Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


România de dincolo de vorbe : Generalul Gabriel Marinescu - politistul Regelui Carol al II-lea

In general este destul de complicat să vorbesti despre viata si activitatea unui politist, păstrând echilibrul între adevăr si fabulatie, cu atât mai putin cu cât, atunci când personajul în cauză a urcat sus, tot mai sus, pe scara succesului si notorietătii, apoi s-a prăbusit iremediabil, fiind ulterior asasinat la vârsta de nici 54 de ani. In cazul de fată însă, cineva a avut totusi curajul si probitatea de a păsi în universul unui politist notoriu în perioada interbelică, descurcând cu răbdare si profesionalism ghemul faptelor sale.

Cercetătorul care s-a aplecat si de această dată asupra filelor îngălbenite ale istoriei Politiei, este FLORIN SINCA, comisar de Politie, doctor în istorie, neobosit scormonitor în arhive, autor al unui număr impresionant de lucrări de specialitate, vrednic depozitar al adevărului pe care l-a devoalat mai mereu din colbul timpului. Subiectul cercetărilor sale de ultimă oră, transformate într-un volum de succes, este un personaj extrem de controversat în epoca interbelică, un fel de “Dr. Jekyll si Mr. Hide” al perioadei domniei lui Carol al II-lea; Generalul GABRIEL MARINESCU, politistul regelui.

In ziua sfântă a Buneivestiri, care este si Ziua Politiei Române, în Amfiteatrul ,,Ion Heliade Rădulescu’’ al Bibliotecii Academiei Române, a avut loc lansarea cărtii ,,Generalul Gabriel Marinescu, politistul regelui Carol al II-lea’’, sub egida editurii “RCR Editorial”. De la un asemenea eveniment cu valoare de unicat în peisajul editorial actual nu puteau să lipsească: Alteta Sa Principele Serban Dimitrie Sturdza si principesa Andreea Sturdza, prof.univ. Cristian Troncotă (Academia Natională de Informatii ,,Mihai Viteazul’’), prof.univ. Constantin Buse (fost prorector al Universitătii din Bucuresti, conducătorul de doctorat al autorului cărtii), numerosi ziaristi.
“Sunt deosebit de onorat să iau cuvântul în fata dumneavoastră, aici sub cupola Bibliotecii Academiei Române, astăzi, de Ziua Politiei Române, ce coincide si cu sărbătoarea Bunei Vestiri - a spus in scurta sa alocutiune Alteta Sa Principele Serban Dimitrie Sturdza. Am avut privilegiul de a-l cunoaste pe Domnul Comisar Florin Sinca în urma cu câtiva ani. De atunci, l-am reîntâlnit regulat, mereu cu o deosebită plăcere, de fiecare dată, legat de câte o actiune de mărturisire si promovare a valorilor noastre nationale si crestine. Domnul Sinca este un om rar, pe care trebuie să stim să-l pretuim. Politist de elită, îndrăgostit de istorie, mare patriot, bun crestin, sot si tată, sunt câteva dintre fatetele chipului si firii acestui om. Un român autentic pentru care dragostea de tară si neam si bucuria de a fii crestin ortodox, se împletesc în modul cel mai firesc posibil. Astăzi, aici, în fata dumneavoastra îmbrăcat în uniformă de gală de ziua Politiei Române, mâine poate într-un superb costum popular, cocotat pe dealurile de la Pietriceaua, unul dintre cele mai frumoase sate românesti, atât de drag domniei sale, purtând cu mândrie sfântul nostru drapel national în fata corpului diplomatic, Domnul Sinca nu încetează să ne surprindă mereu plăcut.
O carte si încă o carte, apreciat si îndrăgit de regretatul Academician Florin Constantiniu, dar si de Domnul Academician Dinu C. Giurescu, încurajat si sustinut de cei mai înalti reprezentanti ai Politiei Române, dar si de înalti ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, fac ca Domnul Comisar Sinca să fie un exemplu de pasiune si dăruire, pentru noi toti.(…). Asa cum spuneam, oameni ca dânsul nu mai sunt multi în România, însă prezenta dumneavoastră aici, interesul dumneavoastră pentru cunoasterea corectă a trecutului, sunt motive suficiente pentru a fi încrezători în viitorul neamului românesc”.

Volumul de fată reconstituie viata si activitatea lui Gabriel Marinescu si este primul cu această temă în literatura noastră de specialitate. Este o reconstituire atentă, sistematică, într-o exprimare ce îndeamnă la citit. Pentru tânărul politist, cercetător al arhivelor si istoric de mare perspectivă, Gabriel Marinescu a fost un personaj de roman tragic. O figură, cu luminile si umbrele sale, a cărui flacără a ars un deceniu. Existenta lui a fost o veritabilă dramă. Sfârsitul său însă nu a fost deloc crestinesc. În noiembrie 2012 s-au împlinit 72 de ani de la asasinarea sa în închisoarea de la Jilava, unde fusese încarcerat împreună cu alti fosti demnitari ai regelui Carol al II-lea . Lucrarea de fată deschide un drum. Acela al cunoasterii personalitătilor care au slujit ordinea publică si – din variate motive – nu au retinut atentia cercetării. Iar ordinea publică a cuprins si viata, si avutul fiecărui cetătean’’, spunea în prefata volumului, Academicianul Dinu C. Giurescu”
Pentru istoricul Florin Constantiniu, recent trecut în nefiintă, mentorul comisarului FLORIN SINCA, Gavrilă Marinescu a fost instrumentul regelui pentru ,,les sales besognes’’ (treburile murdare).
“Curajos luptător, acoperit de glorie în primul război mondial, cavaler al Ordinului Militar ,,Mihai Viteazul’’, prefect al Politiei Capitalei, subsecretar de stat mai multi ani, ministru de Interne o săptămână, ministru al Ordinii Publice două luni, Gabriel Marinescu a fost primul care-a construit pentru politia noastră clădiri, astfel încât, pentru prima oară în istorie politistii nu au mai trăit precum câinii de pripas. Împreună cu regele, a dat politistilor cele mai frumoase uniforme din istorie. A fost presedinte al ,,Societătii Politistilor din România’’, al Federatiei Române de Fotbal Asociatie, al Clubului ,,Venus’’ Bucuresti, sforar politic, om de lume, smecher, bogat, mafiot, manipulator de informatii, un dur” – spunea la lansarea cărtii sale comisarul SINCA. “A fost si el unul din acei huliti ,,Homo regius’’. Mai vârstnic cu sapte ani decât regele, l-a sprijinit în revenirea în tară, prin lovitura de stat (7-13 iunie 1930), ceea ce i-a asigurat un ascendent. I-a stat aproape toată perioada, inclusiv în timpul dictaturii regale. În 1934 regele îl considera ,,garda mea personală’’ (asa îi declara lui Nicolae Titulescu), iar un an mai târziu îi spunea lui Nicolae Lupu: ,,[Gavrilă Marinescu e] singurul om în care am încredere’’. Gavrilă era asadar pe val. I-a acoperit regelui afacerile murdare si asasinatele. Si, mai grav, a ucis pentru rege. Era în floarea vârstei când a ajuns prefect. Avea 46 de ani. A sfârsit groaznic, după un deceniu, îmbătrânit, urâtit, buhăit la fată, adulat de putini, blestemat de cei mai multi, frustrat. În apusul regimului carlist si al său, ofiterul a tras totusi linie, a rememorat trecutul său murdar, s-a dezis de rege si clica sa odioasă. I-a spus regelui adevăruri neplăcute. Dar, cum se întâmplă de atâtea ori, puternicul zilei nu vede răul din jur si sacrifică chiar pe cel care-l readuce cu picioarele pe pământ, iar nu pe cei care-l duc spre prăpastie. Gavrilă a fost marginalizat. Încercând să fugă din tară, generalul a fost prins. Rusinos. Sfârsitul, ca suveran, al lui Carol II a însemnat asadar si sfârsitul lui Gavrilă. Numai că regele a supravietuit alături de metresă si de lacheul de lux Urdăreanu (,,Murdăreanu’’), în vreme ce generalul, detinut la Jilava, a pierit ciuruit de gloante legionare, în ,,Noaptea Sfântului Bartolomeu’’, la 26/27 noiembrie 1940. Multi dintre cei de aici meritau să ajungă în fata plutonului de executie. Fie că te scandalizează, fie că doar te interesează, oricum viata generalului Gabriel Marinescu nu are cum să nu te impresioneze prin dramatismul ei. Dar Gavrilă nu este interesant doar pentru istorici, ci si pentru cei pasionati de atmosfera epocii, de coteriile ei, de portretul făcut suveranului chiar de către apropiatul său câine de pază, de trăsăturile de caracter ale unor oameni politici, de radicala întorsătură pe care o poate lua viata unui om. Gavrilă Marinescu e un exemplu de cum nu trebuie croită o carieră militară, de cum nu trebuie să fie o existentă de politist, iar în final, o functie de demnitar al statului român’’.

Multumind organizatiilor care au sprijinit aparitia acestui volum precum si personalitătilor care au avut bunăvointa să i-l comenteze, comisarului de Politie dr. FLORIN SINCA a incheiat simplu:
Mă înclin în fata dumneavoastră si vă spun: vă multumesc!









Marian Tudor    4/14/2013


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian