Ziceri
CEA CE NU CAUT
* Umor nu înseamnă să râzi de altul, ci să râzi împreună cu el. * Suntem altfel decât ceilalți ca să nu ne plictisim. * Curiozitatea este antecamera inteligenței (auzită). * Adesea, cei care ar trebui să moară de ciudă se prăpădesc de râs. * Prietenia unui om deștept e mai de preț decât prietenia tuturor proștilor (Democrit) * Nici porc la porc nu-și scoate ochii... * Somnul rațiunii naște monștri... Dar somnolența? * Un scutec de unică folosință nu se usucă, se aruncă! * Proștii nu au umor, ei fac numai mișto. * Unii înțeleg poanta imediat, alții ceva mai târziu și râd la intervale de timp diferite (Nae Cernăianu). * Prostia la bătrâni e mai periculoasă, dar nu ține foarte mult. * Când ai o dilemă, gândește-te ce ar face japonezii în situația asta. * "Mâncați numai acasă"... Dar nu se precizează "acasă la cine?". * Nu ai pic de răgaz când faci haz de orice necaz... * Internetul ar fi un mijloc de comunicare extraordinar, dacă nu ar avea acces toți tâmpiții (Vlad Nicolau). * Ai curajul să spui adevăruri nespuse de nimeni, dar bine știute de toți? * Noi facem legea sau legea face pe noi?! * Trăim într-o lume fotogenică. * Nu vreau să miros florile cu nasul altuia (Roni Căciularu). * Doamne, ajută-mă să găsesc tot ce caut și tot ce nu caut să nu găsesc. * Uneori cele spuse în glumă trebuie luate în serios. * În caz de alegeri, câte voturi poate aduce cultura? * Spune-mi ce bei ca să-ți spun cine ești. * Iertarea poate fi pedeapsa maximă... * Să te ferești de greci când îți fac daruri și de nemți când te laudă(Nae Cernăianu) * Altă Marie cu aceași pălărie. * Munca e pentru proști, treaba e pentru deștepți. * Mă simt în plus ca o virgulă între subiect și predicat. * Te lași pe mâna lui? Bine că nu-i chirurg... * Toate sunt legănate de timp (Liviu Antonesei). * Sunt cazuri în care în loc să fie o pădure verde și câteva uscături, e invers. * S-ar putea să ai dreptate, dar s-ar putea să te înșeli... * Proștii sunt majoritari și au și drept de vot. * Istoria trece pe lângă mulți fără să le dea lecții. * Coroana rămâne pe cap chiar dacă regele e gol (Bianca Marcovici). * Eu sunt politicos, răspund la întrebări chiar dacă nu cunosc răspunsul. * Cine nu are dușmani nu-i om întreg. * Mă înveți tot ce știi? Atunci nu o să ia prea mult timp! * Trist e când îți pierzi prezența și nimeni nu-ți simte absența (Zoltan Terner). * Tot ce ai scris în frunte ți-e pus...
|
Dorel Schor 7/20/2017 |
Contact: |
|
|