Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


O lectie de teatru la Festivalul de teatru independeny " Undercloud " Bucuresti

Între 1 si 11 septembrie s-au deschis portile celei de-a VII-a editii la Muzeul Tăranului Român. Iată una dintre reusitele reprezentatii la care am avut plăcerea să asist pe 6 septembrie: Prestăm servicii artistice –autoarea e Chris Simion, care a preluat si regia. Sala mare „Horia Bernea” e aproape plină – îmbucurător – cu un public de toate vârstele.

Tematica este nouă, încă neabordată în dramaturgia română: conflictul acut între ultima „generatie de aur” a teatrului nostru (actori, regizori - situatie valabilă si în film, literatură, critică etc.) si tinerii care au crescut si s-au format după ’anii ’90 cu noile „sisteme” preluate din Occident. O „ruptură” între generatii se întâlneste permanent între „vecchio-nuovo/bătrâni si tineri” în istorie si istoria culturii: o întâlnim si după Epocile de Aur ale clasicismului elen, în Impreiul Roman, mai ales după Augustus sau celebra cezură a Renasterii cu al ei „dolce stil nuovo”.

Chiar dacă avem si acum la bază o tranzitie la altă eră social-istorică, există o mare diferentă fată de cele mentionate, unde s-a continuat solida educatie milenară clasică de sorginte greco-romană, indiferent de înnoiri, cu un mare respect fată de marii maestri înaintasi. Începând masiv în America anilor ’80 se răspândeste concertat si fortat în tot Occidentul anularea tuturor sistemelor de valori ale culturii si societătii, ajungând masiv si în România odată cu deschiderea granitelor în 1990.

Trama piesei e inteligent aleasă si reflectă abil-direct „luptele fratricide” dintre slujitorii români ai Thaliei: un Regizor tânăr – Dan Rădulescu, proaspăt absolvent al unui institut american, revine acasă să pună în scenă „un Shakespeare” conform celor însusite dincolo de ocean. Vine singur la începutul spectacolului si reusesete să deruteze publicul cu anuntarea contramandării show-ului: „Piesa nu poate fi prezentată deoarece nu s-au făcut repetitiile!” De ce?! Din cauza unui celebru „fost-actor, acum prea în vărstă” (subl. n.), cum îl prezintă el repudiant, care îi boicotează „lucrul si ideile sale geniale” în ce priveste teatrul si piesa Visul unei nopti de vară. Cu această ocazie face cunoscut crezul său artistic”: reduce orice piesă la unul, maxim două personaje, care spun arbitrar un text, dar nici acesta nu e obligatoriu să fie din piesa respectiva! El reneagă total orice valoare si sistem de valori, inclusiv generatia mai în vărstă de actori si regizori aflată încă la si în putere.

Auzindu-l, Maestrul Teo - Valentin Teodosiu – se năpusteste pe scenă, cerând socoteală pentru cele afirmate: asa începe „războiul civil” din teatrul românesc actual. Observăm că avem un caz special al „piesei în piesă” si anume „nici-o-piesă/non-piesă în piesă”, ceea ce potentează în spectator senzatia de autenticitate: participăm „direct” la cearta partizană a ideologiilor în încercările de apropiere ale celor două tabere la repetitiile cu variantele propuse cu alte piese shakespeareiene.

Teo reprosează Regizorului că mutilează tot si nu l-a studiat pe Marele Will, că nu are nici o conceptie despre piesă si încă „nu stie teatru”. Regizorul afirmă că are în fată reprezentantul unei „generatii prăfuite si depăsite” de „progresul” ce vine din America. Însă, la întrebarea lui Teo „Ia spune, câte puneri în scenă ai făcut tu dincolo după ce ai terminat?!”, celălalt, jenat, ocoleste, strategic, răspunsul.

Tabloul conflictual e lărgit cu o actrită a generatiei de mijloc, Sotia directorului – Manuela Hărăbor, ce pendulează între fascinatia pentru „nou” si constienta valorii reale a ultimei „generatii de aur”, repudiate vehement de noii veniti. Mai avem un Sufleur: tot o proaspătă absolventă a unui institut de teatru – Andreea Mateiu, crescută si ea cu socializare si „adevăruri” facebook si internet. Oficial, recunoaste valoarea Maestrului, dar e sedusă de „nou” prin vărsta ei si trădează la prima ocazie fără multe remuscări de contiintă, acceptând si ea facilele „solutii” ŕ l’americaine. Ne amintim cu nostalgie prima mare „revoltă” a cinematografului european împotriva manierismului si falsificării realitătii din ce în ce mai evidente la Hollywood cu celebra Nouvelle Vague în La nuit américaine de François Truffaut.

Maestrul Teo e pus să interpreteze toate personajele într-o bizar-ilară costumatie „bi-sexuală”: de exemplu, repetând mereu fraze si dansând step ori rap etc. Exasperat de superficialitatea evidentă si dorinta exclusivă de a soca a Regizorului, el abandonează încă o dată si fuge în cabina sa. Revine la promisiunea că se va face o altă înscenare: Îmblânzirea scorpiei. Regizorul face concesii, adăugând un personaj interpretat de Sotia directorului. Ea nu dezminte „functia ei auxiliară” amenintând tuturor: „Vorbesc cu sotul si te dau afară!”

Tânărul are, din nou, idei facil-scurile si, într-un pre-final apoteotic îi pune pe cei doi protagonisti să-si fluiere pur si simplu replicile! Lucrurile escaladează, Maestrul aruncă „prosopul în ring” si pleacă, Sotia directorului se revoltă si merge la sot să-l demită pe „tinerelul” ce nu prea stie multe despre teatru, iar acesta, rezistent la orice critică si convins de prea-plinul genialitătii sale, rămâne să repete cu Sufleuza, înaintată de el ad-hoc pe post, în ciuda evidentei lipse de talent, dar dornică să joace cu orice pret.
Curând, se prezintă o nouă candidată la apelul de angajări de pe facebook, care se dovedeste a avea mult talent, însă nici ea n-are scrupule pentru a juca, fiind de acord să interpeteze întreg Hamletul ca singurul personaj într-o criptic-apocaliptică înscenare.

Trăim într-o epocă în care se mai crede că orice zboară (si vine din) în America, se poate mânca si e delicios! Din pacate, timpurile Marelui Hollywood si a sa efervesecentă calitativ-normatoare s-au stins de mult – în anii ’80 peste ocean si ’90 în Europa de Vest. Cum e cunoscut, epocile de aur sunt urmate de epigoni&manieristi interesati numai de forme fără fond pentru că „fondul” pus la dispozitie s-a epuizat cu deschizătorii de drumuri!

Din nefericire, „manieristii” actuali refuză întregul sistem de valori si valorizare, pretinzând că ei pot „re-orândui” Lumea fără a avea nici un fel de cunostinte, pornind, adică, din ha(i)os si de la zero – o iluzorie infatuare! E ca si cum ai clona un neanderthal si l-ai ruga să pună Ibsen în scenă! Total fals ne demonstrează si autoarea cu interesante „interstitii”, prin suspendarea timpului tramei, când toti actorii declamă, ca în transă, maxime si adevăruri perene ale teatrului spuse de cunoscute perrsonalităti ale scenei, truc dramaturgic ce culminează în final cu un frumos recital shakespearean, la care Regizorul este „absentat”.

Întregul ansamblu a dat dovadă de talent la punerea în scenă a unei piese aparent facile, ce ar fi putut aluneca în persiflaj derizoriu si caricatural, dar s-a reusit o subtilă intrare în profunzimea caracterelor si a temei, atât cât permite limita arbitrară a unui act de o oră si 20 de minute. Maestrul Teo/Valentin Teodosiu a făcut o paradă mult gustată a taelntului său debordant, simtindu-se, în plus, forta exprimării unor gânduri si frământări interioare ale generatiei ce o reprezintă. Regizorul/Dan Rădulescu a întruchipat convingător si autentic tipul nou de „smart-boy”, cum i se spune, încă din anii ’90, în Statele Unite, desi se vede că el apartine, în ciuda tineretii, celor care au o solidă pregătire teatrală, la fel ca ceilalti colegi din piesă. Sotia directorului/Manuela Hărăbor întrupează cu finete un personaj „sfâsiat” între cele două „ideologii”, Sufleuza/Andreea Mateiu se achită cu bravură de dificila sarcină de a interpreta o actrită fără talent si, în final, Candidata/Corina Moise încântă cu un recital ce exemplifică talentul pus în slujba „formelor fără fond”: cu cât interiorul e mai gol, cu atât e mai socant si sclipitor exteriorul!

O remarcăm si pe creatoarea costumelor si scenografiei, Adina Mastalier, ce ne oferă o costumatie adecvată, excelând în sublinierea caracterială a celor doi expozanti ai generatiilor „în război”: Maestrul e îmbrăcat clasic, cu „hamleti”, cum se zice ironic, dar si o perucă feminină, transformându-l într-o fiintă „bi-sexuală”, complet ca orice actor de mare talent si formatie clasică, ce poate interpreta orice. Tânărul Regizor are o aparitie „naspa”: adică ne imaginăm un smart-boy american din domeniul „cultural”: pantaloni strâmti, cizmulite de piele si un pulovăr în toate culorile curcubeului, ca un papagal exotic din jungla Amazoniei. Scenografia e simplă si eficace, obligând concentrarea pe tramă si personaje: un cuier cu diferite costume schimbate de personaje când e necesar, patru scaune si... atât.

Miscarea scenică – Irina Strungăreanu – e în deplină armonie cu personajele si viziunea regizorală, acoperind armonios întregul spatiu scenic si punând unii actori să iasă în public.
Chris Simion ne prezintă nu numai o reusită piesă despre actualitate (premiera acum un an), dar îsi încununează opera cu o transpunere regizorală plină de autenticitate, de momente comice, în ciuda tensiunilor si conflictelor reale ce au loc în scenă. Spectatorii sunt implicati de multe ori direct în dialoguri si actiuni, ritmul e alert si gradatia spre final subtil potentată. Parcă dorind să-i sprijine directia atitudinală, ea primeste un ajutor de la însusi un „vecchio Maestro” al Hollywood-ului, Peter Bogdanovich (faimosul Paper Moon cu Ryan si Tatum O’Neal), care a deschis, de curând, Festivalul de la Venetia cu un film polemic (!primul după 2001: She’s Funny that Way) si afirmatii valorice asemănătoare, atacându-l la conferinta de presă (întelegând si teatrul) ca fiind decăzut si pervertit: „Nu e frumos să musti mâna care te hrăneste, dar Hollywood-ul e pe un drum total gresit!”

Să sperăm că dramaturgia romănească ne va hrăni, în continuare, cu spectacole reusite din toate punctele de vedere, cum a fost cel din seara aceasta. Publicul a aplaudat îndelung minunatii actori si o piesă ce a convins pe deplin si va face, desigur, o carieră binemeritată.

E-Mail: cojocarueugene@yahoo.co.uk





© Eugen Cojocaru     9/12/2014


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian