Psalm la taina frumusetii
Prea îndelung bea ochiul frumsetilor otrava,
Cum propria ei rază si-o face steaua cină!
Întotdeauna fânul miroase-n plâns otava,
Iar ceara lumânării din aur strâns de-albină.
Nu crezi că-n frumusete, când mestecai vopseaua,
Cel rău, prin viclenie, ca Tu prin ea să sângeri,
Vărsă din sip otrăvuri nocivul cu iz de osanale?
Nu-i el cel ce se-mbracă, în vis, cu strai de îngeri?
Împeriul frumusetii n-o fi-ntre voi gâlceavă,
Că să-l răpui nevoie-i de-a doua Ta venire,
Nu-i pildă bobul care fu mântuit de pleavă
Si apa-nteleptită prin vinul de iubire?
Tot Dragostea-i răspunsul ce jubilează-n sfesnic:
Urâtul, nu frumosul, va arde-n focul vesnic!
PSALMUL CE-A AJUNS CENUSĂ
Prin ambiguitate apusul si superbul
Se spun, pe rând, ca-n basmul ondind pe solzul stiucii.
Te-astept cu masa goală, ca limpezimea cerbul,
Neînteles cer verde pe cruce-n miezul nucii.
Tu-mi esti deopotrivă tot ce-mi lipsea la cină;
Nu simti că-mi este sete, rodit rubin de soare?
Si foamea mi-e flămândă de proaspăta-Ti lumină,
Tu, Primăvară-Dulce, de ce-n april se moare?
Fiu tunetului aspru, Boarghenes pre nume,
Cui sunt dator în vină? Nu-asa m-ai vrut în toance?
Topaz mai crud dă cerul prin norii albi în spume,
Că unde pus-a capul Ti-e cratima de lance.
- De ce îmi lasi piciorul să-l chinui în tepusă?
- Iubirea nu-i iubire de n-a ajuns cenusă!
PSALM LA ÎNDELUNGA RĂBDARE-A IUBIRII
Sunt gara ce-altădată avea în fată linii,
Nimic schimbat de vreme la tiglă si la geamuri,
Precum Cain de jertfă, n-am miel, ci doar ciulinii
Pe care-i iartă rozul croind epitalamuri.
Si Tu, la fel de singur? Cât m-ai strigat în noapte:
''Stai, nu dormi, măslinii ca pâine mă frământă,
Si-i frig, si-mi este frică de saptezeci ori sapte,
Prin care om e drumul de-ntors în Cartea Sfântă?''
Nici Tatăl nu-Ti primise singurătatea-n cupă,
Că-i mirosea amara, prin duh, argintăria;
Fărădelegii, legea otrava i-o destupă,
Dar eu, cu zvânt de lacrimi, cui să-i plătesc chiria?
- Când aripa-i rănită la ce folos e cerul?
Si mi-a răspuns Iubirea: - ''Răbdarea e misterul!''
PSALM VINDECĂTOR DE TIMP
Chiar plinul din plinire e-un minus, de exemplu.
Nu soarele în Vineri Ti-a cugetat eclipsa?
De-i praf pe clanta usii, si singur esti în templu,
Cerc aurit în juru-Ti, nu-mi simti alături lipsa?
Eu Îti zăresc în toate întredeschisul usii,
Esti muntelui - urcusul, tristete-n firul ierbii.
Să nu Te văd tragi iute perdelele pănusii,
Cresc ceturi peste iezer,din duhul lui bând cerbii,
Si de-ntreb marea? Muge! Iar floarea-arată nodul!
De-n palme mai porti urme din prima-mi mângâiere
De ce nu-mi vindeci timpul trăgând spre cer năvodul?
Mi-e frică de-ntuneric, dar mai mult de tăcere.
Fă cum ti-a zis sutasul! Zi orisice! 's supusul!
Si-am să tresalt în nufăr să-Ti sorb pe ape spusul!
PSALM CÂND OCHIUL MEU OFTEAZĂ
De ce mereu prin altul răspunzi când Ti-aduc ruga?
E-n cetini grea dojană de-mi plângi pe sub răsină?
Nu-mi vezi lăstarii tineri? Nunti-i-ar buturuga,
Că Tu-i hrănesti din vlaga irmosului de tină.
Când lacrima e ocnă nădejdea-n Tine-i tambra,
Vorbeste-mi ca-n demultul 'naintea risipirii!
Tâlmaci adu-mi la freamăt când cedrului scoti ambra,
Că mult mă-ntreb cum oare nu-Ti zboară trandafirii?
Parcă Te-ascunzi de mine sărind ca o lăcustă,
Si-n iarbă-mi zvârli un greier să-si zdrăngănească tânga!
N-auzi oftându-mi ochiul singurătăti de pustă?
Dă-mi duhul tâlhăriei să Te ascult din dreapta!
Dintru auz se naste credinta si-a ei fire,
Dar ochiul, neam luminii, e mort fără iubire!
PSALM SPRE CUIB DE RÂNDUNICĂ
De-nsământat păstrează, din toate, doar pe-acelea
Ce-i stiu, cărării mortii, prin bob însăilatul.
Rup de pe mine timpul, cum serpii îsi rup pielea
Pe unde piatra muscă-n amnar cu scăpăratul.
Ne vindecă nămolul ce-a fost mormânt de nufăr!
Ce ai de gând cu mine? Toti cedrii Tăi mă ceartă
Că văd în fiecare copac doar lemn de cufăr
În care ne vom duce spre fluviul fără hartă!
Bocească-mi Râul Noptii podgoriei rotundul!
Ce umbră-ar putea duce de nu i-as fi lumina?
Si-n ochi de n-ar fi lacrimi cin' Ti-ar cânta străfundul?
Pietrisului de stele, prin mine, bănui vina.
Mi-e lutul bun de străchini si cuib de rândunică!
Vom sta la masa nuntii, de ce să-mi fie frică?
PSALMUL PESCARULUI
Cum mineralu-si strânge metalul sfânt de aur -
Agonisire-a strunei în cel mai vin acord,
Busola fără Tine stirbită-ar fi de nord,
Atoatelor meu Mire, nu-mi sta-n plutiri de plaur,
Nor fără rădăcină, livezi planând acvatic,
Iluzia ce doare când vreau să Te-nfirip,
Topeste-mă-n oglindă să fim întregi la chip
Cum dragostea e-ntreagă, nu-n flăcări ci-n jăratic.
Zi cu trei nopti în frunte, mormântul Tău când beu-l,
Lumină fără ceară, cum Unul esti si-n Trei?
Mă fă ulcior-mireasă ca noaptea să mi-o bei,
Ce rost prisaca-n floare de nu Ti-as fi stiubeul?
Nu doar pescar de oameni, pe Tine vreau în mreajă,
Să-Ti musc din trupu-Ti mărul cu Dumnezeu sub coajă!
PSALMUL CERSITULUI DE IUBIRE
Nu-mi spuneti c-o fi vorba opusul la tăcere,
Că i-am tăcut cortinei si slava si osândul.
Păcatul cel mai mare e cel făcut cu gândul
Când scrisul viespei tale-l crezi fagure de miere.
Ce-i mai de pret? Lăuntrul nespus al crisalidei,
Sau somnu-nselăciunii ca vis având aripa?
Din pumnul de seminte tu vezi blestem risipa?
Cu foc zidesti chiar glodul-n vertebra cărămidei,
Si-atunci nu-Ti este milă că Te-ai semnat pe oală?
Iubirea nu se-nvată, răsuflă-mă în Tine
Asa ca-ndrăgostitul bând flăcări din rubine,
Lin, ca un fir de aur cu-amurg strâns pe sucală.
Croită pentru altul nici moartea nu mi-i bună,
Că-Ti simt nemărginirea zvâcnind vecia-n strună.
PSALM IUBIRII-N PRAGUL NOPTII
Nici aurul, topazul, perlatul gând pe nacru,
Nu pot să-ti fie dascăl, cum rozei nu-i sunt rugii.
Din jarul lui cuptorul dă pâinii gust de sacru,
Să n-ai fereastra zare, stăpânii ei de-s drugii!
Ce-i cuget gard rămâne oricât de scumpă-i sipca,
Nespusului cărarea e numai al aripei,
Luceafărul cunoaste tristetii albe scripca,
De-aceea vesnicia-i străluce-n muchea clipei.
Vrând să-Ti descui parola ce Ti-o apleacă spicul,
Mi-ai spus: Dezleagă-Mi marea să zburde prin tărie,
Crudul de-otavă-al ierbii să-l scrie heruvicul,
Iar de la melc deprinde prag noptii la chilie.
Mormântul vorbei lasă-l, că bine îi stă golul,
Când dragostea e nufăr nu-i tulbura nămolul!
PSALM LA ÎNVIEREA MORTILOR
''Lăsati, că pentru ziua îngropării Mele...''
De spart e alabastrul, mireasma nu e totul?
Of! Totusi cum de ciobul atât de rău înteapă?
Nu sunt o biată vorbă s-o schimbe poliglotul,
Ti-am fost în mâini, Olare, prim vis si dor sub pleoapă.
Din pilda Magdalenei cel mult îmi fac o targă,
A Ta-i nu-i doar esenta, ci si-nvelisul firii.
Cum poti chivotul humii să-l lasi ca să se spargă?
Eu inimii zdrobite văd alt sens al psaltirii:
Va fi în chiot mustul răscumpărând podgorii,
Să-si joace-n frâu tornada asa cum vrea burduful;
Lumina vie - vinul, si-apoi luminătorii!
La nuntă cânti cu gândul, sau fluier viu dă stuful?
Prisos la Mire - nardul! Si vei zâmbi-n iertare
Chiar Mortii! Câtă artă să faci din stârv ulcioare!
CVADRATURA CERCULUI
Dacă toate literele
ar cădea din cuvinte,
ce gust ar mai avea sarea
lacrimei
din împrumutul mării?
Nu vă jucati
cu minciuna-n răspuns,
cât timp
deasupra Cuvântului
au mai rămas încă patru litere!
PSALM DE SPUS LA ASFINTIRE
Echerul si penita prin sporul de fractalii
Pe muchi îti scapăr' slava în loc să mi Te frângă.
Ce-mi fuse limpezime e-un puzzle în vitralii,
Chiar Mandelbrot se miră de cumpăna-mi nătângă.
Cum drum luisi răsare din bobu-i de-asfintire?
Tii cerurilor frâul, dar Ti-s bordei sub grâie.
La foc i-ai spus izvodul în ochi a fi privire,
Cum tesi din mare norul în pânză de tămâie,
Dar cu tăis de trăznet, ca-n palia Scripturii
Când se trezeste firea de-oceanic în tornadă,
Doar numai Tu mi-esti Tată, ti-s duhul sfânt pădurii,
Ningai tristetii albe din prima Ta zăpadă.
Eu n-am să-Ti cer vitelul, desi-s Risipitorul:
Ia-i soarelui dojana si trage-mi la geam norul!
Kitchener ON
|
Dumitru Ichim 8/1/2017 |
Contact: |
|
|
