Grupaj liric
Talazuri
pe retina mea lumea se scaldă în nopti polare
miroase a savană a leu ce rage în amurg
luna are picioarele ascunse în nisipul rece
se curătă cu fiecare val de pielea de sarpe
si stinge stelele cu amfora sufletului
uneori
as desface soarele ca pe o portocală felie cu felie
să îmi miroasă tălpile a lumină
când voi înnota în talazul mărilor cu genele întoarse
spre cer
în palmele mele sentimentele se mulează
nisip umed apă si soare
îti beau lentoarea clipelor necuminecate
patima rosie dezleagă harta cuvintelor
vino de pe marte si coboară-n vezuviu
poti balansa contrasentimentele cu o perdea sau
niste vitralii albastre
pe care am pictat aburul iubirii
/serpoaică de apă/
Zecimalele lunii
cu o mie de cai
poti cumpăra o scară spre cer
dar linistea cu glas de greier
nu o poti hasura
stând la fereastra ovală a orizontului
cu pintenii înfipti în talazul ierbii
câte secunde dorm în lanul de veghe
schioape de infinitul o sau de interminabilul a?
număr stelele care înrămează bolta
unde se scaldă luna rotundă ca o zecimală
vor apune iubiri în filigran
iar noi vom sparge fosforul secundelor
mângâind coama cuvintelor
ce îmi flutură peste umeri
respir sarea albă
pe lună plină
/sepie a mărilor înstelate/
cine îsi va înneca sortii
cine aburul noptii îl va ancora lângă mal?
Steaua cuvintelor
stelele se rotesc deasupra mării/ore rupte din cer/
sarea cuvintelor s-a uscat si ca o meduză
esuează pe mal
atinsă de singurătăti de alabastru
as opri talazul noptii
cu adâncurile dragostei care tace
dar ultimul pescărus strigă spre Soare
si nu pot să nu-i îngrop tipătul între palme
să îmi mai crească aripile sufletului
în culorile mării
cuvintele se desprind de tărm
îsi mută silabele între alge
înnoată ca la ultimul potop
între noi aerul devine risipitor
iar eu zbor spre acel port unde doar albatrosii
înnoptează într-un singur picior
legată cu steaua rosie a cuvintelor
Descântec de singuratate
calea spre strâmta singurătate se bifurcă...
în piata mare columbii asteaptă ziua de pensii
zilele cad ca niste firimituri uscate
golas pomul de la usa bisericii muscă din căldură
mângâind umbra câinelui
de la atâta arsită apele răpesc minute
cu burti umflate de pesti
singurătatea sparge pietre lupul pădurii îsi linge coada
licantrop de nopti fierbinti
fantastic vântul îmi suflă în ceafă
îmi respiră nelinistile cu o discretie de septuagenar
sub cerul fierbinte îngrop păpusa de lut
va ploua într-o vară...
vor creste nucii va cânta prigoria
căldura îti dilată inimă până la mine
si suflu înspre tine zece secunde de gheată
suflete, ce-mi descânti de singurătate într-o vară
hrănită de columbi
Vulpea cea de zile rele
Nu mă dau în spectacolul vietii,
este o artă să pictezi cai cu libertatea
în sa.
Îmi negociez zilele os cu os:
zile negre, zile albe si îmi rod
până la inima aceea rosie
sihăstria orelor.
Sunt vulpea care îti fură pestii silabisind: Io-na…
La balcon secundele, dropii solitare,asteaptă
naivul care să miroasă a artă.
Te sar de la masa destinului,
Fir de nisip într-o haltă.
Viata, liberă de ani si de morti, îmi desenează
greieri cu vocatie de licurici.
Miroase a vulpe si-a struguri.
Artistii aplaudă arta de a desena în nisip
Minute care curg lungi cât Zidul Plângerii.
|
Angi Cristea 8/27/2015 |
Contact: |
|
|
