Cu Mihai Stănescu despre ultima lui carte de caricatură
Reporter: Cum se vede lumea din buticul ăsta al dumneavoastră? Văd că dati cu ochii direct în Sala Palatului, dar nu mai sînt regi acolo…
Mihai Stănescu: Nu mai sînt regi, nici dictatori. E complicat pentru un artist, un caricaturist să trăiască în democratie.
Rep.: De ce, că sînt personaje interesante si-n democratie.
M.S.: Sînt, dar desenele nu mai au nici un impact, nu supără pe nimeni, nu te dau în judecată, nu-ti interzic cărtile, nu te mai bagă la puscărie…
Rep.: Aha, aia vă plăcea?
M.S.: Da, cînd esti în dictatură, esti încordat, suferi, îti vin ideile mai des. Eu înainte de 1989 făceam mai mult desene cu ziduri, zidul era un simbol.
Rep.: Acum care e simbolul, buzunarul?
M.S.: Cam asa ceva. Stai să vezi cît de dator îi sînt eu lui Ceausescu. Eu am scos prima carte în ’82. Ceausescu mi-a dat sansa asta cînd a anuntat că cică nu mai exista cenzură. După patru zile de vînzare, au retras albumul, pentru că aflase de el Suzana Gîdea, care era atunci presedintele Culturii si Educatiei Socialiste. Au scos albumul de pe piată. A fost tirajul de 5.000, s-au vîndut în patru zile 4.000 si au retras deci o mie de exemplare. În ziua în care s-au scos cărtile de la galerie, a venit camionul de la Uniune si pe drum, pe Magheru, pînă la Fondul Plastic, unde trebuia să le ducă, soferul mai oprea, mai vindea. Pleca din nou, oprea, vindea iar cîteva. Îti dai seama, era foarte interesantă lumea aia!
Rep.: Dar banii i-a păstrat pentru el, bănuiesc, nu i-a declarat?
M.S.: Probabil.
Rep.: Deci o făcea nu pentru răspîndirea acelui „document“ de libertate, ci pentru bănuti.
M.S.: Da, dar se tinea lumea după camion ca să ia albumul. E o imagine! Am încercat în ’85 să fac alt album, care se chema „Umor 50%“, pentru că trebuia făcută economie si la umor, nu numai la energie electrică, alimente si alte chestii. Mi s-a aprobat la Uniune, dar a trebuit să merg la Consiliul Culturii, unde au mai scos din desene, la Partid mi-au scos apoi 20 de desene, la Ministerul Culturii au scos alte 20, de mai rămînea numai coperta. Le-am si zis: „Păi, ce fac, scot doar coperta?“ Pînă la urmă, s-a dus la tipar si cînd era în procesul de tipărire au oprit-o. Mai aveau să-i pună copertele, atît. A rămas albumul în depozit, fără coperte. Dar s-au furat o parte din ele din tipografie si au apărut prin oras. Ei retrăseseră vreo mie. Dar s-au făcut fotocopii, mii si mii, majoritatea oamenilor îsi făceau fotocopii la întreprindere, pe sub mînă, ca s-o aibă. Acum cinci-sase ani a venit un homeless la mine la butic si mi-a zis: „Domnule Stănescu, eu cînd eram în închisoare în anii ’80, citeam cartea asta a dumneavoastră“. Si a început să-mi povestească 400 si ceva de desene, cu texte. Îti dai seama, el zilnic se uitase la ele, numai asta citea, le memorase pe toate 400. Mi-a plăcut. Cartea mea fără coperte ajunsese si-n puscării, de unde la început erau să fie tipărite, din cauza cenzurii, numai copertele. Sub Ceausescu era o lume care te incita, fără să vrea, să creezi!
Rep.: Deci iar v-a făcut bine regimul comunist…
M.S.: Dar să nu crezi că-s nostalgic. Cum să fii nostalgic, cînd acum esti liber să spui ce vrei? Nu-i înteleg pe nostalgicii comunismului.
Rep.: Bine, nostalgia asta tine si de faptul că oamenii nu regretă atît regimul, cît faptul că erau tineri la vremea aia.
M.S.: Da. Cică ce bine era pe vremea lui Stalin! Mi se scula…
Rep.: Stiu că ati călătorit mult pe-afară pe vremea lui Ceausescu. Nu v-a tentat niciodată să rămîneti acolo?
M.S.: Nu, pentru că eu sînt patriot. Aveam vreo patruzeci de premii internationale care mă ajutau să plec în străinătate. Am luat un premiu I în Japonia cu desenul ăla (n.r. – mi-l arată pe un perete al buticului). Premiile astea mă făceau să pot pleca, dar mă apărau si-n tară. În ’84 am avut o bursă de-o lună în America, mai dădea ambasada la artisti asa ceva. Acolo mi s-a propus o slujbă la un ziar din Los Angeles, cu un salariu de 6.000 de dolari pe lună. Si totusi n-am rămas acolo. Românii care au rămas afară au ajuns niste dezrădăcinati. Revolutia m-a prins la Paris, unde tocmai tipăream C’est pas le moment. Editorul meu m-a dus la o emisiune a unei televiziuni, o emisiune a lui Bernard Pivot, la care se uitau 5.000.000 de telespectatori. L’apostrophe se numea, era despre aparitii noi de cărti. După ce am apărut la emisiunea aia, mă recunostea lumea pe stradă si la Paris. Îti dai seama, 5.000.000 de francezi urmăreau acea emisiune. Noi n-avem nici acum în România o emisiune la care să se uite atîta lume. Cu toate astea, m-am întors aici, unde e mult nerv.
Rep.: Cîti bani ati strîns în atîtia ani de carieră?
M.S.: Acum strîng cureaua. Am avut bani cît să-mi fac patru concedii pe an în străinătate, acum îmi fac doar două. Plec o dată la Londra, la fiică-mea, si o dată în Thailanda.
Rep.: Aaaa, v-am prins, la masaj thailandez, deci. Vă simtiti ca-n vremea lui Stalin.
M.S. (rîde): Da, am o thailandeză la care mă duc.
Rep.: Si titlul noului album pe care l-ati scos zilele astea e tot despre vacantă.
M.S.: Da, se cheamă La cererea clientilor am plecat în vacantă.
Pe copertă e fotografia usii buticului meu. Programul meu la butic este, după cum am afisat pe usă, „Pînă la primul client“. Primul client vine în general pe la ora 16, după care, evident, e timpul să plec.
Azi n-am avut nici un client si e ora 17. Dacă nu mai am clienti la butic, am tras concluzia că trebuie să plec în vacantă. Mi-ar plăcea să n-am clienti deloc, ca să stau plecat mai mult în vacantă.
Trăiesc din banii cîstigati în ’80. Bine, în anii ăia plecam si cîte patru-cinci luni în vacantă.
Îmi amintesc că o dată i-am scris directorului întreprinderii la care lucram pe atunci:
„Vă rog să-mi aprobati să plec în concediu, fiindcă lucrez prea mult si nu mai am timp să mă îndrăgostesc“.
Mi-a dat voie să plec si am fugit la mare. În aceeasi zi, m-am si îndrăgostit de-o fată de la hotel Capitol, din Jupiter. Deci n-am mintit în cerere.
Nota Observator;
Toate cărtile publicate de Mihai Stănescu se găsesc in biblioteca revistei Observatorul.
Cu bună vointza lui Mihai Stănescu grupul de la Observatorul a organizat, in Toronto, o expozitie de caricatura si albume, semnate Mihai Stănescu ( vezi rubrica evenimente culturale ) .
|
Alexandru Căutis 6/29/2012 |
Contact: |
|
|
