Tablete pentru prieteni : Dualismul viată-moarte
Exprimarea sub această forma a problemei vietii si mortii a dominat gîndirea umană încă din preistoria umanitătii; opinii s-au emis în numar mare; adevăruri însă nu s-au putut stabili în primul rînd din cauză că aceste probleme nu au fost privite numai ontologic-cunoastere, dar si din faptul că în interpretarea lor s-au implicat credintze, teologie, filosofie etc. si rezultatul final este că nu există un consens privind semnificatia si functionalitatea acestor două fenomene.
Ceea ce stim sigur este că viata terestră este singura formă de viatză inteligentă din univers pînă în momentul actual; nu se stie dacă viatza există si pe alte planete în univers, nu se stie dacă aceasta e viatza inteligentă, nu se stie sub ce formă materială si chimică (carbon, sulf, ca pe pămînt, sau ar fi bazată pe cu totul alt sistem, etc) ar exista această viatză extraterestră.
Aceste conditii ne obligă să ne referim numai la ce stim sigur, la viatza terestră care a apărut ca fenomen singular în istoria planetei acum cîteva miliarde de ani (3.5) cînd anumite conditii au fost favorabile ca să permita sinteza naturală a amino-acizilor -pietrele fundamentale ale vietii (Miller a reusit să produca amino-acizi în eprubetă -1953- trecînd un curent electric printr-un amestec de substantze chimice care intră în compozitia amino-acizilor).
Este stabilit si deci cunoscut de fizicieni că materia are numeroase calităti printre care unele deosebit de importante, cum sunt autoorganizarea, complexificarea si faptul că nu se pierde în univers ci este capabila de a se transforma în conditii date în energie si prin aceasta din nou în materie (Einstein); în acest mod a luat nastere viatza, fenomen nou în istoria planetei, sub forma de agregate proteice dotate cu gene care au evoluat mai tîrziu în microorganisme acelulare (virusuri) si mai apoi în organisme celulare dotate cu nucleu care contine DNA genetic, DNA mitochondrial, RNA si membrana celulară, toate acestea constituind un complex celulalar individual specific functiei fiecărui organ (celula hepatică, neuronală, renală, etc), dar construite pe acelasi tip de plan!
Dar evident că toată această constructie evolutivă nu a fost capabila de a "da viatză" agregatelor celulare; viatza este ceva mai mult deoarece are calităti specifice cum sunt cresterea, reproducerea, organizarea în conformitate cu codul genetic, metabolism propriu, independentza partială fatza de mediu (omul trăieste între 33-41 grade; depăsirea acestor limite poate duce la distrugerea vietzii). Ori, pentru a realiza toate aceste deziderate -pe care materia nu le are- viatza are nevoie de energie care rezultă din propriul metabolism si anume din miscările particolelor subatomice în microuniversul subatomic care produc două mari axe ale vietzii: înformatia si energia.
În esentză deci, la organismele pluricelulare cum sunt mamiferele, reproducerea e aceea care genereaza viatza; cum? prin moartea a celor doua celule fecundante -ovul si spermatozoid- care îsi oferă parte din capitalul lor genetic pentru a genera o noua fiintză.
Marele adevar este deci că viata (fiintei noi) se naste din moartea celulelor reproductive ale părintilor; aforismul lui Harvey "omnis celulla ex celulla" este încă actual; omul nu a reusit încă să creeze o celulă artificială care să si functioneze, cu toate încercările facute; viazta se naste din viatză prin intermediul mortii!!
Mai mult, la om, spre deosebire de animal, saltul evolutiv energetico-material la nivelul creierului a dus la aparitia a ceea ce s-a numit “self”: gîndire, ratiune, constiintză, cu alte cuvinte la aparitia psihicului uman care a permis omului să depăsească animalul prin două calităti esentiale: vorbire si gîndire abstractă, care au înlesnit creativitatea.
Ce rezultă din aceste considerente cu privire la fenomenul mortii? Evident că din punct de vedere emotional, moartea pentru om -si în mai mică masură pentru animal- reprezintă un soc emotional, căci distruge legături care s-au creat prin convietuire în cursul existentei. Despărtirea prin moarte de un copil, părinti sau rude care si-au pierdut viatza prin procese morbide rapide sau progresive, sau mai ales prin traumă, pot distruge pe indivul restant prin depresiune sau sinucidere!
Moartea este fenomenul prin care functiile unui organism încetează de a mai produce activitatea necesara metablosmului, particolele subatomnice îsi încetează miscările si deci încetează de a mai genera informatie si energie. Prin moarte, deci, energia nu mai este generată; este falsă părerea celor care cred că prin moarte energia "rămîne " în univers; ea nu se pierde dar -simplu- nu mai e produsă deoarece activitatea producătoare de energie în universul cuantic subatomic este stopată prin moarte, iar materia rezultată din mecanismul mortii intră în ciclul naturii. (Lavoisier).
Dacă cele de mai sus fac sens, se poate afirma că viatza si moartea sunt aspecte oarecum complementare al naturii: viatza generează moarte si moartea generează viatză! Această complemetaritate apropie cele două aspecte ale naturii. Ceea ce le separă însă este mult mai important pentru om; viatza este un dar necerut pentru om care însă îi dă posibilitatea ca pe măsura evolutiei lui ca individ să se amelioreze, maturizeze, cultive, să progreseze către mai mult si mai bine spiritual si material si în acest mod să fie în măsură să-si asume responsabilităti în formarea unei familii, contribuind în acest mod la una din cele mai importante functii ale vietzii -- aceea de reproducere.
Numai o familie consolidată, unită prin sentimente de dragoste, este capabilă să devină un mediu ideal pentru cresterea si devenirea copiilor rezultati din acesta unire. Ei bine, tocmai în aceste conditzii, interventia fenomenului "moarte" are efecte dezastruase în sensul că distruge în mod sigur o realizare fericită si un echilibru al dinamicii vietzii.
Rezultă deci că acesti doi factori care par complementari din punct de vedere al mecanismului ciclului "viatză-moarte" pot deveni antagonici sau chiar conditionali în cazul cînd intervin agresiv si intempestiv în viatza oamenilor, căci dacă moartea generînd viatză este un proces benefic, pozitiv pentru om, opusul lui, viatza generînd moarte, este detrimental.
Progesul social, pe plan de sănătate si cultură-cunoastere, au dus la prelungirea vietzii si prelungirea perioadei pe o care o numim "golden age"; aceasta reprezintă o înfrîngere relativă a mortii! Omul are nevoie de a continua să meargă pe drumul victoriei asupra factorului negativ pe care îl reprezintă moartea, cîstigînd ...timp asupra ei. Tocmai asupra acestei perioade este de asteptat ca religia să ajute si să asiste psihologic omul, fiintză extrem de fragilă; dacă stiintza a reusit oarecum să lămurească faptul că polii " viatză -moarte" sunt si sinergici si opusi în acelasi timp, religia are rolul de a sustine omul în perioada terminală, nu prin înfricosarea omului, ci prin consolarea de care e capabilă.
Toronto / aug 2013
|
Dr. Dinu Dimitriu 8/29/2013 |
Contact: |
|
|
