Dorintă pentru anul nou
Nu închide ochii, nu ridica piciorul păsirii, nu te întoarce spre soapta ce vine din spatele tău, stai drept, fii tu acel receptor cu simturile treze ce nu e întreg decât nemiscat si atent. Lasă siajul multimii din dreapta si stânga, din fata si din spatele amintirilor ciuntite de vreme, depăseste amneziile trecătoare, distilează parfumul de epoci si stări, pe cel din anotimpurile cu zăpezile albe si toamnele rosii, fă-te stana de piatră si închide strâns pumnul informatiilor stocate, procesează ce-ai strâns în mintea-ti cu o mie de ite si în cele din urmă, vorbeste!
- Văd multe hăuri! Pornesc dinspre arcul din centru, se bifurcă si formează reteaua.
- Nu-i nicio enigmă! Sunt doar hăuri formate de ape.
- Văd hăuri circulare, adânci lângă munti de steril!
- Lasă-le, s-a săpat după „n" minereuri, iar umplerea a fost afânată...
- Văd hăuri ce serpuiesc în jurul dealurilor si muntilor ca si cum ar fi curbe adânci de nivel!
- Sunt vechile linii de cale ferată, sunt soselele, drumurile tălpilor noastre în plecări si veniri.
- Dar trebuie să vorbesc, degeaba stau aplecată ca o lebădă albă cu piciorul cel gol îndoit pe sub mine si altul întins ca paralela cu solul, degeaba-mi ating vârful poantei cu degetul mare să-mi sprijine fruntea plecată, degeaba întind bratele si-mi apropii palmele-n rugă soptind doar spre pământ, trebuie să vorbesc totusi despre hăul cel mare, cel ce s-a adâncit peste fire, despre cel neacoperit de niciun podet, de nicio liană trecătoare de hăuri... Trebuie să vorbesc despre hăul cel mare!
- Îl vezi? Arată-l!
- Îl aud si îl simt. Pe marginea dinspre mine sunt mâinile întinse ale celor ce si le-au folosit o dată cu capul, cu mintea, cu simtirea, cu traditia si cu harul. Sunt mâinile ce nu au liniste si sunt numai freamăt, dăruire si viată, sunt sperante si bine, sunt vis si sunt zbor, sunt abur de pâine rumenită sub spuză, sunt stropi de sudoare si lacrimă înghitită, zâmbet si râs în cascade, sunt miezul de vechi adus ca filonul până-n zilele noastre, sunt acei fără vârstă si fără nume vopsit pe trotuarul de stele, sunt doar oamenii - oameni. Uite cioplitorul în lemn si în os mângâind cu buricele degetelor „copilul de el zămislit", priveste-i doar fata ridată peste care-i întinsă lucrarea, cioplitura, priveste femeia înfrătită cu acul ce de optzeci de ani însufleteste stergarul, uite flacăra spirtierei ce încălzeste metalul si matrita înnobilării unui simplu karat, ciocanul cu fata elastică, moale, care bate alama până-n conturul sfintit de icoană. Ti-e sete si-ti sare în fată carafa în alb si albastru a florii Korundului din lutul de Praid ce încă se lasă lucrat si te simti răcorit. Ti-e foame si talerul cu cocosul din curtile vechi ale bunicilor Ogrezeni, Vicsoreni si-a rubedeniilor ce-au acoperit tot dealul Bârzotenilor îti aduc de mâncare. Si-ai auzi soapta-nseratului ascunsă după noaptea de Marginea, de Oboga, ai asculta ciripitul de pasăre cântătoare si prinzi trilul ocarinei din pasărea întrupată din apă si lut ca a celei ce născu din cenusă. Vrei visul să-l depeni si citesti poezia acelora ce odată cu versul îti trimit inima lor supradimensionată de har si iubire. Stai pe iarba cosită de ieri sau cu trei zile în urmă si-n otava cât palma parcă esti privitorul din arena circulară a artelor de milenii care-si strigă prevestirile zeilor. Auzi fosnetul paginilor întoarse ale cărtilor ce văzut-au sau nevăzut-au tiparul, geamătul de durere al cârpei cu stigmatul vopselei aruncată din grabă pe podeaua pe care stă sevaletul, mustucul erodat de buzele suflătorilor ce prins-au miros de sacâz de la coarda vecină întinsă până la rana buricelor degetelor.Si toate senzatiile capătă hologramele oamenilor-oameni mesageri ai trecutului si prezentului nostru, neclintiti si cu mâinile-ntinse să acopere hăul, cu mâinile-ntinse spre ceilalti, spre cei care în fuga lor după nou stau cu spatele si uitat-au trecutul! „Nu-mi trebuie vechiul, alerg cu o singură tintă spre viitorul ce într-o oră devine trecut, nu-mi trebuie lucrul trainic de-o viată, nu mă leg de aer, sunt omul prezentului si din mers sau din fugă-mi găsesc trebuinta si mâine o schimb, nu mă tine de vorbă si lasă-mă, nu-ti văd mâna întinsă că de sus de pe stâlp sau din buzunar mă priveste sclipind rece-n neon power switch-ul ce-mi alimentează, îmi trasează si-mi cuantifică drumul!"
- Si, si? Vrei să spui că e totul o fugă, un sir asincron în trăiri si în vise? Vrei să spui că mâinile celor cu capul în nori, cu credinta în ceruri si cu inima-n palma oferită la marginea hăului nu se întâlnesc niciodată cu urmele pasilor celor înscrisi în maratonul prezentului-viitor? Vrei să cred în adâncirea hăului dintre oameni, să stau cu urechea la pândă să aud scârtâitul, geamătul crevasei si să inhalez praful osemintelor si traditiilor noastre cum se depune pe rafturile bibliotecii ce mă-nconjoară real si virtual, să simt adierea de vânt purtătoare a lui?
- Vreau astuparea hăului dintre oameni, vreau podul, podetul sau liana ce-l străbate, vreau încetinirea galopului viitorului, vreau pana sau icul interpusă periodic vitezei, dar si alimentarea jarului traditiei spre sincronizarea miscărilor, vreau mâinile prinse formând podul ce aruncat peste hău poate fi lesne trecut si mai lesne umplut! Vreau continuitatea... de oameni, de stări si de fapte!
|
Adina Dumitrescu 12/31/2014 |
Contact: |
|
|
