Un om fericit
Auzit-am că, pe vremuri, Dumnezeu ar fi dorit Ca să afle, printr-un înger, Dacă omu-i fericit! Merse îngerul pe cale Lumea-ntreaga colindînd, Cînd la deal si cînd la vale, Pe crestini tot întrebînd. Unul zise: - Cum pot oare Fericit să mă numesc? Să îmi fie cu iertare, Nu vezi cît de mult trudesc?! Altul zise cu durere: - Eu as fi, dar ce sa fac, Fiindcă banii-s la putere, Iar eu sunt un om sărac! Unul spuse cu mîndrie: - Eu am bani, ce pot sa zic? Am destulă avuție, Nu duc lipsă de nimic! Însă fericit as spune Că nu pot să mă numesc, Fiindcă n-am copii pe lume Si încep să-mbătrînesc. Altul strigă cu ocară: - O, ce fericit aș fi, Dacă n-as avea povară O mulțime de copii! Nu am ce le da la masă, Tare mult mă chinuesc, Cum pot oare, cu-așa casă, Fericit să mă numesc! Cînd pe altul îl întreabă: - Tu esti fericit, ori ba? Dînd din cap, el spune-n grabă: - Hm! nu prea mult, măria-ta! - Dar de ce? Ce îți lipsește? Zise îngerul suav. - As trăi împarăteste, Dar sunt trist, că sunt bolnav! Am umblat prin lumea-ntreagă Pe la doctori, dar n-am leac. Sunt slabit si fără vlagă Si nu stiu ce să mai fac! Si cuprins de întristare, Îngerul plecă mîhnit, Că în lumea asta mare Nici un om nu-i fericit! Tot asa cîrteau crestinii, Orșiunde întreba, Apăsînd mai tare spinii Domnului pe fruntea Sa. Si cu fiece răspuns, Pas cu pas Îl aduceau, Spre Golgota, în ascuns, Si pe Cruce-L răstigneau! Merse îngerul ce merse Pînă cînd a întîlnit Un om ce sudoarea-și șterse De pe chipul său trudit. - Omule, te văd muncind Si esti mult prea obosit, Ziua toată robotind, Spune-mi: tu esti fericit? Omul se-ndreptă de spate Și, privindu-l pe străin Îi spuse cu bunătate: Fericit sunt pe deplin! Îngerul sări deodată Iscodindu-l înadins: - Casa ta-i dărăpănată, Focu-n vatră ți s-a stins. Ai copii prea mulți, se pare Și cu greu îi crești pe toți, Nu ai bani pentru mîncare, Și ești fericit, socoți? - Eu nu te cunosc, străine! Și nu știu de unde vii Dar, de vrei, rămîi la mine Pînă mîine-n zori de zi. Iat-acum se face seară, Nu-i bine să mergi pe drum, Că sunt oameni răi pe-afară Si flămînd vei fi oricum. Nu am bani, nu am avere, Nu am casa un palat, Am în schimb, o mîngîiere, Că am sufletul curat. Casa mea dărăpănată, Cu căldură te-o primi, Chiar de focu-i stins in vatră, Om mînca ce s-o găsi. Și cu toții stînd la masă Domnului I-am mulțumi, Că spre noi mereu revarsă Un noian de bucurii. Să fii fericit în lume Dacă vrei, nu e prea greu, Că averea mea, vezi bine, E doar Bunul Dumnezeu. El îmi dă mereu putere, El mă iarta cînd greșesc, El mi-alină orice durere, El m-ajută să trăiesc. Cine are-așa avere Are tot ce și-a dorit, Are-n suflet mîngîiere Și e-n viață fericit! Am copii pe lîngă casă, Am pămînt să-l pot munci, Am nevastă credincioasă, Fericit - de ce n-aș fi? Îngerul sa-i spună taina Ar fi vrut, dar ce folos? Se vedea că poartă haina Dăruită de Hristos! Bucuros, el se întoarse Și zbură spre cer grăbit, Fiindcă, în sfîrșit aflase, Un om care-i fericit. Auzind Domnul îndată Le dădu creștinilor Pedeapsa meritată Pentru necredința lor. Numai cel ce nu cîrtise Fericit în veci va fi, Că, din toți, doar el primise Darul de-a se mîntui. Cine are-ntelepciune Să priceapă, n-ar fi greu: Fericirea nu e-n lume, Ci e doar în Dumnezeu!!! Dac-am fi, din întîmplare, Întrebați si noi cîndva, Constiința noastră oare Ce-ar răspunde: NU sau DA?!
|
(autor necunoscut) 5/7/2017 |
Contact: |
|
|