Ion Barbu ; Joc Poetic , Joc secund ( I )
Primul contact cu poezia lui Ion Barbu a fost pentru mine o deziluzie. M-am lovit atunci pe neasteptate de ceea ce Eminescu, stăruind asupra lui Ion Heliade Rădulescu în ”Epigonii”, îl înfătisa drept ”o enigmă nesplicată”. Cartea o aflasem, împreună cu un volum de ”Cuvinte potrivite” al lui Arghezi, în biblioteca bunului meu coleg si consătean Radu Bucu, strămutat alături de părintii săi la Turnu Măgurele. Biblioteca sa era burdusită cu tot felul de lucrări de interes general, între care cele de factură literară aveau locul lor bine meritat.
Pe atunci, în pitorescul nostru oras dunărean, vestit prin romanticii săi castani, noi învătam la liceu, conform manualului de literatură, despre Dan Desliu, Veronica Porumbacu, Maria Banus, Eugen Frunză, A.Toma s.a. De aici, până la receptarea si interpretarea corectă a lui Ion Barbu a fost cale lungă, anevoioasă si întortocheată…
Pentru prima dată am luat cunostintă official depre controversatul poet la Institutul ”Maxim Gorki” din Capitală unde, la cursul de literatura română, profesorul de atunci ne vorbea cu aplomb despre ciudatul, enigmaticul autor al ”Jocului secund”. Acesta ne recita pe nerăsuflate vestitele versuri aiuristice din ”In memoriam” (Cir-li-lai, cir-li-lai,/ Precum stropi de apă rece/ In copaie când te lai etc), sau pe cele din ”Cântec de rusine” si ”Răsturnica” (Eh, miul biul gee/Miul biure doldu/Hananâma mu; Pa, vu, ga, de, che, zo, ni, pa.).Dar acestea, în loc să mă intrige, să mi-l anuleze din memorie pe ”fistichiul” poet, îmi stârnea un interes tot mai mare, îndârjindu-mă să-l aprofundez si să-l descopăr tot mai mult pe cutezătorul si inspiratul artist, în imaginile căruia se ascundeau comori nebănuite ale spiritului său inventiv, neîngrădit.
Prilejul s-a ivit curând când, abandonând amintitul Institut, am intrat prin examen de admitere la Facultatea de filologie din cadrul Universitătii bucurestene. Aici, atmosfera s-a dovedit cu totul alta. Colegii mei, veniti din toate unghiurile tării, erau pasionati de litere si de cunoasterea tainelor limbii române, profesorii nostri erau renumiti ca dascăli si meticulosi autori de studii si lucrări de specialitate, biblioteca de la etajul I era doldora de cărti pe care le puteai consulta în marea sală de lectură, ori cu împrumut pentru acasă. Cei mai avizi si ahtiati cititori aveau la îndemână Biblioteca Centrală Universitară, Biblioteca Academiei si cea de Stat, iar însetatii de noutăti editoriale păseau pragul unor vestite librării publice, purtând numele de rezonantă ale diferitilor scriitori români: Eminescu, Creangă, Cosbuc, Rebreanu, Sadoveanu s. a.
Facultatea forfotea de vestiti magistri si studenti care băteau cu vigoare la portile literaturii. Unii semnau deja prin ziarele si revistele din Capitală, ori prin publicatiile judetelor din care proveneau. Eram coleg de grupă cu viitoarea scriitoare Sânziana Pop si de an cu criticul N. Manolescu si poetul Ilie Constantin, cu care stătusem alături, în bancă, la lucrarea scrisă de la examenul de admitere. În camera de la cămin locuiam în bună relatie cu Darie Novăceanu, alături de alti colegi de grupă si de an. Eram în raporturi amicale cu diferiti confrati mai tineri ori mai vârstnici – Nic. Dragos, Nelu Oancea, Cezar Baltag, Sebastian Costin, C. Stănescu, A. I. Zăinescu s. a. Unii, în anii terminali de facultate, se aflau la primele lor volume apărute pe piată: Nichita Stănescu, Grigore Hagiu, G. R. Chirovici, Nicolae Velea, Vasile Rebreanu. Cu memorabilul Nicolae Labis stătusem de câteva ori la masa de la cantina Căminului studentesc din Matei Voievod. Era perioada când printre noi erau în vogă poeti de notorietate ca Baudelaire, Verlain, Rimbaud, Apollinaire, Esenin, Blaga, Bacovia, Arghezi, Beniuc s. a.
În acest context generos, cursurile dascălilor nostri despre literatura română modernă ne ajutau să-l întelegem si să-l evalăm la adevărata sa dimensiune pe „sibilinicul„ poet Ion Barbu, pe care îl citeam cu interes si pasiune, străduindu-ne să-i descifrăm stihurile îndelung si meticulous elaborate, cu simboluri si întelesuri ce se lăsau greu decantate. Dar o dată decriptate, cu atât mai mare bucuria întelegerii personale…
Poetul era pe atunci profesor la Facultatea de matematică, aflată în aceeasi clădire cu Filologia, cu intrare prin Edgar Quinet. Îl stiam bine ca aspect din fotografiile apărute pe cărtile sale de poezii. Într-o dimineată de octombrie, pe când treceam cu colegul si conjudeteanul meu Nicolae Rată (ajuns el însusi profesor de Teoria literaturii la Filologie) pe aleea respectivă spre facultate, acesta se opreste si izbucneste într-un strigăt-surpriză:”Uite-l pe poetul Ion Barbu!” Am zorit pasii si i-am tăiat calea chiar în momentul în care păsea pragul imtrării la Matematică, salutăndu-l cu mult respect si vădită emotie. ”Dar voi cine si de unde sunteti, măi?”, ne-a interogat acesta pe loc ”De la Filologie!”, i-am răspuns noi într-un glas. ”De la Filologie, aha…Si ce stiti voi despre mine, ăstia de la Fiologie?” Ne-am grăbit să răspundem cât mai cuviinciosi, cu bruma noastră de impresii si aprecieri.”Aha, vedeti că vă cam bâlbâiti? Las-că stiu eu ce vă-nvată cei de pe acolo… La revedere!”
Am rămas perplecsi…Cum, de unde această îndoială a Poetului? Profesorii nostri, rând pe rând, se întreceau în laude si subtile dezlegări ale misterelor poeziei barbiene, spre mai exacta întelegere a geniului artistic al autorului. Vianu, Al.Rosetti, G. Călinescu, Crohmălniceanu, Z.D.Busulenga, Al. Piru, D.Micu, G. Ivascu, Ion Rotaru i-au dedicat, pe lângă abordările din cursurile lor, exegeze si articole elogioase, demne de pana si prestigiul lor universitar, academic. Cu primii doi a fost în excelente relatii de prietenie si colaborare, veneratului profesor Rosetti dedicându-i două dintre semnificativele sale poeme: ”Protocol al unui club Mateiu Caragiale” si ”Bălcescu trăind”. Dar se stie că poetul-matematician îsi gândea cu rigurozitate nestematele lirice, le poleia cu idei si imagini de giuvaergiu, uneori destul de încifrate, absconse, încrezător însă în abilitatea cititorului instruit de a le pricepe tâlcul adânc, revelator. De aceea, nu o dată, în polemicile sale cu unii exegeti îsi exprima deschis dezaprobarea fată de lipsa acestora de întelegere deplină si loialitate vizavi de creatia sa. Poate că în aceasta constă, prin extensie, si rezerva-i nedisimulată fată de unii critici-filologi mai putin encomiastici…
(Continuare în nr. următor)
Toronto ON
|
Ion Segărceanu 11/10/2015 |
Contact: |
|
|
