Note personale: Povesti adevărate
"Pestele nu trage la pescarul cu undită scumpă si bagaje multe"
M. Sadoveanu,
Impărătia Apelor
Prietenul meu Dan nu este un pescar din tată în fiu. Ba as zice că bunicului sau tatălui lui, primul preot, iar al doilea functionar la bancă, nici prin cap nu le-ar fi trecut s-o ia la deal sau la vale pe apa Târnavei, cu undita pe spinare. Si cu toate astea Dan este cel mai "serios" si cred că si cel mai dibaci dintre toti pescarii pe care îi stiu. De fapt el m-a învătat cum să trec de la băt la lansetă: "mă, uite, o tii în dreapta, dai piedica cu stânga, tii nylonul cu degetul asa, arunci si-i dai drumul! Nu la piedică mă, la nylon!" Si pe urmă e o plăcere să-l vezi cum curătă pestele: parca ar fi vorba de vreo operatie pe viu ( nu pe peste mort). De fapt i-am spus de citeva ori că l-as lua de nevastă si mâine, dacă n-ar avea barbă.Si desi stiu povestile lui de ani si ani, si desi stiu că ele, ca si cele vânătoresti, nu prea sunt crezute, tot îmi dă ghes inima să vă spun două .
Prima care îmi vine în minte este cea în care fusese implicat si prietenul nostru comun Titi. Intr-un tîrziu de toamnă se duseseră la pescuit pe valea Hârtibaciului, desi vremea era total nepotrivită. Puteai să zici că era o zi în care nici un câine să nu dai afară. Nu plouase de dimineată, dar mai târziu, cam când ajunseră ei acolo, începuse să cadă un neam de lapovită. Vremea ca asta te sleieste văzând cu ochii si te bagă si în spital. Dar ce să-i faci? Asta-i pescuitul. Si nici pestele nu se îngrămădea la undită. Dupa vreo doua ore de-abia de luaseră vreo 5-6 scobari. Mai o tigară, mai o cafea din termos, mai un"hai să plecăm naibii". Cerul era ca plumbul si se iscase si un vânt subtire. Nici poftă de vorbă nu le mai rămăsese, când pe partea cealaltă a Hârtibaciului Dan vede o vânzoleală prin lanul de buruieni si de tufisuri. Ceva le culca la pământ pe directia râului si pe directia lui. Il strigă pe Titi: “Măi baiete, tu vezi ce văd eu uite acolo?” Si cât ai zice "peste" un mistret mare cât un măgar, plin de scaieti, pufăind ca o locomotivă, se ivi pe malul celălat. Dar nu doar se ivi, ci-si continuă goana în linie dreaptă, prin râu spre Dan. Ce să mai zici si ce să mai poti face? "Am rămas împietrit în cizme si l-am văzut trecând prin stânga mea la doi-trei metri. Nici Titi n-a putut să scoată nici un sunet. Abia pe urmă a strigat la mine: Măi Dane, ne ia pestii! Cum ne ia…? Nu-mi puteam crede ochilor: cosul nostru de sârmă, cu cei citiva scobari în el, flutura în aer si se ducea odată cu mistretul. Băi…! Altceva n-am mai putut să spun. Am înteles: cu râtul în pământ, fornăind si dând cu capul stânga- dreapta, mistretul a dat pe drumul lui de cosul si de sfoara ce-l tinea legat de-o tufă de pe mal. L-a luat în colti fără sa stie si dus a fost cu el cu tot. Am rămas tâmpiti si-am izbucnit în râs. Băi, putea sa mă omoare boul ăla!" Au mai rămas o vreme ca să îsi revină. Si cum se socoteau să plece sau să stea, de unde se dusese, mistretul s-a întors în goana mare, pe aceiasi urmă.”Măi Dane, vezi dacă mai are peste!" " Nu-l mai are că i l-a dat lui soru-sa, desteptule! De data asta părea ca dă direct în mine. Si tot n-am apucat să fac un pas. Ce peste! Si ca si prima dată nici că i-a păsat de noi. Hai acasă Titi că m-am pisat pe mine! i-am zis cum am văzut mistretul dispărând în buruienile de dincolo de râu."
Intr-o seară de vară prietenul meu s-a gândit să plece pe Târnavă. Si ce dacă nu-si găsise nici un partener? Era vară, cald si să dai la somn e o adevărată aventură. Cerul era înnorat, dar nu de ploaie. Si-a lăsat bicicleta lângă pod in tufe si-a luat sculele si a pornit de-a lungul malului la vale. Cărarea era bătătorită, dar plină de hîrtoape, asa că nu era de mers pe bicicletă. Si pe urmă, altfel decât crezuse, norii s-au tot strâns si noaptea s-a făcut mai deasă. A aruncat aici, acolo, dar din ce în ce mai fără poftă. Nu făcuse bine că venise singur " Nu stătusem nici o oră si m-am gândit că ar fi bine să renunt. Nu era întuneric să-ti scoti ochii, dar de-abia de mai vedeam unde e apa. Si o liniste ca de pe lumea cealaltă. Mai scârtiiau câteva gâze, dar altceva nimic. Mi-am zis: ia s-o iau eu către casă că m-apucă dracu ploaia! Mi-am adunat calabalâcul si cu undita pe umăr am plecat spre pod. Aveam în fată vreo trei sute de metri. Poteca mai mult o ghiceam. Din spate, dispre apă, am auzit parcă un fâsâit. Vreo lighioană? Că oameni n-am văzut. Mi s-a părut, mi-am zis. Cine dracu să fie aici la ora asta? Cine altul decât un prost ca mine? Am mai trecut un sant si…si cineva, ceva m-a apucat de fundul pantalonilor. Aoleo! Noaptea era acum ca păcura. Să mă întorc să văd, dar…?! Ce naiba, m-a lăsat? Mi s-a părut? Dupa alti câtiva pasi m-a apucat din nou. De data asta nu mai erau dubii. M-am întors cu groază, dar n-am văzut nimic. Si parcă iarăsi m-a lăsat. Am continuat să merg cât pot de repede, cu sufletul iesit în gură. Mai aveam poate vreo 20-30 de pasi. Si iarăsi cineva m-a apucat de fund. Disperat, m-am întors cât am putut de repede. Si abia atunci am înteles: cârligul unditei mi se prinsese de turul pantalonilor si mă zmucea de câte ori mă hurducam pe drum. Nici să râd n-am mai putut." Sadoveanu spusese undeva o vorbă desteaptă de-a unui scriitor-pescar francez: "Pescuitul ar fi o plăcere chiar dacă n-ar exista peste pe lume."
Toronto/ septembrie 2011
|
Viorel Neacsu 9/18/2011 |
Contact: |
|
|
