Experienta canadiană ( 36 ) O miniatură a Angliei – ei, nu chiar
În 1897 noul prim ministru s-a întâlnit cu bătrâna Regină. Wilfrid Laurier, care devenise prim ministru cu un an înainte, a traversat oceanul Atlantic pentru a participa la celebrarea a 60 de ani de la venirea la tron a Reginei Victoria. Ea era simbolul puterii, prestigiului si stabilitătii Imperiului Britanic care acoperea globul.
Victoria era si regina Canadei. Canada fusese creată în 1867 ca o miniatură a Angliei. Institutiile guvernamentale erau organizate după modelul britanic. Multi canadieni- sase din zece la sfârsitul secolului- îsi aveau origina în insulele britanice. Anglia detinea o mare parte din autoritătile legate de afacerile externe si chiar interne ale Canadei. Canada, desi o tară, era totusi, chiar după multi ani de la nasterea ei, o colonie apartinând unui mare imperiu.
Totusi Canada nu era o simplă copie a Angliei. Un număr important de canadieni vorbeau franceza si Canada era fondată pe întzelegerea dintre canadienii francezi si englezi de a rezolva problemele împreună, într-un sistem de guvernare federal. Laurier, un quebecoaz, a fost primul prim-ministru francofon: marele scop al politicii lui, a spus, era de “a uni popoarele noastre, depărtate unul de altul, ca treptat să devină o natiune”.
Laurier a fost de asemenea un mare admirator al ideilor si institutiilor britanice. El se inspira din politica britanică, nu din cea franceză, care nu era interesantă nici pentru el, nici pentru canadienii francezi. În 1897 Victoria l-a onorat cu titlul de “cavaler” si Sir Wilfrid Laurier i-a întors favorurile cu multe laude adresate Imperiului Britanic. Cu toate acestea, el a clarificat Anglei că tara Canada avea propriile ei interese si prioritati nationale. A cooperat când si dacă a fost posibil, dar în anumite limite.
Primul test al loialitătii lui Laurier a venit în 1899, când Anglia a mers în războiul cu Africa de sud si a cerut ajutorul Canadei. Canadienii englezi au vrut să sustină Anglia, dar nu si canadienii francezi. Cu poporul său divizat, Laurier a ezitat să ajute, mai ales că războiul era un conflict minor într-un colt îndepărtat al imperiului. Solutia a fost un compromis. Laurier a trimis o mică fortză ca să lupte de partea Angliei, dar fiecrae soldat canadian era voluntar.
Echilibrarea cu succes a actvitătii de prim ministru a lui Laurier a durat până în 1911, cand a propus o relatie economică mai strânsă cu Statele Unite. În timpul campaniei electorale din acel an, el a fost descris ca fiind “prea American” si nu loial Anglei, coroanei si imperiului. Simultan, el a fost criticat în Canada franceză pentru înfiintarea armatei navale canadiene care să asiste imperiul în timp de criză. Criticii lui din Quebec se plângeau că era prea britanic.
“În Quebec sunt acuzat că sunt imperialist”, a spus Laurier elecoratului în 1911, “în Ontario ca un antiimperialist. Nu sunt nici una nici alta. Sunt canadian!”
Nu destui alegători l-au crezut. El a fost învins si înlocuit cu seful Partidului Conservator, Robert Borden, care îsi manifesta cu regularitate afectiunea pentru Imperiul Britanic.
Când a izbucnit primul război mondial, în 1914, nu s-au făcut compromisuri. Anglia, tara de bastină a atâtor canadieni, era amenintată. Primul ministru Borden si Laurier, acum seful opozitiei, s-au aliniat cu întraga tară în război de partea Angliei. Canada, o tară mică de 8 milioane, a pus peste 600,000 oameni în uniformă si peste 60,000 au murit. În ultimul an al razboiului, armata de elită canadiană a condus bătăliile finale contra dusmanului.
În războiul 1914-1918, guvernul din Ottawa a promovat din nou cauza imperiului. Dar la un pretz: Borden a cerut si obtinut recunoasterea noului statut al Canadei ca un important aliat –un loc în politica de război, un loc la masa de negocieri pentru pace, un loc ca membru în Liga Natiunilor, predecesorul Natiunilor Unite.
Primul război mondial a creat o Canada mai putin colonială, dar a si subminat delicatul echilibru dintre Canada franceză si engleză. În 1917, guvernul Borden a stabilit recrutarea militară obligatorie, numită “conscription”, care i-a alienat adânc pe canadienii francezi, care nu aveau încredere într-un război dus de un guvern dominat de Canada engleză.
Laurier a fost întristat de “conscription”, care era împotriva credintzei lui puternice în unitatea Canadei. El a refuzat cererea lui Borden de a intra într-un guvern de coalitie, dar Laurier n-a dezertat Anglei si a devenit amar. El a lucrat pentru a vindeca diviziunea adâncă a tării.
Elegantul si elocventul Laurier a murit în 1919, după mai mult de trei decenii la conducerea Partidului Liberal. El a înteles mai mult ca oricine legătura puternică a Canadei cu Marea Britanie, dar si nevoia si determinarea Canadei de a-si face propriul drum în lume.
Episodul următor: Lumea britanică a Canadei
Traducere: VPL
|
Norman Hillmer 6/19/2013 |
Contact: |
|
|
