CERCETARE (R-reluat*)







PROIECTE DE MOBILITATE PENTRU CERCETATORII DIN DIASPORA (R*)

A fost lansat apelul la candidaturi pentru competițiile deschise – proiecte de mobilitate pentru cercetători cu experienţă/tineri cercetători din diaspora – coordonate de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI).

Cererile de finanţare se depun prin intermediul platformei on-line www.uefiscdi-direct.ro, până la data de 20 noiembrie 2017, ora 16:00 (ora Ro).

Cererile se completează, se semnează, se scanează în format .pdf şi se încarcă în secţiunea dedicată din platforma de depunere on-line. Se vor lua în calcul doar cererile de finanţare care se găsesc pe platforma de depunere on-line cu starea "finalizat".

Mai multe detalii aici:
https://uefiscdi.ro/proiecte-de-mobilitate-pentru-tineri-cercetatori-din-diaspora
şi aici: https://uefiscdi.ro/proiecte-de-mobilitate-pentru-cercetatori-cu-experienta-din-diaspora


REPATRIERE (R-reluat)





GHID PRACTIC PENTRU ROMÂNII CARE DORESC SĂ REVINĂ ÎN ŢARĂ (R)

Ghidul conține informații de bază și contacte utile pentru facilitatea procesului de reintegrare în România, oferind detalii despre procedurile privind reînnoirea actelor de identitate și călătorie, înmatricularea autoturismelor, repatrierea bunurilor, informații despre drepturile sociale și asigurările medicale, precum și despre echivalarea și continuarea studiilor.

Ghid de reîntoarcere în ţară este disponibil aici: http://www.dprp.gov.ro/wp-content/uploads/2016/11/Ghid-de-re%C3%AEntoarcere.pdf

Mai multe detalii aici: http://www.dprp.gov.ro/ghidul-de-reintoarcere/



CHESTIUNI FISCALE (R-reluat)


CLARIFICĂRI PRIVIND STABILIREA REZIDENŢEI LA PLECAREA DIN ROMÂNIA (R)

Din anul 2012 a fost instituită obligativitatea ca, la plecarea de pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 183 de zile (6 luni), persoanele fizice să completeze şi să depună la organul fiscal unde domiciliază „Chestionarul pentru stabilirea rezidenţei persoanei fizice la plecarea din România”, cu 30 de zile înaintea plecării.

Depunere a chestionarului pentru stabilirea rezidenţei fiscale la plecarea din România revine doar persoanelor care au părăsit teritoriul ţării după data de 30.01.2012.

Se recomandă ca persoanele vizate să verifice acest aspect la organul fiscal competent unde sunt înregistrate cu rezidența fiscală, prin transmiterea unei solicitări în baza formularului de contact disponibil pe website-ul ANAF: https://www.anaf.ro/asistpublic/, alegând categoria "Asistență în domeniul fiscal".

Dacă solicitantul continuă să obţină venituri din România, acesta va fi menţinut în evidenţele fiscale din România, însă va avea statutul de persoană nerezidentă în România, şi, în consecinţă, va plăti un impozit calculat cu o cotă redusă, conform convenţiilor de evitare a dublei impuneri (aici). Statul care îl consideră rezident fiscal îi va acorda solicitantului credit fiscal pentru impozitul plătit în România.

În vederea aplicării prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri, solicitantul va trebui să prezinte şi certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de autoritatea fiscală competentă a statului străin.

Persoanele care părăsesc România fără a depune chestionarul la autoritatea competentă din România vor fi menţinute în evidenţele fiscale cu statutul de rezidenţi români.

Formularul se completează în două exemplare. Originalul se depune personal sau prin împuternicit la registratura organului fiscal unde persoana în cauză a avut domiciliul în România, sau se transmite prin poştă către acesta, cu confirmare de primire. Copia se păstrează de către solicitant.

Pentru mai multe detalii, consultaţi mai jos Ghidul ilustrativ elaborat în 2016, în care sunt explicaţi paşii de urmat pentru persoanele fizice care au plecat sau pleacă din România precum şi modul în care sunt impozitate veniturile obţinute de către aceştia în România. Ghidul poate fi consultat aici: http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/dispora7iulie2016_26_07.pdf

De asemenea, răspunsuri concrete la întrebările specifice adresate de cetățenii români sunt disponibile aici: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Facebook/FB_20_09_2017.pdf

Mai multe detalii aici: https://www.facebook.com/ambasada.madrid/posts/1810104509029980


ROMÂNII DIN MAREA BRITANIE (R-reluat)


DREPTURILE ANGAJAŢILOR ÎN MAREA BRITANIE PE ÎNŢELESUL TUTUROR (R)

Inspecția Muncii Britanică, o organizație înființată pentru a proteja angajații împotriva exploatării, a realizat un material informativ despre protejarea drepturilor angajaţilor conform legislaţiei Marii Britanii.

Materialul oferă informaţii despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă, etc. şi poate fi consultat aici: http://www.gla.gov.uk/media/3022/glaa-workers-rights-12pp-a7-romanian.pdf

Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la:
E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk
Telefon: +44 (0)345 602 5020
Linie de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804


CERERI DE FINANŢARE (R-reluat)










FONDURI PENTRU ROMÂNII DE PESTE HOTARE -- SESIUNE DESCHISĂ PE TOT PARCURSUL ANULUI (R)

Sesiunea de finanţări nerambursabile susţinute de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni este deschisă pe tot parcursul anului.

Pentru a beneficia de finanţarea nerambursabilă este necesară existenţa unor surse de finanţare proprii sau atrase ale solicitantului în cuantum de minim 10% din valoarea totală a finanţării acordate.

Pentru mai multe detalii consultaţi Ghidul Beneficiarului 2017: http://www.dprp.gov.ro/wp-content/uploads/2016/11/Ghidul-Beneficiarului-2017.pdf

Cererea de finanțare, însoțită de documentele aferente (v pagina 6 din Ghid), poate fi trimisă electronic la adresa de e-mail: cabinet.ministru@mprp.gov.ro

Toate documentele de finanţare se găsesc în format editabil aici: http://www.dprp.gov.ro/finantare/


ÎNVĂŢAREA LIMBII ROMÂNE (R-reluat)



CURSURI DE LIMBA ROMÂNĂ ÎN SPANIA (R)

Harta interactivă a şcolilor din Spania în care va fi predat cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească în anul şcolar 2017/2018, precum şi lectoratele de limbă română de la universităţi spaniole poate fi consultată aici: http://madrid.mae.ro/local-news/1942

Şcolile incluse în program şi cadrele didactice ale cursului din Spania pentru anul şcolar 2017/2018 sunt disponibile şi pe site-ul Institutului Limbii Române aici: http://www.ilr.ro/concurs-lccr-2017-2018-rezultatele-repartizarii-spania/

Detalii despre cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Spania sunt disponibile aici: http://madrid.mae.ro/node/798

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.

Mai multe detalii aici: http://roma.mae.ro/node/949







CURSURI DE LIMBA ROMÂNĂ ÎN ITALIA (R)

Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română poate fi consultată aici: https://www.google.com/maps/d/u/0/viewer?mid=1cYXfVgazTZ5eWvpuhxAYBJMVMJI&ll=41.79351869960528%2C12.047484599999962&z=6

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.

Mai multe detalii aici: http://roma.mae.ro/node/949



BISERICI ROMÂNEŞTI (R-reluat)



378 DE LACAŞE DE CULT ROMÂNEŞTI ÎN ITALIA (R)

Harta interactivă a lăcaşelor de cult româneşti din Italia poate fi consultată aici: https://www.google.com/maps/d/u/0/viewer?mid=1Lvw35fDrr16f1izHFp-45kFDv-M&ll=42.55371122486243%2C12.114230393022126&z=7

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.






Denisa Mihalache    11/3/2017


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian