De ce
De ce nu-i soarele mereu
peste izvoare curcubeu
alungând bezna tristeţii
din oglinzile aduse vieţii?
De ce se stinge ce îndrăgeşti
trecând amintirile-n poveşti
când ne vin stropii de ploaie
punând tainele-n puhoaie?
De ce între noi dorm distanţele
deşi vrem să ne fie albe nopţile?
Cititori în stele ştiu paşii de apoi
ca să punem lumina între noi doi.
De ce dorinţa pe căile uscate
are drumuri asfaltate cu păcate
şi nu vrem eterna adormire
decât cu ură pusă în iubire?
Identităţi
Noi singuri călătorim în timp
pornind cu o lacrimă a mamei
prin izvorul icoanei din casă
cu mugurii răsăritului
o barcă pe valurile mării.
Căutăm în tăcerea timpului
actul unei piesei de teatru
cu rolul nostru aplaudat
de clipele ascunse-n amurg
spectatoarele monologului
fără dialoguri abstracte.
Păstrăm gânduri sub pleoape
a statuilor lăsate viitorului
cu sărutul împletind norii
sub taina unui proverb mut:
timpul călătoreşte prin noi.
Ziua unui vis sfânt
Rememorăm în aşteptare
într-o linişte a dimineţii
pecetea supravieţuiri
în anii calzi ai bătrâneţii.
Timpul e maratonul vieţii
pe căile fără întoarceri,
dar durerea ruptă din ispită
nu are în moşteniri refaceri.
S- avem adevărul tămăduitor
clădit în fiecare secundă,
numărată pe clapa inimii
când ceaţa vrea să ne-ascundă.
Lumina credinţei naşte azi
prin porţile lăsate larg deschis
emoţia fierbinte a învierii
pentru zilele unui sfânt vis.
Coridoarele şcolare
Mi-am lăsat copilăria
pe coridoarele şcolare
lângă un carnet cu note,
dar memoria nu-mi moare.
Roata vieţii-i anticipată
de orele de asfaltare
a drumului din clepsidră
de dascăli cu mare onoare.
Să nu lăsăm anii de şcoală
în amintirile pierdute
şi să mai învăţăm din greşeli
cu notele în carnete mute.
Rămân în dreptunghiul ferestrei
o sticlă a sufletului meu
spre timpul blândelor speranţe
pe coridoarele şcolare mereu.
|
Constantin Rusu 8/10/2017 |
Contact: |
|
|
