Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Maria Tănase sărbătorită în Central Park din New York de Ziua Internatională a Păcii

Centenarul nasterii Mariei Tănase a prilejuit în acest an sute de celebrări în sânul comunitătilor românesti – si nu numai – de pretutindeni, în onoarea neasemuitei artiste ce a împărtăsit cu noblete tezaurul folcloric românesc cu cei mai renumiti oameni din vremea sa, peste hotare si chiar dincolo de ocean, decenii la rand.

Printre aceste celebrări se numără si evenimentul The Vigil for International Peace and Ecology tinut de Ziua Internatională a Păcii – 21 septembrie –pe celebra scenă Naumburg Bandshell din Parcul Central din New York, unde tânăra cântăreată româno-canadiancă Rucsandra Maria Săulean a oferit tribut marii artiste născute pe 25 septembrie 1913.

Organizatorii evenimentului, artistii si invitatii lor, impreună cu sutele de spectatori adunati sub soarele de toamnă timpurie, s-au delectat cu cântecele populare românesti alese cu grijă din repertoriul Mariei Tănase precum si cu frumosul costum traditional transilvănean.

“Maria Tănase este exemplul mereu viu al artistului ajuns la desăvârsire fără educație formală la scoli inalte, ci cu talent rar cizelat pe scena-altar prin ‘arderea ca o lumânare’ pentru publicul său. Maria Tănase a avut lumea întreagă la picioare însă a ales să trăiască intre românii săi iubiti, să-i lumineze prin cântec si teatru de-a lungul copleșitoarei neguri comuniste, iar apoi s-a stins... prea devreme,” susține Rucsandra Săulean. “Arta Mariei Tănase, generoasele ei acte de dragoste fată de semeni inspiră si azi muzicieni de renume ai lumii.”

Fără vreo afiliere politică, sponsori sau orientare religioasă, The Vigil for International Peace and Ecology a fost creat în 2001 de Rev. Susana Bastarrica – de asemenea cu ‘rădăcini’ românesti – si a unui grup ce îi impărtăseste viziunea de a celebra, transforma si inspira toate popoarele sa convietuiască într-o lume pasnică. În fiecare an, festivitătile culminează la final într-o procesiune cu tlumânari aprinse de la scena Bandshell până la sculptura dedicată lui John Lennon, amplasată în ‘Strawberry Fields’ din Central Park. Ediția a 12-a din acest an a adus impreună oratori de renume mondial, coruri de adulți si copii, artisti din diferite tări (muzicieni, dansatori, poeti) si de asemenea lideri ai diferitelor organizatii locale, nationale si internationale.

“Încă din copilărie, m-au captivat doinele cantate de Maria Tănase,” marturiseste Rucsandra Săulean. “Cantecele pe care le scriu si le interpretez cu cea mai mare pasiune sunt inspirate din acestea. Iar fiecare nou prilej de a reînvia în sufletele oamenilor dragostea pentru muzica traditională românească ma bucură nespus.”

Lansată la 16 ani de jurnalistul si autorul Stefan Danciu în cadrul Seratei Muzicale Miercurea-Ciuc (difuzată la Radio Targu Mureș) ca interpretă si creatoare de muzică folk, sub numele Sanda Farcaș, mezzo-soprana Rucsandra Maria Săulean s-a format ca artist incepand de la vârsta de opt ani, odată cu primul rol jucat cu cea mai premiată trupă de teatru muzical pentru copii din judetul Harghita. A cântat timp de zece ani ca soprană în reputatul cor religios HERUVIM din orasul natal si în corul clujean PSALMODIA TRANSYLVANICA – laureat al Festivalului National de Muzică Religioasă. A studiat apoi canto clasic la Scoala Populară de Arte din Cluj-Napoca, a participat si castigat premii la festivaluri nationale si internationale, a avut numeroase aparitii TV si radio ca membră co-fondatoare a grupului de folk clujean ALTFEL – lansat în emisiunea lui Adrian Păunescu «Schimbul de Noapte» în mai 1998 –, iar în 2009 a lansat albumul de jazz-blues-bossa «Soul Inn» în Toronto, Canada, unde locuieste din 2006 impreună cu sotul ei.














Observator    9/26/2013


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian