Despre Pirografia/Pyrography cu Dinu Muradian
Trebuie sa marturisesc ca Pirografia/Pyrography, reprezinta pasiunea mea din copilarie, lucrul pe care l-am facut mereu cu o deosebita placere. .
De fiecare data cand am fost intrebat ce este de fapt Pirografia, am dat cam acelasi raspuns: “Un fel de Pirogravura de-a noastra, dar facuta… altfel”. Pentru ca in esenta, Pirografia asta este: Pirogravura.
Eu o numesc pirografie si nu pirogravura pentru simplul motiv ca nu se intampla niciun proces de gravura in tehnica pe care o folosesc si pe care din intamplare am “descoperit-o” prin anii ’80. De fapt doar am improvizat unelte/instrumente si tehnica noi, moment in care s-a schimbat total si rezultatul, lucrarea finala. Nu eram deloc multumit de instrumentele traditionale folosite asa ca am inceput sa modific acele “letcoane” sau “ciocane de lipit” electrice - folosite la lipirea prin cositorire a circuitelor electrice – si sa lucrez cu ele, sa ard cu ele. Lucrari pe lemn, dar si pe carton.
Din pacate, cam tot de atunci au aparut si problemele mele, indoieli si intrebari sceptice de genul: cum e posibil sa fie “pirogravura” cand lemnul a ramas neted si lucios, fara nicio indentatie?! Si cum de evantaiul de tonuri este atat de mare, de la aproape alb la un maroniu atat de inchis, aproape negru?! In opinia multora ceva “necurat” se petrecea aici, era un fel de “prea frumos ca sa poata fi si adevarat”.
Din nefericire, lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici astazi, aceleasi reactii le percep mai mereu, nu conteaza ca sunt in Romania, USA, Canada, sau aiurea. Asta se intampla din cauza ca pentru multi este foarte greu sa treaca peste stereotipuri cimentate de secole. Chiar daca a inceput sa fie practicata probabil inaintea picturii, Pirogravura in opinia multora, nu poate fi decat un mestesug, o arta populara, un artizanat, ceva pur decorativ… naiv si ieftin, asa cum o stie o lume intreaga de-atata amar de vreme. Chiar foarte curand, o “mare artista” de-aici, ma intreba (plictisita parca): dar “asta” este cunoscuta aici in Canada, ca un “craft”, nu? Adica un fel de… “zau, nici nu are rost sa mai stam de vorba, te rog.
La inceput comentariile de genul acesta ma intristau, dar acum aproape nu le mai aud si nici nu le mai iau “personally”, ba din contra, ma indeamna mai tare sa arat ca atunci cand faci ceva cu pasiune si convingere, nu se poate sa nu reusesti. Iar eu tot asta incerc sa fac de aproape 45 de ani: sa sterg aceste stereotipuri in ceea ce priveste Pirografia. Grea misiune, credeti- ma!
Foarte multi ani Pirografia n-a reprezentat decat un hobby, de-abia dupa ’90, din intamplare parca, am luat-o in serios si s-a transformat treptat intr-o profesie. La inceput nu lucram decat portrete si reproduceri dupa mari maestri, pe urma am reusit si am lucrat multi ani pentru unele “custom shops” de la cateva mari producatoare de chitare electrice si acustice din Statele Unite, Japonia si Franta: Fender, Gibson, ESP Guitars, Tacoma, Vigier Guitars.
Pirografie pe instrumente muzicale de comanda mai fac si astazi: viori, viole si violoncele Gliga, chitare electrice si acustice, banjouri. Toate reprezinta instrumente muzicale unicat, foarte scumpe, vandute cel mai mult in Statele Unite si Japonia. Pe langa aceste instrumente muzicale de exceptie, lucrez diverse comenzi particulare pe lemn sau pe hartie (carton): portrete, naturi moarte, diverse reproduceri dupa mari maestri, icoane sau pur si simplu imagini care m-au impresionat.
Printre altele, intre anii 2000-2002 am pirografiat toate icoanele din Biserica romana din Hayward, California singura biserica din lume cu astfel de icoane.
Tot ceea ce am invatat in Pirografie in acesti 45 de ani, este din propria experienta, nu prea exista informatii pe subiectul acesta, iar si cele putine gasite sunt un fel de… glume nereusite. Pirografia se poate face pe lemn si pe carton, dar se poate executa si pe piele, pe “gourds” (acele tartacute ce le gasesti toamna prin farmer market-uri) si chiar si pe os. Dar eu lucrez cel mai mult pe lemn si pe hartie, de la lucrari de cativa centimetri, la cativa metri patrati. Este o munca extreme de minutioasa, complet manuala, totul este lucrat sub lupa, iar detaliile minuscule sunt teribile din acest punct de vedere si cer o deosebita rabdare.
Tehnica de ardere este un proces indelungat, in “etape/straturi”, nu marimea contand in primul rand, ci cantitatea de detalii pe unitate de suprafata. De aceea o lucrare mica este mult mai greu de executat decat aceeasi lucrare pirografiata la o scara mai mare. Timpul de lucru variaza de la cateva ore, la cateva sute de ore, depinde de detaliile din respectiva imagine, dar si de marimea ei. Nimic nu se obtine usor in pirografie, iar o greseala facuta cu greu se mai poate remedia. Probabil ca un “Artist” trebuie sa fie, prin definitie: sarac, mereu flamand, putin cam bolnav la minte si la trup, foarte nefericit, cu o inima zbuciumata si un suflet trist, neinteles.
Eu cred insa ca ma pot considera un norocos, n-am fost nimic din toate acestea, cine stie, poate doar putin… “neinteles”. Ceea ce stiu insa cu certitudine este ca Pirografia reprezinta marea mea pasiune, pe care o fac cu o infinita placere, asa ca restul… parca nici nu mai conteaza.
dinomuradian@yahoo.com http://fineartamerica.com/profiles/dinomuradian.html http://muradino/deviantart.com
|
Observator 9/20/2011 |
Contact: |
|
|
