Drame si criptograme - Paradoxuri paralele
De-a lungul secolelor, muritorii nu s-au simtit bine, nu puteau să doarmă în liniste, dacă nu dezvăluiau si altora secretele care li se încredintau. Altii aveau complexul inferioritătii dacă nu făceau un rău cuiva, apelând la dulceata trădării. Aceste practici s-au desfăsurat uneori pe fată, alteori în mod discret, aducând unora înfrângeri usturătoare, altora victorii strălucite. Au apărut dictaturi de diferite culori, ce impuneau a fi mentinute cât mai mult, altele trebuiau urgent răsturnate. Toate aceste cotituri istorice s-au făcut conform unor interese precise, o parte din autori actionând din umbră si altii efectivi, la vedere.
Totdeauna trădătorul perfid s-a postat în apropierea victimei, inspirând încredere desăvârsită, respect nemărginit, fidelitate eternă. Trădarea are rădăcini adânci în străfundurile istoriei românesti. Asasinarea lui Burebista este considerată de cronicari debutul unui sir întreg de trădări. Victima era privită cu dusmănie, deoarece cucerise o serie de triburi cu exponenti care nu puteau renunta la independenta lor. În anul 44 î.H. a avut loc odioasa crimă, pusă la cale de cei cărora le erau puse în pericol privilegiile. Prin trădare nu înseamnă numai moartea unui om. Ea mai poate fi interpretată ca o vânzare abjectă a unui grup sau a unei tări.
În anul 106 d.H, aristocratul dac Bicilis le-a arătat romanilor locul unde se afla ascunsă imensa comoară a dacilor. Pentru fapta sa reprobabilă nu se va bucura prea mult de aprecierile ocupantilor. Va dispărea si el de pe portativul condescendentei, conform principiului că orice nas îsi are nasul. Comoara dacilor fusese îngropată în albia pârâului Sargetia, afluent al râului Strei. Săparea ascunzătorii s-a efectuat după ce suvoiul de apă a fost deviat pentru perioada cât au durat lucrările, după care pârâul si-a recăpătat vechiul curs. Istoricul Criton a evaluat comoara la nivelul a 165 tone de aur si 330 tone de argint. Alte surse mai adaugă un zero, rezutând cantităti mult prea mari pentru acele vremuri.
Despre viata domnitorului Mihai Viteazul nu voi insista cu amănunte biografice. Voi puncta doar clipa trădării si a lasitătii celor care îl păzeau, celebra gardă de corp, deosebit de vulnerabilă la ofertele asasinilor morali si efectivi. Uciderea sa a fost premeditată de cei care si-au văzut periclitată strălucirea în fata torentului de succese ale unui principe care obtinea victorii peste victorii, reusind să unifice cele trei tări române, în interiorul hotarelor vechii Dacii milenare. Istoricul Ionel Zănescu a sintetizat acel tablou:”Suprimarea lui Mihai s-a datorat, în primul rând faimei si prestigiului pe care le dobândise pe plan european, temerii nobilimii maghiare si germane din Transilvania, a Regatului Polonez si mai ales a Casei de Austria, că voievodul român a refăcut vechea Dacie, spre constituirea unui stat centralizat puternic, care ar fi modificat echilibrul de forte existent, ar fi adus daune serioase de ordin economic si politic tuturor marilor puteri riverane”.
După bătălia de la Gorăslău, între principele Mihai si generalul Basta a intervenit un conflict. În calitate de guvernator al Transilvaniei, generalul îsi simtea scaunul în pericol, pe cale de desfiintare. Pe de altă parte nu dorea să fie toată viata sub comanda domnitorul valah. Besselius, unul dintre cronicarii timpului a consemnat dialogul care a avut loc între cei doi, din care selectez un fragment. Mihai i-a spus generalului imperial: Piei, Basta! Sau dacă voiesti a domni, domneste peste ai tăi.(…)nu recunosc pe nimeni deasupra. Fiecare e Jupiter pe cerul său, iar nu într-al altuia. Desi aliat, mâncat de ură si invidie, în zorii zilei de 9 august 1601, Basta a trimis un detasament de 300 de germani si valoni, comandati de căpitanii Beauri si Montagne, având ca ordin să-l aresteze pe principele Mihai sau să-l ucidă, dacă se opune.
Prin complicitatea sentinelelor românesti, care păzeau cortul domnitorului Mihai, căpitanul Beauri a intrat în interior si a rostit scurt: Esti prins!. În fata refuzului celui încercuit, care a încercat să ajungă la sabie sau bardă, unul dintre cavalerii valoni i-a stăpuns pieptul cu o sulită. Apoi capul celui cu nume de arhanghel a fost tăiat cu o sabie. În mod nepermis de mult, trupul a stat trei zile întins pe iarbă, pentru intimidarea ostirii române, de a nu continua lupta. În cele din urmă, trei sârbi, care erau cândva sub comanda căpitanului Novac, l-au îngropat. Capul domnitorului a fost luat de comisul Radu Florescu si dus la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgoviste, unde a fost îngropat în biserică, sub o lespede. Din dispozitia căpitanului Radu Buzescu, pe blocul de piatră stă scris: Aici zace cinstitul si răposatul, capul crestinului Mihail, marele voievod, ce-au fost domn Tărei Românesti si Moldovei. Cinstitul trup zace în Câmpia Tordei si când l-au ucis Nemti, an au fost 7109(1601), în luna august, nouă zile.
Multe secole va sta în picioare retorica întrebare: Unde, oare , erau românii în clipa asasinatului ? Omul de încredere al lui Mihai, căpitanul Novac, zis Baba Novac, lipsea din garda domnitorului, deoarece fusese asasinat cu sase luni mai înainte, la Cluj, arestat din ordinul Dietei, desi avea mandat de solie pentru a duce tratative. Fiind o personalitate a timpului, se cuvin a fi precizate câteva date biografice. S-a născut în anul 1530, în satul Porec, pe malul Dunării, actualmente Donji Milanovac, după numele eroului. Mama sa era româncă, din familia Basarabilor si tatăl era demnitar sârb, desemnat cândva pentru tronul tării, actiune nefinalizată.
Baba Novac a intrat în slujba lui Mihai Viteazul în timpul atacului asupra garnizoanei turcesti din Insula Ada Kaleh. Din acea clipă a fost permanent lângă domnitorul Tării Românesti, în toate luptele, obtinând stălucite victorii. La 18 octombrie 1599, la Selimbăr, la Mirăslău, în 9 septembrie 1600 si în alte confruntări armate, unde si-a adus un aport substantial. În timp ce se afla cu o solie la Cluj, a fost arestat de colonelul Stefan Csaky si condamnat la moarte. A fost tras, mai întâi în teapă, ca o răzbunare a metodelor lui Vlad Tepes. După aceea a fost ars pe rug, la 5 februarie 1601, ora 10. S-au păstrat în arhive cheltuielile acelei executii. Pentru cioplirea tepei, în care urma să fie tras căitanul Novac, tâmplarul Luca Acsi a primit doi florini. Celor ce l-au tras în teapă pe solul valah, le-a revenit suma de 7 florini. Doi călăi care l-au legat pe rug, după care au dat foc crengilor, au primit suma de 3 florini.
Întreaga operatiune a fost urmărită de generalul Gheorghe Basta, de la fereastra locuintei sale, din piata centrală a orasului. După lupta de la Gorăslău, din 3 august 1601, Mihai Viteazul a intrat biruitor în Cluj. Aflând de locul unde a fost omorât bravul său căpitan, a înfipt un steag, ca vesnică amintire, loc în care în prezent se află o impunătoare statuie. Faptul că generalul Basta a asistat la cumplitul măcel, fără să intervină, a reprezentat încă un motiv care a agravat conflictul dintre el si Mihai. Blocurile din cartierul craiovean Brazda lui Novac au fost ridicate pe mosia dăruită lui Baba Novac, de către Mihai Viteazul, la începutul prieteniei lor.
Din efctivele călăretilor, care îl însoteau pe căpitanul Novac în lupte, făceau parte, Radovan, fratele său, precum si cei patru fii. Cel mai mare era Gruia, despre a cărui vitejie s-au scris multe balade. Apropiatii îi numeau haiducii-Novăcesti.
După cum se poate vedea, la 3 august 1601, Mihai Viteazul a intrat biruitor în Cluj. Nu avea cum să stie că peste numai sase zile va muri asasinat, pe dealul de lângă Câmpia Turzii, unde îsi amplasase corturile. Totdeauna victoriile aduc invidie si, implicit trădarea, plină de dulceată.
Montreal . feb 2016
|
Ion Anton Datcu 2/23/2016 |
Contact: |
|
|
