“Rânduieli”
La noi muierea pupa mâna bărbatului
Până mai adineauri – zicea Marin al lui Pătru,
Si din dumneata nu-l scotea niciodată,
Îi făcea trei, patru copii, dar nu îndrăznea să-i zică tu,
Cele mai mândre, care se ambitionau, nu-i ziceau nicicum.
Femeia are socotelile ei, ea să tină de coada cârpătorului,
Să tină oala de mănusă, la foc, să stea ciucită la vatră
Si să lase politica – de asta ne ocupăm noi, asta e pentru oameni –
Femeia, ce stie femeia?
Ea să steargă sticla lămpii, să alinieze clondirele pe corlată,
Să fie toate drepte, asa să tragi cu ata,
Să te tragă, să-ti pună ventuzele si să nu-ti iasă din vorbă
Că ce stie ea?
Înainte n-o prea vedeai la fată, că purta maramă,
Zăvelca lungă, acolo, abia-i sclipeau gleznele,
Dar o ghiceai pe-a frumoasă – si-o furai, domnule,
O luai pe cal, si-o făceai muierea ta, era o dulceată,
Dar acum pe cine să furi? Uitati-vă-n jur, pe cine să furi?
Altfel era viata, mai tacticoasă, umblai în cămasă lungă până
Spre douăzeci de ani, că ziceau că esti copil, la douăzeci de ani
Îmbrăcai izmenele, te-ncingeai cu brâul si plecai după fete,
Le încântai din fluier.
Nu mai sunt rânduielile alea, treierai cu caii,
Vedeai cum se suceste lantul pe steajăr, la urmă-ntorceai caii,
Rămânea jos grâul ca aurul. Aveai stupi, oi,
Beai câte-un putinei de lapte bătut si te stergeai la gură cu mâtca,
Mâncai un geac de brânză, coceai floricele,
Nici mălaiul nu mai e
Asa de dulce, când îl spoia mama cu cocă
Si făcea pe deasupra flori cu lingura ,
După aia îl băga-n test.
Zăbicul are alt gust.
Si vitele parcă sunt mai proaste, că tin minte
Când se ducea mama să mulgă vacile în obor,
Viteii, care stăteau alesi în curte, cum o vedeau cu oala în mână
Săreau, se gudurau pe lângă ea.
Stiti că si anul acesta Prica iar mi-a rămas stearpă?
Si vitele sunt mai proaste, ascultati-mă pe mine.
Poti să discuti cu femeia lucrurile astea? Că nu poti.
Nici copii nu mai face ca lumea,
Să-ti umple casa, să te simti om,
Una-două îi leapădă, zice că a râvnit la varză acră si n-a
Găsit la repezeală si i-a lepădat,
Ori c-a râvnit la cirese iarna, si de unde să ia, si s-a stârpit,
Bazaconii – nu vor să dea-n greu,
De-aia s-a-mputinat lumea.
Înainte când veneau turcii pe-aici cine-i lua la palme? – câte zece-doisprezece
Săreau din câte-un copac pe turc, lui Baba Novac pe-aici îi plăcea
Să se bată cu ei, de ne lăuda si Mihai Viteazul:
„Dati mă, băga-i-as la ududoi, să mai stea si pe-acasă.”
Dar discută astea cu Maria Bălii – uite-o că vine – toată ziua prin odăi – să vezi ce zice,
Că ea a stat toată viata cu fundu’ pe cămasă degeaba si nici tabla
Înmultirii n-o stie.
- Mărie, cât fac fă, nouă ori opt? Care e, fă, capitala Portugaliei?
- Însoară-te, mă, Târziule, si nu mai lozi aci, cu copiii,
Că ai si-nceput să iei culoarea cerii.
- Păi găseste-mi tu una, care să-mi placă si să-mi pupe mâna la comandă,
Că acum o iau.
- În nădejdea aia, vezi să nu te pupe moartea rece.
Nea Marin al lui Mosu Pătru se apropia bine de cincizeci de ani,
Dar nu se hotăra să se-nsoare, toate aveau câte-un cusur,
Era poreclit Târziu, dar numai Maria Bălii îndrăznea să-i spună în fată,
Destept, iscoditor, cunostea bine ce-a fost înainte pe la noi,
Avea parcă alt puls, dat cu o sută de ani în urmă,
Lăcrima sec pentru stricarea rânduielilor si după cum citise el în
Norii de la cornul Caprii, nu era de-a bună.
Se-ntoarce lumea cu curu-n sus si se scufundă pământul.
Casa lor bătrână, de mosneni domoli si asezati,
Intra încet în pământ.
|
