Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Constantin Busilă- fondatorul Insitutului Român de Energie


Viata unor oameni începe în conditii memorate de istorie, vitrege pentru unii.Oamenii acestia, unii dinte ei , luptă cu vicisitudinile vietii si le înving. Unii dintre ei îsi dedică energia semenilor si se asteaptă ca semenii (sau viata) să spună, într-un fel sau altul, “te apreciem, omule”. Uneori se întâmplă chiar asa, alteori invers, adică semenii, desigur alti semeni, să le spună “ te condamnăm, omule”. Cele bune au fost uitate,iar condamnarea lor are rol simbolic: cineva trebuie pedepsit pentru ca semenii, alti semeni desigur, să se înspăimânte sau să se bucure sau să aibă sentimentul că au câstigat lupa cu viata. Iată un exemplu de inginer a cărui viată a început dramatic si s-a sfârsit dramatic desi a creat institutii care functionează si azi.

. Fiul unui erou căzut pentru independenta neamului.

Constantin Busilă s-a născut în data de 4.05.1877 în orasul Târgu Ocna, pe valea Trotusului . Tatăl său, Dimitrie Busilă a fost căpitan în Armata Română si s-a jertfit pentru cucerirea independentei căzând eroic pe câmpul de luptă în 31 august 1877. Nu a apucat să-l vadă pe Constantin care a dus de unul singur greutătile vietii. Urmează cursurile Liceului “Principatele Unite “ din Iasi .Avea 18 ani când s-a înscris la Scoala Natională de Poduri si Sosele din Bucuresti. Student dotat si foarte sârguincios, a absolvit studiile de inginerie în 1900 ca sef de promotie, după care a plecat în Belgia, la Ličge pentru perfectionare în domeniul electrotehnic la Institutul de specialitate Montefiore, timp de un an de zile. Aici îsi sustine si teza de doctorat.

Angajat de Anghel Saligny.

Se reîntoarce în tară în 1901 si este angajat de Anghel Saligny pentru a participa la proiectarea si constructia portului Constanta. Constantin Busilă s-a ocupat de proiectarea centralei electrice. Generatorul electric era antrenat de un motor Diesel cu puterea de 1600 CP.Vă reamintesc că în 1902 a fost dat în folosintă la Craiova primul grup electric din România antrenat de un motor Diesel cu puterea de 120 CP. Constructia centralei de la Constanta s-a terminat în 1904 , iar Constantin Busilă a fost numit director , functie pe care a ocupat-o până în 1909.
În 1909 s-a transferat la Societatea de Tramvaie din Bucuresti unde a ocupat functia de subdirector. Vă reamintesc că prima linie de tramvai electric din Bucuresti a fost dată în functiune la data de 9 decembrie 1894 între Uzina electrică Grozăvesti, Cheiul Dâmbovitei, Podul Regina Maria, Bd. Elisabeta, Bd. Carol, Universitate, Pache Protopopescu, Obor.

In timpului primului război mondial, a lucrat la Directia munitiilor, deoarece absolventii Scolii Nationale de Poduri si Sosele primeau , pe durata studiilor, si cunostinte militare specifice armei geniu. Activitatea profesională a lui Constantin Busilă a fost legată de Anghel Saligny. Astfel, când acesta devine Ministru al lucrărilor publice, între 1918 si 1919, îl numeste secretar general pe Constantin Busilă pe care îl cunostea acum bine după ce lucraseră împreună la construirea portului Constanta. În 1919 participă, ca membru fondator, la înfiintarea uneia dintre cele mai mari societăti petroliere din România , Creditul Minier, cu sediul în Bucuresti, Bd. I.C. Brătianu , nr. 75.Scopul acestei societăti era de a apăra interesele românesti în exploatarea zăcămintelor de petrol si a altor bogătii naturale aflate atunci sub controlul unor companii internationale străine. În plus, Creditul Minier a fost model pentru constituirea si a altor societăti ingineresti cu capital românesc, cum a fost Petrolul Românesc, Nafta Română si altele.

Contributiile la dezvoltarea Sistemului Energetic National.

Specializarea făcută în Belgia, experienta acumulată pe perioada construirii centralei electrice din portul Constanta au definit restul drumului profesional în domeniul electric. S-a ocupat de electrificarea căilor ferate, utilizarea energiei electrice în industria petrolieră si în agricultură, s-a ocupat de electrificarea unor localităti.
Se aminteste contributia la electrificarea căii ferate Arad-Pâncota. Pe acestă linie circulau încă din 1906 automotoare dotate cu câte un motor de 60 CP cu benzină care antrena un generator electric pentru alimentarea celor două motoare de electrice de tractiune.În 1912 s-a început electrificarea acestei linii care a fost inaugurată la data de 10 aprilie 1913. Alimentarea se făcea în curent continuu la tensiunea de 1500 V prin pantograf, solutie considerată avansată la acea vreme. Energia electrică era furnizată de centrala electrică de la Arad si transportată pe o linie de 15 kV.
Se aminteste aici contributia la dezvoltarea retelelor electrice pe Valea Prahovei. Astfel, în 1920 a preluat societatea germană „ Electrica” si a dezvoltat-o construind si modernizând centralele electrice de la Câmplina, Floresti, Ploiesti, Slănic Prahova, centrale destinate rafinăriilor si sondelor.
A contribuit la crearea Sistemului Energetic National prin înfiintarea, în 1926, a Institutului Român de Energie – IRE , cu atributii în domeniul cercetării, care functionează si azi sub numele Institutului National Român pentru Studiul Amenajărilor si Folosirii Surselor de Energie si acelasi acronim- IRE.
În cadrul acestui institut a fondat Buletinul Institutului Român de Energie, revistă care a apărut până în 1944. Activitatea acesteia a fost continuată , începând din 1953 de revista Energetica, care apare si azi. În Buletinul IRE au fost publicate multe articole care au contribuit la dezvoltarea electrotehnicii din tara noastră, la organizarea cercetărilor în domeniul electrotehnic. Multe articole au fost semnate de Constantin Busilă. Tot aici a publicat si Nicolae Vasilescu-Karpen, craioveanul inventator al celebrelor pile K.

Activitatea asociativă

Constantin Busilă a activat în mai multe asociatii profesionale. A participat la sedinta de constituire a Asociatiei Generale a Inginerilor- AGIR, tinută la Iasi în data de 12 august 1918 , fiind membru al Consiliului de administratie.
Constantin Busilă „ a promovat România ca membru fondator al Comisiei Mondiale a Energiei” , înfiintată în 1926 si în Comisia Internatională a Marilor Retele Electrice , cunoscută sub acronimul CIGRE. Tot din 1926 a făcut parte din Comisia Electrotehnică Internatională – CEI – si din Comitetul Electrotehnic Român – CER – ca Presedinte.A fost Presedinte al Uniunii Generale a Industriasilor din România , Presedinte al Consiliului Superior al Apelor si Energiei , Presedinte al Consiliului Tehnic Superior .
S-a implicat foarte mult în activitatea Societătii Politehnica, înfiintată în decembrie 1881 cu ocazia inaugurării liniei de cale ferată Buzău-Mărăsesti, prima linie proiectată si construită de inginerii români.În 1935 a fost ales Presedinte al Societătii Politehnica. În această calitate s-a implicat în adoptarea mai multor legi legate de apărarea titlului de inginer, în organizarea învătământului tehnic superior, „s-a implicat în crearea unei biblioteci tehnice pentru personalul tehnic mediu si inferior, în studierea programelor de redresare a economiei nationale”.

Activitatea didactică.

Si-a început activitatea didactică în 1910, îndată ce a revenit în Bucuresti de la Constanta. A predat la Scoala Natională de Poduri si Sosele disciplina de „ Lucrări grafice” , apoi, din 1916 „Tehnologie mecanică” , „ Organe de masini”, „ Aparate de ridicat”. În 1920, prin contributia craioveanului Nicolae Vasilescu-Karpen, s-a înfiintat Scoala Politehnică. Constantin Busilă si-a continuat activitatea si aici fiind prorector apoi, până în 1940 , Decanul Facultătii de Electromecanică.În 1939 a fost numit presedintele Consiliului de perfectionare al Politehnicii din Iasi pe anul scolar 1939/1940. În 1937 a fost ales membru al Academiei de Stiinte contribuind si în această calitate la dezvoltarea industriei românesti, la formarea si promovarea specialistilor din domeniul ingineriei.

Ministru al lucrărilor publice si golgota specialistului.

La insistentele lui Ion Antonescu, care vedea în Constantin Busilă un specialist cu recunoastere internatională, a acceptat în 1941 postul de Ministru al lucrărilor publice si comunicatiilor, pe care l-a ocupat până la data de 5 august 1943. Desi la acceptarea postului a precizat ca nu va face politică ci doar activitate profesională, desi si-a înaintat de trei ori demisia după trecerea Prutului de către Armata Română, totusi, în toamna anului 1944 a fost arestat ,iar în 6 mai 1946 a fost judecat , alături de alti demnitari politici si condamnat la închisoare.
A rezistat numai până în 1949 cînd, la data de 6 aprilie a murit în închisoarea de la Aiud.
Până la condamnare Constantin Busilă scria „"Nu am facut decât bine în viată, îndeplinindu-mi datoria către tară! Nu văd de ce să mă tem!".
După judecată, Presedintele completului a declarat „Doamnă, am avut trista misiune de a prezida un proces deja judecat".
Aceasta a fost Golgota inginerului Constantin Busilă, fiul căpitanului Dimitrie Busilă, căzut în Războiul pentru Independenta României în 1877.

http://gheorghe.manolea.ro





Gheorghe Manolea    11/20/2011


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian