Intr-o noapte la Ciudanovita
Spovedania ultimului supravietuitor - Dumitru Ion-
Nicu Chise: Bună dimineata Australia sau bună ziua!
Ben Todică: Bună seara!
N.C.: Bună seara! Deocamdată suntem acasă la domnul Dumitru care a fost sondor la Ciudanovita în perioada anilor ’62 când s-a întâmplat accidentul respectiv cu cei unsprezece oameni care au murit din cauza unui incendiu în mină. Benoni, te rog să continui interviul cu un om extraordinar de valoros, atât prin ceea ce este, dar si prin ceea ce stie despre viata si munca în mina din Ciudanovita, ca ultim supravietuitor am tragicului eveniment. Numele său este Dumitru Ion. Dumnealui a fost de serviciu în noaptea aceea, a fost sondor si a avut o echipă foarte bună de sondori si are multe de povestit despre această problemă. Întrebati-l ce doriti. Bună ziua încă odată.
B.T.: Da, bună ziua tie si bună ziua lui nea Dumitru!
Dumitru Ion: Bună Benoni! Mă cunosti, mă stii, mă retii, nu?
B.T.: Da, cum să nu te stiu. De asta vreau să începem mai căldut, mai familial că pe nea Dumitru îl cunosc de când eram copil mic, când era si el fecior.
D.I.: Când ai fost în Oravita, am vorbit, am stat mult de vorbă. Câti ani sunt de-atunci?
B.T.: Am fost odată în 2000 si pe urmă am fost în 2006.
D.: În 2000 am vorbit eu cu tine atunci. Pe Bucsă, pe Romică îl stii nu?
B.T.: Nu-mi aduc aminte.
D.I.: Romică era prieten cu Chivu.
B.T.: Da. Acuma unde locuiesti?
D.I.: Eu locuiesc la Răchitova, doi km de la Oravita înspre Maidan.
B.T.: Si de ce te-ai mutat la Răchitova?
D.I.: Am si apartamentul din Oravita, am casă aicea, am cumpărat-o.
B.T.: Asa...
D.I.: Am o fată de 38 de ani, a rămas ea în apartamentul din Oravita.
B.T.: Să-ti trăiască!
D.I.: Multumesc! Tu ce ai?
B.T.: Eu am un băiat cu răposata, cu Mioara din România si am doi cu chinezoiaca cu care sunt acum. Deci, am trei copii.
D.I.: Da, da. Benoni, printre cei care am supravietuit atuncea în noaptea aceea când a fost tragedia, au fost 15 oameni în subteran, printre care si doi sondori si doi mi-neri care am scăpat, aceia sunt mai în vârstă, nu mai trăiesc. Se pare că dintre ei toti numai eu sunt în viată. Mi se pare că a murit si Bucsă Romică. A avut nevasta asistentă la spital dacă o mai tii tu minte pe Ina.B.T.: Ina era? A, da, da, îmi aduc aminte de tanti Ina.
D.I.: Copilul lor Zeno a jucat fotbal, dar nu l-ai prins.
B.T.: Nu l-am prins.
D.D.: Zeno îl chema, un băiat a avut.
B.T.: Deci, tu te-ai căsătorit cu Aurica la Ciudanovita sau v-ati căsătorit în altă parte?
D.I.: Da, sigur, la Ciudanovita, în 1971.
B.T.: Si tu ai venit de copil singur la Ciudanovita să lu-crezi? Cum de ai ajuns la Ciudanovita?
D.I.: Eu m-am dus în anii ’53 în Bucuresti când s-a făcut stadionul 23 August, am fost brigadier voluntar. Întelegi? Asa am lucrat cum era atunci, am prins acolo vreo două săptămâni si după ce s-a terminat stadionul ne-a transferat la Bârlad, la Fabrica de rulmenti. Întelegi?
B.T.: Da.
D.I.: Si ducându-ne la Bârlad, am stat acolo din august până în decembrie. La noi în România, în 1953 a fost Festivalul Mondial al Studentilor si am stat la Bârlad până în decembrie, am făcut un stagiu si ne-a dat un costum de haine, asa cum era atunci, ne-a dat o legitimatie la mână si puteam merge în tară oriunde să ne angajăm, cum era cu raioanele atunci, să ne angajăm. Am venit acasă, eu sunt născut în judetul Vrancea, lângă Focsani, într-o comună numită Vânători, la vreo trei km distantă. Si atunci în ’54, un vecin de-al meu de acolo era militar, făcea armata la Deta si avea un coleg acolo din Resita. Nu stiam noi atuncea, n-aveam informatii ca acuma si venind ăla care avea un coleg la Resita si i-a spus că aveau o uzină mare la Resita, mi-a zis să merg cu el la Resita si atunci în ianuarie ’54, după sărbători am venit la Resita. Aici am venit cu trenul, el s-a dus la Deta si apoi ne-am prezentat la raionul de partid cum era atunci, la UTM pe vremuri.
B.T.: Câti ani aveai atunci?
D.I.: Poftim?
B.T.: Câti ani aveai?
D.I.: Saptesprezece ani aveam, nici nu împlisem saptesprezece, saisprezece ani si ceva, si trei sau sase luni, nu mai retin. Ne-au primit ăia la raion, ne-au întrebat mai multe lucruri, asa era dispozitie pe tară. Am avut noi comandant de tabără pe unul Ianos Fazekas, că ne-a ajutat mult, după care a fost membru în guvern cu Gheorghiu-Dej, a fost în Biroul Politic al Comitetului Central. El ne-a ajutat atunci fiind comandantul de tabără al brigadierilor unde am fost noi si aveam de la ei o legitimatie si datorită ei ne-au primit foarte bine - când ne-am prezentat noi acolo. Doi insi am fost, eu cu un consătean, ne-am prezentat si ne-au cazat la un cămin acolo, ne-au dat abonament la cantină cum era, că nu aveam bani si ne-au angajat în uzină - fiecare ce-a vrut. Eu am ales meseria de sudor autogen, că era autogen si electric meserii separate. Apoi am făcut o scoală de calificare în ’54, am stat până în vara lui ’55. În primăvară am auzit că a venit o echipă de specialisti rusi pentru cercetări pentru uraniu pe la Clocotici pe lângă Resita si am auzit noi că s-au stabilit la Ciudanovita. Habar n-aveam de Ciudanovita, nu stiam nimic. Am venit la Ciudanovita în august. Nu erau barăci, stăteau la corturi, nu era nimic. Dacă vroiam să ne angajăm ne primea să stăm la corturi, dacă nu peste o lună, maxim două ne-au spus că fac barăci si atunci am plecat înapoi la Resita. De la Resita după ce am crezut noi că s-au construit locuintele am venit cu cursa peste deal, am venit la sfârsitul lui octombrie că atunci făceam optsprezece ani, că nu te angajau sub optsprezece ani, eu fiind născut în ’37 în octombrie, întelegi? Atunci făceam optsprezece ani. Mă auzi Benoni?
B.T.: Foarte bine.
D.I.: Împlineam optsprezece ani atuncea si am venit la sfârsitul lui octombrie si deja se făcuseră barăci. Prima baracă din Texas care a fost de-a cutmezisul apei, venea cu capul în apă, o retii? În aia ne-a cazat, nu erau blocuri, nu era nimica, întelegi?
B.T.: Îhî.
D.I.: Ne-au cazat si am început lucrul la foraj, la sonde.
B.T.: Poti să-mi descrii putin Ciudanovita, cum ai văzut-o prima dată, ce era acolo?
D.I.: Era un drum de tară si transportul a ceea ce se aducea si alimente se aducea pe calea ferată, întelegi?
B.T.: Îhî.
D.I.: Se făcuse un drum de la gară, se mergea greu cu tractoarele, cu chirovurile alea mari cu care se trans-portau toate materialele care se aduceau pe calea ferată, întelegi? După aia a început constructia drumului până la Ciudanovita. În santier era un drum de tară, era frumos, era verdeată multă. Cea mai acoperită a fost partea asta spre Gârliste, unde erau pomi frunctiferi, în spe-cial ciresi, pruni, întelegi, peste deal la Gârliste. Apoi s-a făcut drumul prin sat, prin Ciudanovita, Jitin si veneam la Oravita prin Grădinari, pe ocolite, nu era drumul ăsta de acuma. Era frumos. Era foarte frumoasă calea ferată, podul Jitinului. Ne-am bucurat, eram si copii, eram tineri, ne duceam peste tot. Asta a fost până m-am angajat.
B.T.: V-ati angajat la mină?
D.I.: Da, m-am angajat la mină, la foraj la sonde, ca sondor, apoi am evoluat.
B.T.: Asa, apoi s-au făcut blocurile si s-a mărit localitatea. Îti mai aduci aminte câti locuitori la un moment dat erau acolo?
D.I.: Erau multi, n-as putea să...
B.T.: Aproximezi.
D.I.: Da, enorm de multi, nu ne cunosteam că era si ar-mată, erau multi care lucrau la constructii. Eu când am venit era securitate rusească, era închis tot perimetrul acela în care se exploata, era păzit de armata rusă. Era armată rusească, era conducere rusească, directori aveam si români si rusi. Întelegi? Era unul Tarapanov.
B.T.: Vorbeste-mi un pic despre familia ta. Te tragi dintr-o famile de oameni simpli, săraci?
D.I.: Da, oameni simpli, am fost patru frati la părinti, eu fiind cel mai mare. Suntem de la tară.
B.T.: Cum ai cunoscut-o pe Aurica. Vorbeste-mi un pic despre familia lor, de familia lui mos Plesa.
D.I.: Erau născuti prin muntii ăstia, pe la Abrud, comuna Albac, au avut gospodărie si au venit si ei încoace la mină din cauza necazurilor, cum era atunci. Eu nu i-am cunoscut. Au venit pe rând, a venit socru-miu, a venit un cumnat, a venit Valerica. Pe Valerica o cunosti nu?
B.T.: Da, da. Vorbeste-mi despre mos Plesa un pic, cum ti s-a părut mosul?
D.I.: Mosul era un om bun. Era tâmplar, făcea butoaie, fel de fel de lucruri din lemn, asta era meseria la ei.
B.T.: Da, da. Dar a fost un om foarte modest.
D.I: Da, modest. A avut copii multi si el, a avut sase fete si-un băiat. Si ei au venit pe rând. Prima dată a venit Valerica si ea i-a adus încoace. Ea lucra la cantină si i-a adus pe rând. Ciudanovita lua amploare. A început cons-tructia blocurilor, a drumurilor, se lucra intens la barăci, în două-trei zile se monta o baracă. Era multă lume la mină, erau multi cei de la constructii.
B.T.: Când a trebuit să vă angajati, a fost vreun sistem de filtrare, de triere a oamenilor de către securitate? Angaja asa pe oricine?
D.I.: Eu fiind voluntar, fiind brigadier aveam pe cineva, ceva, un fel de garantie care ne însotea. Că ce se întâmplă, nici n-am mai luat lichidarea de la Resita ne-a primit asa, întelegi? Deci nu mi-am făcut lichidarea de la Resita, am venit si ne-a angajat direct. Eram cu niste stampile pe buletin, ne-au zis că nu contează, întelegi? Aveau nevoie, aveau ei o lege a lor, aveau nevoie de fortă de muncă si oamenii nu veneau, nu se îmbulzeau la mină dar nu stiu dacă angajau pe oricine. Nu, n-am avut probleme cu angajarea, n-am avut probleme cu securi-tatea, nu ne-a întrebat nimeni nimic. Probabil că veri-ficau ei dosare, stiau ei cine suntem. Atât ne-a întrebat – unde am lucrat. Le-am spus că la Resita, că am fost brigadier si asta a fost totul pentru mine, întelegi?
B.T. Pe urmă ai intrat ca sondor, poti să ne vorbesti un pic despre oamenii cu care ai lucrat la sonde, despre sefii pe care i-ai avut. Care au fost oamenii care i-ai îndrăgit, care te-au apreciat, care au fost oamenii pe care i-ai urât?
D.I.: De urât nu am avut, eu nu am fost omul să urăsc.
B.T. L-ai cunoscut pe Bătălan, a fost seful tău sau...
D.I.: Da, Bătălan a fost seful meu. Pe inginerul Bătălan l-am cunoscut când am venit la sondă, l-am avut sef la sondă. Când terminase facultatea parcă era inginer mecanic atunci si a venit sef la mecanici, apoi a lucrat son-dor cu mine. Am fost seful lui, ca sef de brigadă.
B.T.: Extraordinar.
D.I.: El a venit după anii ‘59-’60, sau după ’60, nu mai tin minte când a venit că la un moment dat ne-am despărtit că au luat amploare explorările si am rămas la Lisava unitatea 20 - forajul. Întelegi, asta a fost cu sondele, cu cercetările.
B.T.: Acum te-ai stabilit acolo, hai să intrăm în mină. Ce lucrai în mină? Hai să intrăm în seara în care s-a petrecut fenomenul. Tu ce făceai în seara aceea? Te-ai dus la serviciu, ti-ai luat la revedere de la sotie?
D.I.: Ce s-a întâmplat? Eu eram sef de brigadă pe două schimburi si-l aveam pe Romică sef de echipă. El a trebuit să-si ia niste mobilă de la depozit de la Oravita si eu eram în schimbul trei, el trebuia să vină la schimbul unu că asa eram împărtiti, schimbul doi era liber.
B.T.: Romică si mai cum?
D.I.: Bucsă Romulus. El a spus că dacă va reusi să ajungă cu mobila la timp, va veni la schimbul doi, dacă n-ajunge cu mobila vine cu mine la schimbul trei si dorea să rămână si la schimbul unu în continuare a doua zi. Aducea mobila cu o platformă cu niste tigani cu căruta si a venit mai târziu. Oamenii nu puteau lucra pe instalatii fără el, dar au avut altceva de făcut - reparatii cu mecanicul.
B.T.: Îti aduci aminte ce maistri erau în schimbul ăla de noapte, cine mai lucra, ce masinist, cine era pompagiu ...?
D.I.: Nu-i mai tiu minte, dar maistru miner a fost Cota, era separat de foraj, dar maistrul miner care era în schimbul ăla de noapte dicta toate echipele în subteran până la iesirea din mină.
B.T.: Îti aduci aminte numele lui Cota complet?
D.I.: Nu mai stiu.
B.T.: Nu mai stii...
D.I.: El a murit atuncea.
B.T.: Da, că si taică-miu a lucrat tot atuncea cu tine, în schimbul trei era si el.
D.I.: Ei erau la revizie.
B.T.: Da, era la revizia putului, era cu nea Rusu din sat.
D.I.: Nu mai retin eu asa de bine. Am intrat seara pe la zece si cum eram într-un plan înclinat, eram jos la ulti-mul orizont, la punctul cel mai adânc.
B.T.: La care put erati?
D.I.: La putul unu.
B.T.: Putul unu era ăla de la atelierul mecanic sau cel de la alimentară?
D.I.: Nu, ăla nu era făcut atunci, se lucra la el dar nu era străpuns.
B.T.: Asa.
D.I.: Am intrat, eram eu cu Romică si încă o echipă de sondori.
B.T.: Cine era masinist?
D.I.: N-as putea să-ti spun. Nu stiu, nu.
B.T.: Crezi că a fost Wattzi Iosif. Wattzi neamtul?
D.I.: S-ar putea, nu stiu sigur.
B.T.: Bun.
D.I.: Noi nu aveam treabă cu masinistii si nu-i tin minte si nu-i vedeam că erau în casa masinii, ci numai cu semnalistii care ne băgau în colivie. Am intrat cu toti sondorii, unii erau pe Directionala patru, Chivu cu Ută Toma si seful de echipă care era si seful de brigadă la o sondă în altă directie tot pe Directionala patru cu ăia care au murit si noi ăstia doi, cinci în total. Ne-am apucat si am început lucrul, am dat drumul la sondă, am băgat la put, cum se zicea la noi, Romică fiind obosit s-a culcat un pic, s-a întins pe-o ladă că alergase toată ziua, n-a avut timp nici să doarmă si pe directională cum eram noi acolo era o nisă de vreo treizeci de metri, si în fundul nisei, cred că-ti amintesti cum erau nisele.
B.T.: Da, stiu.
D.I.: Aveam sonda, camera de sonde, aveam o sondeză mai mică, nu era din alea mari. Si băteam gaura înspre iesire cum se cerea. El s-a culcat pe o ladă de probe, stătea acolo întins. Era târziu, cred că era trecut de do-uăsprezece noaptea, n-as putea să spun exact. Vedeam că vine ceva alb, ca o ceată, intra la noi în nisă unde eram cu sonda. Mă ce drac-o fi? Eu am zis că-s aburi prima dată, întelegi? Nu i-am dat atentie, dar când mă uit ve-neau aburii mai mult pe jos asa si cresteau pe măsură ce înaintau.
B.T.: Era greu fumul.
D.I.: Pe jos circula. Îl scol pe Romică. Măi Romică i-a vezi ce-i aici! El se trezeste tresărind că adormise, a sărit si a zis: Mitică arde mina! Întelegi? El mi-a zis.
B.T.: Aha.
D.I.: El a fost întins la orizontală jos pe pământ si a simtit fumul.
B.T.: A simtit că miroase a fum.
D.I.: Îl luase pe la picioare, ajunsese la el fumul. Am oprit tot si hai să iesim afară, să iesim pe unde am intrat, pe una din părti pe planul înclinat, ajungem la plan să iesim pe scări. Ne-am dus să iesim dar fumul tot crestea si crestea si ne-a ajuns fumul până la gât, se urca pe noi de jos în sus, ca o piramidă era, întelegi, si tot venea pe jos. Ne-am dat seama că nu mai putem merge si ne-am întors înapoi. Din planul înclinat până sus la orizontul patru erau parcă vreo saizeci de metri, nu stiu exact, dar peste treizeci de metri. Era un coborâtor, un suitor. Că ce se întâmpla? Noi aproape lunar eram antrenati, erau lucrurile asa de bine puse la punct că toti din mină aveam o zi stabilită de iesit din mină pe căile de acces, ca în caz de accident să stii pe unde iesi. Întelegi? Să cunoastem toate căile de aeraj. Cunoscând căile de aeraj, fumul venea de la put încoace, circula. Haida să iesim, si am iesit pe suitorul ăla până la orizontul patru, în spate. Noi având multe foraje de o vreme deja, mai multe sonde la orizontul patru cu foraje, stiam să mergem la put. Dar venea la fum de la put prin toate părtile si tot la fel n-am putut iesi. Zic hai în continuare să iesim tot pe suitorul de aeraj care face legătura între orizontul patru si orizontul trei. Ne-am dus vreo trei sute de metri unde stiam că-i suitorul de iesit, că cunoasteam bine căile de aeraj că aveam instructaj, eram instruiti si stiam, si venea fumul de sus în jos pe suitorul ăla.
B.T.: Doamne!
D.I.: Am luat-o înapoi pe unde am iesit la baza planului înclinat partea de sus unde era acces, unde era si troliul de scos vagoanele de la expeditia lui Mircea Bătălan. Cum erau ei atuncea aveau o sondă mare, dar erau acolo vreo cinci sute de metri de la plan, de mers, era într-un fund de sac Benoni.
B.T.: Da.
DI.: Ce se întâmplă? Tot fugind de colo colo, Romică a căzut, făcuse si box si avea si o respiratie grea. Pentru că el a căzut, că eu rezistam să ajung la put, probabil, dar căzând el am zis hai să-l iau să-l duc către sondă în par-tea cealaltă că acolo n-are de unde să vină fumul. De fapt, nu realizam ce s-a întâmplat. Întelegi? Doar vedeam că vine fumul. Mă gândeam că acolo nu are de unde să vină că era fund de sac, erau vreo 500-600 de metri. Era o sondă mare, cu turlă, cu suitor făcută, întelegi?
B.T.: Da.
D.I.: Ajungând la bază, la prag, la troliu acolo unde era masina de extractie la plan înclinat, am întâlnit doi oameni, nu stiu cine erau că nu-i cunoasteam. Erau din regie-revizie cred că, lucrau la întretinere noaptea si am discutat cu ăia. Măi ce s-a întâmplat? Si ne-au spus că a luat foc suitorul. Si voi de unde ati venit? Noi am fugit de la put că a venit aici maistru Cota, au intrat cu toti de la suprafată să scoată locomotiva dizel că era dizelu’ la suitor unde ardea si a lăsat dispozitie la semnalist să nu scoată pe nimeni până nu vine el.
B.T.: Asa.
D.I.: Astia ne-au povestit. Între timp a început să vină fumul, din ce în ce mai mult către noi. Ne-am dus spre sondă, i-am luat si pe ei cu noi. Hai că aci nu are de un-să vină, este bine si ce ne-a spus? Noi am fugit de-acolo că n-am mai putut de fum si am fugit încoace. Nici ei n-au realizat ce se se întâmplă. Stiau că a luat foc, dar nu-si dădeau seama cât e de grav. Au zis că au fugit ca să scape că nu mai rezistau.
B.T.: Asa.
N.C.: Mai sunt două minute si suni pe urmă, bine?
B.T. Sigur, te sun înapoi.
D.I.: Ne-am dus către sondă, acolo nu era nimic, dar a început să vină fumul si, cred că într-o jumătate de oră s-a umplut. Am dat drumul la furtunul de apă si am zis că dacă vine fumul ne urcăm pe scări în sus pe suitor, că pâ-nă ajunge acolo fumul mai este. Dând noi cu furtunul cu apă, odată a început să se întoarcă fumul invers, întelegi?
B.T.: Cum?
D.I.: Mergeam si fumul asa încet era total invers, se vedea că nu mai venea către noi, întelegi?
B.T.: Asa.
D.I.: După ce am iesit am realizat ce se întâmplase. Au inversat aerajul la mină cei de afară. Au luat hotărâre ăia de afară care erau prezenti să schimbe sensul curentilor de aer. Am stat noi acolo, n-as putea să spun cât. Cred că se lumina de ziua când am iesit noi afară...
D.I.: Da, suntem aici. Ne auzi?
B.T.: Da, foarte bine. Să continuăm povestea. Deci, erai pe galerie. S-a inversat fumul si acum erati?
D.I.: S-a inversat aerajul, dar noi am aflat când am iesit afară, întelegi? Cred că-ntr-o jumătate de oră s-a curătat totul, era luminat totul, erau becuri pe galerie, luminau, parcă luase cineva fumul cu mâna, întelegi? Atunci ne-am luat si am plecat către put toti patru. Când am ajuns la put era unul nea Nicu. Era în colivie.
Stai un pic Benoni, se termină bateria si pune telefonul la încărcat.
B.T.: Da.
D.I.: Ne auzi?
B.T.: Da, vă aud.
D.I.: Da, merge.
B.T.: Cine era în colivie? Unul Nicu, cine era acela?
D.I.: Nicu si nu mai stiu cum îl mai chema, era el cu partidul atunci.
B.T.: Nu era Antone?
D.I.: Nu, Ilie, nu Anton, a venit mai târziu.
B.T.: Da, a venit mai târziu. Era Nicu de la partid. Ce căuta el în colivie la ora aia?
D.I.: A fost si el în tură de noapte, era si el prin biroul de partid dar lucra si el în schimbul de noapte.
B.T.: Bun.
D.I.: Era ca un fel de supraveghetor, nu stiu exact ce făcea.
B.T.: Supraveghetor politic.
D.I.: Da. Cam asa era el că nu era maistru, nu era nimic. Nu stii cum era atunci? Lucra la întretinere. Când am intrat în colivie ăsta mut, si ne-a băgat în colivie pe toti si i-am zis: mă ce stai aci jos?, da el nimica. Când am iesit sus, după ce ne-a scos, am aflat că erau vreo cinci-sase morti, toti întinsi în casa putului acolo si ăsta era mort care era cu noi în colivie, că toti oamenii au murit pe drum si la put. Dacă maistrul Cota nu lăsa ordin să nu scoată pe nimeni, n-aveau salvare sondorii ăia care au fost în altă directie, în altă parte. Atuncea când i-am văzut pe aceia morti mi-a venit si mie rău. Ne-au luat, ne-au dus la spital. La spital nu stiu ce ne-au făcut, ce ne-au dat acolo, după aceea s-a aflat că...
B.T.: Cât era ora?
D.I.: Se lumina de ziuă, cred că era în jur de cinci dimineata.
B.T.: Cine era la spital doctor, surori?
D.I.: Doctor era Popescu parcă, da, Popescu cu care este un reportaj la o emisiune, Splinder era unul, dacă nu era si Costin.
B.T.: Era si Costin? Da, Splinder.
D.I: Da, Splinder, Costin, asistente printre care era si sotia lui Romică Bucsă.
B.T.: Asa, Ina.
N.C.: Venind încoace m-am întâlnit cu doamna Boncoi, farmacista spitalului si ea spunea că sunt aproape 50 de ani si asa de bine îsi aduce aminte ziua aceea fatidică pentru că surorile de serviciu din schimbul de noapte, doamnele Tâmplaru, Ferentzi si Ina nu au sunat-o acasă ca să n-o scoale din somn stiind-o însărcinată. Ele au hotărât ca au medicamente suficiente la urgentă, asa că doamna Boncoi nu stia nimic de ce se întâmplase în noaptea aceea si când a venit la spital la sapte dimineata a găsit puhoi de lume plângând si jelind mortii care erau toti întinsi pe coridor, aliniati unul lângă altul în incinta spitalului.
D.I.: Atuncea mi-a venit rău, după aia s-a aflat ce s-a în-tâmplat, întelegi?
B.T.: Ce se întâmplase de fapt?
D.I.: A ars suitorul spuneau oamenii ăia, era o grămadă de jar, cred că era o basculă de jar căzut acolo jos, cum a căzut după suitor, întelegi?
B.T.: La tine pe galerie, la orizont?
D.I.: La orizontul patru, la suitorul care a ars, întelegi, că noi am trecut pe-acolo la vreo zece metri pe lângă el, dar noi altă directie am luat, noi am făcut la dreapta către put.
B.T.: Da.
D.I.: Ăla mergea spre orizontul patru si acolo era surpat, era dărâmat tot.
B.T.: Dar cum a luat foc?
D.I.: Domnule nu stiu cum a luat foc că eu, nu vreau să spun ceva ce nu stiu. Ne-au chemat pe toti la securitate la Timisoara, era regiune atunci.
B.T.: V-a dus imediat a doua zi sau v-a lăsat ceva timp?
D.I.: Nu, nu, după o lună jumate, două luni. A venit comandantul, era Oită si ne-a anuntat că dimineată la patru să fim pregătiti, eu si cu Romică pentru că mergem la Timisoara. Romică atuncea a venit la mine, se născuse copilul atuncea, Zeno, nu stiu dacă îl stii.
B.T.: Îmi aduc aminte, că ei stăteau la blocul B, lângă noi. De fapt m-am mutat în garsoniera lor după ce au plecat când m-am căsătorit.
D.I.: Si a început Romică să plângă. Mi-a zis: Mitică mi-e frică să plec, plâng că mi-e frică că nu mai văd copilul, întelegi? Ei, si m-a luat si pe mine frica, dar i-am zis: măi Romică, n-am dat la nimeni în cap. Da, dar o zică ăstia cum de-am scăpat noi, întelegi? Nu stiu cum am scăpat noi. Si au venit, ne-au luat dimineată la patru, printre care au fost si alti doi, unul era artificier, mai gras asa. Ne-au luat, ne-au dus la Timisoara la securitate, ne-au băgat în clădirea aia a lor, într-un birou m-a băgat pe mine, ne-au băgat separat, nu ne-am văzut unii cu altii.
B.T.: Deci, Oită a venit cu masina politiei acasă si va luat si v-a dus direct la Timisoara?
D.I.: Da, la Timisoara. Veneau cu un gaz din ăla rusesc, cum era atunci, veneau de la securitate si ne luau pe rând pe mai multi, întelegi? Dar pe noi ne-au luat printre pri-mii, ne-au dus la Timisoara si am dat declaratie acolo, am stat acolo.
B.T.: În gaz era Oită si erau militari sau ce mai era?
D.I.: Nu, nu, nu, în gaz n-a fost Oită, era un delegat, un căpitan era, era în uniformă îmbrăcat, un căpitan securist era.
B.T.: Da.
D.I.: Si soferul, soferul cred că tot militar era. Întelegi?
B.T.: Da.
D.I.: Au venit, ne-au luat, am fost patru, doi pe-o parte, doi pe alta, eu cu Romică si doi de la mină. Pe unul îl cunosteam, era mai în vârstă, pe celălalt nu că erau multi în mină. Am stat acolo, ne-au dat de mâncare, s-au purtat extraordinar de frumos cu noi, nu ne-au bruscat, nu nimic.
B.T.: Dar la Timisoara a fost un centru militar, unde v-au dus?
D.I.: Era militar acolo că era clădire nouă făcută, cum era securitatea atunci, era clădire nouă. Eu când am intrat în biroul ăla, încoace am realizat, era varul împuscat pe pereti, cât am stat vreo oră singur acolo. Am stat acolo pe un scaun si mă uitam peste tot, în vreo trei locuri am văzut butoane, pe sub masă, pe picior. M-am uitat eu, măi ce-o fi astea? Eu făceam socoteala, măi ăstia s-au luptat cu cineva că era varul împuscat pe pereti, după aia am realizat după aia. Am cerut de mâncare, ne-a adus de mâncare. Pe Romică nu l-am văzut, întelegi? Ne-am întâlnit si a declarat fiecare ce-a stiut si ceilalti doi si noi doi.
B.T.: Păi stai asa. Ai ajuns acolo când stăteai în cameră si asteptai, povesteste faza, tot ce s-a întâmplat, ce-a urmat. Cine te-a luat, cum te-a dus, ce te-a întrebat? Unde te-a băgat? Zi-mi totul, întrebări, răspunsuri.
D.I.: Am povestit exact ce s-a întâmplat, unde am fost, unde am lucrat, am zis cel mai adânc loc de muncă a fost al nostru, unde am fost noi si nu ne-a fortat cu nimica.
B.T.: Era civil tipul care vă întervieva?
D.I.: Da, civil, civil. Dar care a mers cu noi era militar, căpitan, mi-l amintesc si acuma că am băut bere cu el când am venit la Deta. Ăla ne-a dus si ne-a adus înapoi. Erau niste masini rusesti, cum le zicea la astea?
B.T.: Gaz.
D.I.: Da, Gaz 69 rusesti. Stăteam doi pe-o parte, doi pe-o parte si mi-a dat mie de mâncare, nu stiu dacă i-a dat si lui Romică, întelegi? Nu ne-am văzut până nu ne-au dus la comandant pe toti, la urmă. A durat toată asta, cred că am stat o jumate de zi acolo, vreo cinci-sase ore am stat la ei, întelegi? Mi-a multumit mie comandantul, Tăurescu îl chema, s-a prezentat, că l-am scos pe Romică, eu am avut noroc cu Romică că a căzut că dacă nu era Romică eu ajungeam până la put dar muream la put si Romică a avut noroc cu mine, întelegi? Ei, si ne-a multumit si unul din acei solizi ne-a întrebat asa: cam de unde bănuim că a luat foc? Ce se putea întâmpla? Domnule, nu stiu, nu puteam să realizez de la ce, întelegi? Si când am venit înapoi de la securitate, tot acel cu care am plecat cu noi, tot căpitaul ăla si tot cu aceeasi masină, dar pe unul l-a oprit acolo. De fată cu noi i-a spus: 'Dumneata nu vrei să spui, să declari ce-a trebuit, adică ce stii, ascunzi, rămâi aici că avem ac de cojocul tău.' După aceea eu nu l-am mai văzut niciodată în Ciudanovita. Cine stie, o fi plecat omul, l-o fi arestat, nu cunosc situatia, că nici nu-l cunoasteam bine, stiam doar că-i artificier. Că ei acolo, ce ne-a povestit după aia, ne-a explicat ce bănuiam că sus la baza suitorului era o firidă unde tineau explozivul ei si de acolo cutii de carton din ălea..., cu ceară ei aruncau în suitorul ăla, întelegi, în coborâtorul ăla si acolo se bănuia că de la un chistoc de tigară (asta ne-a spus comandantul), spunea că nu a fost mână criminală, întelegi? Si se părea că ăla a fost ultimul care a fost în schimb a fost artificierul ăla pe care l-a oprit acolo. Ce s-a întâmplat cu el nu stiu. Am venit cu ei după aceia si pe drum ne-am oprit si am băut o bere la bufet cu căpitanul ăla, încă el ne-a făcut cinste, ne-a dat de băut. Asta a fost totul.
B.T.: Dar când te-a băgat în cameră, cum te-a luat la întrebări, adică ai simtit că te fortează cumva?
D.I.: Nu, nu. Din auzite am aflat că pe unii i-a cam fortat, dar nu stiu, întelegi. Dar atunci cu mine, că am discutat si cu Romică foarte frumos s-au purtat. Or fi tras ei concluzia că...
B.T. Că nu e vina voastră, că nu aveti nimic în legătură cu incendiul.
D.I.: Da, nici n-aveam cum noi de acolo din adânc.
B.T.: Acuma eu nu te întreb că tu ai fost vinovat sau la început când te cheamă acolo înăuntru, ei nu stiu cine e de vină si, sigur putea să fie de vină fiecare dintre voi si poate să aplice o metodă mai dură ca să afle adevărul.
D.I.: Absolut nimic, dar ce-am văzut acolo când am intrat pe un coridor acolo, cred că erau din alea de tortură, măi când le-am văzut m-am speriat, poate vroiau să ne testeze, eu nu stiu ce era că am trecut pe lângă ele, n-as putea să le descriu.
B.T.: Aparate de tortură.
D.I.: Da, asa ceva, asa am dedus eu, parcă erau din alea când potcovesti boii.
B.T.: Da, da.
D.I.: Da, nu realizam, eram si tânăr, de unde să stiu eu ce era?
B.T. Câti ani aveai atuncea?
D.I.: Păi aveam 24 si ceva. Nu realizam eu despre ce era vorba pentru că nu avusesem de lucru cu asa ceva.
B.T. Hai să venim din nou la Ciudanovita. Ce s-a întâmplat în valea aceea în prima, a doua zi, ce era acolo. Eu eram copil, m-am trezit de dimineată de urletele femeilor si copiilor care plângeau pe la blocuri. Stiu că Pădureanu era coleg de clasă cu mine si taică-su a murit, iar maică-sa stătea în scara lui Nicu Chise. Nu mai stiu care stătea acolo. Boda stătea mai jos, Boda Ventu. Sigur lu-mea plângea îngrozitor.
D.I.: Hai să-ti povestesc un pic de sondorii care au murit si mi-au fost colegi.
B.T.: Da, zi-mi, te rog!
D.I.: De Ută, de Chivu, de Briceag, pe ăstia i-am cu-noscut, am fost prieten cu ei.
B.T.: Da, chiar te rog, spune!
D.I.: Noi seara am intrat toti odată si ne-am despărtit la suitorul care a ars că acolo li s-a închis lor drumul.
B.T.: De obicei vă întâlneati la serviciu, veseli, împreună si după serviciu câteodată ieseati împreună si mergeati la o tuică sau la un vin.
D.I.: Da, da, asa era.
B.T.: Ei, în dimineata respectivă nu ati mai fost la chef.
D.I.: Nu, nu. Si ne-am despărtit si ăsta era Ută Toma era din frati gemeni, l-am cunoscut bine, Ută Toma si Ută Iamandache i-am cunoscut bine, am fost la ei acasă, sunt din Dărmănesti lângă judetul Dâmbovita, între Târgoviste si Ploiesti, le-am cunoscut familia.
B.T.: Ce fel de familie aveau, erau căsătoriti, aveau copii, ce poti spune despre ei?
D.I.: Nu erau căsătoriti. Numai Briceag era căsătorit. Ută Toma era seful de echipă. Chivu era cu Jeni, stăteau asa, dar nu erau căsătoriti. Pe Chivu l-ai cunoscut nu?
B.T.: Toti erau băieti tineri.
D.I.: Da, toti erau băieti tineri, Chivu era din Comarnic si la el acasă am fost că eram prieten cu el. Ăsta Briceag cred că oltean era si căsătorit în Gârliste, i-am cunoscut si sotia. Ăstia când i-au găsit morti, i-au găsit venind dinspre put că „salvarea” (institutia de protectie a muncii) spune să iesi pe unde ai intrat. Chivu a fost cel mai îndepărtat, el a fost cel mai avansat. Ei au murit, i-au găsit pe canal unde curgea apa, cu nasul în canal.
B.T.: Da, umblau după aer.
D.I.: După aer, da. Ei n-ar fi avut scăpare, întelegi? Acolo unde au fost ei a fost mult mai greu si la mine norocul meu a fost cu Romică si norocul lui Romică cu mine. Romică era din Cluj, acolo a fost născut si crescut.
B.T.: Deci a doua zi în localitate ce-a fost? Ce s-a întâmplat cu familiile din care erau mortii? Ce s-a întâmplat, ce s-a organizat, cum au fost răsplătite văduvele?
D.I.: Benoni, tu îi mai tii minte afară de Ută Toma care ti-am spus eu că a murit. Aminteste niste nume că eu nu-i mai tin minte.
B.T.: Acuma numele ăsta de Cota, de Cusu din Jitin, fiul sau care a fost maistru electrician..., eu eram copil mă jucam cu băiatul lui Pădureanu care a murit si el, stătea la blocul 1, Molnar, Boda Ventu, Chivu. Eu pe ăstia îi cunosc care erau în zona blocului 1, 2, 3, B, în sus nu stiu că eram copil mic si eu.
D.I.: Da, da. În fine a doua zi n-am mai stat în spital, Romică a mai stat, l-au mai tinut, mie mi-a dat drumul, întelegi?
B.T.: V-a dat liber de la mină să stati acasă sau ce v-a zis să veniti la lucru?
D.I.: Pe 22 parcă s-a întâmplat, nu? Nu mai tin bine minte dar, dar n-am mai lucrat până la întâi a lunii următoare.
B.T.: Pe 22 aprilie.
D.I.: Da, pe 22 aprilie.
B.T.: 1962.
D.I.: După 1 mai am început lucru, ne-a lăsat pe noi, pe mine si pe Romică, însă mina a mers în continuare.
B.T.: Da, da. De 1 Mai a fost sărbătoare si după aceea ati venit la serviciu.
D.I.: Da, am venit si a doua zi stiu că a venit ministrul minelor cu elicopterul, a aterizat la Golgota, întelegi? Ne-a văzut si pe mine si pe Romică, întelegi. Am tinut minte cum îl chema, dar nu mai stiu.
B.T.: Unde v-a invitat să vă întâlniti?
D.I.: A, Bujor Almăjan... La mină, la baie aci, după masă asa, a dat mâna cu noi, i-am povestit câte ceva asa si eu si Romică, ne-a felicitat si ne-a întrebat ce s-a întâmplat de au murit atâtia. Toată tinta a fost numai Cota, că nu era jale atât de mare dacă el nu lăsa dispozitie să nu iasă nimeni. Se respectau Benoni ordinele, ce se spunea se respecta. Ăla a zis asa, asa rămânea, nu era ca acuma, acuma nu mai e asa.
B.T.: Acum nu mai ascultă nimeni de nimeni.
D.I.: Absolut nimeni de nimeni.
B.T.: Cine a organizat înmormântările? S-au făcut înmormântări în grup? A plătit mina, cum s-a organizat? Ai participat si tu la vreo înmormântare?
D.I.: Din auzite am înteles că cei care au avut copii au rămas cu pensie de urmasi si întreprinderea le-a făcut sicrie aici si i-au dus de pe unde a fost fiecare.
B.T.: Le-au dat masini si i-au transportat?
D.I.: Da, da, le-au dat si i-au transportat.
N.C.: Dacă vrei să intervin eu putin, îti spun.
B.T.: Da, da, te rog, este discutie în trei acuma.
N.C.: Pe toti i-au transportat, indiferent cât de departe au fost din tară. Eu, de exemplu am dus pe unul la Măcin, în judetul Tulcea, Dobrogea. Nu mai stiu cum îl chema pe omul ăla, dar stiu că m-am dus eu si cu Mihăilă cu Zilu’, eu aveam atuncea un Zil. Era prima dată când mergeam pe trasee asa lungi, am trecut cu bacul la Măcin. Tu cum ne auzi pe noi?
B.T.: Da, vă aud bine. Lumea s-a speriat după acciden-tul ăsta mare sau viata a continuat normal?
N.C.: Viata a continuat normal si după aceea, iar cei care au fost afectati, femeile carora le-au murit sotii le-au angajat pe unde au putut, le-a dat pensie.
B.T.: A fost cineva pedepsit de la protectia muncii, a avut vreo repercusiune accidentul ăsta?
N.C.: Nu stiu să-ti spun. Poate stie Dumitru să-ti spună. Nu stiu dacă a fost pedepsit cineva. Pedepsit a fost prin moarte Cota pentru că el a fost vinovat. Si asa cum spun si ăstia, cel care a aruncat chistocul de tigară si cum s-a descoperit ulterior, explozivul era în lăzi de carton băgat si ei aruncau acolo chistoacele si se presupune că de acolo a plecat necazul, incendiul. A aruncat cineva o tigară sau cineva cine stie ce a făcut...
B.T.: Eu îmi aduc aminte ca si copil, si tata aducea acasă hârtie din aia si aprindeam focul cu ea. Ceruită era.
N.C.: Ceruită era si ardea bine, cu toate ca era interzisă pentru asa ceva. Avea un miros urât si era toxică.
D.I.: Benoni am ajuns la concluzia asta pentru că nouă ne-a povestit comandantul Tăurescu de la Timisoara. El la concluzia asta a ajuns că s-a aruncat un chistoc de tigară acolo.
B.T.: Asa.
D.I.: Atunci nu era electric, se împusca cu fitil si se aruncau sireturi de fitil si rămâneau bucătele mici că era firida acolo cu exploziv. Deci de la el concluzia asta a fost atuncea.
B.T.: Si atuncea s-a băgat explozivul cu capse, electric, cu explozoare?
D.I.: Da, da, cu explozoare.
B.T.: Auzisem parcă faptul că acel Cota s-a omorât sin-gur pentru că stia că este vina lui si n-a mai vrut să ră-mână în viată.
D.I.: Cine? Cota? Nuu, l-au scos mort de-acolo si el a murit cu ceilalti acolo jos.
N.C.: Nici nu stie nimeni sigur cum a murit.
D.I.: A murit ca si ceilalti, l-am văzut eu mort acolo.
B.T.: Deci a murit acolo?
D.I.: Da, sigur, el a lăsat dispozitie, nu scoti pe nimeni până nu vine el. Salvarea a fost la put să iasă si acolo au murit.
B.T.: Asa făceau maistrii la schimbul trei si eu când am lucrat acolo tot asa dădeau dispozitii, nu iese nimeni până nu vin eu, ca să iasă si el afară, că ăla cu coliviile noaptea făcea revizie si opreau coliviile din mers.
D.I.: Da, da asa este.
B.T.: Si dădeau voie să treacă una sau două si pe urmă oprea. Mi-aduc aminte de sistemul ăsta. Da, si viata a mers înainte, n-a fost cicatrizată de evenimentul ăsta dramatic.
D.I.: Cu Nicu acuma mă răscoleste asa, îmi vine rău asa când îmi amintesc.
B.T.: Ai visat noaptea vreodată?
D.I.: Daaa, am visat. Rău mi-a fost când am iesit afară si i-am văzut pe ăia o grămadă morti si multi tineri. Atunci mi-a fost rău, m-a impresionat.
B.T.: Atunci ti-ai dat seama cât de norocos esti.
D.I.: Da, cât sunt de norocos.
B.T.: Tu esti credincios de felul tău, s-a întâmplat ceva în tine, vreo schimbare spirituală?
D.I.: N-as putea să spun acest lucru, sunt ortodox, din familie ortodoxă, dar nu asa de fatadă să se vadă pe dinafară. Mă închin si eu, mă rog, zic Doamne ajută.
B.T.: Da, da, am înteles.
D.I.: Am auzit că a murit Romică, cred că numai eu mai sunt în viată dintre cei care am scăpat atunci. Din cincisprezece, patru am scăpat si unsprezece au murit în mină, că n-a iesit nimeni. Din cei care erau la întretinere cum a fost taică-tu, ei nu aveau treabă cu Cota, cu revizia.
B.T.: Si acum la vârsta asta, care e concluzia ta despre Ciudanovita si uraniu? A avut vreun rost tot efortul ăsta care l-au făcut toti, ti-ai pus această întrebare vreodată?
D.I.: Eu m-am întrebat, dar ce-a fost bun, ce-a fost de pret au luat rusii, au exploatat rusii, întelegi, aia s-a întâmplat.
B.T.: A fost o perioadă de viată frumoasă în această vreme a exploatării uraniului, de la început până la cădere.
D.I.: Benoni, erau conditii foarte grele, nu era perforaj umed, era pe uscat, era un praf de nu te vedeai, întelegi, se lucra manual, se încărca cu lopata. Într-adevăr se si plătea bine, întelegi că aveam salariul de vreo 800 de lei când am venit eu si aveam 60% era la HCM din 1952 din cvartetul româno-sovietic, aveam 60%, plus că lucram în acord, întelegi? Erau niste sporuri mari, se câstiga bine, cei care lucrau în acord, erau militari care plecau cu bani multi acasă când se eliberau, mă refer la cei de la constructii. Cunosc eu situatii, dar multi s-au îmbolnăvit, au făcut silicoză, deci au fost conditii vitrege de muncă într-o perioadă.
B.T.: Ai iesit la pensie de la mină?
D.I.: Am iesit în 1988, de la 1 septembrie.
B.T.: Înainte de revolutie.
D.I.: Da, înainte de revolutie. Am avut probleme si cu pensia pentru că nu ne-a mai încadrat cum trebuia si ne-am judecat aici la Tribunalul din Resita, la curtea de apel, la Timisoara si am câstigat, întelegi? Ne băgase pe noi care am iesit înainte de revolutie, ziceau că suntem de-ai lui Ceausescu, în aceasi oală, de exemplu, nu era nicio deosebire între mine si o femeie de serviciu care a lucrat la mină. Eu am în total, fără două luni, 35 de ani lucrati, în total.
N.C.: Da, suntem aici.
B.T.: Da. Cât este ceasul la voi acuma?
N.C.: Stai că-ti spun imediat. Este 9 si 27 de minute. La tine câtă-i?
B.T.: Aici este sase si jumătate seara. Ti-aduci aminte de cele mai frumoase momente din Ciudanovita? Ce ti-a-duci tu aminte când vorbesti despre Ciudanovita? Au fost clipe de fericire, de glorie? Ai ceva amintiri frumoase?
D.I.: Erau amintiri frumoase. Se organizau excursii si mergeam de la Ciudanovita pe valea Jitinului până la captare (unde se capta apa potabilă pentru Ciudanovita din izvorul pârâului Jitin), se organizau apoi meciuri de fotbal, drumetii, până sus la Brădet pe valea Jitinului. Vara jucam volei, iarna la club cu Ghită de la Garaj, care a fost sudor, îl stii...
B.T.: Mi-a fost nas, i-a fost nas lui fiu-miu.
D.I.: Jucam ping-pong la club, era biliard, erau multe.
B.T.: Ce ti-aduci tu aminte cu drag din zona aceea, asa chestiuni personale?
D.I.: Cea mai mare bucurie în ’74 am avut-o când mi-am luat masină Dacia nouă, aia a fost cea mai mare bucurie.
B.T.: Ăsta a fost visul tău.
D.I.: Da, visul meu, da.
B.T.: Să lucrezi la mină ca să fii capabil să-ti cumperi o masină.
D.I.: Am luat masină, am luat carnetul si n-a stiut ni-meni, nici părintii, nici rude, numai s-au pomenit cu mine cu masina acasă tocmai în Vrancea, la Focsani.
B.T.: Ai fost asa de secretos?
D.I.: Da, n-am spus.
B.T.: Mai ai surori si frati?
D.I.: Da, mai am. Am un frate si o soră.
B.T.: Care au rămas cu părintii acasă?
D.I.: Da, au rămas acolo.
B.T.: Si ei ce cred ei despre tine, că ai plecat de-acasă, că ai avut aventura asta si că ai fost aproape de moarte?
D.I.: Nu realizau ei atunci, dar au trecut de-atunci 58 de ani.
B.T.: Si acum esti fericit unde esti?
D.I.: Ca un om la 75 de ani.
B.T.: Păi la 75 de ani, tu suni extraordinar de sănătos si de tânăr. Îmi pari asa un om de 45-50 de ani.
D.I.: Eu semăn în partea mamei. Ea a avut doi frati care au trecut de 95 de ani, unul a ajuns la 98 chiar, iar maică-mea a murit la 96 de ani. Tata a murit de tânăr, am avut un frate care a murit de tânăr, dar eu semăn în partea mamei.
B.T.: Si ai o fetită doar?
D.I.: Da, da. E căsătorită.
B.T.: Ai nepoti?
D.I.: Un nepot. Fata are un băiat de 7 ani. Am casa aciia, e aproape de Oravita. Am avut un apartament la Oravita, unde stă frate-tu Ghită, la F3, dincolo la blocul celălalt. Asta-i viata.
B.T.: Da. Cu cei din familia lui Plesa vă mai întâlniti? Ai neamuri multe acuma la Oravita.
D.I.: Da, sigur, suntem multi aci. E Lina, e Nela, e Valerica, e Aurica. O stii pe Anisoara care era cu Neculcea? Anisoara a murit.
B.T.: Da, dar Raveica ce-i cu ea?
D.I.: Raveica-i la Arad, este la pensie. A fost măritată si i-a murit bărbatul. Niculae a murit.
B.T.: Da, de el stiu, am auzit că a murit. Am fost impresionat că bătrâna Plesa a trăit multi ani.
D.I.: Da, a trăit, a trăit. Avem un nepot al lui Neculcea, este procuror sef al judetului Arad si nevastă-sa profesoară.
B.T.: Felicitări!
B.T.: Când a murit bătrâna Plesa?
D.I.: În ‘97.
B.T.: 1997. Extraordinar!
D.I.: Sunt îngropati toti aici la Oravita, si Anisoara si a murit si Neculcea acum doi ani.
B.T.: Îti multumesc foarte mult, ai fost drăgut si te-ai destăinuit, mi-ai spus povestea după care umblam de-atâta vreme si pe care mă străduiesc să o includ în cartea pe care o editez acuma pentru că am vrut să plătesc, să aduc un omagiu celor care au murit si în general tuturor oamenilor care s-au sacrificat, au muncit în zona asta a uraniului la Ciudanovita si povestea este actul nostru de nastere si întotdeauna este bine să fii re-cunoscător celor care te-au crescut, te-au educat si ti-au dăruit dragoste si atâtea clipe frumoase. Eu cu tine nu am avut asa de multe întâlniri, poate câteodată când te vedeam pe geamul tău de la bloc, când te sculam din somn sau cine stie, eram afară si mă jucam si-mi mai ziceai câte ceva. N-am avut niciodată niciun dialog sau n-am făcut nimic împreună, dar faptul că te-am văzut si imaginea ta este parte din viata mea mă face responsabil să-ti fiu recunoscător să-ti arăt respectul cuvenit, exact asa cum îl aduc părintilor mei.
D.I.: Eu cel mai mult te tin minte de la fotbal când ve-neai de filmai, mai tii minte? Eu eram pasionat de fotbal. Îti spuneam, măi Benoni să mă prinzi si pe mine acolo.
B.T.: Da, da. Sigur, sigur. Ce vremuri frumoase! Ce vre-muri frumoase au fost atunci când am avut câte putin. În ziua de azi avem o grămadă si nu simtim nici un fel de bucurie.
D.I.: Vezi măi Benoni, tu trăiesti în altă lume, dar ce mi se pare mie, parcă lumea s-a înrăit, si la voi în Australia se simte acest lucru?
B.T.: Da, bineînteles. Lumea se duce în jos vertiginos, dar dacă vrei să afli mai multe, vorbeste cu Nicu să-ti dea o carte, cartea mea s-o citesti pentru că acolo fac câteva destăinuiri, spun părerea mea despre vest, ce părere am avut de cum am ajuns în vest. Am fugit să-l ajut pe unul să nu intre la puscărie, l-am ajutat să treacă si am plecat si eu cu ocazia asta din tară fără niciun scop, cu niciun pic de ură fată de tara mea si ce-am descoperit dincolo poti să vezi în carte. Am descoperit faptul că nu umblă câinii cu covrigi în coadă si că a-devărata libertate noi am avut-o în Ciudanovita nu am avut-o aici sau o au ăstia de-aici. Adevăratii scalvi sunt cei din vest, n-au fost cei din tările comuniste cum se zice, dar ăsta este doar punctul meu de vedere pentru că eu libertatea o văd altcumva decât o văd ei. Unii văd libertatea prin produsele materiale la care au acces si le pot cumpăra, eu văd altfel, eu văd prin cultură, prin acces la natură si la oameni.
D.I.: Benoni, tentativă de trecere a frotierei am avut si eu în ‘55, dar m-am întors înapoi din Iugoslavia.
B.T.: Ai văzut? Extraordinar! Eu as fi venit înapoi după sase luni si multi erau în campusul ăla de refugati care vroiau să se întoarcă înapoi, dar ne era frică pentru că stiam ce pătim la întoarcere.
D.I.: În perioada aia era făcut Tito (presedintele Iugoslaviei) cu o bardă si grănicerii nostri nu păzeau că-i împuscau sârbii. Am fost cu doi bucuresteni si un oltean si toti patru am plecat, ne-am dus până la Răcăsdie... cu trenul si de acolo am luat-o Lătunasi..., am trecut pe din-colo prin satul ăla la călugări că-l stiam..., ăia doi bucuresteni s-au dus, olteanul a început să plângă iar eu m-am întors înapoi cu el. Eram cel mai mare, mă gândeam ce se întâmplă cu familia, stii cum era atuncea si m-am întors înapoi.
B.T.: Da, si nu v-au prins grănicerii la granită?
D.I.: Nu erau, românii nu păzeau atuncea, îi împuscau când era în perioada aceea soldatii lui Tito.
B.T.: Si Tito nu a tras în voi?
D.I.: Nu, nu, când am trecut nu ne-a văzut nimeni.
B.T.: Au murit mii de români tineri încercând să treacă frontiera. Cu ei de fapt a început democratia.
D.I.: Da, am trecut după ce a trecut patrula lor, că treceau odată sârbii, deci după aia n-a mai fost nimeni. Pe o vale ne-am băgat, valea aia si acuma o tin minte. Era toamna lui ‘55. M-am întors înapoi, am făcut cale-ntoarsă că în-cepuse să plângă ăla, unde mergem, ce facem? Atunci treceai în Iugoslavia si apoi plecai unde vroiai.
B.T.: Da, da.
D.I.: Multi au plecat în Australia, unul Gherman l-am avut cu mine aci.
B.T.: Dar tu după ce ti-ai luat masină ai făcut si micul trafic, ti-au dat pasaport.
D.I.: Da, am făcut si asta.
B.T.: Pe urmă n-ai mai avut ideea să rămâi.
D.I.: Nu, nu. Stii de ce Benoni, eu când mă duceam, am fost în Turcia, am fost în Polonia, în Cehoslovacia, în Austria, nu stiam cum să vin mai repede înapoi acasă. Am trecut odată într-o excursie de la mare cu ACR-ul, cu masina am făcut o excursie în Bulgaria si m-am în-tâlnit cu unul din Timisoara si am stat de vorbă într-o parcare. Era greu să rămâi în altă tară, nu cunosteai limba. Eu mi-am dat seamă că dacă vrei să muncesti, puteai să muncesti si la noi în tară.
B.T.: Da, da.
D.I.: Acuma e greu la noi, e mai rău ca pe vremuri la ora actuală.
B.T.: Da. E greu peste tot acum.
D.I.: Erau multe costrângeri, dar acum e multă lume care n-are ce mânca.
B.T.: Alte vremuri.
D.I.: Nu regret comunismul dar, din păcate, asta este si-tuatia acuma... Bine Benoni. Când vii în România?
B.T. Bine. Îti multumesc foarte mult. Nu stiu când vin în România.
D.I. Ce să-i transmit lui Ghită? Multă sănătate de la tine. Îi spun că am vorbit cu tine că mă întâlnesc cu el.
B.T. Da, da spune-i sănătate.
D.I.: Sănătate!
B.T.: Sănătate vouă, sănătate la toată lumea si mii de multumiri tie si lui Nicu. Salutări la toti cunoscutii.
Până la urmă tot nu am aflat numele întregului grup de unsprezece.
Rămân cu speranta că vreunul dintre cititori mă va ajuta să completez lista pentru o eventuală editie a doua a cărtii.
Cota, Cusu, Pădureanu, Chivu, Briceag, Ută, Oprea, Bădin si ....
Interviu realizat în memoria lor.
|
Ben Todica 1/2/2012 |
Contact: |
|
|
