Decapitând suvoiul, secunda mă alege
Îsi obturează timpul clepsidrele-ntre maluri,
pervers cum e nisipul, zelos, la patru ace,
se furisează-n ochiul ce poartă idealuri
în lumea de alături, în mineral… si tace.
Argat se dă gelosul semintei de firută,
să-i lege-n fire pârgul când prouru-l străbate,
dar mie mi se plânge că omul nu-l mai crută,
si-n lumea de dincolo de mineral va bate.
Decapitând suvoiul, secunda mă alege
si muscă miez din mila ce-o va trăda prin rigă
la jocul ce-i convine – trisoare, fără lege…
în lumile-amândouă doar mineralul strigă.
Cât vegetalul încă irumpe în inele,
vom număra în treacăt si căzătoare stele.
|
de Valerian Bedrule 3/27/2015 |
Contact: |
|
|
