Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Atitudini : Extremism si moderatie

„O lume fantastică deasupra si sub noi se miscă! /
Pământul pentru noi trudeste. / Pământul ne iubeste!”
- Din volumul „De vorbă cu Îngerul”

Extremismul este definit ca o atitudine, o doctrină a unor curente politice. El desemnează idei sau actiuni considerate extreme, exagerate sau utopice si neadaptate la lumea reală. Cel mai adesea se propagă cu metode violente si agresive care au ca scop o schimbare radicală. Într-o democratie sunt acceptate toate formele de grupări atâta timp cât ele sunt într-o stare relativă de echilibru. Pericolul constă în faptul că actiunile extreme se pot termina cu conflicte militare interstatale. Pentru noi, românii constienti, parte a civilizatiei ortodoxe, „extremism” este tot ce contravine legilor si principiilor noastre de existentă, si care ne pune în pericol realizarea scopului nostru în viată.

Extremistii zilelor noastre sunt considerati cei de stânga care propagă comunismul, socialismul sau anarhismul, cei de dreapta care reprezintă neofascismul, precum si – cei mai periculosi – extremistii islamisti. Anxietatea, nesiguranta, stresul sunt factorii care îi dispun pe multi tineri să se angajeze în acte extremiste, desi, o mare parte beneficiază de multe drepturi si servicii în tările în care trăiesc, de care s-ar bucura si unii tineri din tara noastră, dacă le-ar avea.

Definitiile, iată, se rezumă în general la aspectul politic, întrucât extremismul a apărut în epoca modernă. Trist este – semnalează un tânăr moldovean, într-un articol intitulat „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, poezie scrisă pe timpul colectivizării, pentru care comunistii l-au condamnat la moarte pe autor, în 1958, si despre care scria mai târziu criticul literar Nicolae Manolescu că s-a făcut o confuzie între „legionarismul lui Radu Gyr si anticomunismul poeziei în cauză”, iar criticul Alex Stefănescu a afirmat: „Dacă nu am sti că Radu Gyr a fost legionar în tinerete, n-am avea nimic legionar în această poezie” – că personalităti de seamă ale tării noastre au fost si mai sunt catalogate drept extremisti, desi ei s-au situat pe axa valorică a neamului românesc. Când scriu aceste rânduri, îmi vine în minte motivatia, în versuri, lui Radu Gyr: „… nu pentru pogoane, ci pentru văzduhul tău liber de mâine, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!...”

Ne întrebăm în ce scop s-a făcut aceasta? Din prostie, necunoastere sau intentionat pentru diminuarea, chiar distrugerea prestigiului tării? „Orice român constient trebuie să stie că nu cei care îsi apără pământul, sărăcia si identitatea istorică sunt extremisti, ci acei care încearcă să înlocuiască identitatea noastră cu una străină si înrobitoare…”, a fost răspunsul, pentru a lămuri confuzia în care se scaldă unii, ne-voit sau intentionat, si pentru a le lumina mintile.
Se etichetează de multe ori fals, la modul general, se derutează în acest mod oamenii si acest fapt devine periculos, prin confuzie si agitatie.

În fine, plonjând în filozofie, genialul Blaise Pascal (sec. XVII) sesiza faptul că simturile noastre „nu zăresc nimic extrem”, cu alte cuvinte ele nu ne sunt date pentru a folosi extremele, „ele ne scapă sau, noi, lor: Prea mult zgomot ne asurzeste, prea multă lumină ne orbeste, o distantă prea mare sau prea mică împiedică vederea, o vorbire prea lungă sau prea scurtă este obscură…” Ca atare, omul, în mod normal caută moderatia în viată si nu extremismul. Moderatia îi poate aduce linistea si armonia acestei vieti. Altfel, cruzimea extremismului se instituie în locul compasiunii – sentiment de întelegere si de compătimire fată de suferintele si nenorocirile cuiva, de întrajutorare. Atitudinea bestială a extremistilor poate fi contagioasă, si conflictele se pot amplifica, putându-se ajunge la un război devastator.

Trăim un moment critic, desi pământul are posibilitatea de a ne sustine si hrăni, sărăcia se extinde, bogătia se concentrează în mâinile unor oameni lacomi. Nu se tine seamă de conditiile noi ale vietii, de necesitatea găsirii unor solutii care să readucă demnitatea omului în planul ei regesc. Si atunci solutia extremistilor umplu acest gol al întelegerii cu violentă, crimă, distrugere. Se asteaptă cu înfrigurare un salt al mentalitătii, al constiintei, un salt făcut cu ratiune, dar si în spirit umanist. Cine-l va face si când?, fiindcă timpul nu asteaptă, el se scurge luând cu el ideile nedefinite si lăsând în urma lui degringolada vietii noastre.

Moderatia este o atitudine oarecum legată de tolerantă, o atitudine care ar trebui să convingă pe cât mai multi să fie îngăduitori – atât cât se poate – si să aleagă calea de mijloc în toate, stând si îndelung judecând… Atitudinea moderată înseamnă micsorare, reducere, cumpătare, măsură, adăugându-i-se sfatul util si pe întelesul tuturor, ca omul să fie cuminte cât si cum trebuie. Firea omului, spunea Plutarh – scriitor si moralist de origine greacă, gânditor al Romei Antice – este cea care „prin învătătură păstrează moderatia si aruncă excesul”. Moderatia tine de bunul simt căpătat prin experientă si învătătură, si duce, în practică, la dreapta măsură, la alegere corectă, la echilibru.

Aristotel, importantul filozof al Greciei Antice, spunea la vremea sa: „Calea de mijloc are avantajul de a produce cel mai bun mod de a fi”. El împărtea virtutile în cele rationale – întelepciunea, întelegerea si cumintenia – si în virtuti morale – dărnicia si măsura –, fiindcă, spunea el, când vorbim despre un caracter moral noi nu spunem că este întelept sau întelegător, dar că este blând sau măsurat. Dacă virtutea ratiunii se dezvoltă prin învătătură – deci are nevoie de experientă si timp –, virtutea morală se capătă prin obisnuintă: „Vom numi pe omul care păstrează calea de mijloc – blând, si media va fi numită blândete. [...] Drumul de mijloc în toate trebuie lăudat mai mult, iar extremele nu sunt de lăudat, ci de condamnat. […] Adevărul, cel care tine calea mijlocie, ar fi numit sincer, si mijlocia – sinceritate. Deformarea ei în sensul excesului, este numită lăudărosenie si omul – lăudăros.”

Parte din nelinistitii tineri de astăzi, dar si imaturii vârstnici, ar trebui să gândească si să se linistească, fiindcă viata este a tinerilor, ei îsi vor pregăti „asternutul” în care se vor odihni. Dar cum să astearnă când alti „nebuni” se aruncă în aer sinucigându-se, renuntând astfel la viată?

Extinzând notiunea, moderatia reprezintă trăirea si aplicarea măsurii în toate: în viata privată si în cea publică, în viata politică si în religie, în cultură si educatie, în respectarea spatiului privat al celuilalt, în cântărirea si echilibrarea tuturor situatiilor potentiale generatoare de dezechilibru. Moderatia – după cum se întelege – se situează la polul opus exagerării care provoacă indignare, violentă, izolare sau revendicare prin războire. Deoarece priveste atitudinea, moderatia se poate manifesta în: limbaj, vestimentatie, modul de reactie, comportament si altele prilejuri. Mentinând echilibrul se pot corecta si se pot deschide drumuri spre o bună întelegere. Pentru a fi posibile toate acestea, moderatia îi învată pe toti, ca fiecare să asculte si opinia celuilalt, înainte de a-si forma si expune propria opinie.

Moderatia este mama tolerantei, spun unii, pentru că numai oamenii moderati pot accepta toleranta. A tolera, înseamnă să poti accepta alteritatea si să fii îngăduitor; să admiti că nu numai tu ai dreptate, nu numai religia ta există, că oamenii sunt de rase diferite, de culori diferite, de opinii diferite, având grade de inteligentă diferite. Să fii constient si să accepti variatia si diferenta, întrucât felul în care comunicăm, relationăm, este cartea noastră de vizită pe care o prezentăm lumii. Ascultarea părerii celuilalt este o artă care necesită calmul interior si renuntarea la orgoliu propriu, la prejudecătile care se interpun între noi si cei pe care îi ascultăm. S-a vorbit mult si despre răbdare, întelegere, iertare si iubire, necesare în găsirea unei căi favorabile vietii. Să practici moderatia si toleranta nu necesită un mare efort, trebuie doar „să trăiesti si să-i lasi si pe altii să trăiască”, sfătuiesc unii. Atitudinea în moderatie pleacă de la respectul pe care trebuie să-l ai fată de cel de lângă tine si „Dacă nu poti să iubesti, măcar să nu urăsti! Dacă nu poti face binele, măcar să nu faci răul! Dacă nu poti da sfaturi bune, măcar nu induce în eroare. Dacă nu poti ajuta, nu da sperante si nu însela”. Aceste atitudini sunt determinate de civilizatie si de educatie. Educatia religioasă ajută în mod semnificativ în abordarea acestor atitudini de moderatie, iertare si iubire.

Lipsa de moderatie a produs multe nenorociri oamenilor. Din lipsă de moderatie si tolerantă, în numele religiilor care ar trebui să fie civilizatoare s-au purtat războaie, au fost omorâti oameni pe motive rasiale, a fost practicată sclavia, au fost si sunt oprimate popoare, iar aceste idei au fost transmise, din generatie în generatie, în numele dreptătii lor închipuite, de către asa numiti fanatici, fanatismul născându-se din frică, ură, frustrare si o perceptie acută a inferioritătii. Fanaticul încearcă să te convingă cu forta în ce să crezi, ce apartenentă să ai, ce îti trebuie, el considerând că stie ce este mai bine pentru tine, atitudine total opusă modului de viată care adoptă principiul democratiei.

Moderatia, cumpătarea nu trebuie judecată ca o virtute defensivă, ci una în principal combativă, care are în vedere provocările viitorului, fără a omite lectiile si avertismentele trecutului. Ea este o virtute a cărei practică presupune o bună doză de curaj si autocontrol alături de viziune, un acut simt al proportiilor. Moderatia trebuie să fie virtutea legiuitorilor, pentru a păstra o minte egală în orice vremi, fie ele vremuri bune, fie de cumpănă.

Dar, adevărata moderatie îsi cunoaste propriile limite; ea nu este întotdeauna o garantie a succesului politic, si uneori este chiar potrivnică lui. Mai mult chiar, există momente istorice când nu se cade să fii moderat – consideră unii – pentru care moderatia este si rămâne o virtute paradoxală. „Extremismul în apărarea libertătii nu e un viciu, iar moderatia în promovarea dreptătii nu e nici ea o virtute“, afirma politicianul american Barry Goldwater (1909-1998). Tot el spunea că „A insista asupra fortei… nu înseamnă pălăvrăgeală despre război, ci despre pace”. Iată cum, perceput ca fragil, conceptul lasă porti deschise!

Lipsa virtutilor politice necesare si acceptate teoretic, precum smerenia, răbdarea si moderatia, în special moderatia, este problema cea mai gravă a timpului în care trăim. Cauza ar fi lipsa de idei si directii clare ale acestei lumi. În aceste conditii, grupări fundamentaliste exercită asa numitul radicalism si extremism, caracterizat printr-o politică lipsită de moderatie, nedemocratică, intolerantă.

În altă parte a lumii se decide soarta uneia dintre cele mai mari puteri – Statele Unite ale Americii. Putem spune că trăim într-o perioadă importantă a istoriei, iar mintea ratională nu poate prevedea clar viitorul. Ne putem imagina sau intui, dar pentru aceasta ar trebui să iesim din sfera rationalului. Einstein spunea că „imaginatia si intuitia sunt un dar divin, pe când mintea ratională este numai servitorul ei. Noi am creat o societate în care servitorul a devenit stăpân”.
Un profesor de istorie de la Princeton University din statul New Jersey a scris de curând un articol cu titlul: „Este Donald Trump un nou Barry Goldwater?” Si articolul se încheie cu fraza: „Va fi candidatura Trump o repetare din 1964? Acest rezultat este departe de a fi clar”.

Scriitorul filozof evreu francez Henry Bergson (1859-1941) ale cărui idei au pătruns în literatură prin intermediul operei lui Proust, îsi exprima opinia în lucrarea „Les deux sources de la morale et de la religion” (Două surse ale moralei si religiei): „Umanitatea poate să se fi civilizat, societatea poate să se fi transformat, noi pretindem că tendintele oarecum organice pentru viata socială au rămas ceea ce erau la origine. Putem să le regăsim, să le observăm. Rezultatul e limpede: structura morală originară si fundamentală a omului este făcută pentru societăti simple si închise”. Dar, mai spunea în continuare că vointa omului, gândirea lui si geniul, desfid orice previziune: „Prin intermediul acestor vointe geniale, elanul de viată care străbate materia obtine de la aceasta, pentru viitorul spetei, promisiuni despre care nu putea fi vorba când se constituia speta. Mergând de la solidaritatea socială la fraternitatea umană, noi rupem cu o anumită natură, dar nu cu orice natură…”.
Pentru a ne consola temerile, să ne gândim la spusele autorului american John C. Maxwell (n. 1947): „Oamenii optimisti îsi mentin o mentalitate bazată pe solutii, văzând o rezolvare în fiecare problemă si o posibilitate în fiecare imposibilitate”.


Mai 2015 / Vavila Popovici – Carolina de Nord





Vavila Popovici    5/23/2016


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian