Atitudini - Tupeul
„…În jurul nostru / se fac si se desfac scenarii / tot mai triste pentru noi. / E haos, nu se mai stie / din ce parte vin atacurile, / cine loveste, / cine pe cine sustine, / cine pe cine controlează, / ce este curat, / ce este murdar… / Împovărate ne sunt gândurile, / sfâsiate ne sunt sufletele! / Se năruiesc destine, / strigăm în zadar, / nimeni nu aude. / Prea multe seminte ale Domnului / au căzut între spini! / Cum ne mai suportă / pământul, cerul?”
Din volumul de versuri „Suspine strigate”, ed. 2005
„…Făcut bine! Dat frânele guvernului în mâinile parvenitilor, meniti din conceptiune a fi slugi si educati într-un mod cum să poată scoate lapte din piatră cu orice pret!” scrie prozatorul român Nicolae Filimon (1819-1865) în cartea sa „Ciocoii vechi si noi”, cu subtitlul sugestiv „Ce naste din pisică soareci mănâncă”.
Ei nu-i chiar asa, nu-i fix asa, e chiar pe lângă! Fiindcă suntem în alte vremi. Nu-i asa?
Îmi amintesc cum imediat după Revolutie am vorbit la telefon cu un scriitor. El era în capitală, eu în provincie. Si entuziasmată i-am spus că am scăpat de teroare, de dictatură, hotie, prefăcătorie etc. Omul, mai în vârstă, scăpat de anii naivitătii, mi-a răspuns: „Nu cred că este asa de bine! Nu te entuziasma, vor veni altii mai flămânzi de putere si de bani si tot altii îi vor înlocui, din ce în ce mai flămânzi oamenii vor fi, unii de mâncare, altii de parale …” I-am reprosat că-i plac snoavele… Si discutia noastră s-a încheiat cu sfatul lui de a mă gândi bine… Mi-au rămas aceste cuvinte în minte mult timp, ca un refren…
Era seară… Rămasă singură în odaie, gândul mi-a fugit la un sfătuitor de seamă, filozoful care spunea că omul gândeste bine atunci când nu-l stinghereste nimic: „nici auzul, nici văzul, nici o durere, nici vreo plăcere; când sufletul rămâne singur-singurel; când lasă în pace trupul…” Numai atunci spunea el – filozoful –, omul poate simti realitatea. Era o îndemnare la aprofundare si clară vedere…
Dar mă întorc la spusele scriitorului Nicolae Filimon că „nimic nu este mai periculos pentru un stat ce se voieste a se organiza, decât a da frâiele guvernului în mâna parvenitilor, educati într-un mod cum să poată scoate lapte din piatră cu orice pret”. El asemuia pe unii inamici ai onoarei si ai virtutilor cetătenesti – „vulpi cu două picioare care întrec în ipocrizie si viclesug pe cele cu patru picioare”.
Parcă nu a trecut mult timp de atunci, sau vremurile se rotesc si am ajuns în punctul în care oamenii nu mai au personalitate, onoare, devin versatili, se duc după vântul care bate, schimbându-si părerile. Un exemplu este avocatul poporului, adică „Institutia Avocatul Poporului”, una dintre structurile institutionale relativ noi, create prin Constitutia din 1991, alături de Curtea Constitutională si având drept scop apărarea drepturilor si libertătilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritătile administratiei publice. Până acum taciturn, dintr-o dată Avocatul poporului devine avocatul unui partid, mai mult, al sefului de partid căruia îi apără interesele prin contestarea la Curtea Constitutională a legii 90/2001 care interzice unui condamnat penal să ocupe functii în guvern. Cu ce scop? Se pare că acela de nerespectarea legii existente si crearea unei căi penalilor, de a ocupa functii în conducere. În ce lume ne aflăm? S-a stat la pândă si se încearcă o lovitură? De ce mai spuneau filozofii antici că o lege, bună sau rea trebuie respectată? De ce poporul nostru credea în proverbul „unde-i lege nu-i tocmeală”, când începem, iată, a ne tocmi?
Si se povesteste că pe vremuri parvenitii erau la început slugoi, dar astăzi se iveste dintr-o dată câte unul doritor a se cătăra în ierarhia conducătorilor, îsi permite să insulte, să-si manifeste cu nerusinare orgoliul ca si cum ar fi numai el atotcunoscător, atotfăcător. Pare a fi o lipsă de bun-simt, de respect pentru oamenii care sunt educati si care doresc să ne fie exemplu si să arunce seminte bune pe terenul otrăvit de discursuri goale, tâfnoase, impertinente, cu iz dâmbovitean.
Înteleptii vorbeau cândva despre „părerea justă si stiinta”, adică adevărul, dreptatea si cunoasterea, necesare oamenilor de stat, conducătorilor. Cel care se crede atotcunoscător, lipsit total de modestie (de unde?) măsluieste realitatea, o confundă cu necesitatea si cu posibilitatea. Un talmes-balmes.
Revin la autorul cărtii care avea un crez, o conduită frumoasă, fiu de preot fiind, si care amintea că de acum două mii de ani Platon vorbea despre calitătile necesare unui om onest si modest: „bine născut, crescut în frica lui Dumnezeu, si din copilărie până la maturitate să trăiască înconjurat de oameni virtuosi si drepti”. De unde? Iată omul! Omul surprizelor!
Tupeul este definit în dictionar ca fiind îndrăzneală, cutezantă care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinentă. Tupeistul este cel lipsit de bună-cuviintă sau de respect; obraznic, insolent. Arhimandrit. Simeon Kraiopoulos, cel care a scris multe cărti de întelepciune, spune că în zilele noastre „omul s-a mândrit si, din pricina egoismului său, din evlavios si smerit fată de Dumnezeu a devenit obraznic, impertinent, semet”. Deci, se poartă! Se stie că tupeul, orgoliul nemăsurat este însusit prin educatie, este în strânsă legătură cu egoismul si folosit pentru a domina.
Iar Biblia ne spune că „mândria merge înaintea pieirii, si trufia merge înainte căderii”.
Cum de avem parte de atâtia oameni impertinenti si cum de nu sunt pusi la punct de oamenii cinstiti si bine crescuti, cei care au reprezentat poporul nostru dintotdeauna? Sau mai sunt unii care cred în „măretia si tupeul” afisat si asteaptă idei, fapte pentru a li se îmbunătăti viata? Sau, răbdători fiind, oamenii asteaptă să vadă până unde merge nesimtirea, orgoliul?
Si ca să trec la povestire, întruna din nuvelele din „Ciocoii vechi si noi”, cu acel subtitlu sugestiv „Ce naste din pisică soareci mănâncă”, personajul principal Dinu Păturică, ambitiosul ciocoi, pregătise o cină la care invitase pe cei mai apropiati amici ai săi. Si din vorbă în vorbă, chefuind, îi învăta pe amici cum să se înavutească. Ei tot îi spuneau că nu înteleg, chiar după ce le arătase tabele cu cifre din care ei să poată întelege cum să câstige sume însemnate, numai să stie „să pipăie lucrul cum se cade”. Si în încheiere, „răsucindu-si mustata si surâzând cu mândrie” le spuse: „Asa, dragii mei, trebuie ca fiecare dintre voi să se facă om de lumea nouă, ca să stie a fura closca dupe ouă”.
- Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 1/22/2017 |
Contact: |
|
|
