Conditia femeii
De ce să fim vreodată egale cu bărbatii?
Noi nu avem chemarea să mergem la război.
Politica, desigur, adesea ne tentează,
Uitind că bestiolii se-mproască de noroi!
Avem destule zile cu mult mai mult stresante-
Neveste, fetiscane sau uneori amante -
Avem să toarcem ziua, ca să fie perfectă -
Iluzie, desigur, naivă si erectă.
Copiii ne sînt nouă ades abandonati
De genitorii care se si pretind bărbati,
Dar fug în lumea mare si cine să le spună,
Că viata nu-i cumplită, de nu primesc cunună?
Viteji, alcoolici, tîrfe, droguri si libertate-
Era să uit sloganul ce vrea egalitate;
Noi sîntem frati cu totii, pe etnii culturale,
Si cărei libertăti i-aducem osanale ?
Si doar în lumea aia de visuri avem pace,
Lumii de dinafară nu mai avem ce-i face!
Să ne păstrăm dorinta de-a fi femei suave,
Cu funde si bentite, parfumuri si agrafe.
Si cînd ne vin bărbasii, răpusi, de la razboi,
Să ne falim că nu sînt si altele ca noi!
Văduve cu copiii plîngînd lipisi de fustă -
De-aceea e femeia, stupidă si vetustă!
LUMEA
Lumea ce-mi cade pe frunte
Ca un vis croit de înger
Mă striveste ca un munte
Si d-aia tînjesc si sînger
Si-i mai tristă depărtarea-
Mai aproape-ti e să speri
Că în clipa asta marea,
O să fie tot ca ieri.
Lucrurile zac năsprite -
Acre, reci, dintotdeauna,
Peste fruntea unui munte
În care s-a spart si luna
Nu puteam să văd mai bine
Broderia de mătasă
Ca un zumzet de albine
Ce îmi da imboldul ca să
Împletesc culoarea sacră
Dintr-un vis acum amar,
Viata dulce, viata acră
Pe cîmpia de mărar !
POEM ROCOCO
Dacă plouă si se duce
Toată apa la canal
Adăpati caii cu rouă
Si plecati la carnaval
Vrăbii, diademe, funde
Perle si agrafe dulci-
Să nu te întrebe unde
Vei dori ca să te culci
Si de ce sa dormi, cînd cerul
A si devenit un ring
În care doar flori amare
Cad din ceruri, ploua, ning!
Prinde din lumina neagră
Doar acele broderii
Care vor tînjii să zacă
Într-un vis cu reverii.
Si flori înspumate ziua,
Valuri moi de peruzea-
Unde-mi este amintirea
Cu salvari de catifea ?
DESPRE METAFORA
Inca mai gindesc ferice-
Cu zicea ades poetul,
Slefuindu-si in nestire
Ritmul viu si epitetiul.
Si-n metafora sublima
Inscria un Univers;
Gindul asta ma anima
Sa imi construiesc alt crez!
Sa inot mai mult spre soare
Sa-mi simt marile in timpla
Pe o vreme de ninsoare
Care prea des ni se-ntimpla...
Si vapoarele cazute
Dintr-un orizont trufas
Sa imi dea imnbolduri vrute
Catedrale-ntr-un oras
&
Daca n-ar fi primavara mai amara sau mai dulce
Visurile mele toate n-ar avea unde sa urce
Si fantasmele cu ingeri si cu zei m-ar coplesii
Pentru ca pe cerul mintii mai avem un drum si-o zi,
Dar ne-ntoarcem cu ninsoarea -fetele din alte zari,
Unde ard atit de triste doar visatele carari-
Floarea dulce ma imbata - papadia mea suava,
D-aia la apusul zilei sint femeia cea mai slaba
Nu rivnesc sa am imperii de zapada grea si rece-
Doar in clipele sublime m-as inscrie si-as petrece
Sint femei ce au in viata doar un ideal morbid:
Dar eu cred ca doar trufia de a fi le-o fi orbit!
Ce este oare femeia, daca nu un inger pur,
Inflorit intr-o gradina, stralucind ca un azur;
Ea e un simbol de pace si de visuri cristaline...
Dar mai au barbatii crezul c-ar putea sa ii aline ?!
|
Cristina Lila 8/18/2011 |
Contact: |
|
|
