Dorul meu de casă
Dorul meu de casă nu cuprinde tara,
Nu e iarba verde ce în vânt dansează.
Nici străduta-ngustă străbătută vara
când copii veseli, o înseninează.
Dorul meu de casa nu este sistemul
si nici sărăcia ce m-a alungat.
Nici bătrânii jalnici ce-si soptesc blestemul
de-a trăi-ntr-o tară care i-a uitat.
Dorul meu de casa nu e pâinea albă
ce-o rupeam fierbinte, foamea stăpînind.
Nici tigani cu fuste si monede-n salbă,
Veseli cum învie strada chiuind.
Dorul meu de casă nu înseamnă tara
dusă la ruină fara pic de milă.
Nu e sărăcia ce mi-a fost povară,
nici conducatorii ce-mi stârnesc azi silă.
Dorul meu de casă e copilaria,
chiar de-a fost prea scurtă si împovărată.
Serile când tata îsi uita mânia
si citea poeme cum o face-un tată.
Dorul meu de casă este vocea mamei
grijulie-ntruna fără de odihnă.
Rara adunare la o masă neagră
unde se mănâncă linistit si-n tihnă.
Dorul meu de casa e iubirea sfântă
ce mi-a fost sădită în adânc de suflet.
Sfaturile mamei pline de sperantă,
Lacrimi mari ascunse de obrazul umed.
Dorul meu de casă este vorba dulce,
Sirul de cuvinte ce în piept s-adună.
Este doru-acela ce-napoi mă duce,
Scumpa si frumoasa limba mea română .. .
|
Ana - Maria Moraru 8/31/2016 |
Contact: |
|
|
