Sfatul Psihoterapeutului : Lupta cu Noi Însine
A fost odată ca niciodată…. Făt Frumos, viteaz, care avea sabia bine ascutită si era gata in orice moment să lupte cu orice Zmeu îi va apărea in cale.
Cand i-a venit sorocul, Făt Frumos a plecat in căutarea Ilenei Cosânzene. A mers el ce a mers, până când, obosit, i s-a făcut sete. Nu departe de el a văzut un izvor cu apă limpede si îmbietoare. S-a indreptat bucuros spre izvor când, pe neasteptate, apare in calea lui un Zmeu.
Fără să mai stea pe gânduri, Făt Frumos, scoate sabia din teacă si incepe să se lupte vitejeste cu Zmeul. Se luptă pe branci o zi, ba chiar două, până când, în a treia zi, Zmeul si Făt Frumos, cad istoviti la pământ. Făt Frumos, stors de orice vlagă, plin de duhoarea Zmeului, încercând să îsi adune ultimele puteri să ajungă la izvor si să bea o gură de apă. Abia răsuflând, Zmeul intrebă: “Făt Frumos, dar ce vroiai tu de fapt?”. Făt Frumos îi răspunde: “Vroiam sa beau apa de la izvor.” Zmeul, dându-si duhul, a mai avut doar o intrebare: “Si de ce nu te-ai dus pur si simplu sa bei, ca eu nu m-as fi împotrivit?”.
De multe ori in viata noastră ne confruntăm simultan cu doua probleme: problema originala pe care o avem de rezolvat si, “problema cu problema” – lupta noastră cu Zmeii reali sau presupusi, doar pentru că avem mereu sabia pregătită de luptă.
Ne luptăm cu noi însine, cu problema si cu cei din jur, fără a ne mai rămâne timp sau putere să rezolvăm problema in sine. Suntem gata să apărăm, la fiecare pas, ceea ce credem că este bine sau adevarat, fată de orice sau oricine ne-ar putea arăta că lucrurile pot fi si altfel.
Lupta interminabilă cu noi însine este in jurul lui “de ce?” – “de ce eu?”, “de ce nu pot?”, “de ce simt asa?”, “de ce nu stiu?”, “ de ce nu pot simti sau face altfel?“, “de ce mă afectează?”, “de ce trebuie?”. Ne luptăm cu noi însine pentru tot ce am făcut sau nu am făcut, pentru ceea ce suntem si ceea ce nu suntem.
Ne luptăm cu problema – “de ce există”; “de ce acum”; “de ce trebuie să fie asa?”; “de ce mi se întâmplă mie?”… Ne luptăm cu ceea ce a fost, ce este si va fi. Negăm, rezistăm, ne impotrivim, invinovatim, amânăm lucrurile sau… cel mai usor si mai adesea, le punem in vina celorlati.
Si de acolo porneste lupta cea mai inversunată, lupta cu ceilalti: “de ce nu face?”; “de ce nu vrea?”; “de ce nu se schimbă?”. Este lupta in jurul nevoii noastre puternice de a avea dreptate, de a-i determina pe ceilalti să se alinieze in jurul a ceea ce credem noi ca este bine sau adevărat. Ne luptăm cu ceilalti pentru că nu sunt ceea ce am vrea să fie, pentru că nu simt, nu gândesc, sau nu actionează sau reactionează cum credem noi ca ar trebui. Insa dreptatea nu este niciodată unde pare să fie si nu fiecare luptă are si un folos.
Reactia spontană, fată de ceea ce pare altfel sau necunoscut este de resistenta, de apărare, de a spune “nu”. Scoatem sabia si suntem gata de apărare, pe principiul că “cea mai buna apărare este atacul”. Suntem pe teren de razboi continuu, iar in timp de razboi, nu putem construi nimic. Ducem o muncă sisifica de reparatii a ceea ce am demolat in noi insine si în ceilalti. La sfârsitul luptei, chiar invingatori fiind, simtim un gol interior, si în acelasi timp o distanta intre noi si ceilalti, care creste cu fiecare luptă castigată.
Ca si Făt Frumos, ne luptam cu orice Zmeu apărut in cale, doar pentru ca avem o sabie ascutită si presupunem ca orice Zmeu vrea să ne faca rau. Si astfel ne încetinim drumul in viata si si ne risipim puterile. Ne deprivam de sansa de a castiga cea mai mare victorie pe care am putea-o avea vreodata: pacea cu noi insine si cu ceilalti.
In locul sabiei, sa avem curajul si puterea sa ne intampinam, la orice pas cu „DA” – pe noi insine, pe ceilalti, viata.
Sophia Barna M.Ed., M.S.W., R.S.W.
Terapeut
www.crossingyourbridges.ca
|
Sophia Barna 2/11/2016 |
Contact: |
|
|
