Când clopotele bat pentru copii…
Bat a tristeţe, a îndurerare, a doliu.. Şi ar trebui să fie a nelinişte pentru toţi.
Într-un loc , trei copiii mici, nesupravegheaţi, mor arşi de vii… Un alt copil, de numai doi ani, nesupravegheat, cade într-un puţ adânc şi este scos afară după vreo unsprezece ore… Alt copil este spulberat de o maşină, în timp ce părinţii erau preocupaţi să-şi facă un selfie…Copii mai mărişori, cu smartphone ( dotarea cu această jucărie începe din leagăn!), urcă pe o garnitură de tren pentru a face un selfie marfă şi ajung la spital, unul din ei cu arsuri grave…Copii stimulaţi să doboare recorduri în sporturi extreme cad victime neglijenţei şi imprudenţei… Câteva exemple de la noi.
Prin alte părţi, mai la vest, mai la est, mai la nord, mai la sud, unde armele se găsesc din abundenţă, pe lângă exemplele de mai sus, copii se şi împuşca, cu premeditare sau din întâmplare, din neglijenţă. În funcţie de uzanţa locului, nici nu ajung la majorat şi sunt pregătiţi, de mediul social sau de instructori, să ucidă cu sânge rece pe câmpurile de luptă, în familie, în şcoală, în campusuri universitare…Duşmani se găsesc oricând şi oriunde.
Nu mai punem la socoteală copiii care suferă şi mor de bolile acestor vremuri, cele mai din urmă.
Pretutindeni, fără vreo excepţie, copii sunt educaţi să iubească armele ( jucăriile nu se mai deosebesc de puştile adevărate), se exerzeaza pe câmpuri de luptă imaginare cu war games şi băieţii şi fetele…Nu există peace games Când vor ajunge mari, poate chiar mai mari peste popoare, vor şti să se angajeze într-un war game real, nerăbdători să-şi pună în practică cunoştinţele tactice şi strategice acumulate in anii de instrucţie pe calculator…
Ambianţa globală este coaptă pentru jocuri reale de-a războiul. În Extremul Orient pregătirile sunt gata, combatanţii aşteptând doar împuşcătura de start, care trebuie să vină din clipă în clipă…Termenii “ extrem”, “ mijlociu”, “ apropiat” exprimă distanţa geografică, culturală, spirituală etc. a Europei faţă de Orienturi. Europa, neliniştită, şi când era tânără şi acuma la senectute…
Fiind în Extremul Orient, partida de K1, care pe care, de la sol, din aer şi de pe mare, pare să nu ne afecteze. Războiul este departe de casă. Unii au chiar şi o doctrină în acest sens şi o aplică permanent.
Departe, departe, dar microbii se pot răspândi rapid peste tot, omorând la întâmplare, şi copii şi adulţi.
Cândva, un poet scria un manifest profetic şi profeţia bate la uşă:
Manifest pentru sănătatea Pământului
Aproape am ajuns să ne mândrim
Că mai rapid în acest veac se moare,
Că noi ne-mbolnăvim şi suferim
De boala bolilor fără scăpare.
Stupizi actori ai tragicului rol,
Mai şi avem puterea inumană
De a vorbi despre acestă rană
Ce va lăsa pământul sterp şi gol.
Noi suntem fiii veacului bolnav,
Noi suntem canceroşii de elită.
Nu ne mai vindecăm cu niciun praf,
Bieţi iovi pe o planetă părăsită.
Şi mai avem şi straniul obicei
De-a spune, şi-n piept a ne şi bate
Că moartea ne-a făcut averea ei
Vânzând înstrăinata sănătate.
Şi chiar acum, când eu acestea scriu,
Când vă vorbesc plângând la fiecare,
Pentru un om sub cer e prea târziu...
Un om măcar ireversibil moare.
Oameni politici încă sănătoşi,
Bărbaţi puternici situaţi la cârmă,
Priviţi acest pământ de canceroşi!
Uitaţi-vă voi înşivă în urmă!
De nu cumva sunteţi şi voi pândiţi
Şi de sfârşitul nu vă e departe,
De nu v-a pus în drum ca să-i stârniţi
Ogoare de cenuşă muma moarte.
Şi dacă vă convingeţi că-i real,
Că omul hăituit de moarte este,
Că zeul lumii cade de pe cal
Străpuns ca de leucemii celeste,
Dacă nevasta unuia stă sub
Puterea bolii mari ca într-o cuşcă,
Dacă e cancer într-al lumii trup
Şi-n nervii ei miros de praf de puşcă,
De ce luptaţi cu armele de foc
Şi-aţi dus mortea la perfecţiune?
De ce nu puneţi banii la un loc
Pentru aflarea leacurilor bune?
Ca nu atât un ne-nsemnat câştig
Al vreunui doctor să ne enerveze,
Ci banii daţi pe moarte şi pe frig
Să pună omenirea-n paranteze.
Nu-i număraţi ilustrului chirurg
Banii luaţi pe grave operaţii
Dacă nu ştiţi şi banii care curg
Ca să distrugă rase, neamuri, naţii!
Mătuşa mea face economii
La gaz, lumină şi ades la carne
Fără a-nţelege şi a şti
Că-n spate omenirea-i pune coarne.
Degeaba sunt chemaţi marii sărmani
Cureaua să o strângă cu credinţă,
Când voi zvârliţi fără vreo trebuinţă
Sudoarea lor şi-a sutelor de ani.
Ne mor părinţi de cancer şi ne mor
Copii şi fraţi, şi cunoscuţi şi rude
Nimic n-amână ora morţii lor,
Urechea cerului nu-i mai aude.
Am merita şi noi să mai trăim.
Daţi banii noştri pentru sănătate,
Că astăzi am ajuns să ne mândrim
Cu boala nostră, prima între toate.
Vrem viaţă pentru cei ce i-am născut.
Vrem viaţă pentru noi, aflaţi în viaţă,
Că moartea chiar în noi lucrează mut
Acum, când noi vorbim despre viaţă.
Vrem să trăim! Putem să dăm şi şperţ
Pentru măcar un an de sănătate.
Opriţi vă implorăm acest comerţ
De moarte şi de tot ce nu se poate.
Oameni politici, bunii noştri fraţi,
Noi v-am cedat şi ranguri şi proporţii.
Dar nu putem continua.
Stopaţi această competiţie a morţii...
Adrian Păunescu
Dar cine mai are urechi, răbdare şi bunăvoinţă să asculte asemenea manifeste?
|
Nicusor Gliga 4/29/2017 |
Contact: |
|
|
