Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Interpretări : Cât vezi cu ochii …

Suntem cu totii condamnati ori binecuvântati să trăim în vremuri si tări chiar mai miscătoare si neasezate decât cele descrise memorabil de cronicarii moldoveni din secolul XVII. De partea condamnării, înregistrăm - disperati ori distanti - drama refugiatilor obligati să-si ia lumea în cap din cauza războaielor atotruinătoare, iar de partea binecuvântării, ne lăsăm animati de pofte ori chiar imperative deambulatorii stârnite zilnic de comertul turistic, de retelele de zâmbete exotico-sociale ori de nelinisti si căutări personale. Multi dintre noi cunoastem purgatoriul experientelor imigrării si ne căutăm rostul între lumi si limbi.

Vrută ori nevrută, orice călătorie e un act de cunoastere, iar un filosof căruia îi stătea bine cu drumul precum Hermann von Keyserling ne-a convins că cel mai scurt drum spre tine însu/ăti e o călătorie în jurul lumii. Ferice de cei care îsi permit, iar prin scris negru pe alb îsi asumă acest tip de căutare, dar ferice si de cei care îsi dau răgazul lecturii si, deci, al călătoriei cu procură. Ferice de cei care îsi iau lumea în cap la propriu, transformând banale drumuri si frontiere geografice în depăsiri ale propriilor limite de întelegere de sine si de lume, adică de cei care fac din călătorie un act reflexiv, lăsând lumea cea largă si mereu nouă să se răsfrângă asupra propriei constiinte si puteri de a pătrunde sensuri. Călători de felul acesta n-au bici ca Făt-Frumos să-si transforme palatele în mere ori nuci si să le pună la cingătoare cu scopul de a le reîntemeia în lumea lor de origine, dar au cuvinte în care să le prindă si apoi să le ofere oricui s-ar dovedi vrednic a le accepta si decripta.
Printre ei este cu sigurantă si Milena Munteanu Litoiu. In volumul din 2014, Departe de tara cu dor, ea publica mici tablete de om purtat prin lume de curiozităti si multe întrebări. Erau consemnate acolo drumuri în zig-zag care aveau însă drept punct de reper Sălistea Sibiului si copilăria lăsată undeva lângă portita grădinii Litei Nuta, iar dorul le servea drept busolă. Notatiile din acest prim volum par azi exercitii, ebose, crochiuri, mici trambuline pentru gândul si frazele cărtii publicate în 2016: Din Tara Soarelui Răsare. Cu respiratie mai largă, paginile din urmă se ivesc din răgazul de a descoperi, de a compara, de a alege ce e asemenea de ce e diferit, si până si din acela de a mai întoarce o dată privirea la final si de a constata că similaritătile între Japonia, America de Nord sau Europa sunt mai multe în ciuda pozitionării diferite fată de soarele răsăritor ori de directiile scrisului cu care ne străduim noi, estici ori vestici, a ne marca trecerea prin viată.

Cartea aceasta pare născută din mirarea bună a descoperirii si din bucuria împărtăsirii. Ea e departe de tentatia interpretării din fascinantele incursiuni în lumea Japoniei ale lui Lafcadio Hearn (din, spre exemplu, Glimpses of Unfamiliar Japan,1894, Japan: An Attempt at Interpretation, 1904). Vocea de călătoare-povestitoare a Milenei Munteanu preferă modestia si naturaletea lăsând eruditia geografică ori istorică altora. Asumat ne-fictionale, relatările Milenei încearcă să surprindă modalitătile răsăritene de a îmblânzi viata (chiar si nepunând pret pe ea), de a o face suportabilă ba chiar si onorabilă căci autoarea are un fin receptor pentru codurile morale.
Notatiile sunt cu sigurantă ale călătoarei, nu ale turistei. Adică nu plăcerea de a trage raite prin lume (cum definea August Scriban cuvântul turist în Dictionarul lui din 1939) hrăneste aceste pagini, ci disponibilitatea la mirare care are nevoie de căi înguste, lăturalnice, care pot undui si fără să ducă neapărat spre vreun punct dinainte marcat pe hărti. Pe astfel de căi poti să ajungi în Japonia, să urci pe muntele Fuji „suficient de sus încât să simti fericirea înghetului, cu toate că nu poti să te bucuri de răsăritul soarelui din cauza cetii”, să înoti la suprafata apei ca să admiri minunatia subacvatică, să stai lângă o fântână „ale cărei semne nu le-am stiut citi, dar al cărei susur l-am înteles” ori să întrezăresti frumuseti interzise printr-o gaură dată cu sfredelul în lemnul unei pagode ca „pe gaura cheii”.

Tot pe căile acelea mai putin bătute, îti poti permite momente de gravă chestionare în legătură cu absurditătile traduse în atrocităti ale istoriei. La memorialul copiilor de la Hiroshima, gândul se opreste cu umilintă la auzul clopotelor succesive si el se refuză, din decentă, cuvintelor: „Cel mai tare m-a impresionat hoitul unui cal dezmembrat, fără picioare si fără bot, cu arsuri masive pe burtă […]. Restul se poate imagina, în caz că poti imagina inimaginabilul!”
Si tot preferinta pentru potecile neaglomerate o poartă în locuri si situatii anecdotice, pe care nu întârzie, cu vervă, a le nota. Fraza Milenei e alertă, cu transparente si contratimpi dati de ironie si autoironie. Asta si pentru că strecoară lumea japoneză alternativ prin filtru cultural canadian ori românesc. Hâtră, ea priveste realitătile japoneze cu inocenta de altădată a lui Dinicu Golescu si uite asa călugării budisti poartă „itari”, casele cu acoperis de tiglă si obloane parcă erau de prin Ardeal, templele sunt făcute din lemne parcă tăiate de către ardeleni si peste casele samurailor se proiectează uneori valea Sălistii Sibiene…

Călătoria Milenei Munteanu în Tara Soarelui Răsare mântuieste expresia românească a te duce în lume de pedeapsa ori de tristetile pe care le contine si chiar si când „te duci cât vezi cu ochii” tot mai râmâne ceva de descoperit cu ochii închisi. Iată, poate, paragraful care exprimă cel mai bine tipul de voiaj la care suntem aici invitati: „Cu Hiromi n-am vorbit însă despre lucruri magnifice, ci despre Watsu. Am întrebat-o ce trebuie să fac si ea mi-a spus că n-am nimic de făcut. Perfect, mi-am spus, cred că atât pot si eu să fac, asa că am făcut NIMIC. Am stat în imponderabilitate, cu ochii închisi. Relaxată, moale ca o cârpă, plutind la suprafata apei în timp ce Hiromi îmi unduia trupul, gentil, cu miscări lente de parcă devenisem curgătoare. Una cu miscarea apei, sau a universului, nu stiu sigur…”





Crina Bud    1/10/2017


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian