Caut o floare rară
Cutremurele nu se mai prezic
se numesc seisme după moartea
linistii pământului despicat
de fortele tăcerii ascutite.
Fulgerele văd lacrimi în norii
care separă privirile-n abis
dar nu întelegem nemurirrea
si clădim din prezent un simplu vis.
Uraganele de nimeni cunoscute
vor să ascundă adierea unui gând
adus pe limpezirea diminetilor
care rămân în amintiri plângând.
Dar peste toate marile dezastre
se naste o rază pusă-n orizont
de linistea coborâtă dintre stele
drept sământă pentru o floare rară.
Aduc inima primăverii
În iarna asta putin neasteptată
ating zăpada albă cu singurătatea
si-o las inimă omului de zăpadă
care răsfoieste cu gândul fulgii de nea.
Ferestrele asteaptă crispate seara,
în speranta plecării frigului strecurat
pe ecoul obsesiv al toamnei moarte,
care a dorit o îmbrătisare albă.
Copacii par cuiburi de frunze uscate,
adormite în inconstienta linistii
din rostogolirea mută a timpului
care pregăteste nasterea mugurilor.
Dar când începe freamătul ploii în geam
astept inima pe care am dat-o singur
si-o astern pe melancolia primăverii
lângă rugăciunea ca să fiu un nou mugur.
Coloana ecoului
Din curcubeul dispărut spre seară
am clădit un castel cu dăltuiri stelare,
pentru ecoul din soarta unei zâne
cu roua lacrimii uitată pe o floare.
Din stropii de rouă născuti pe-o floare
am pus în cuvintele uitate-n taină
un amalgam de culori asternute
pe un drum care urcă pe-o coloană.
Pe coloana tinută-n testament
rămân toate secundele mele,
care le astern azi într-o spirală
pe o cărare căutată printre stele.
În stele ajung cuvinte mângâiate
de secunda care ne mai rămâne,
după ce odată ne-am clădit castele
cu ecoul din soarta unei zâne.
|
Constantin Rusu 5/24/2013 |
Contact: |
|
|
