Atitudini : Nevoia de tolerantă
„Toleranta este celălalt nume al libertătii.” – Mahatma Gandi
Oamenii comunică între ei, fac schimb de idei, încearcă să se înteleagă, să creeze acea armonie mult dorită. Dar pentru aceasta trebuie să asculte multe păreri, afirmatii, uneori contraziceri, toate făcute cu scopul ajungerii la întelegere. Dialogăm ca atare, întelegând prin aceasta modul de expunere a ideilor, în numele propriu sau al unei comunităti mai mici sau mai mari. Trăind într-o societate nevrotică, nu mai dialogăm în sens socratic – ca pe vremuri – , meditativ, reflexiv, acordând interes si atentie spuselor celuilalt, ci luptăm să avem noi dreptate, neglijând total sau partial ideile celuilalt. Suntem martorii sau exponentii defulărilor de tot felul, considerându-se detinătorii adevărului absolut si obstructionând în acest mod dialogul. Se instituie, de multe ori, un dialog al surzilor. Putini sunt cei care recunosc necesitatea dialogului social cu un comportament respectabil, păstrând cu strictete principiile generale care guvernează dialogul. Cel care îmbracă vesmântul obstesc se impune să uite de propria lui persoană si să ia în considerare pe ceilalti, pe care îi reprezintă si în numele cărora vorbeste. Cel învestit să poarte dialogul, se impune să fie pătruns de idealul în care crede si să aibă puterea de a stârni interesul partenerului de discutie pentru convingerile sale. În acelasi timp el trebuie să fie însotit de o tinută morală si sufletească înaltă. Partenerul de dialog se impune să fie conciliant si răbdător, dar si exigent. Cel ce rabdă nu poate fi înfrânt cu usurintă, dimpotrivă, victoria se dovedeste a fi, de multe ori, de partea lui. În acelasi timp putem învăta în timpul dialogului, chiar si din incisivitatea partenerului, fără ca ea să treacă în necuviintă, asa cum se întâmplă de multe ori, în viata social-politică din tara noastră, dar si în multe alte tări. La rândul ei, necuviinta exacerbată naste teamă, neliniste, agitatie, răbufnire din partea celuilalt/celorlalti si uneori se răsfrânge asupra unor segmente ale populatiei.
Abordând problematica incisivitătii într-un dialog, se crede că nu este necesar să se răspundă în acelasi mod, desi trebuie spus că nici bunul simt exagerat nu dă rezultate. A fi si putin „fanatic” în sustinerea unei idei de adevăr si dreptate bine argumentate, se crede că poate fi binevenită. Este preferabil să spunem adevărul asa cum este el, decât să se mintă. Multe adevăruri se spun chiar si în glumă si pot avea acelasi efect.
Asistăm în prezent la prea multe tactici de acuzare în dialogurile purtate, ceea ce pune pe adversari în postura de a fi mereu într-o pozitie de apărare. Astfel, într-un dialog se poate descoperi vanitatea si ambitia unui partener. Cel care are menirea să reprezinte un partid, de exemplu, în relatiile cu alte partide, sau un conducător de tară în relatie cu alti conducători, trebuie să fie înzestrat cu temperament echilibrat si puternic, pătruns de o vocatie autentică a demnitătii permanente si a luciditătii. Desigur, într-un dialog se pot face si concesii de moment sau chiar pe termen lung. Orice concesie însă, trebuie să fie în deplină concordantă cu constiinta, pentru ca mai târziu să nu fie dăunătoare. De aceea, compromisul trebuie dublat de prudentă, căci, de multe ori „graba strică treaba”, ca si mânia, fiindcă „omul la mânie poate cădea-n nebunie”, ele fiind contrare unui dialog autentic si eficient. Practica a demonstrat că avem datoria să fim mereu prudenti în orice act.
Ca ideal si misiune, sintetizând cele arătate, dialogul trebuie să aibă atractie si valoare cu totul aparte, atribuindu-i-se si alte însusiri cum ar fi: cultură generală aleasă, politete, abordare metodică a chestiunilor invocate, puterea judecătii limpezi, flexibilitate asociată cu consecventă, putere de adaptare, tact, temperament, stăpânire de sine, rezistentă fizică si, nu în ultimul rând, respect. Să nu uităm că în orice relatie respectul si încrederea reciprocă sunt o sursă a succesului. Comportamentele recente ale unor politicieni sunt exemple în acest sens. Mai sunt însă si alte comportamente care bulversează oamenii prin inconsecventă, minciună, viclenie sau/si totala lipsă de viziune. Miza succesului este abordarea unui dialog într-o manieră civilizată, reală si constructivă în fata noilor probleme cu care se confruntă societatea si statele în care trăim.
Toleranta înseamnă să îi respecti pe ceilalti si să înveti de la ei. Presupune deschidere, empatie. Interesant si foarte verosimil este faptul că oamenii care călătoresc mult, învată să fie toleranti, aceasta explicându-se prin variatia locurilor vizitate, întâlnirea cu oameni diferiti si obiceiuri diferite. Începi să întelegi comportamentul celorlalti, să crezi că ei pot avea dreptate în ceea ce sustin sau în modul în care se manifestă, compari, cântăresti si ajungi să accepti alteritatea, fiindcă toleranta reprezintă armonia în diferente, cuvântul tolerantă provenind din latinescul tolerare care înseamnă a suporta. O persoană tolerantă acceptă diversitatea si nu are idei preconcepute despre ceilalti pe baza diferentelor de religie, rasă, gen, preferinte de orice tip. Dacă trăim în armonie cu ceilalti si căutăm solutii în loc să iscăm conflicte, putem să ne concentrăm mai mult pe elementele comune decât pe diferente. Toleranta înseamnă si flexibilitate, adică să-i accepti cu usurintă pe cei din jur, cu dreptul lor de a fi asa cum îsi doresc. Promovarea tolerantei si modelarea atitudinilor fată de diferite opinii, se învată în cadrul familiei, în scoli si la locul de muncă, folosind mijloace de informare în masă, favorizând dialogul si dezbaterile libere, deschise. Este posibil ca o persoană să fie în dezacord cu părerile tale, dar în acelasi timp să le respecte. A nu fi în acord cu cineva nu înseamnă să fii intolerant, nu te obligă nimeni să accepti un comportament deplasat, dar înseamnă că toată lumea merită să fie tratată cu respect, respectul putându-se propaga în valuri. Este necesar a gândi rational înainte de a vorbi, a fii binevoitor si răbdător ascultând ce are de spus cineva înainte să reactionezi, a încerca un punct de vedere comun, un interes comun. Astfel se va merge pe val, se va putea ajunge pe creasta valului, cu mic consum de energie si în mod folositor, si nu contra valului, când poti ajunge la pierderea puterii si chiar la înec.
Biblia nu ne vorbeste de tolerantă, dar ne vorbeste de dragoste, si dragostea înseamnă îngăduintă, respect si consideratie pe care trebuie să le ai fată de cel de lângă tine, despre renuntarea la egoism, la păcate, acele negatii ale virtutilor care nu plac Divinitătii.
Notiunea de tolerantă a apărut de abia în istoria culturii europene la începutul secolului al XVI-lea, în strânsă legătură cu gândirea umanistă, întruchipată în mai multe personalităti, precum cea a poetului, romancierului, filozofului Voltaire (1694-1778) care definea toleranta ca apanaj al umanitătii, spunând că toti suntem caracterizati de slăbiciuni si erori, si trebuie sa ne iertăm reciproc. Aceasta ar fi cea dintâi lege a naturii, a convietuirii mai sustinea alt filozof. Adevărat text al iluminismului, „Tratat despre tolerantă” al lui Voltaire este o pledoarie împotriva persecutiilor religioase, fenomen extrem de răspândit în Europa occidentală vreme de secole. Voltaire a militat în favoarea drepturilor civile, a libertătilor si tolerantei universale, condamnând totodată tirania superstitiei si recomandând „ratiunea”. El a fost si un bun cunoscător al Bibliei si al literaturii patristice, aceste cunostinte fiindu-i pârghiile de care s-a servit pentru a-si ilustra ideile cu argumente greu de combătut. Filosoful iluminist pleda pentru tolerantă fată de semeni, indiferent de credinta lor religioasă, fiind esentială pentru o societate umanizată si progresistă. „Oare când vom începe să aplicăm adevăratele principii ale umanitătii?” întreba Voltaire în această lucrare.
De asemeni scriitorul, filozoful german Gotthold Lessing (1729-1781) a pledat si el pentru toleranta fată de alte religii ale lumii, apărând în acest mod, libertatea religioasă; Alfred Fouillée (1838-1912) considera că evolutia nu poate fi obtinută fără psihic, adică sentimentul, dorinta, gândirea în libertate, că libertatea nu poate fi câstigată decât progresiv si nu poate fi concepută izolat, fiinta perfectă în sine fiind aceea care este bună pentru ceilalti, oamenii trebuind să lucreze împreună pentru „triumful bunătătii morale”.
Adevărata tolerantă, în spirit umanist, înseamnă însă mai mult decât o simplă „suportare”, ea presupune respectul opiniei contrare si este strâns legată de libertatea persoanei. Prin tolerantă se respectă deciziile altor oameni, grupuri, popoare, religii, alte moduri de gândire si puncte de vedere, alte stiluri si moduri de viată. Necesitatea spiritului de tolerantă este valabilă în politică, dar depăseste si acest domeniu.
Înainte de aparitia notiunii de tolerantă, se vorbea despre „bunul simt” ca fiind cel ce făcea de multe ori regulile, atunci când părerile erau contradictorii. Părintele, scriitorul Nicolae Steinhardt (1912-1989) amintea că Biserica întotdeauna a mers pe drumul echilibrului si al bunului simt, iar „pe cărările sofisticate au mers ereziile”. Toleranta e parte a continutului interior sufletesc pe care unii îl au, altii au nevoie să-l aibă. Lipsa tolerantei înseamnă egoism, iar egoismul este sursa răului în această lume. Trist este să constatăm că el sporeste o dată cu civilizatia ce pare să-l stimuleze si să-l întretină. Egoismul va descreste, afirmă unii, doar atunci când viata morală va predomina asupra vietii materiale. Când se va întelege că egoismul este cauza care naste orgoliul, ambitia, lăcomia, invidia, ura, gelozia, comportamente care rănesc puternic si produc tulburări în relatiile sociale, provocând permanente disensiuni, distrugând încrederea, făcând din prieten un adversar, atunci si numai atunci se va întelege că acest viciu este incompatibil cu fericirea, cu siguranta propriei noastre vieti.
Toleranta trebuie practicată de către indivizi, grupuri si state, ea fiind virtutea care contribuie la înlocuirea învrăjbirii cu pacea, lumina si armonia. A fi tolerant înseamnă a fi îngăduitor, indulgent, iertător. Unii dintre semenii nostri sunt hărăziti cu această trăsătură, altii o dobândesc prin educatie, iar altii nu vor să dobândească, determinând tot felul de nelinisti pe Pământ.
S-a pus întrebarea care sunt limitele tolerantei si răspunsul a fost: Acceptarea diferentelor nu înseamnă renuntarea la opiniile si convingerile noastre, ci presupune exprimarea acestora în asa fel încât să nu fie încălcat dreptul celorlalti de a-si exprima opiniile si convingerile. Pe de altă parte nu putem accepta în numele tolerantei abateri de la valorile morale sau încălcarea demnitătii umane; nu putem fi indulgenti, si din exces de tolerantă să acceptăm distrugerea unor bunuri sau furtul, pentru că ar fi vorba de persoane cu un alt mod de viată si atunci suntem nevoiti să luăm măsuri. Si ne întrebăm: Ce fel de măsuri?
În data de 22 mai 2017, în orasul cosmopolit Manchester din Anglia, oras în care, se cunoaste, toleranta este la cote maxime existând respectul pentru celălalt/ceilalti, s-a produs un atac barbar de către un tânăr născut în Manchester, în 1994, într-o familie de refugiati libieni, pe nume Salman Abedi, acesta fiind ghidat de islamism – doctrina politică ce se foloseste de religia islam pentru a propovădui intoleranta. Au murit si au fost răniti copii si tineri. A fost cel mai sângeros atac terorist după cel din 2005 din metroul londonez, când au murit 52 de persoane, iar acum 22 de persoane au fost omorâte si 119 rănite. Răul a pătruns în inima acelui tânăr umilindu-l, fiindcă asa cum spune filozoful Gabriel Liiceanu în cartea „Despre limită”: „Umilinta este un hotar impus” pe care tânărul l-a acceptat, si în loc să-si hotărască el un ideal frumos pentru viată, altii au hotărât pentru el actul criminal de intolerantă, un adevărat „atentat la libertate”.
Cu toată durerea produsă atâtor familii, cei care au analizat intentia si fapta teroristului, spun că important ar fi să nu se dorească răzbunarea, ca în sufletele oamenilor să precumpănească aceleasi valori în care s-a crezut si până acum, si aceasta pentru că teroristii stiu că unii occidentali îi confundă cu întreaga lume musulmană si „ prin aceasta ISIS urmăreste provocarea unei reactii generale anti-islam, care să ducă la un război”. Este ura, setea lor de violentă, de sânge, din lipsă de respect fată de credintele si obiceiurile celorlalti, fată de civilizatia dobândită cu atâta efort. „Este o formă de război psihologic, dus cu armele terorismului, pentru care trebuie avut răbdare si tact”, apreciază un important analist politic militar. Dar despre limita răbdării, ne spune cineva, ceva?
Intoleranta se face simtită tot mai puternic la nivel mondial, fiind alimentată de prejudecăti rasiale si etnice, de nationalism si de extremism religios. Biblia ne spune că Isus Hristos a observat intoleranta: „Iudeii si samaritenii se urau cu înversunare” (Ioan 4-9); „Femeile erau considerate inferioare bărbatilor si tratate în consecintă, iar conducătorii religiosi îi dispretuiau pe oamenii de rând” (Ioan 7-49). Isus era bun, răbdător si tolerant, deoarece el venise nu ca să-i judece pe oameni, ci să-i vindece din punct de vedere spiritual, într-un moment al degradării vietii. „Iubirea a fost principala sa fortă motivatională” (Ioan 3-17; 13-34). Nu ura, ci iubirea stă la baza tolerantei: „Mai presus de toate, să aveti o iubire profundă unii fată de altii, căci iubirea acoperă o multime de păcate” (1 Petru 4-8).
Si totusi, din punct de vedere rational, conform Bibliei, toleranta trebuie să aibă limite. Desi a fost un model de tolerantă, Isus nu a tolerat indecenta, ipocrizia si alte forme de răutate. Mai mult, el le-a condamnat cu curaj, afirmând: „Cine practică lucruri rele urăste lumina…”(Ioan 3-20).
În prezent, majoritatea tărilor încearcă să facă tot posibilul pentru a se mentine ordinea, pacea. Ca urmare, se stabilesc limite rezonabile în ce priveste comportamentul cetătenilor, prin legi. Responsabilitatea Statelor este de a încuraja respectarea drepturilor omului si libertătilor fundamentale pentru toti oamenii, fără deosebire de rasă, sex, limbă, origine natională, religie si de a combate intoleranta. Este necesar a se lua toate măsurile necesare pentru promovarea tolerantei în societatea noastră, toleranta nefiind numai un principiu, dar si o conditie necesară progresului economic si social al tuturor natiunilor.
Si închei cu cuvintele marelui scriitor francez Victor Hugo: ,,Toleranta este singura flacără care poate lumina înăuntrul unui suflet mare. Toleranta stă în fruntea tuturor celorlalte virtuti”. Vor învăta cândva aceste suflete ale tinerilor vânduti diavolului, pretul dragostei, al tolerantei si al vietii dăruite de Dumnezeu?
– Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 5/26/2017 |
Contact: |
|
|
