Gândind lângă Omar Khayyam
E-atâta-ntelepciune în tot ce spui, NEBUNE,
că te-oi pândi la usă, chiar lacăt de-i vei pune
si-n ochiul alb al cheii m-oi tupila tăceri,
să nu tresari a teamă că-s hotul de păreri.
Deschid din tine cartea clădită pe precepte
la vremea când răbojul vru pana s-o destepte,
s-aseze-n chibzuintă noi granite de astre
croind umanitătii filozofii albastre.
“N-as fi venit aicea de-as fi putut alege.
Şi chiar dacă-as fi liber, spuneti-mi, unde-as merge?
Să nu te nasti mai bine-i. Dar cum să evităm?
...Acum însă că suntem, de ce să mai plecăm?”
Ce multă este lumea si câte lumi ea-si face!
Un univers de gânduri e-n orice carapace.
Unii discern din sensuri că sensurile-au sens,
iar altii se cufundă într-un băltis imens
fără-a ghici vreodată că-n clipă moare clipa,
de-o zburzi cu lăcomie sau de-i ignori aripa.
“Din cărămizi făcute din trupul tău, n-ai teamă,
se vor zidi palate pentru neghiobi de seamă.
Cel care prin stiintă ajunse pân' la stele
fu refuzat de taina de dincolo de ele.
Si-acum stă ca si bolta - pe spate răstignit,
uimit în veci de astri si pururi ametit.”
Înghet citind misterul din slova-ti altoită
pe chintesente vaste cât blota infinită,
căci întrevăd în toată a vietii chezăsie
doar o eroare cruntă cu miez de erezie.
Şi-atunci mă-ntreb, maestre, de ce e-asa de dulce
nectarul din stupină, că soarta-i pune cruce?
“Un punct pierdut e lumea în haosul imens.
Toată stiinta noastră: cuvinte fără sens.”
“Noi nu vom sti vreodată ce ne asteaptă mâine.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îti rămâne.
Ia cupa si te-asează sub luna de clestar,
căci mâine poate luna te va căta-n zădar.”
Ar fi avut sens harul dat de Mântuitor,
dacă nimic e bratul ce arde-n cioplitor?
E-aproape un mileniu de când Khayyam grăise
si-i neghicit miracol în legile nescrise
că orisice suflare trudeste-n dăruire,
oricât de scurtă-i ata. Prin orice opintire
ne ducem ciclic crucea cu-n fel de nebunie
punând pret pe viată - oricum ea va să fie!
B. _Vancouver
|
Dudi Tăimănescu 3/8/2012 |
Contact: |
|
|
