Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Viața mirifică a spectacolelor ( 2)



Absolvisem Liceul de Arte Plastice , la secția de design si ardeam de nerabdăre sa pun în
practică multele ,prețioasele invățăminte acumulate sub îndrumarea unor deosebiți profesori maeștri : Rodica Banciu , Lidia Ciolac, Viorel Toma ,Leon Vreme.
Din fragedă copilărie am urmărit cu ochi lacomi fiecare gest și orice mimică a artiștilor din de circ, teatru ,operă sau film, le memoram și le visam și mă amuzam și îi cuceream și pe cei din jur, imitînd cite o scenă, ori un pasaj. Gîndeam că urma să fiu și eu odată, cu părinții, sub cupola aceluiași edificiu, unde aceste ființe înzestrate dăruiau oamenilor ceva, oficiau ca într-un templu arta spectacolului. Dar , păcat că soarta nu mi-a îngăduit să intru în breasla lor! Mi-a jucat un renghiu și atît ! Dar jos cortina !…Cita cîndva glumeț bunica : “Dar lumea asta e un teatru și noi sintem actorii ei. Da , dar în celălalte teatre, cînd ieși în scenă, știi ce vrei .Pe cînd in teatrul vieții întruna apari cu rolul neînvățat . Și nu e nici sufleurul să-ți sufle, cînd te-ai încurcat…” Și totuși pot spune că am trecut prin , scena timișoreană că figurantă. Trecusem printr-un mic concurs de desen și , în urma lui , am fost angajată ca desenatoare pe lîngă serviciul de pictură, la secția butaforie a operei ,condusă atunci de un artist desăvîrșit Ștefan Gajo ( care a confecționat candelabrul și toate ornamentele măiestrit sculptate din Catedrala Metropolitană , și a poleit cu aur picturile ). Într-o despărțitura din atelier se confecționau flori și alte podoabe pentru pălării sau costume. Mă atrăgea ideea de a crea lucruri frumoase. Dar într-o zi a fost nevoie de figuranți , pe lingă coriști și un regizor n-a avut altă idee decît să mă propună și pe mine , pentru a-mi justifica mai bine salariul, oricum modest. Asa s-a făcut că am îmbrăcat costumele adecvate și am apărut in Carmen de Bizet, Aida de Verdi , Faust ,de Gounod , opere în care mama evoluase înainte în roluri principale . Era tare nostim ! Schimbasem locurile , eu pe scenă , mama în sală . Culmea că mama avea emoții mai mari decît mine , care mă simțeam pe scenă ca acasă…! Dar jos cortina ! Mă așteptau alte roluri adevărate , de soție , de mamă , de truditoare…
Mă întorc iar în copilarie , la primele mele “peregrinări “ prin operă , cînd eram incă de-o șchioapă, poate nici la grădinița . Tot urmărind mulțimea sălilor , puzderia de scaune , strălucirea lampadarelor , sculpturile cu păuni aurite și minunățiile plafonului , fresca istorie-mitologie , adevărată poveste ilustrată m-am rătăcit prin teatru , dînd părinților multe bătăi de inimă că poate m-o fi răpit cineva. Dar mai ales, unde m-au gasit : într-una
din cabinele interpreților , doldora de atracții pentru ochii de copil, fascinat de strălucitoarele măsti , adevărate sub machiaj , sau doar fotografiate , de pe pereți . De atunci mi s-a lipit de inimă imaginea actorului . Si azi practic, la anumite serbări de copii , sau carnaval al celor mari , grima , făcînd să apară chipurile cele mai inedite posibil. Și urmărind mereu această latură a artei , am fost uneori martoră la unele aspecte tragi-comice.
Într-o bună zi , in care era programat spectacolul cu Bărbierul din Sevilla de Rossini , cu minunatul Nicolae Herlea ,condus muzical de tatăl meu , acesta preocupat și plin de grija de a pregăti o reprezentație fără greș , a plecat de acasă grăbit , cu gîndul la multele amănunte , de care trebuiau să țină cont în acele ceasuri de tensiune, care sunt spectacolele. După puțin timp , acasă sbîrnăie telefonul și ni se face cunoscut că tata și-a uitat ochelarii, de care are nevoie urgent . Oricît ai studiat și oricît ai cunoaște partitura , aproape pe dinafară , mii de note muzicale , indicații și notații , pentru a sincroniza soliști , coriști , orchestră din scenă , sau chiar din culise , prezența sub ochi a partiturii e un sprijin pshiologic . Fără a mai pierde vremea , m-am desprins de la lecțiile mele , și , cum eram o atletă aproape de performanță , am fugit val-vîrtej cu ochelarii bunului meu tată în mînă , de acasa pînă la locul știut . Mă urmărea , ca o obsesie , ideea ca să ajung la timp . Însă începuse uvertura și valurile spumoase ale orchestrei ajungeau pînă pe corridor.
M-am strecurat binișor în fosa orchestrei și pe jumăatate ghemuită , am înaintat printre instrumentiști pînă la pupitrul dirijoral , unde i-am oferit tatălui meu ochelarii buclucași , agățați de un deget și tata abia a zărit doi ochișori strălucind lingă podium și eu cu ultima răsuflare de fugă și de emoție , după crosul executat. “Ești salvat părinte drag !”Și spectacolul a continuat cu bine și cu success .
Altădată , la un Carmen de Bizet , interpretul lui Don Jose regretatul , inegalabilul Garbis Zobian , care îmbracase costumul strîmt al unui coleg mai suplu decît el , chiar în momentul solemn al schimbării gărzii , mărsăluind mîndru și grav , a început să i se deșire cusătura pantalonilor chiar la…spate . Un moment de spaimă ! Norocul că a putut ieși în culise spre a schimba echipamentul nepotrivit …
O atenție deosebită în teatru trebuie acordat㠓 căderilor”, care , spre a fi cît mai veridice și convingătoare trebuie să fie executate , atent , descompus , tehnic spre a nu te răni .
Mă distra pe mine , cum consulta mama cîte un prieten doctor , de exemplu cum se desfășoară căderea unui bolnav , sau chiar moartea . În Carmen trebuia “ să moar㠓 înjunghiată de fostul iubit trădat .
Dar în realitate a avut parte de două căderi reale , autentice în timpul activității , care o puteau costa viața . Cînd activa în Teatrul Național din Craiova , fiind într-o vară într-un turneu lung de peste o lună , se juca într-un local nou de Cămin Cultural încă neterminat , la Brezoi , Neavînd replici pînă în ultimul act , mama obosită ( pentru că locuiau într-un vagon de tren ) a vrut să plece la culcare mai repede și ieșind din scena puternic luminată , s-a trezit într-un întuneric total pe scara ce ducea la ieșirea din clădire , care scară nu avea încă montată balustrada. Așa s-a făcut că mama s-a pomenit fulgerător jos , pe un “covor” de moloz , fiare și pietre . Unul din mînuitorii decorului , care trecea linistit pe acolo , s-a speriat ca de o fantomă cînd a zărit ceva alb parcă plutind în jos ( mama era îmbrăcată într-un trenci de culoare alburie ). Norocul a fost că nu s-a accidentat grav , doar coloana vertebrala a înregistrat o tasare , care a rămas ca o ștampilă de neșters și care a costat-o pe parcursul anilor , crize dureroase .
Dar și mai riscantă a fost cădera la o repetiție de Trubadurul de Verdi pe scena cu pian . Regiza Evgheni Nemirov din Bulgaria . La fragmentul în care personajul Azuccena , trebuia să sugereze momentele dramatice ale arderii pe rug a mamei sale , retrăgîndu-se îngrozită înapoi , regizorul , din sală , tot comandă : “encore , encore “ , interpreta , ( respective mama ) a executat mișcarea cu exes de zel , pînă cînd a dispărut din scenă , datorită faptului că decorul , era neterminat încă , neavînd un fundal ca un zid în spate ;
s-a trezit jos la vreo 2-3 m sub “munții “ ce constituiau locul acțiunii . Pianista continua să acompanieze în gol , iar toți participanții la repetiție au încremenit cu regizor cu tot .
După ce s-a sculat de pe podeaua, pe care o îndrăgea de ani și s constatat că nu s-a dezmembrat , a urcat din nou în decor și a continuat firul povestirii cu mult aplomb.
În istoria teatrului s-au întîmplat și asemenea momente tragice total , ca un interpret , într-o cădere , să treacă hotarul vieții și să confere autenticitate momentului interpretat.
Am rămas o mare amatoare de teatru . De cite ori pot , urmaresc piesele și pe fiecare interpret și fiecare vizionare îmi confirmă constatarea citită cîndva despre un îndemn al marei maestre care a fost profesoara , actrița , regizoarea Marieta Sadova : “Fiecare actor adduce pe scenă cît este ; dezvăluie universuri care nu pot primi altă lumină decît aceea conținuta în lumina sufletului său . De aici nevoia de a vă îmbogați sufletele voastre , căci tare lesne se vede din sală sărăcia sufletelor de pe scenă . “





Mihaela Balos - Kitchener     10/10/2002


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian