Să nu te lasi provocat !
(Fragment din romanul în curs de aparitie „PARFUMUL DE LAVANDĂ” de Ion R. Popa)
Repartizat ca învătător la Tagani, în Basarabia, tânărul Manu a ajuns la destinatie cu căruta negustorului Oto Wolf, târziu, noaptea, fiind găzduit de directorul scolii, Marcel Lepădat. În gospodăria acestuia, poposise, cu doi ani în urmă, în împrejurări dramatice, Irina, care acum avea să se ocupe de buna primire a oaspetelui. Între Irina si Manu se va înfiripa o frumoasă poveste de dragoste, dar care se va sfârsi tragic.
Manu si-a luat bagajul din verandă, unde îl lăsase la venire, si a urmat-o pe Irina. Aceasta l-a condus pe un coridor, ajungând într-un hol în care se deschideau mai multe usi si s-au oprit la ultima. Era o cameră cu două ferestre, prevăzute cu perdele si draperii până la podea, în mijloc un pat cu tăblii, încadrat de două noptiere; în fata acestuia, o oglindă ovală pe perete, sub care se afla o măsută acoperită cu o fată înflorată; lângă usă se găsea un cuier extensibil, iar pe latura de răsărit, o sobă de teracotă, de lângă care patrona camera icoana Maicii Domnului cu Pruncul, iar pe peretele din fata acesteia, un tablou cu o compozitie care te îndemna să te gândesti la Dumnezeu.
-Cum văd eu asta este o adevărată cameră de oaspeti crestini, s-a pronuntat Manu, privind-o pe Irina cu bănuiala că apartine altei credinte.
-În ultimul timp, cam asa a fost folosită, dar aci au locuit părintii domnului Marcel, oameni foarte credinciosi.
-Nu mai sunt în viată?
-Nu i-am cunoscut nici eu.
-Dar de când esti aici?
-Curând voi împlini doi ani de când am ajuns aici, dar de acasă plecasem mai înainte, împreună cu sora mea, Ludmila, s-a întristat Irina.
-Unde ati avut casa? De ce ati părăsit-o? i-a dispărut somnul lui Manu.
-E o poveste mai lungă. Pe scurt, părintii mei au fost învinuiti că nu au vrut să intre în colhoz cu pământul de-l aveau în apropiere de Nicolaef, în Stepele Nogaice, dincolo de Bug, si, acuzati că se opun Politburo, trecuti la categoria culacilor si dusmanilor poporului, iar când au simtit că urmau să fie ridicati – Irina a făcut o pauză în care a suspinat discret – au pus caii la cărută, în care au aruncat în grabă ce au crezut că e mai necesar, si am plecat cu totii spre Bugeac. Pe drum am fost ajunsi de activisti călare, eu si Ludmila am fugit, iar pe mama si tata i-au legat pe capra cărutei, spate în spate si ..., nu a mai putut continua Irina, înecând-o lacrimile. Te rog să mă scuzi!
-Si părintii? a întrebat-o Manu, când a crezut că s-a linistit.
-De atunci nu i-am mai văzut. Nu stim nimic de ei. Ori au fost dusi în Siberia, ori executati, dacă tata a fost considerat trădător, el fiind si functionar financiar în acel orăsel.
-Ce nationalitate aveau părintii tăi?
-Tata era rus, mama tătăroaică.
-Tu ce limbi vorbesti?
-Numai rusa, învătată în casă si la scoală, si româna, învătată de la copiii vecinilor, cu care mă jucam.
Prins totusi de oboseală, Manu a început să caste si s-a îndreptat spre pat, încercând să ridice asternutul pentru a da semn că vrea să se culce.
În urma ei a rămas mirosul de lavandă, care nu-l încânta. În plus, nici Irina nu i se părea prea atrăgătoare, desi trăsăturile ei erau deosebite: subtire ca o trestie, ceea ce o făcea prea firavă, cu fruntea putin cam îngustă dar sub care străluceau, ca două rubine, ochii migdalati si inteligenti, tenul subtire si putin rozaliu. Vocea, dobândită probabil în împrejurările create de peregrinările sale, era caldă si parcă te îndemna să te apropii de ea. De ce? Nu se putea explica. Surprinzător, vorbea o limbă română foarte curată, ca si stăpânul său.
Intrând sub asternut, Manu a încercat să se mai gândească la noua situatie în care se afla, căutând să „descifreze” persoanele cu care avusese de a face, trecându-le prin filtrul învătămintelor cu care venise de acasă. Ultima asupra căreia s-a oprit a fost Irina, când tocmai i se închideau ochii.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
S-a trezit transpirat si stăpânit de o frustrare, pe care nu si-o explica. A auzit un cocos cântând. A încercat să se întoarcă. A fost surprins de ceva cald lângă el, simtind si o respiratie cam grăbită. „M-a trecut o transpiratie rece, am înlemnit”, explica el mai târziu. Si-a adus aminte cuvintele celor de-acasă: „Să nu te lasi provocat !” Aproape că se temea să mai respire, iar inima... Se temea ca bătăile acesteia să nu o trezească pe cea de lângă el si care împrăstiase-n juru-i o duhoare, ce amesteca transpiratia cu lavanda. Ce să facă!?
În continuare s-a prefăcut adormit, desi somnul îi zburase demult. Ca să se distanteze de acel trup care începuse a-i trezi fel si fel de nelinisti, s-a întors cu fata spre partea opusă. Manu a simtit un picior cald cu pulpa-i moale peste soldul său. Făcând pe adormitul care vorbeste în somn, a strigat: „Mamă, ia sacul ăsta de pe mine!”. Piciorul a fost retras, dar a simtit o mângâiere pe fruntea-i rece, apoi un brat cuprinzându-i grumazul si în spate parcă i se împlântaseră două pâini fierbinti, în timp ce în ceafă simtea o respiratie caldă, tot mai grăbită.
Continuând să facă pe adormitul, somnul l-a prins din nou. S-a trezit iarăsi transpirat. Afară era lumină si cineva striga păsările. A ascultat atent si nu i s-a părut a fi vocea Irinei. A tusit.
-Bună dimineata! Ti-am încălzit cazanul ca să faci o baie caldă.
-Multumesc! a răspuns el bănuitor.
-Cum ai dormit? a zâmbit ea.
-Foarte bine, cred că se puteau tăia lemne pe trupul meu! si-a amintit el o expresie care explica destul de plastic o stare de oboseală accentuată.
-Asa? Nu te-a deranjat nimic?
-Deloc! a fost el categoric, în timp ce Irina continua să zâmbească.
|
Ion R. Popa, 11/24/2014 |
Contact: |
|
|
