Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Pe teme de emigratie : Viză conditionată

Asa cum au anuntat în timpul alegerilor, guvernul liberal are intentia să aducă unele schimbări si în domeniul imigratiei. Astfel, la sfârsitul lunii octombrie, s-au publicat în Canada Gazette schimbările propuse în ceea ce priveste definitia de copil dependent. După cum se stie, în 2014 conservatorii au redus vârsta dependentei de la 22 la 19 ani. În acest fel, familiile cu copii la facultate nu mai puteau să-i includă si pe acestia în aplicatia lor pentru emigrare în Canada, dacă aveau peste 19 ani. Multe familii nu au acceptat despărtirea familiei.
Schimbările propuse reinstaurează vârsta dependentei la 22 ani. Se înlesneste astfel emigrarea familiilor cu copii încă la studii. Se consideră, pe bună dreptate, că emigrarea întregii familii contribuie la bunăstarea acesteia. Părintii sunt mai linistiti stiind copiii aproape, familia se ajută mai bine între membrii ei si economic sunt beneficii atât pentru familie cât si pentru societate. Copiii mai în vârstă pot ajuta la îngrijirea fratilor si surorilor lor, iar cei care lucrează pot contribui cu bani la fondurile familiei. Este o măsură pe care, sunt sigură, o va saluta multă lume!


O altă propunere interesantă de la sfârsitul lunii octombrie este si renuntarea la viza de rezident permanent conditionată impusă în cazul sponsorizărilor sotilor / sotiilor. Conservatorii au introdus viza conditionată pentru anumite cupluri, care sunt în relatie pentru o perioadă de doi ani sau mai putin si nu au copii în momentul sponsorizării. Dacă după doi ani de la sponsorizare cuplul mai este împreună, atunci se acordă viza definitivă. Liberalii au făcut propunerea să elimine aceste conditii, astfel încât cei sponsorizati si care se găsesc la un moment dat într-o relatie stresantă sau abuzivă, să nu îndure abuzul pentru o perioadă de doi ani, doar pentru a-si mentine statutul. Eliminarea conditiei va usura viata cuplurilor si le va permite să construiască familii care să înflorească în Canada, eliminând pericolul ca sotii să stea într-o relatie abuzivă doar pentru a nu fi deportati din Canada.

O schimbare mare în sistemul de alegere a candidatilor pentru imigratie a fost introdusă pe data de 19 noiembrie 2016. După cum se stie, pentru majoritatea programelor de imigratie, modul de alegere a aplicantilor se face prin sistemul de Express Entry, introdus în luna ianuarie 2015. Acest sistem alocă puncte pentru diversi factori, după cum am discutat în articolele noastre anterioare. După aproximativ doi ani de la introducerea acestui sistem, s-a făcut o analiză a aplicantilor care au fost acceptati si, pe baza acestei analize, au fost considerate modificări care să îmbunătătească sistemul. Astfel, prin alocarea punctelor după noile criterii, sunt favorizati aplicantii care au studii post-liceale în Canada si cei care au deja experientă de lucru în Canada, dar cresc sansele si pentru unii aplianti din străinătate. După cum bine se stie, foarte putini aplicanti din străinătate puteau să concureze cu aplicantii aflati deja în Canada si care aveau oferte de lucru. Factorii luati în considerare au rămas practic aceeasi – vârsta, cunostintele de limbă, nivelul cel mai înalt de educatie si experienta de lucru.
Prin schimbările propuse, se reduce importanta unei oferte de lucru oficiale (Labour Market Impact Assessment – LMIA). Până la introducerea noilor regulamente, multi lucrători aflati în Canada cu un permis de lucru obtinut pe alte criterii decât LMIA, erau obligati să obtină o ofertă oficială, fără să beneficieze de faptul că deja lucrează în Canada si compania lor ar dori să-i angajeze în continuare. Acest lucru a fost schimbat. Acum, de exemplu, cei care au deja un permis de lucru obtinut pe baza unor acorduri internationale, sau sunt transferati în Canada de la compania mamă, ori detin un permis de lucru deschis, obtinut în urma studiilor efectuate în Canada, vor beneficia de puncte pentru acest gen de ofertă de muncă, fără a mai fi nevoiti să convingă compania să obtină un LMIA pentru ei. Este un lucru foarte pozitiv pentru acesti aplicanti.

Astfel, până la schimbările mentionate, se alocau 600 de puncte pentru LMIA. Acum, acest număr a fost redus la 200 pentru senior management si doar 50 de puncte pentru toate celelalte pozitii. Schimbarea are ca scop facilitarea obtinerii rezidentei pentru cei care sunt deja în Canada si companiile lor doresc să la retină serviciile în continuare. Bineînteles, celelalte criterii rămân neschimbate.

In încheiere, doresc tuturor cititorilor ziarului Observatorul un an 2017 plin de bucurii si multă sănătate. Asijderea si redactiei ziarului si d-lui Puiu Popescu în special, pentru neobosita contributie la dezvoltarea comunitătii românesti în Canada. La multi ani!

N.Obs.

Mihaela Boeriu este consultant de imigratie si practică în acest domeniu din 1993. Puteti trimite întrebările dvs. pe adresa de e-mail: mihaela.boeriu@gmail.com.





Mihaela Boeriu    12/29/2016


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian