Moment de reculegere : Dă, Doamne, pace acestei lumi!
Sunt obisnuita sa povestesc oricui despre calatoriile mele, despre orasele pe care le vizitez, despre oamenii si locurile din diverse colturi ale si lumii.
Pentru ca locuiesc la Vancouver, pentru ca America este la o aruncatura de bat, pentru ca am facut dese excursii, credeam ca este suficient cat am vazut, cate stiu despre America.
Dar se spune ca cu cat citesti si te documentezi mai mult, cu atat ai impresia ca nu stii si nu cunostii multe lucrurii si ca mai ai foarte multe de vazut.
Asadar am decis ca in vara asta, sa viziez Orasul care nu doarme. Despre New York poti vorbi zile in sir dar nu vei putea nicicând transmite în cuvinte si nici chiar în imagini ce reprezintă orașul asta. Este un amalgam de sentimente, diverse și profunde, care vor ramane acolo, în valiza, forever and ever after.
O excursie în New York este o experiență greu de egalat. Cu atracții turistice faimoase precum Statuia Libertatii, Times Square, Central Park sau Empire State Building, New York oferă mai multe lucruri de văzut, facut si gustat decat orice alt loc de pe glob.
Dar nu despre simbolurile New York-ului care te fascineaza, te incanta, te bucura, vreau sa scriu acum, ci despre un loc mai trist care te bulverseaza cu siguranta, pentru ca nimeni, niciodata nu va reusi sa stearga din calendar ziua fatidica, 11 septembrie 2001, ziua care a cutremurat lumea. Iata ca, saptamana viitoare se implinesc 16 ani de la aceasta tragedie dar timpul nu sterge durerea, furia, lacrimile si milioanele de intrebari: cine, de ce, si ce au vrut sa arate “razboinicii” care au secerat cu ura lor, vietile a mii de oameni, cei ce au distrus familii, suflete, incredere, sperante, vise si au adus jale, suferinta, amaraciune.
Desigur va veti intreba ce mai am eu de completat la numeroasele informatii care circula, de peste 16 ani, pe tot mapamondul. Ei bine, am! Am cateva impresii, am ganduri filtrate prin mintea unui om simplu ce a avut ocazia sa viziteze, de curand, monumentul, Ground Zero, ridicat in amintirea celor care au pierit acolo.
Asadar; in locul turnurilor gemene care s-au prabusit au fost construite două fantani imense in care apa cade incontinuu si se scurge intr-o gaura din mijloc care pare fara fund pe marginile cărora au fost gravate numele celor 3000 de victime ale atacurilor teroriste. Ca un tribut al memorialului 11 septembrie, zilnic se plaseaza trandafiri, in spatiul gol al literelor, in zilele lor de nastere. In ziua cand l-am vizitat eu am numarat 20 de trandafiri albi. De asemenea, unul dintre copacii din piața memorială, cunoscut drept Survival Tree (Copacul Supraviețuirii) a fost recuperat de sub dărâmăturile unuia dintre turnuri. Acesta a ars aproape complet, însa avea o crenguță înca vie atunci cand a fost dezgropat. A supravietuit, a fost ingrijit, replantat si simbolizeaza acum puterea umanitatii de a renaste chiar in ciuda celor mai mari vicisitudini.
Eu m-am oprit pentru cateva minute si am încercat să îmi imaginez ce făcea fiecare dintre newyorkezii aflați în clădiri în momentul prabusirii turnurilor gemene: câți dintre ei aveau un conflict cu șeful departamentului, câți erau enervați că trebuie să stea din nou peste program, câți se gândeau ce să gătească la cină, câți se pregăteau să meargă la spectacolul de balet al fetiței, câți navigau pe Internet pe furiș în loc să lucreze, câți sufereau după o despărțire recentă, cati dintre ei își doreau să fie mai degrabă pe plaja cu palmieri de pe desktop, decat la birou.
Din păcate, niciunul dintre ei n-a mai apucat să facă nimic din toate acestea. Dupa toate cele vazute am tras o concluzie; micile supărări cotidiene sunt egale cu zero în raport cu întreaga tragedie ce poate sa se intample, oricand si oriunde. Fiecare clipa este o comoara ce trebuie pretuita. De aceea, momentul de reculegere mi-a readus aminte că trebuie să ne bucurăm de viață în ansamblul ei si sa lăsăm detaliile sa fie doar…detalii. To live life to the fullest.
Dupa ce am vizitat “punctul zero” al orasului m-a cuprins si pe mine durerea, neputinta si furia… si i-am inteles si i-am indragit si mai mult pe americani. În acest loc, tot omul se cutremura de durere. Ochii mi s-au împăienjenit de boabe de lacrimi si m-am rugat: Da, Doamne, pace acestei lumi!
De altfel, toți oamenii avem datoria morală de a ne ruga pentru pace, după îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, care spune: „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!”
Vancouver / septembrie 2017
|
Dorina Cornelia Aldea 9/6/2017 |
Contact: |
|
|
