“Sistemul” de la Popestii de Sus
Asteptarile mele cu privire la “sisteme”, de orice sorginte ar fi ele, economice, politice, de sănătate, educationale, etc. au luat-o binisor la vale. Nu mai cred aproape deloc că cheia propăsirii materiale, intelectuale si spirituale a omului si a unei natiuni ar consta în inventarea unor sisteme “eficiente”. De două decenii ne tot căznim să inventăm sisteme care mai de care, uitând adesea că ceea ce facem noi insine, aici lângă noi, e mult mai nobil, mai util, mai “eficient” decât ceea ce ne poate oferi orice sistem creat ad-hoc, după principii adesea aparent stiintifice.
Cine crede că sistemul, de orice fel ar fi el si din orice tară din lume, îi va educa copiii în asa fel încât acestia vor sparge portile academiilor la maturitate se însală. Niciun sistem din lume – si am o oarecare experientă internatională aici – nu va produce doar genii ci si o multime (sau, mai ales) de mediocri, de sfertodocti si semidocti. Cine crede că de la marile academii de sport ies numai campioni, uită cu usurintă de zecile de mii de sportivi din bransă care nu vor cunoaste niciodata laurii victoriei, in ciuda eforturile uriase depuse.
Cine mai crede ca sistemul de sănătate din tara in care locuiesti te face mai sănătos, în dauna grijii personale de propriul trup, visează cai verzi pe pereti. Ca să dau numai un exemplu, speranta medie de viata in SUA este de 78,49 de ani, iar in Albania de 77,59 ani. Unde este atunci eficienta sistemului medical al celei mai puternice tari a lumii daca, cheltuind sume uriase pe cap de locuitor fata de modestii albanezi, acesta a reusit sa creasca speranta medie de viata, raportata la cea din Albania, cu mai putin de un an? Sa mai spun ca, conform aceleiasi surse, speranta medie de viata in Iordania este de 80,18 ani, sau in Chile de 78,10 ani?
Fără a pune la zid rolul “sistemelor” din orice societate, înclin să dau o mult mai mare importantă actiunilor locale, aproape asistemice, si vointei omului. Într-un sat basarabean din judetul Soroca, Popestii de Sus, intemeiat la 1840 de răzesii care fugeau de “sistemul” boieresc, viata satenilor la 1938 era mai degraba buna. Traind aproape exclusiv din agricultura, acesti razesi posedau o moara de apa si una de aburi, ambele proprietati ale intregii obsti. Lucrand si 18 ore pe zi in perioada secerisului, razesul popestean a reusit, fara vreun ajutor “sistemic”, prin propria harnicie si vointa colectiva, sa invinga chiar sistemul. Prin roire si prin cumpararea de pamant de la, culmea, boierii din vecinatate, acestia au fondat alte doua sate si un catun. Vitalitate, nu? Cel putin in comparatie cu satenii de azi care se “chinuie” sa plece degraba la oras pentru a se bucura de avantajele lucrului la banda, asa s-ar spune… Popestenii nu aveau nici carciuma in sat si nici hoti (hotul prins in flagrant putea fi omorat). Datinile stramosesti erau respectate, iar etnia romaneasca, aflata in contact nemijlocit cu cea a minoritatii ucrainene, protejata cu… sfintenie.
Omul sfinteste locul, nu sistemul…
|
Cristian Medelean 9/9/2012 |
Contact: |
|
|
