Dincolo de orizont , o carte de Ioana Heidel
Atrasa de frumusetea titlului, dar, mai ales de cateva fraze ce mi-au starnit curiozitatea, mi-am luat ragazul necesar pentru a citi recent aparuta carte DINCOLO DE ORIZONT, autor Ioana Heidel, volum ce a fost tiparit la Craiova, Editura SITECH, 2013.
Ne aflam la o rascruce de drumuri si nu mai stiam pe care drum sa o apuc inapoi spre casa. Cei trei calareti s-au apropiat intr-o goana nebuna spre noi. Ne-au inconjurat si s-au rotit de cateva ori in jurul nostru, in timp ce praful spulberat mi-a taiat vederea si orientarea. Nu am avut timp sa deslusesc ce se intamplase, insa mi-am simtit inima injunghiata, in vreme ce mainile mele intinse te cautau in necunoscut. Abia cand tarana se mai asezase, mi s-a luminat calea. Am strapuns orizontul cu racnetul si cu privirea neputincioasa. Disparusesi dincolo de orizont…
Depasind abordarea estetica a cartii, incerc sa-mi traduc continutul, din punct de vedere al cititorului de rand si constat ca la finalul volumului se afla o impresionanta experienta de viata, tasnita chiar de la izvor, altfel spus, nu dintr-o inchipuire deformata. Prin urmare, continutul autobiografic al acestei carti nu-i scade valoarea literara, ci dimpotriva, lectorul descopera cu fiecare fila parcursa ipostazele unei adevarate eroine.
Scriitoarea IOANA HEIDEL filtreaza cu exageratul simt al exigentei notiunea de timp, apropierea si distantarea, dreptatea si nedreptatea sociala, epoca comunista si postcomunista, deportarea sasilor din Ardeal, ajungand la situatiile limita ce o determina sa ia decizii si-n al doisprezecelea ceas. Lectura captiveaza de la primele pagini, cititorul descopera pe rand profunzimea, realitatea si frumusetea satului de campie, acolo unde autoarea a vazut lumina zilei pentru prima oara, farmecul anilor de scoala si perioada studentiei, obiceiurile din Oltenia si Ardeal, vorbirea specific olteneasca, punctata de proverbe, cariera de inginer la Sighisoara, dublul rol, de mama si sotie, viata petrecuta printre sasii din Transilvania…toate aspectele prezentate oferind lectorului posibilitatea de a se revedea in anumite ipostaze.
Cartea Ioanei Heidel este intr-un fel sau altul unica, dupa cum o viata nu seamana cu alta. Pornind pe firul epicului, descoperim nemijlocit raportarea la sine, dar in acelasi timp scriitoarea ancoreaza in viata sociala, semnaland saracia spitalelor din Romania si lipsa de interes a medicilor, descrie viata si istoria sasilor din Transilvania, deportati in Rusia, nu oricum, ci prin marturia unor persoane ce au trait aceste momente, confesiuni ce raman ca un document istoric peste timp. Frazele ample, bine gandite, il captiveaza pe cititor si-l transpun in miezul naratiunii. Se poate vorbi in cartea Ioanei Heidel de fenomenul actualizarii vietii care trece atat de repede. Vine o varsta cand persoanele sensibile nu-si pot incheia natura existentiala, fara sa lase ca marturie atitudinile de principiu ce le-au marcat, cu siguranta, existenta.
Iata cum apare orizontul temporalitatii in cartea Ioanei Heidel, unde ireductibilul capata proportii gigantice, totul este pus si analizat sub lupa, hotararile nu deschid perspective filozofice, ci se confrunta cu dificultatile pe care scriitoarea este capabila sa le solutioneze fara sovaire. Ioana Heidel dispare dincolo de orizont, ca sa revina cu forte proaspete.
Cei aproape treizeci de ani petrecuti in Germania, nu fac altceva decat sa o instraineze pe moment si sa-i dea simultan posibilitatea de a-si crea propria-i imagine, de a se raporta la intreg universul, de a-si spori simtul nuantelor si al valorii.
Drumul spre necunoscut, metaforic spus Dincolo de Orizont, ne dezvaluie modelul unei exemplare mame care lupta pentru a salva viata fiului sau, o lupta neobosita pana la ultima picatura de speranta, timp in care isi foloseste propriile arme, fara sa evite obstacolele, nu putine ca numar.
Aveam loc spre fereastra. Trenul a pornit si din ce in ce viteza a crescut, ca la un moment dat, cu greu mai puteam urmari natura de afara. Doar cand treceam pe langa un sat mai indepartat, puteam sa deslusesc forma caselor ce ramaneau in urma privirii mele. Hendrich si-a rezemat capul de mine si dupa cateva minute a adormit. Era obosit. Stresul si trezitul de dimineata se simteau. Am deschis ochii, lasandu-ma dusa de tren, in goana lui nebuna, pe drumul cel lung, unde soarta ne predestinase sa cautam ceea ce lui Hendrich ii lipsise, sanatatea. Eram martora renasterii fiului meu, pluteam de fericire, fiindca si fara aripi simteam cum strapungeam inaltimile cerului, cum invingeam imposibilul, dar, mai ales, eram mandri ca ne decisesem pentru cel mai valoros din tot ceea ce exista. Ne hotarasem pentru viata.
Neindoios, lectura cartii ii da cititorului posibilitatea de a descoperi pe viu arena de lupta si dificultatile pe care autoarea si, in acelasi timp, eroina cartii le depaseste cu succes de fiecare data. Suprematia vointei si increderea in propriile forte o determina sa urmeze in Germania INFORMATICA si MEDICINA, sa se sustraga temporar nelinistii, gasind echilibrul in varii preocupari. Lupta cu fortuitul o capaciteaza…motivul visului, al destinului, al drumului…apar in volum, zvacnind de complementaritati. Cartea Ioanei Heidel nu este un capriciu, scriitoarea escaladeaza civilizatii, iar spirala drumurilor nu o sperie, nu-i anuleaza hotararile, ci ii declanseaza dorinta de a sti mai mult.
Adaptarea la noile conditii de viata, printre sasii din Ardeal, unde ajunge datorita casatoriei cu un neamt din orasul Sighisoara, cat si in Germania, spre care pleaca cu tot riscul, ca sa-si salveze copilul, sunt elemente ce trezesc curiozitatea permanenta a lectorului. Dimensiunea riscului, a neprevazutului il tine pe cititor cu sufletul la gura, prezentul volum fiind fara putinta de tagada, o sinteza a luptei cu viata si pentru viata. Triumfatoare in toate aceste incercari, deloc usoare, Ioana Heidel traieste la finalul cartii o victorie aparte, bucurandu-se de fiul salvat si de cei trei nepoti, timpul avand acum o alta masura.
Structura polifonica a cartii Dincolo de Orizont pune in lumina resursele interioare ale personajului principal, in primul rand, apoi, al naturii umane, in general. Frazele sunt ample, inchegate mai mult prin juxtapunere, dialogul probeaza structura morala a personajelor, structura ce ramane aproape neschimbata. Ajungand la finalul cartii, m-am simtit ca un calaret singur, purtat pe aripa timpului, descoperind cati oameni ne sunt alaturi de-a lungul vietii, asa cum de tot frumos spune Ioana Heidel:
Daca ar trebui sa ma adresez vreodata semenilor si bucatii de pamant strabune, din care m-am plamadit si unde mi-au ramas radacinile adanc implantate, nu as ignora sa ascult glasul inimii, nu as pregeta sa o pun pe primul plan pe ea, cea care nu si-a pierdut de-a lungul vietii cu nimic din intensitate, mandria de a fi oltean… Ca sa incheg ideile acestei carti, mi-ati sarit cu totii in ajutor, cei ce ati fost destinati sa-mi treceti calea si cei ce mi-ati fost destinati sa va intalnesc. De unii m-am apropiat mai mult, de altii mai putin si au fost momente cand am suferit pentru cei ce nu m-au meritat.
Arta literara a Ioanei Heidel consta in forta de persuasiune, in incarcatura afectiva a frazelor ce ajung cu usurinta drept la sufletul cititorilor, care isi vor scalda sufletul in apele limpezi ale copilariei si tineretii, vor calatori prin vremuri, ajungand la concluzia ca timpul este masura tuturor lucrurilor.
|
Elena Adriana Raducan 1/22/2014 |
Contact: |
|
|
