Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Compania impotriva celor patru animale dăunătoare

Nelinistea Mediatică si Dreptatea Populară

Observ nelinistea mediatică cum creste necontenit prin atentia acordată unor subiecte până nu demult banale. Prin puterea de expresie a sistemelor de televiziune, speakeri bine plătiti formează opinia publică să consimtă la directive primite din partea celor ce au interesul să obtină anumite foloase de pe urma credulitătii celor care urmăresc show-uri prelungite până târziu, în noapte. Disting cenusiul prezentărilor ce demonizează partea adversă si dezumanizează pe cel detectat a fi adversar comun si vinovat pentru tot răul ce se întâmplă în societate si în lume.

De aici, doar un singur pas mai rămâne de făcut până când dreptatea populară începe să îsi facă simtită prezenta prin actiuni violente îndreptate împotriva celui detectat a fi vrăjmasul umanitătii, cu scopul bine intentionat de a pune o dată pentru totdeauna capăt acestei situatii devenite brusc de nesuportat. Ceea ce ieri trecea drept nesemnificativ, astăzi devine cu totul important si atrage măsuri drastice din partea justitiarilor de tot felul.

Cu un zel exemplar, voluntari se oferă să ajute autoritătile în curătenia necesară a fi realizată în cel mai scurt timp. Si astfel, mânia populară începe să se facă simtită pentru eradicarea cauzelor suferintei de pe pământ. Bineînteles, vinovatul presupus nu are cum să se apere, iar dacă nici nu poate face acest lucru, fiind uneori necuvântător, lucrurile se desfăsoară si mai bine.

Campania Împotriva Celor Patru Animale Dăunătoare

Nu întâmplător, îmi aduc aminte de „Campania Împotriva Celor Patru Animale Dăunătoare” ordonată în vremea regimului maoist si initiată în cursul anului 1958, când a fost dispusă exterminarea în masă a tântarilor, puricilor, sobolanilor si vrăbiilor. Multimile mobilizate exemplar au trecut la actiune pentru a distruge toti acesti dăunători prin inventarea celor mai năstrusnice metode.

În privinta primelor trei categorii de dăunători, nu am prea multe de comentat, fiind uneori „victima” agresiunii lor, totusi extinderea asupra vrăbiilor mi se pare cu totul interesantă. Astfel, cete de cetăteni indignati si-au luat în primire instrumentele acustice, în genul tobelor, oalelor si tigăilor de tot felul, destinate să sperie respectivele păsări. În plus, agilitatea tinerilor s-a dovedit utilă pentru cătărarea în copaci si distrugerea cuiburilor nefericitelor păsări.

În regiuni mai bine „echipate”, armele de foc si-au făcut simtită prezenta prin oferirea unor partide de vânătoare inedite pentru cei mereu dornici să se bucure de sângele vărsat de animale nevinovate. Însă, nu numai vrăbiile au făcut obiectul mâniei populare, multe alte păsări fiind adăugate pe lista dăunătorilor, ce distrugeau recoltele bogate ale Chinei. Astfel, vrăbiile, socotite drept dusmani ai economiei si progresului social, nu si-au mai făcut simtită prezenta spre bucuria si satisfactia tuturor.

Dar nu a trecut multă vreme, fiindcă în cursul anului 1960 liderii politici si-au dat seama că prin exterminarea vrăbiilor insectele se înmultiseră necontenit, iar recoltele deveniseră tot mai sărace sub asaltul hoardelor de dăunători, de data aceasta imposibil de eradicat pe deplin. În consecintă, Mao Zedung a scos de pe „lista neagră” vrăbiile, acestea fiind înlocuite cu plosnitele, al căror număr întrecea orice imaginatie în satele si orasele Chinei. Iarăsi, subscriu la această listă actualizată, dar în privinta consecintelor distrugerii vrăbiilor lucrurile nu s-au îmbunătătit.

Scăpate de vrăbii, lăcustele s-au înmultit necontrolat fapt ce a condus la devastarea recoltelor si pădurilor pe arii extinse. În zadar s-au folosit pesticide pe scară largă, fiindcă poluarea rezultată a generat pagube suplimentare pentru întreaga societate. Imediat, s-a instalat o foamete fără precedent, care în contextul ineficientei economice, a provocat moartea multor oameni, numărul estimat fiind cuprins între 20 si 43 de milioane. Bineînteles, nu doar exterminarea vrăbiilor a cauzat acest lucru, „Campania Împotriva Celor Patru Animale Dăunătoare” fiind doar una dintre măsurile draconice de restructurare economică a Chinei derulate pe fundalul unor experimente sociale dramatice, inumane si păguboase.

Mai recent, mai precis în cursul anului 1998, o campanie similară s-a desfăsurat, dar lista fiind putin modificată prin cuprinderea: tântarilor, puricilor, sobolanilor si gândacilor de bucătărie. Cumva, subscriu la această idee, care poate s-ar putea dovedi benefică si în România. Din fericire, vrăbiile nu au mai fost incluse pe acea „listă a mortii” folosită drept „paratrăsnet” pentru descătusarea mâniei populare.

Propaganda Anihilează Gândirea Logică

În realitate, există nenumărate evenimente ce ne provoacă revărsarea mâniei si frustrării pe care le acumulăm zilnic prin trăirea unei vieti ce nu se ridică la nivelul asteptărilor. Prin nedreptăti de tot felul, agentul corosiv al răului ne încearcă si ne afectează sensibilitatea lăuntrică. Iar dacă sistemul în care evoluăm hrăneste si accentuează această involutie, în scurt timp ajungem să explodăm interior si exterior. În realitate, ineficienta si indolenta nu pot fi eradicate prin pogromuri, iar suferinta provocată unor fiinte nevinovate nu poate fi compensată printr-o altă suferintă pusă asupra presupusului adversar, descoperit si generalizat propagandistic.

În lantul trofic al naturii, fiecare element îsi are rolul său, problema fiind aceea de a echilibra de fiecare dată acele elemente ce îsi depăsesc menirea în contextul ansamblului. De aceea, măsurile asimetrice de exterminare pot cauza la rândul lor dezechilibre în altă parte a vastului sistem în care existăm. Astfel, trebuie evitate excesele ce iau nastere din clipa în care propaganda anihilează gândirea logică si patima ia locul ratiunii. „Partea interioară a paharului trebuie să fie curătată mai întâi”, însă de câte ori nu începem cu aspectul exterior, interiorul rămânând mereu necurătat datorită neglijentei, indolentei si nestiintei? În consecintă, orice sistem trebuie perfectionat prin îmbunătătiri treptate si continue, dar niciodată prin măsuri violente luate sub impactul emotiilor de moment.


De citit: http://en.wikipedia.org/wiki/Four_pests





Octavian Lupu    9/12/2013


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian