Dadica Melea,
Putem zice chiar si "in capul satului" sau "in marnea satului" ori "in
gura vadului" unde-si avea gospodaria si tirla Alucirlan, un loc
vraiste, al satului sau al nimanui, destul de intins, unde dimineata se
minau vitele de prin gospodarii si se forma cireada satului ca dupa un
timp, cind venea timpul, sa se dea drumul animalelor catre vale, catre
locurile de pasune. Tatele sau copii erau cei care trebuiau sa mearga
in urma vacilor sa le zoreasca sa "prinda" cireada, ca animalele nu
puteau fi oprite mult timp pe locul asta, flaminde si insetate deveneau
din ce in ce mai nerabdatoare sa ajunga prin lastarisuri si ierburile de
pe malul Dunarii. Chiar in gura vadului era postat un vacar-doi de
tinea cireada "in friu" ca de se intimpla sa scape din opreala un animal
sau doua asta ar fi fost semnalul de plecare... toata cireada se lua
dupa inaintas, cit ar fi incercat vacarii sa le stapineasca dupa aia, sa
le intoarca, sa le mai tina locului, neam, intreaga cireada o pornea la
vale si... "ce te faci, dada, citu-i ziulica de lunga cu vaca ramasa-n
batatura, feri doamne!?" Minatul vacilor si caprelor catre cireada
devenea o corvoada. Cind ti-era somnul mai dulce te trezeai ca se trage
patura de pe tine si esti pus la coada vacii. "Pina te intorci
strachina cu colarezi iti va fi pregatita, hai misca, vaca-i mulsa si
asteapta, sa nu pierzi cireada ca stii ce te asteapta!?" Toata
copilaria, prima copilarie de care-mi amintesc, mi-a fost tocata marunt
de oful mamei de a avea macar o vaca buna de lapte in batatura sa poata
avea lapte pentru copii dimineata in strachina de pe masa. Nu s-a
nimerit. Asta pe care insfirsit o aveam acum, era una costeliva si
batrina, nu mai da lapte, dar mama tot spera , "...poate la anu dragu
mamei! O ingrijeam eu cum spunea mama si bunicu, o duceam de funie dupa
ce ma intorceam de la scoala prin locuri ochite de mine cu fineata mai
putin umblata, o adapam cu apa proaspata, o tesalam frumos si-i faceam
rostul de graunte, degeaba, visul mamei s-a ruinat treptat treptat si
bietul animal a disparut din curte. Ne-au ramas caprele, "Vaca
saracului!" Chestiunea cu caprele si mieii ar merita un capitol intreg
in economia cartii la care scriu, aici in aceasta fise doar notez citeva
amintiri. Ajunsesem intr-un timp sa avem trei capre de lapte, plus doua
ale bunicului, cinci si iezii lor plus citiva miei dela oile care erau
date la cioban, uneori la tirla lu' Ion Rotea sau a lu' Meltiade. Erau
date in grija ciobanilor pentruca paza lor se platea prin ele insele,
adica din laptele lor Meltiade facea cas pe care il vindea la obor cu
putina sau pe la bacani. Cind dadea zapada si oile reveneau in ograda
gospodarului ajungea si o putinica de brinza, partea proprietarului,
astfel oaia se platea singura. Daca aveai zece douazeci de oi aveai un
profit, dar lumea, ca si noi, nu avea decit citeva. Ma minunam de
fiecare data cum de Meltiade stia care-i oaia lu' cutare sau a lu'
cutarica. In miezul verii cind mergeam cu bunicu sa ajutam la tunsul
oilor si sa aducem valurile de lina acasa mi se parea ca toate oile
sunt la fel, cu patru picioare, doua urechi si tot timpul umblind unele
dupa altele cu capu-n jos virit la umbra lasata de cea din fata ei. "Ce
toante sunt si oile astea", daca tin capul la un petecut de umbra ele
cred ca sunt la adapost, dar spinarile lor ramineau fierbinti-fierbinti
in bataia soarelui, de le dadeai undeva la umbra ele tot inghesuite
unele intraltele ramineau si cu capetele plecate. Daca una se misca mai
incolo cea din urma ei repede o urma sa nu-i piarda umbra. Da Meltiade
si ciobanii lui stiau ca aia-i a lu', Vasile, alea doua de colo-s ale
lu' Marita Broscoaica si asa mai departe. Dar caprele ramineau acasa
mai ales in grija mea. Daca nu le duceam la pascut printre vii si pe
dealuri trebuia sa ajung cumva pe malul Dunarii dupa lastari de salcie
si plop, sa le fac maldar si cu circa sa le car pina acasa. "Tare
obositor bre mama!" Caprele ne dadeau laptele zilnic toata vara, spre
toamna incolo intercau erau date la pircit, venea iarna si in tarcul lor
rumegau din gluga de coceni si parinca. Ma indragostisem de ele iar ele
imi cautau prezenta, ma ascultau, simteau ca le caut locuri cu iarba
neumblata si ma urmau cuminti si ascultatoare. Le placea frunza de
salcim, se inaltau in doua picioare sa poata apuca ramurile de la
poalele pomilor. Ma priveau asteptind sa le aplec crengile proaspete
cu florile dulci si parfumate sau astptau sa ma catar eu in pom sa le
trimit jos crengutele inflorite. Flori de salcim mestecam si noi copii,
ba unele gospodine, cica, faceau un fel de placinta la cuptor cu floare
de salcim. Desigur ca fiecare purta un nume si desigur fiecare se
distingea de cealalta prin expresia si portretul ei unic, nu ca oile din
turma lu' Meltiade. |ica era cea mai in virsta, alba complect, toate
caprele mele erau albe, cea a bunicului tot alba putea fi dar citeva
pete mari de negru o deosebeau de celelalte nepoate ale ei, Catica si
Caticatica. Catica dadea cel mai mult lapte. {mi lua un timp si nu era
chiar de gluma sa aduni laptele de la trei capre dimineata si seara.
Cind le mulgeam capatau in troaca de dinainte ceva malai sau urluiala,
stropita cu apa proaspata si amestecata cu ceva sare, astfel ii dadea un
gust special si apa era mai cautata dupa aia. Astfel aveau o preocupare
serioasa si stateau cuminti pina ce terminam eu treaba, era ca un cadou
pentru faptul ca ne dadeau laptele. In zilele cind dadeau mai mult
lapte o cana o puneam deoparte pentru |ila, fara stirea mamei. Sunt
sigur ca nu m-ar fi pedepsit daca ar fi aflat, dar asta era secretul
meu. |a Veta lu' Urluiala nu avea capre. Minam vaca sa prind cireada,
trebuia sa ma intorc cit mai repede, sa-mi iau cartile si caietele si sa
ajung in clasa. {n fata mea se profilau in contrjour prin praful
ridicat de copitele vitelor doua siluiete de femee. Minau si ele vacile
lor catre aceiasi cireada. Una din ele tot se cauta prin cap, parea ca
gaseste ce cauta, tragea afara din par ce prinsese intre degete si
arunca jos. "Ce dracu, zic, asta are asa de multi paduchi ca-i culege
din par pa neve?" Trec pe linga ele si aud: "Firar a dracului de
tolica! Ce se intimplase? Trecea pragul dinspre bucataria de vara in
odae sa-i aduca strachina cu lapte si mamaliga barbatului care astepta
la masa gata pregatit sa plece la santier. Femeea da sa treaca pragul
dar se impiedica de toala din fata usii. Se repede cazind in fata,
strachina ajunge ea pe masa dar laptele cu mamaliga stropeste totul din
jur, o parte din el ajunge pa hainele barbatului si pe mutra lui. Prima
reactie a mahalagiului este nu sa intrebe nevasta daca s-a lovit sau sa
o ajute sa se ridice din cazatura ci sa injure de mama si sa toarne in
capul nevesti ce a mai ramas in strachina. Acum in urma vacii catre
cireada femeea isi culegea firimiturile de mamaliga ramase prin par si
blestema: "Fir-ar a dracului sa fie de tolica!"
|
Nicapetre 3/11/2004 |
Contact: |
|
|
