Atitudini - Am uitat să strălucesc !
”A fost odată ca niciodată, într-o pădure oarecare, o buburuză care a întâlnit un licurici. Buburuza si licuriciul s-au îndrăgostit si au hotărât să rămână împreună pentru totdeauna. Numai că si-au dat seama că în pădure erau o multime de obstacole, lipsite de importantă pentru altii, dar care pe ei i-ar putea despărti: o crengută, o pietricică, o frunză…si atunci, buburuza si licuriciul au hotărât să se tină tot timpul de mână, pentru ca nimic să nu-i poată despărti. Se plimbau împreună prin pădure si erau foarte fericiti. Dar într-o zi, licuriciul a constatat că buburuza dispăruse. Nu mai stia dacă el a lăsat-o de mână sau dacă ea i-a dat lui drumul mâinii, dar asta nici nu contează în povestea noastră. Contează numai că licuriciul, singur si trist, a căutat buburuza sub fiecare frunză, sub fiecare crengută, dar nu a găsit-o. Licuriciul era din ce în ce mai trist si i se părea că pădurea nu mai are niciun gust, niciun sens, niciun farmec…Si cum se plimba licuriciul foarte trist, s-a întâlnit cu o furnică. Licuriciul i-a povestit furnicii ce i se întâmplase, iar furnica i-a spus:
- Licuriciule, poate dacă ai straluci tare, tare, buburuza te-ar vedea, oricât de departe ar fi si s-ar întoarce la tine.
-Ştii că ai dreptate ? a spus licuriciul. Eram asa de trist, încât AM UITAT SĂ STRĂLUCESC!”
Deşi autorul ei e necunoscut, această povestioară ar trebui să fie prezentă în tomuri erudite de psihologie. Ceea ce ne transmite e o soluţie necesară pentru a face faţă oricărei situaţii în viaţă. Unii oameni se poartă de parcă nu ar avea dreptul să fie aici, de parcă ar fi lipsiţi de importanţă sau valoare în comparaţie cu alţii. Şi atunci nu mai strălucesc. Strălucirea fiecăruia vine cu adevărat din interior, din Sinele nostru superior, din suflet. Fiecare calitate pe care o avem este de fapt o calitate a sufletului nostru; sinceritatea, compasiunea, înţelepciunea, bunătatea, iubirea pură şi toate celelalte calităţi ale sufletului nu au nevoie de circumstanţe fizice, cum ar fi posesiunile sau poziţia socială.
Preotul Arsenie Boca spunea că un suflet trist este un suflet cu luminile stinse. Cu alte cuvinte, uităm să strălucim atunci când trecem printr-o încercare grea în viaţă: moartea cuiva apropiat, fie o persoană sau un animal de casă, pierderea unei iubiri, a serviciului, primirea unui raport medical cu un diagnostic pesimist etc. Tendinţa noastră e să ne simţim slabi, învinşi şi fără speranţă. Pe bună dreptate, veţi spune. Dar trebuie să înţelegem că tot ce ni se întâmplă în viaţă, şi bun, şi rău, e o oportunitate pentru noi să învăţăm ceva (chiar dacă uneori ne ia foarte mult să ne dăm seama ce am avut de învăţat), să exersăm speranţa şi nu în ultimul rând să evoluăm spiritual. Trebuie să avem confidenţa că durerea şi tristeţea pot fi tolerate şi că sunt trecătoare. Dumitru Constantin Dulcan, medic neurolog şi psihiatru, a spus că gândurile negative determină în corp, la nivel de chimie a sângelui, un viraj spre aciditate, ceea ce înseamnă îmbătrânire şi boală. Pe de altă parte, gândurile pozitive creează un Ph alcalin care se traduce prin longevitate şi vitalitate. Ce alegem? Să strălucim, bineînţeles, chiar dacă la început reuşim doar să luminăm discret.
Citeam o parabolă despre o femeie din India care se temea că soţul ei va muri. Se găsea la un moment dat într-o pădure şi vedea luminiţe zburând în jurul ei. Numele unei asemenea luminiţe e “deva”, ceea ce se traduce prin “înger” sau “spirit al naturii”. Le-a întrebat cine sunt dar luminiţele s-au îndepărtat. Femeia avea sentimentul puternic că le-a speriat şi cu o voce blândă le-a rugat să se întoarcă. O deva a întrebat-o de ce să vină înapoi când ea vrea să le ucidă? Femeia, şocată, a răspuns că nici nu se gândeşte să facă aşa ceva. Luminiţa i-a explicat că ele sunt devele care i-au fost date ei dar, pentru că e atât de fragilă şi plină de supărare şi se gândeşte la moarte, ele vor dispărea. Femeia a simţit din nou frică, ceea ce a făcut luminiţele să fie tot mai mici şi fără putere. Totuşi, i-au spus că sunt nemuritoare şi că ce se poate întâmpla este să se rupă legătura dintre ele. Femeia le-a cerut curaj şi speranţă, iar ele au venit mai aproape, spunându-i că planul divin este viaţa însăşi şi i-au luminat calea până acasă, strălucind tot mai puternic datorită gratitudinii femeii. Să nu uităm că dacă nu mai strălucim, îi facem şi pe cei din jurul nostru să nu mai strălucească. Şi, mult mai important, să ne amintim că dacă ne e teamă, trebuie să ne rugăm. Iar dacă ne-am rugat, de ce ne mai e teamă?
Toronto / August 2016
|
Dănuţa Gherman 8/15/2016 |
Contact: |
|
|
